Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3585/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3585/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 1656/93/2014/a5
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 3585
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC M. C. C.
GREFIER T. M. M.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe contestator . prin ADMINISTRATOR SPECIAL M. G. și pe intimata ., debitor . P. ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE BUCUREȘTI SPRL, având ca obiect procedura insolvenței CONTESTAȚIE VALOARE CREANȚĂ
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns administratorul special al debitoarei prin avocat, intimata prin administrator judiciar si creaditoarea prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei de judecata ca, contestatoarea a depus la dosarul cauzei dovada achitarii taxei de timbru, după care:
Instanta respinge expcetia netimbrarii cererii invocata de catre creditoare intrucat la dosarul cauzei nu se afla dovada comunicarii incheierii de sedinta din data de 18.09.2014.
Creditoarea depune la dosarul cauzei note scrise pe care le ocmunica si partilor prezente.
Contestatoarea prin avocat depune la dosarul cauzei raspuns la intampinare si inscrisurie anexa pe care le comunica partilor prezente.
Administratorul judiciar al debitoarei arata ca a admis creanta creditoarei.
Contestatoarea depune la dosarul cauzei note de probatorii prin intermediul caruia solicta incuviintarea probei cu inscriusri si anume:
Fisa de cont a clineutlui S. CM SRL din contabilitatea pretinsei creditoare, prin care sa se evidente suma imputata la plata.
Tribunalul repinge aceasta solicitare.
Totodata contestatoarea solicita ca creditoarea sa depuna la dosarul cauzei modul de calcul al penalitatilor si numarul de zile de intarziere.
Creditoarea prin avocat arata ca atasat notelor scroise depuse in sedinta publica de azi a fost depus si acest mod de calcul solictat de catre contestatoare.
De asemenea contestatoarea mai solicita ca intimata sa depuna la dosarul cauzei notificarile despre care face vorbire creditoarea in cererea sa de admitere a creantei prin intermediul carora aceasta a pus in vedere contestatoarei sa evite intarzierea finalizarii lucrarilor.
F. de acest aspect, creditoarea prin avocat arata ca a tansmis aceste notificari prin mail.
Tribunalul ia actd e imprejurarea ca raportat la toate solicitartile contestatoarei se arata ca au fost depuse toate inscrisurile, iar notificarile despre care face vorbire contestatoarea au fost transmise prin mail.
Contestatoarea prin administrator special solicita incuviintarea probei cu interogatoriul creditoarei si expertiza contabila.
Tribunalul respinge solicitarile contestatoarei.
Pe fondul cauzei, contestatoarea solicita admiterea contestatiei pentru motivele invocate in cuprinsul intampinarii. Lucrarile au fost executate. Facturile au fost semnate, stampilate si necontestate.
Creditoarea prin avocat solicita respingerea actiunii. Intazierile sunt de 148 de zile. A notificat debitoarea. Lucrarile au fost efectuatedar cu intarziere.
Administratorul judiciar al debitoarei solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, se constata urmatoarele:
P. cererea depusa la dosarul cauzei la data de 14.08.2015, contestatoarea prin administrator special a solicitat admiterea prezentei contestatii si inlaturarea creantei pretinsei creditoare S.C. M. C. S.R.L. din tabelul preliminar al tuturor creantelor impotriva averii debitoarei se S. - CM SRL.
În motivare a aratat ca Creanta S.C. M. C. S.R.L. in cuantum total de 169.628.15 lei. a fost inregistrata in tabel in temeiul art. 123 punct 7 din Legea nr._ privind procedura insolventei. ca si creanta chiroerafara.
P. cererea depusa la dosarul cauzei aceasta presupusa creditoare sustine ca aceasta creanta in cuantum de 169.628,15 lei reprezinta penalitati de intarziere datorate acesteia ca urmare a executarii cu intarziere de catre debitoare a lucrarilor de constructive ce au facut obiectul Contractului de antrepriza de specialitate nr. 93 din 16.01.2012, penalitati limitate la 10% din valoarea contractului.
