Pretenţii. Hotărâre din 03-06-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 6137/94/2011
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 MAI 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - N. P. G.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . 96 SRL împotriva sentinței civile nr.97/04.01.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata P. L. IFN SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns recurenta prin avocat, care depune delegație de substituire la dosarul cauzei si intimata prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează tribunalului ca recurenta a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales si a arătat ca nu este de acord cu substituirea acestuia, după care:
Recurenta, prin avocat solicita amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales la acest termen de judecata. Depune la dosarul cauzei cererea de amânare și acte medicale.
Intimata, prin avocat arata ca se opune cererii de amânare a cauzei.
Deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulata de apărătorul ales al recurentei . 96 SRL, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecata, având in vedere ca este a doua cerere de amânare a cauzei, apreciind ca nu este întemeiata.
Recurenta, prin avocat cu delegație de substituire arata ca nu are mandat pentru a pune concluzii pe fond. Solicita amânarea pronunțării.
Tribunalul, in temeiul art.104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioara al Instanțelor Judecatoresti, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns recurenta prin avocat, care depune delegație de substituire la dosarul cauzei si intimata prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul ia act ca părțile nu solicita proba cu înscrisurile noi in stadiul procesual al recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata, prin avocat solicită respingerea recursului ca nefundat. Arata ca neexistând un act adițional, contractul de leasing a expirat, intimata nu avea obligația de a încheia o noua polița CASCO, aceasta fiind obligația utilizatorului. Mai mult, recurenta a fost instiintata de faptul ca ii expira la data de 23.02.2011 asigurarea CASCO. Solicita respingerea primului motiv de recurs ca neîntemeiat. In ceea ce privește al II lea motiv de recurs, solicita respingerea acestuia ca neîntemeiat, motivând ca instanța de fond nu a interpretat greșit actul dedus judecații, ci a avut in vedere contractul de leasing. Solicita si respingerea celui de – al trei-lea motiv de recurs, apreciind ca instanța de fond a avut in vedere întreg materialul probator la pronunțarea soluției. Cu cheltuieli de judecata ( onorariu de avocat).
Tribunalul reține cauza in vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Amâna pronunțarea la data de 03.06.2014.
Pronunțată în ședința publică de la 27.05. 2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR.1480R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 IUNIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - N. P. G.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . 96 SRL împotriva sentinței civile nr.97/04.01.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata P. L. IFN SA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.06.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.06.2011, sub nr._ reclamanta S.C. T. A. & audit 96 S.R.L. în contradictoriu cu pârâta P. L. IFN S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata reparațiilor autoturismului Skoda O. Tour identificată cu . evaluată la circa 25.000 lei având în vedere nerespectarea contractului de leasing financiar nr._/13.03.2006; obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință în cuantum de 9.000 lei ( echivalentul a 60 de zile închiriere mașină); obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 30.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că, în data de 08.03.2006 a făcut comanda pentru achiziționarea unui autoturism Skoda O. Tour de la societatea pârâtă plătind avansul pentru această mașină. În data de 13.03.2006 după efectuarea tuturor formalităților a încheiat Contractul de leasing nr._, iar predarea autoturismului s-a realizat în data de 17.03.2006. De la această dată reclamanta și-a achitat toate obligațiile către societatea pârâtă în termenul convenit conform contractului și a facturilor emise de pârâtă în care se menționa expres că plata se va face în termen de 15 zile calendaristice de la emitere. În data de 10.12.2010 reclamanta a primit de la societatea pârâtă o înștiințare prin care i se aduce la cunoștință posibilitatea prelungirii contractului de leasing pe o durată de 12 luni prin eșalonarea valorii reziduale ce o avea de achitat la finele contractului cu îndeplinirea anumitelor condiții la finele acestei eșalonări, urmând ca reclamanta să dobândească proprietatea asupra autoturismului. În data de 14.12.2010 cu trei luni înainte de expirarea contractului s-a adresat societății pârâte cu o astfel de cerere de eșalonare și a efectuat toate demersurile necesare în sensul depunerii tuturor documentelor solicitate la termenele impuse. Ulterior i s-a adus la cunoștință că în cazul în care se va aproba această eșalonare va trebui să plătească o taxă de 125 Euro plus TVA de prelungire de contract, aspecte cu care a fost de acord. În data de 02.02.2011 după ce a fost aprobată eșalonarea și a achitat 50 de lei (taxa de prelungire contract) a primit și factura de modificare contract pe mail. La data de 11.02.2011 data la care prelungirea contractului a fost aprobată, și nu exista nicio rată restantă către societatea pârâtă, prelungirea contractului a operat prin întâlnirea acordului de voință al părților. Odată cu intervenirea acordului de voință cu privire la prelungirea contractului dar și cu executarea obligației de eșalonare, s-au prelungit și drepturile și obligațiile părților astfel cum au fost acceptate la data de 13.03.2006. Din vina societății pârâte suma de 125 Euro plus TVA s-a dus în contul ratei 60 care avea scadență în martie pe data de 17 și care nu trebuia achitată anticipat, condiția eșalonării fiind aceea de a fi cu toate plățile la zi aspect realizat de reclamantă la data de 11.02.2011. Reclamanta a fost convinsă că valabilitatea contractului se prelungise pe o durată de 1 an de zile în cazul în care acordul de voință se realizase și toate condițiile erau îndeplinite. Valabilitatea contractului expira, fapt pentru care a emis o adresă către societatea pârâtă pentru a verifica ce se întâmplă cu scadentarul și cum urmează să efectueze plățile. Taxa de 125 Euro a fost achitată pentru ca acordul de voință să îmbrace forma scrisă „ ad proba-tionem”. Conform Contractului de leasing pârâta avea obligația să asigure autoturismului atât CASCO cât și RCA pe durata contractului aspect ce nu s-a realizat decât în parte. Polița RCA a fost încheiată de către pârâtă la data de 23.02.2006 în condițiile în care autoturismul a fost în posesia reclamantei din data de 17.03.2006. Timp de 3 săptămâni pârâta a încasat o sumă nedatorată (23.02.2006 – 17.03.2006). În data de 25.03.2011 autoturismul a fost implicat într-un accident de circulație rezultând o avarie în cuantum aproximativ de 25.000 lei estimare făcută de către angajatorii de la serviceul Porche Nord. După accident în momentul în care s-a prezentat la service și a solicitat ca reparațiile să se facă conform poliței CASCO a constatat că autoturismul nu mai este asigurat din data de 24.02.2011 de peste o lună de zile însă societatea pârâtă nu i-a adus la cunoștință prin nici un mijloc denuntarea unilaterală a contractului și neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art.8.1 din contract în sensul că aceasta era obligată să asigure autoturismul iar reclamanta să plătească contravaloarea asigurării.
În data de 24.02.2011 pârâta a asigurat RCA autoturismul pe o durată de 6 luni de zile valabilitatea poliței începând cu data de 17.03.2011 însă nu s-a mai preocupat și de CASCO. S-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a acestor neînțelegeri în sensul că a solicitat pârâtei să suporte contravaloarea reparațiilor urmând ca reclamanta să achite în continuare contravaloarea valorii reziduale așa cum convenise cu societatea pârâtă, însă pârâta a refuzat. Cu privire la capătul doi de cerere, față de faptul că din cauza neglijenței pârâte de a nu asigura autoturismul și de a nu i se aduce la cunoștință faptul că nu a făcut demersurile necesare pentru asigurarea acestuia, a fost pusă în imposibilitatea de a mai repara autoturismul și de a se folosi de acesta, lipsa acestui mijloc de transport aducând grave prejudicii.
Cu privire la capătul trei de cerere, a considerat că aceste daune i se cuvin, întrucât pârâta nu a răspuns la termen la nicio solicitare tergiversând încheierea actului adițional în formă scrisă, deși juridic conform art.36 și 37 din Codul Comercial acesta era încheiat iar când a dorit rezolvarea pe cale amiabilă pârâta a refuzat, fiind primită de pârâtă doar după ce s-a adresat directorului general.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.112, 969-970 Codul Comercial.