Creanta invocata nu este certa, lichida si exigibila.
In cauza de fata, cuantumul creantei pretinse de S.C. M. C. S.R.L. are un caracter echivoc, neintrunind conditiile imperative prevazute de lege.
Conform art. 662 alin. (2) Cod proc. Civila, creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.
La dosarul cauzei nu exista niciun titlu executoriu plauzibil si valabil din care sa reiasa certitudinea creantei la care face referire presupusa creditoare.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 18 alin. (1) lit. c) raportat la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei actualizata.
În dovedirea a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, precum si orice alte probe ce vor rezulta in urma dezbaterilor ca fiind concludente si utile cauzei.
În sedinta publica din data de 18.09.2014, contestatoaea a depus la dosarul cauzei cerere de modificare a cadrului procesual in sensul inlocuirii partii reclamante. in speta contestatorul M. G. in calitate de administrator special al societatii debitoare S. CM SRL, aflata sub incidenta Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei cu insasi societatea debitoare S. CM SRL aflata sub incidenta Legii nr. 85/2006 privind procedura tnsolventei prin administrator special M. G., cu sediul in loc. Otopeni, .. 11A, .. 310, jud. Ilfov, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J_, avand CUI R05125978, pentru urmatoarele considerente:
Contestatia cu care a fost investita instanta de judecata depusa impotriva creantei creditoarei M. C. SRL a fost formulata in termen legal de dl. M. G. in calitate de administrator special al societatii debitoare S. CM SRL in temeiul art. 18 alin. (1) Iit. c) raportat la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei actualizata.
Conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei actualizata, debitorul, creditorii si orice alta parte interesata pot formula contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar /lichidator in tabelul preliminar de creante.
F. de aceasta reglementare, a considerat ca persoana care trebuia sa depuna contestatii la tabelul preliminar de creante era insusi societatea debitoare, in speta S. CM SRL aflata sub incidenta Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art, 204 alin. (1) Cod proc, Civila.
Contestatoarea a mai depus la dosarul cauzei precizari la contestatia formulata de catre aceasta impotriva valorii creantei societatii M. C. SRL prin care a solicitat admiterea prezetei contestatii, in principal, inlaturarea creantei pretinsei creditoare M. C. SRL din tabelul preliminar al tuturor creantelor impotriva averii debitoarei . in subsidiar, in masura in care instanta va considera ca o parte din creanta CONDAX S.A. indeplineste conditiile legale pentru a fi inscrisa in tabelul de creante, rectificarea sumei cu care creditoarea M. C. SRL este inscrisa in tabelul creantelor . si inscrierea acesteia cu debitul corect.
Creditoarea M. C. SRL a aratat ca creanta respectiva reprezinta penalitati de intariziere datorate de catre debitoare ca urmare a executarii cu intarziere a lucrarilor de constructie ce au facut obiectul Contractuluiu de Antreprinza de Specilitate nr. 93 din 16.01.2012, limitate la 10% din valoarea Contractului.
Astfel, a mai aratat si faptul ca în data de 16.01.2012, contestatoarea, in calitate de Antreprenor de specialitate si societatea S.C. M. C. S.R.L., in calitate de antreprenor general, au incheiat Contractul de antrepriza de specialitate nr. 93/16.01.2012 (denumit in cele ce urmeaza "Contractul") prin care societatea contestatoare s-a obligat sa realizeze lucrarile reprezentand procurarea si livrarea de material necesar pentru edificarea structurii imobilului situat in BduI. Poligrafiei nr. 73-75, Sector 1, Bucuresti, astfel cum aceste lucrari au fost identificate in Documentatia Tehnica si devizul oferta, in schimbul platii de catre debitoare a unei remuneratii, ce a fost stabilita de comun acord de catre parti, astfel cum este stipulat in art. 17 si 19 din Contract, dupa cum urmeaza: remuneratia datorata va fi calculata ca produs dintre cantitatile de lucrari puse in opera si preturile unitare, dar nu mai mult de 362.355,53 Euro fara TVA.