În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză tehnică auto.
Cererea legal timbrată.( f.34).
Pârâta legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, prematur formulată în raport de dispozițiile art. 109 alin. 2 codul de procedură civilă pentru neefectuarea procedurii prealabile în conformitate cu art.7201 Codul de procedură civilă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că în baza Contractului de L. a pus la dispoziția reclamantei folosința autoturismului, iar reclamanta și a asumat obligația de plată a ratelor de leasing și a celorlalte taxe, costuri, obligații de plată aferente dreptului de folosință acordat în baza raporturilor contractuale și a prevederilor legale aplicabile. În baza Contractului de L. P. Broker a emis polița CASCO nr._ cu valabilitate în perioada 24.02.2006 – 23.02.2011 în vederea asigurării facultative a Autoturismului pentru avarii și furt. Spre sfârșitul perioadei de leasing, la data de 14.12.2010 reclamanta a operat și solicitat prelungirea Contractului de L. prin eșalonarea valorii reziduale pe o perioada de 12 luni și a înregistrat la pârâtă cererea cu numărul 188/2010. Urmare cererii de prelungire pârâta a dus la cunoștința reclamantei condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se aproba cererea și implicit eșalonarea valorii reziduale, respectiv faptul că trebuie prezentate o . documente financiare pentru analiza bonității reclamantei; achitate toate obligațiile contractuale de plată la zi precum și suplimentar taxa de novație privind prelungirea Contractului de L. în cuantum de 125 Euro plus TVA. La data de 01.02.2011 în executarea Contractului de L. a emis factura nr._ aferentă ratei nr.60 și factura nr._ privind ultima primă de asigurare La această dată prelungirea contractului de leasing nu s-a materializat prin încheierea actului adițional în considerarea Contractului de L. agreat inițial P. L. a emis și factura nr._ privind valoarea reziduală agreată. Aceste facturi împreună cu adresa au fost comunicate reclamantei la data de 03.02.2011. În vederea finalizării procedurii de prelungire a Contractului de L. prin Încheierea Actului Adițional, pârâta a emis și comunicat reclamantei la data de 02.02.2011 factura fiscală nr._ pentru suma reprezentând taxa de modificare a Contractului de leasing. La data de 11.02.2011 reclamanta achitat factura aferentă taxei de modificare a Contractului de L., însă nu efectuează și plata ultimelor rate de leasing și asigurare, astfel că la data de 11.02.2011 nu erau îndeplinite condițiile pentru a fi încheiat actul adițional de prelungire a Contractului de leasing. Plata acestor obligații a fost efectuată la data de 28.03.2011 când reclamanta s-a prezentat la sediul P. L. în vederea semnării Actului adițional de prelungire a Contractului de L.. Cu această ocazie a aflat că autoturismul a suferit un accident la data de 25.03.2011, iar în aceste condiții pârâta a fost în imposibilitate de a încheia actul adițional. Cu privire la excepția inadmisibilității /prematurității cererii de chemare în judecată a apreciat că reclamanta avea obligația parcurgerii procedurii prealabile a concilierii directe. Prin Notificarea nr.115/13.04.2011 comunicată către pârâtă, aceasta nu îndeplinește condițiile de formă sau de fond ale concilierii prealabile astfel cum sunt reglementate de prevederile art.7201 Codul de procedură civilă. Totodată a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată și nefondată. Între părți au avut loc raporturi juridice izvorâte din Contractul de L. pe o perioadă de 60 luni (13.03.2006 – 13.03.2011), reclamanta a fost de acord ca asigurarea CASCO a autoturismului aferentă perioadei de leasing să fie încheiată de P. Broker, aspect adus la cunoștința reclamantei. Pârâtei nu i se poate imputa vreo conduită culpabilă în legătură cu asigurarea CASCO, reclamanta a fost informată în legătură cu necesitatea prelungirii asigurării CASCO și totodată avea cunoștință de faptul că asigurarea CASCO urma să expire la data de 23.02.2011. În ceea ce privește lipsa de folosință a menționat faptul că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate, prin urmare daunele solicitate de reclamantă nu pot fi imputate pârâtei acestea fiind datorate exclusiv culpei reclamantei ca urmare a neexecutării obligației. În ceea ce privește daunele morale, reclamanta nu dovedește prejudiciul nepatrimonial suferit în calitatea sa de persoană juridică.
În drept a invocat dispozițiile art.115,7201 și urm.Codul de procedură civilă, art.5 și urm. din O.G. nr.51/1997, Codul civil.
În dovedirea întâmpinării a depus la dosar înscrisuri doveditoare.( f.19-76).
La termenul de judecata din data de 07.11.2011 instanta a anulat ca netimbrat capatul III de cerere, a respins ca neintemeiata exceptia prematuritatii (f. 103-104).
Sub aspectul probatoriului s-a incuviintat si administrat de catre instanta pentru reclamanta proba cu inscrisuri, interogatoriul paratei si proba cu expertiza specialitatea auto si specialitatea contabilitate si pentru parata proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantei.
Prin sentința civila nr.97/04.01.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. T. A. & AUDIT 96 S.R.L. ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 13.03.2006 intre cele doua parti s-a incheiat contractul de leasing financiar nr._/_, prin care reclamanta, in calitate de utilizator, a dobandit drept de folosinta asupra autovehiculului marca O. Tour 1.9TDI/90CP. Contractul s-a incheiat pe o perioada de 60 de luni.
La sfarsitul anului 2010 intre cele doua parti s-au purtat discutii cu privire la posibilitatea esalonarii valorii reziduale pe o perioada de 12 luni.
In cererea nr. 188/14.12.2010, completata de reclamanta, prin care aceasta solicita esalonarea valorii reziduale pe o perioada de 12 luni se mentioneaza, cu privire la asigurarea Casco, faptul ca nu va fi prelungit contractul de leasing inainte de emiterea noii polite de asigurare si ca daunele produse obiectului in leasing in perioada cuprinsa intre data expirarii politei CASCO si data prelungirii perioadei de finantare nu sunt acoperite de asigurarea Casco si vor fi suportate de utilizator (f. 28).
Din corespondenta purtata pe cale electronica intre cele doua parti rezulta urmatoarele:
La data de 24.01.2011 parata instiinta reclamanta ca esalonarea valorii reziduale se va aproba dupa plata ratelor restante (f. 35).
La data de 31.01.2011 reclamanta a inaintat paratei dovada efectuarii platilor (f. 36).
La data de 02.02.2011, parata a inaintat reclamantei factura de modificare a contractului, cu solicitarea de a i se aduce la cunostinta efectuarea platii (f. 37).
La data de 03.02.2011 reclamanta comunica paratei faptul ca a primit din partea lor o adresa de finalizare contract de leasing (f. 38), parata comunicandu-i ca aceasta se va storna si se va merge mai departe cu esalonarea (f. 39).
La data de 11.02.2011, reclamanta a trasmis paratei dovada achitarii facturii de modificare contract (f. 44).
La data de 10.03.2011 reclamanta se adreseaza paratei solicitand informatii cu privire la prelungirea contractului de leasing.
In contractul incheiat intre parti, la art. 17 s-a stipulat clauza potrivit careia orice modificare sau completare a contractului se va face de catre cele doua parti de comun acord, in scris.
Prin urmare, instanta apreciaza ca toata corespondenta purtata intre parti cu privire la prelungirea contractului de leasing face parte din etapa negocierii, etapa anterioara incheierii actului aditional de modificare. Dupa aceasta etapa, era necesar ca cele două parti sa incheie actul aditional in forma scrisa, pentru a opera prelungirea contractului de leasing. De fapt, chiar din e-mailul din data de 10.03.2011 in care reclamanta intreaba parata daca “mai are vreo veste in legatura cu prelungirea contractului de leasing”, rezulta ca aceasta nu avea certitudinea ca acesta ar fi fost prelungit.
In aceste conditii, instanta a apreciat ca nu i se poate imputa paratei neincheierea unei noi polite de asigurare CASCO.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 969 si urmatoarele Cod civil, instanta a respins prezenta cerere ca neintemeiata.