In conformitate cu dispozitiile contractuale asumate, contestatoarea a executat serviciile la care ne-am obligat prin contract in mod corespunzator, astfel ca, la data de 19.02.2013 a avut loc receptia la terminarea lucrarilor, semnandu-se astfel procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor de structura din data de 19.02.2013, al comisiei de specialitate, privind lucrarea imobil birouri 2S+P+5E+6Er, executata in cadrul Contractului, pentru lucrarile de executie infrastructura si suprastructura, comisia de specialitate desfasurandu-si activitatea in intervalul 25.01._13,0
Astfel cum rezulta din respectivul proces verbal, comisia a propus, in urma constatarilor facute, admiterea receptiei lucrarilor si a recomandat admiterea receptiei lucrarilor fara obiectiuni.
D. urmare, investitorul S.C. Blue Gate S.R.L. a semnat procesul verbal de receptie din data de 21.02.2013 si a constatat ca lucrarile sunt executate in conformitate cu planurile de executie ale proiectului si cu detaliile de executie.
Faptul ca societatea M. C. SRL invoca la momentul de fata o intarziere a acesteia in predarea lucrarilor de rezistenta nu este justificat; avand in vedere faptul ca toate facturile emise de catre subscrisa si transmise catre presupusa creditoare. emise de catre subscrisa in baza contractului au fost acceptate la plata atat prin semnare si stampilare. cat si prin plata inteval a acestora, iar, pe de alta parte, procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor de structura din data de 19.02.2013 cat si procesul verbal de receptie din data de 21.02.2013 a fost semnat fara nicio obiectiune si fara a se supune discutiei vreun aspect cu privire la o eventuala intarziere a semnarii acestora.
Cu ocazia procesului verbal de receptie a lucrarilor. beneficiarul/antreprenorul general are posibilitatea sa mentioneze obiectiunile sale privitoare la decalarea termenului de finalizare. daca apreciaza necesar: in speta. Comisia intrunita din partea beneficiarului Blue Gate a semnat procesul verbal de terminare a lucrarilor de structura si procesurverbal de receptie a structurii de rezistenta fara obiectiuni.
Pe toata perioada de derulare a Contractului. M. C. SRL a avut la dispozitie mijloace prin care putea sa puna in vederea acesteia orice nemultumire cu rivire la modul in care subscrisa am efectuat lucrarile potrivit Contractului. cu toate acestea presupusa creditoare a inteles sa semneze toate situatiile de lucrari si procesele verbale de receptive. si. mai mult. a inteles SA ACHITE TOATE FACTURILE emise in baza Contractului. de unde rezulta fara tagada faptul ca presupusa creanta pe care o detine impotriva acesteia nu este dovedita si nici intemeiata.
In concluzie, a aratat ca presupusa creanta a M. C. S.R.L. nu indeplineste conditiile prevazute de art. 64 si urmatoarele din Lege nr. 85/2006, si nici conditiile art. 662 alin. (2) din Codul de procedura civila, aceasta creanta NEFIIND CERTA, LICHIDA SI EXIGIBILA.
În drept, cereaea a fpost intemeiata pe dispozitiile art. 18 alin. (1) lit. c) raportat la art. 73 alin. (1) din Legea or, 85/2006 privind procedura insolventei actualizata.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, precum si orice alte probe ce vor rezulta in urma dezbaterilor ca fiind concludente si utile cauzei.
La data de 18.09.2014, in sedinta publica creditoarea a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingeea contestatiei formulate de debitoare.
În motivare a aratat ca administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Bucuresti SPRL (administrator numit chiar de catre debitoare) a verificat in amanunt cererea acesteia de admitere a creantei si a documentelor depuse in sustinerea acestei cereri, confirmand si recunoscand legitimitatea creantei si acceptand intreaga valoare a creantei solicitata de creditoare prin admiterea creantei si inscrierea acesteia in Tabelul Preliminar al creantelor impotriva averii a chiar debitoarei care l-a numit ca administrator judiciar.