In baza art. 274 Cod procedura civila, intrucat parata nu a cazut in pretentiile reclamantei, instanta a obligat reclamanta la plata catre parata a sumei de 5000 de lei cu titlu de onorariu avocatial.
Astfel, cu privire la cuantumul onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin.3 C.pr.civ. instanța va diminua cuantumul acestuia, considerând un onorariu în cuantum de 10.000 lei disproporționat prin raportare la natura și complexitatea cauzei. Procedând în această modalitate, instanța nu afectează forța obligatorie a contractului de asistență juridică încheiat între avocat și clientul său, ci consideră că nu este proporțională și echitabilă obligarea părții adverse la suportarea unui astfel onorariu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. T. A. & AUDIT 96 S.R.L. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost precizata.
În motivarea cererii, recurenta a arătat ca sentința atacata este nelegală sub aspectul greștei aplicări a art.969 c.civ prin raportare la probatoriul administrat în cauză caz de casare prevăzut de art. 304 pct.9, Sentința atacata este nelegală sub aspectul greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății în sensul înlăturării aplicării principiului conform căruia actul juridic se consideră încheiat în momentul întâlnirii acordului de voință al părților caz de casare prevăzut de art. 304 pct.8. 3 și ca sentință este nelegală sub aspectul lipsei de motivare cu privire la toate capetele de cerere, precum și sub aspectul lipsei de analiză a probelor administrate în cauză caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 7.
Solicită instanței de recurs a observa răspunsul pârâtei la interogatoriu în speță la întrebarea nr.8 din acesta unde pârâta recunoaște că din eroare a fost trecută data predării 24.02.2006, iar ca urmare a acestei erori a fost încheiată și polița CASCO pe perioada 24.02._11.
Solicită instanței de recurs a observa faptul că această probă admnistrată la fond și anume interogatoriul nu a fost analizată în nici un mod de către judecător acesta limitându-se doar la a analiza înscrisurile depuse de noi fără a avea în vedere că toate probele administrate și coroborate dovedeau fără putință de tăgadă reau credință a pârâtei și faptul că aceasta a comis erori după erori așa cum recunoaște în interogatoriu aceste erori ducând la situația ivită între cele două societăți.
A mai arătat si ca potrivit contractului de leasing și adreselor primite societatea pârâtă avea obligația să asigure autoturismul atât CASCO cât și RCA pe durata contractului aspect ce nu s-a realizat decât în parte societatea pârâtă asigurând auto turismul doar RCA fără a mai face demersurile necesare și asigurării CASCO. În condițiile în care societatea pârâtă a înțeles să asigure RCA autoturismul benevol este încă o dovadă în plus că aceasta a considerat că acest contract de leasing încheiat între cele două societăți este prelungit din momentul întâlnirii acordului de voință a celor două părți și a îndeplinirii condițiilor impuse de părți.
Obligația noastră contractuală era de a achita polița CASCO și nu de a o încheia, de altfel nu aveam nici posibilitatea legală întrucât societatea reclamantă este numai utilizator iar conform legii asigurărilor singurul care poate încheia o poliță tip CASCO este numai proprietarul autoturismului sau un împuternicit al acestuia.
Nefiind anunțați în nici un fel de către societatea pârâtă că mașina nu mai este asigurată și că aceasta nu înțelege să-și respecte obligațiile contractuale și nefiind anunțat în timp util de faptul că încheierea actului adițional se prelungește, situație în care prin depășirea valabilității contractului inițial societatea pârâtă ar fi trebuit să-mi pună la dispoziție o listă cu societățile de asigurări agrea te de către aceasta eu să aleg o societate urmând ca societatea pârâtă să încheie contractul de asigurare iar eu să plătesc contravaloarea asigurării am fost convinși că autoturismul este asigurat.