Aceasta recunoastere a administratorului judiciar este un argument in plus si cat se poate de important in dovedirea legitimitatii creantei si a indeplinirii de catre aceasta creanta a tuturor conditiilor cerute de Legea 85/2006 pentru inscrierea la masa credala a debitoarei.
In sustinerea contestatiei sale, debitoare a invoca (fara a aduce insa argumente convingatoare) o presupusa lipsa a caracterului cert, lichid si exigibil al creantei acesteia constand in penalitatile de intarziere datorate de debitoare ca urmare a intarzierii cu mai mult de jumatate din termenul la care s-a obligat prin contract sa executare lucrarile de constructie contractate de creditoare
Singurul ,argument invocat de debitoare in dovedirea lipsei caracterului cert si lichid al creantei acesteia este faptul ca "nu exista niciun titlu executoriu" din care sa reiasa certitudinea si caracterul lichid al creantei, motivand (vadit eronat) necesitatea unui titlu executoriu al creantei ca fiind data de disp. art. 662 alin (2) C. pr. Civ.
Astfel a aratat ca acest unic argument al debitoarei este vadit neintemeiat, avand in vedere in primul rand faptul ca art. 662 C. pr. civ. se refera si este aplicabil executarii silite, numai pentru efectuarea unei astfel de operatiuni specifice cum este executarea silita fiind necesara existenta unui titlu executoriu.
Creanta este certa deoarece existenta ei rezulta din chiar inscrisurile constatatoare ale creantei, respectiv din: art. 12 din capitolul "Durata de Executie. Termene" din Contractul de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012 si art. 1 din acelasi contract - "Definitii si interpretare" prin care partile au convenit ca data finalizarii lucrarilor de catre debitoare este data de 20.09.2012, data pana la care debitoarea avea obligatia sa finalizeze Lucrarile si la care se va semna Procesul V erballa Terminarea Lucrarilor, art. 14 din Contractul de antrepriza care prevede in mod expre ca in cazul in care debitoarea nu respecta data finalizarii va datora penalitati de 0,5% pe zi aplicate laq remunera tia datora (pretul total al lucrarilor) si art. 122 din Contractul de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012, unde sunt limitate penalitatile de intarziere la 10% din valoarea totala a lucrarilor;
Procesul Verbal de Receptie a structurii de rezistenta incheiat intre parti la data de 21.02.2013, insusit de debitoare prin semnare si stampilare - care face dovada clara si de netagaduit a faptului ca debitoare a nu a respectat data finalizarii, intarziind finalizarea lucrarilor cu 148 zile.
Creanta este certa fiind consemnata prin inscrisuri (contractul de antrepriza si procesul verbal de receptie) insusite si recunoscute de catre debitoare prin semnatura si stampila, culpa debitoarei in finalizarea cu intarziere a lucrarilor nefiind contestata niciun moment de catre debitoare, nici macar prin Contestatia ce face obiectul prezentei cauze.
Creanta in penalitati de intarziere este lichida deoarece cuantumul ei rezulta din Contractul de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012 incheiat intre parti si Actul aditional nr. 1 din 05.03.2012 de majorare a pretului total al lucrarilor, coroborat cu Facturile emise de debitoare pentru pretul total al lucrarilor in suma de 1.696.281,50 RON si cu Procesul Verbal de Receptie a structurii de rezistenta incheiat intre parti la data de 21.02.2013.
Cuantumul penalitatilor este astfel determinat potrivit art. 14 din Contractul de antrepriza, care prevede in" mod expres penalitatea de 0,5% pe zi de intarziere, suma totala a penalitatilor fiind limitata la 10% din pretul total al lucrarilor.
Creanta este in mod evident si exigibila, in raport de dispozitiile art. 14 din Contractul de antrepriza de Specialitate, modul de calcul al penalitatilor de intarziere fiind detaliat in inscrisul denumit lista facturilor emise de S. CM SRL si anexat prezentei cereri,
Exigibilitatea creantei constand in penalitatile de intarziere, ce reprezinta daune moratorii stabilite conventional de parti pentru nerespectarea de catre debitoare a termenului de finalizare impus, a intervenit de drept potrivit art. 1536 Cod civil.