De altfel în data de 11.02.2011 societatea pârâtă a asigurat RCA auto turismul pe o durată de 6 luni de zile valabilitatea poliței începând cu data de 17.03.2011 însă nu s-a mai preocupat și de RCA, rezultând și din acest aspect fără putință de tăgadă că data expirării contractului era 17.03.2011 și totodată că acesta urma să-și producă în continuare efectele având în vedere faptul că în contract era prevăzută obligația ca pârâta să asigure autoturismul atât RCA cât Ș CASCO pe durata contractului de leasing.
Toate aceste date și argumente nu au fost analizate de către instanță de fond aceasta considerănd că acordul nostru de voință este contrar legii astfel că ni se poate aplica art. 969 c.civ.
A mai arătat ca dacă instanța ar fi avut în vedere atât răspunsurile la interogatoriu cât și înscrisurile depuse de noi ar fi putut să constate faptul că de fapt între noi părțile contractuale a intervenit o convenție perfect legală neafectată de nici o cauză de nulitate sau viciu de consimțământ prin îndeplinirea condițiilor impuse de societatea pârâtă în speță plata ratelor la zii și a taxei de prelungire contract.
Față de aceste considerente apreciaza că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 c.civ.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs acesta decurge din primul motiv de recurs instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății în speță faptul că actul adițional se considera încheiat pe data plății de către noi a taxei de prelungire de contract a considerăt că aceasti convenție dintre noi părțile este contrară legii și nu îndeplinește condițiile de valabilitate ale unui act juridic.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs considerăm că instanța de fond a înlăturat în mod cu totul nelegal celelalte probe admnistrate la fond fără a face vorbire de ce acestea sunt neconcludente în condițiile în care acestea fuseseră admnistrate și trebuiau a fi analizate de către instanța de fond și arătate motivele da fapt și de drept pentru care instanța nu le are în vedere.
Considerăm că sub acest aspect hotârârea instanței de fond nu este motivată, aceasta neconținând argumente de drept pentru înlăturarea probatoriului admnistrat în cauză.
De altfel sentința de fond nu cuprinde nici un fel de argument juridic în ceea ce privește capătul de cerere referitor la lipsa de folosință instanța nepronunțăndu-se în nici un mod pe acest aspect, de altfel acest capăt de cere nici nu a fost analizat de către instanța de fond.
În dovedirea cererii, recurenta solicită proba cu înscrisuri și orice altă probă va rezulta din dezbateri.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.304 ind.1 raportat la 304 pct.9, 8, 7.
La data de 03.03.2014, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând Respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 37 pronunțată la data de 04.01.2013 de către Judecătoria B., Obligarea Recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate de P. L. în cadrul prezentului dosar de recurs.
În motivarea intampinarii, intimata a arătat cu privire la primul motiv de recurs ca instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 969 din Codul civil.
A mai arătat faptul că dispozițiile Contractului de L. în ceea ce privește asigurarea sunt în sensul obținerii acordului utilizatorului cu privire la condițiile concrete de asigurare. Acest acord al Recurentei a fost agreat numai pentru perioada de derulare a Contractului de L., urmând ca ulterior expirării acestei perioade utilizatorul. respectiv Reclamanta, să efectueze demersurile de încheierei prelungire a asigurării Casco.
Cu toate că prin recursul formulat Recurenta susține contrariul, toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința Recurentei în repetate rânduri, prin corespondența și informările ce au avut loc între P. L. și Recurentă în perioada anterioară expirării Contractului de L..
În mod corect instanta de fond a constatat faptul că intimatei P. L. nu i se poate imputa vreo conduită culpabilă în legătură cu asigurarea Casco a Autoturismului.
În condițiile în care Recurenta a fost informată în legătură cu necesitatea prelungirii asigurării Casco și, totodată, avea cunoștință de faptul că asigurarea Casco încheiată pentru perioada de leasing urma să expire la data de 23.02.2011, aceasta este unica culpabilă cu privire la evenimentul produs și pe cale de consecință este singura ținută responsabilă cu privire la plata contravalorii reparațiilor survenite ca urmare a evenimentului produs.
Recurenta și-a asumat riscul punerii în circulație a Autoturismului ulterior expirării asigurării Casco și prin urmare al suportării daune lor produse Autoturismului în perioada cuprinsă între data expirării poliței Casco și data semnării actului adițional.
În plus, sustinerile Recurentei în ceea ce privește încheierea actului aditional sunt complet nefondate. Atâta timp cât Recurenta și-a îndeplinit obligatiile de plată scadente abia la data de 28.03.2011, ulterior producerii incidentului rutier în care a fost implicat Autoturismul, coroborate cu faptul că Recurenta nu a efectuat demersurile de prelungirei încheiere a asigurării Casco, P. L. nu poate fi tinută responsabilă pentru neîncheierea actului aditional de eșalonare a valorii reziduale. În aceeasi măsură și pentru aceleași considerente mai sus expuse, P. L. nu poate fi ținută responsabilă pentru contravaloarea reparațiilor Autoturismului.
P. L. și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale și. mai mult, contrar susținerilor Recurentei. aceasta a fost informată în repetate rânduri cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru semnarea actului aditional de prelungire a Contractului de L., precum și cu privire la necesitatea prelungirii! încheierii asigurării facultative Casco.
În acest sens, în mod corect instanța de fond a reținut prin Sentința civilă recurată că "în contractul încheiat între părți, la art. 17 s-a stipulat clauza potrivit căreia orice modificare sau completare a contractului se va face de către cele două părți de comun acord, în scris. "
Prin urmare, este indeniabilă aplicarea corectă de către instanța de fond a dispozițiilor art. 969 din Codul civil care statuează puterea de lege a convențiilor legal încheiate (i. e. contractul de leasing) între părțile contractante.
Încheierea actului adițional la contractul de leasing în scris nu este nicidecum, doar o condiție ad probationem, așa cum în mod netemeinic se susține în cererea de recurs.
Argumentul invocat de Recurentă potrivit căruia" actul adițional ce urma să fie încheiat era întocmit doar ad probationem și nu ad validitatem astfel că prin întâlnirea acordului de voințe al părților și prin îndeplinirea condițiilor impuse de părți contractul este prelungit de drept" este nefondat în raport de prevederile exprese ale OG Of. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing (denumită "OG Of. 51/1997"").
Astfel, potrivit art. 7 din OG Of. 51/1997 se precizează în mod expres de către prevederile legale faptul că "Contractul de leasing se încheie în scris". Prin urmare, în opinia noastră, forma scrisă reprezintă o condiție ad validitatem pentru încheierea în mod valabil a contractului de leasing.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ci dimpotrivă a avut în vedere acordul de voință al părților (i. e. contractul de leasing), prin care acestea, de comun acord au stabilit că nicio modificare a contractului de leasing nu poate interveni în lipsa unui act adițional încheiat în scris
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, intimata a arătat ca din lecturarea Sentinței civile atacate, se poate însă observa că susținerile Recurentei sunt nefondate,
hotărârea instanței de fond cuprinzând atât motivele de drept pentru care cererea introductivă a fost respinsă (e.g. art. 969 și următoarele din Codul civil), dar și motivele de fapt pe care se sprijină soluția pronunțată.
Astfel cum s-a statuat în practica judiciară, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată solicitărilor formulate de parte prin cererea introductivă de instanță, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea pretențiilor.
În mod similar, în ceea ce privește mijloacele de probă administrate în cauză, este evident că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției întregul material probator, însă acest fapt nu creează pentru judecător obligația de a se referi în sentință la fiecare element probator existent la dosar.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia sentința de fond nu cuprinde niciun fel de argument juridic referitor la capătul de cerere ce vizează lipsa de folosință, apreciem că este de asemenea nefondată.
Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere, motivarea fiind în mod evident comună primelor două capete din cererea introductivă de instanță. Astfel, se reține în Sentința civilă recurată că: "În aceste condiții, instanța apreciază că nu i se poate imputa pârâtei ne încheierea unei polițe de asigurare CASCO. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 969 și următoarele cod civil (temeiul juridic invocat de însăși Recurenta - reclamantă), instanța va respinge prezenta cerere ca neîntemeiată. "
În mod evident instanța de fond, găsind neîntemeiat argumentul principal invocat de Recurenta reclamantă, și anume neîncheierea poliței CASCO de către P. L., care justifica, în opinia sa, acordarea despăgubirilor constând în repararea autoturism ului avariat și în lipsa de folosință, a respins în integralitate cererea de chemare în judecată, așa cum de altfel reiese în mod clar din considerentele și din dispozitivul Sentinței civile.,
În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă, pe cele ale art. 5 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997, precum și pe cele ale Codului civil.