In drept, cererea a fost inetemiata pe dispozitiile art. 195 si urmatoarele C.pr.civ, precum si pe disp. Legii nr. 85/2006 privind procedura de insolventa, art. 1536 din Noul Cod Civil, art. 622 Cod. pr. civ., dispozitiile Contractului de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012, prțcum si celelalte dispozitii normative mentionate in cuprinsul prezentei cereri.
În dovedire a solicitat proba cu inscrisuri si orice alte probe a caror necesitate va rezulta din dezbateri.
În sedinta publica din data de 27.11.2014, contestatoatrea a depus la dosarul cauzei raspuns la intampinare prin care a solicitat admiterea contestatiei si inlaturarea creantei S.C. M. C. S.R.L. din tabelul preliminar al ..
În motivare a aratat ca presupusa creanta a S.C. M. C. S.R.L.. in cuantum total de 169.628.15 lei. a fost inregistrata in tabelul preliminar in temeiul art. 123 punct 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. ca si creanta chiroerafara.
P. cererea depusa la dosarul cauzei, creditoarea S.C. M. C. S.R.L. sustine ca respectiva creanta reprezinta penalitati de intarziere datorate de catre debitoare ca urmare a executarii cu intarziere a lucrarilor de constructie ce au facut obiectul Contractului de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012, limitate la 10% din valoarea Contractului.
În conformitate cu dispozitiile contractuale asumate in baza contractului mai sus enuntat, debitoarea a executat serviciile la care s-a obligat prin contract in mod corespunzator. astfel ca. la data de 19.02.2013 a avut loc receptia la terminarea lucrarilor. semnandu-se astfel procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor de structura din data de 19.02.2013. al comisiei de specialitate. privind lucrarea imobil birouri 2S+P+5E+6Er. executata in cadrul Contractului. pentru lucrarile de executie infrastructura si suprastructura. comisia de specialitate desfaSurandu-si activitatea in intervalul 25.01._13.
Astfel cum rezulta din respectivul proces verbal, comisia a propus, in urma constatarilor facu te, admiterea receptiei lucrarilor si a recomandat admiterea receptiei lucrarilor fara obiectiuni.
D. urmare. investitorul S.c. Blue Gate S.R.L. a semnat procesul verbal de receptie din data de 21.02.2013 si a constatat ca lucrarile sunt executate in conformitate cu planurile de executie ale proiectului si cu detaliile de executie.
Faptul ca societatea M. C. SRL invoca la momentul de fata o intarziere a acesteia in predarea lucrarilor de rezistenta NU este justificat. avand in vedere faptul ca toate facturile emise de catre debitoare si transmise catre presrwusa creditoare. emise de catre subscrisa in baza contractului au fost acceptate la plata atat prin semnare si stampilare. cat si prin plata integrala a acestora. iar. pe de alta parte. atat procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor de structura din data de 19.02.2013. cat si procesul verbal de receptie din data de 21.02.2013 a fost semnat fara nicio obiectiune si fara a se srwune discutiei vreun aspect cu privire la o eventuala intarziere a semnarii acestora.
Pe toata perioada de derulare a Contractului. M. C. SRL a avut la dispozitie mijloace prin care putea sa puna in vederea debitoarei orice nemultumire cu privire la modul in care subscrisa am efectuat lucrarile potrivit Contractului. cu toate acestea. presupusa creditoare a inteles sa semneze toate situatiile de lucrari si procesele verbale de receptie. si. mai mult decat atat. a inteles SA ACHITE TOATE FACTURILE emise in baza Contractului. de unde rezulta fara taeada faptul ca presupusa creanta pe care o detine impotriva debitoarei NU ESTE DOVEDITA SI IN NICIUN CAZ INTEMEIATA !!!