În dovedirea cererii, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de recurs s-a susținut că sentința civilă pronunțată de către prima instanță este nelegală sub aspectul lipsei de motivare cu privire la toate capetele de cerere, precum și sub aspectul lipsei de analiză a probelor administrate în cauză, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ..
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 261 pct. 5 C. pr. civ., hotărârea va trebui să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, din cuprinsul sentinței civile recurate tribunalul reține că prima instanță a analizat materialul probator administrat în cauză, prin coroborarea acestuia, și a indicat temeiurile de drept aplicabile speței. Prin urmare, acest motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
Primele două motive de recurs se referă la greșita aplicare a prevederilor art. 969 C. civ., prin raportare la probatoriul administrat, precum și la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății. Aceste două motive vor fi analizate împreună, având în vedere că între acestea există o strânsă legătură.
Tribunalul reține că între părțile din cauză a fost încheiat la data de 13.03.2006 contractul de leasing financiar nr._, având ca obiect un autoturism marca Skoda O. Tour. Odată cu acest contract a fost încheiată și polița de asigurare nr._ valabilă pentru perioada 24.02.2006 – 23.02.2011.
Potrivit adresei - tip nr. 188/14.12.2010 (f. 28) formulată de către recurenta – reclamantă, s-a solicitat de către aceasta eșalonarea valorii reziduale pe o perioadă de 12 luni. În cuprinsul acestei cereri este menționat faptul că daunele produse obiectului în leasing în perioada cuprinsă între data expirării poliței Casco și data aprobării prelungirii perioadei de finanțare nu sunt acoperite de asigurarea Casco și vor fi suportate de către utilizator. De asemenea, în cuprinsul adresei emise de către intimata – pârâtă și aflată la fila 27 din dosarul primei instanțe, se arată că este necesar să fie asigurat autoturismul, deoarece asigurarea Casco expira la data de 23.02.2011. Din corespondența dintre părți (f. 35 – 58) mai reiese faptul că recurentei – reclamante i s-a solicitat în mai multe rânduri de către intimata – pârâtă achitarea sumelor de bani facturate, eșalonarea valorii reziduale urmând a fi făcută numai după plata ratelor restante. Din probele administrate (f. 25) mai rezultă că accidentul auto a survenit la data de 25.03.2011, iar recurenta – reclamantă a înțeles să transmită societății de leasing dovada plății ultimei rate de leasing abia la 28.03.2011, respectiv după producerea accidentului de circulație. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei din cuprinsul cererii de recurs (f. 5 din dosarul instanței de recurs), la data de 11.02.2011 exista o rată restantă de plată, respectiv ultima rată de leasing, dovada plății acesteia fiind făcută abia la data de 28.03.2011.
În ceea ce privește încheierea acordului de voință al părților, acesta era condiționat (f. 35 din dosarul primei instanțe), de îndeplinirea obligației de plată din partea recurentei, ceea ce aceasta a înțeles să facă abia la 28.03.2011.
Referitor la obligația de încheiere a poliței Casco, aceasta nu revenea intimatei din cauză, cum în mod eronat s-a susținut, ci chiar recurentei din cauză, astfel cum reiese din adresa - tip nr. 188/14.12.2010 (f. 28).
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 c. pr. civ., având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de recurs, va fi obligată recurenta la plata către intimată a sumei de 5.667,98 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta . 96 SRL împotriva sentinței civile nr.97/04.01.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata P. L. IFN SA ca nefondat.
Obliga pe recurenta la plata către intimata a sumei de 5667,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publică, azi, 03.06.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: M.E/ 2 exemplare
Jud.fond: Budei C. O. - Jud.Cornetu
| ← Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 1066/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1905/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|