In concluzie, presupusa creanta a M. C. S.R.L. nu indeplineste conditiile prevazute de art. 64 si urmatoarele din Lege nr. 85/2006, si nici conditiile art. 662 alin. (2) din Codul de procedura civila, aceasta creanta NEFIIND CERTA, LICHIDA SI EXIGIBILA.
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
P. cererea depusa la dosarul cauzei la data de 14.08.2015, contestatoarea prin administrator special a solicitat admiterea prezentei contestatii si inlaturarea creantei pretinsei creditoare S.C. M. C. S.R.L. din tabelul preliminar al tuturor creantelor impotriva averii debitoarei ..
În motivare a aratat ca Creanta S.C. M. C. S.R.L. in cuantum total de 169.628.15 lei. a fost inregistrata in tabel in temeiul art. 123 punct 7 din Legea nr._ privind procedura insolventei. ca si creanta chirografara.
P. cererea depusa la dosarul cauzei aceasta presupusa creditoare sustine ca aceasta creanta in cuantum de 169.628,15 lei reprezinta penalitati de intarziere datorate acesteia ca urmare a executarii cu intarziere de catre debitoare a lucrarilor de constructive ce au facut obiectul Contractului de antrepriza de specialitate nr. 93 din 16.01.2012, penalitati limitate la 10% din valoarea contractului.
Instanța reține că administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Bucuresti SPRL (administrator numit chiar de catre debitoare) a verificat in amanunt cererea acesteia de admitere a creantei si a documentelor depuse in sustinerea acestei cereri, confirmand si recunoscand legitimitatea creantei si acceptand intreaga valoare a creantei solicitata de creditoare prin admiterea creantei si inscrierea acesteia in Tabelul Preliminar al creantelor impotriva averii a chiar debitoarei care l-a numit ca administrator judiciar.
Aceasta recunoastere a administratorului judiciar este un argument in plus si cat se poate de important in dovedirea legitimitatii creantei si a indeplinirii de catre aceasta creanta a tuturor conditiilor cerute de Legea 85/2006 pentru inscrierea la masa credala a debitoarei.
In sustinerea contestatiei sale, debitoare a invoca (fara a aduce insa argumente convingatoare) o presupusa lipsa a caracterului cert, lichid si exigibil al creantei acesteia constand in penalitatile de intarziere datorate de debitoare ca urmare a intarzierii cu mai mult de jumatate din termenul la care s-a obligat prin contract sa executare lucrarile de constructie contractate de creditoare
Singurul ,argument invocat de debitoare in dovedirea lipsei caracterului cert si lichid al creantei acesteia este faptul ca "nu exista niciun titlu executoriu" din care sa reiasa certitudinea si caracterul lichid al creantei, motivand (vadit eronat) necesitatea unui titlu executoriu al creantei ca fiind data de disp. art. 662 alin (2) C. pr. Civ.
Astfel a aratat ca acest unic argument al debitoarei este vadit neintemeiat, avand in vedere in primul rand faptul ca art. 662 C. pr. civ. se refera si este aplicabil executarii silite, numai pentru efectuarea unei astfel de operatiuni specifice cum este executarea silita fiind necesara existenta unui titlu executoriu.
Creanta este certa deoarece existenta ei rezulta din chiar inscrisurile constatatoare ale creantei, respectiv din: art. 12 din capitolul "Durata de Executie. Termene" din Contractul de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012 si art. 1 din acelasi contract - "Definitii si interpretare" prin care partile au convenit ca data finalizarii lucrarilor de catre debitoare este data de 20.09.2012, data pana la care debitoarea avea obligatia sa finalizeze Lucrarile si la care se va semna Procesul Verbal laTerminarea Lucrarilor, art. 14 din Contractul de antrepriza care prevede in mod expre ca in cazul in care debitoarea nu respecta data finalizarii va datora penalitati de 0,5% aplicate la remuneratia datorată (pretul total al lucrarilor) si art. 122 din Contractul de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012, unde sunt limitate penalitatile de intarziere la 10% din valoarea totala a lucrarilor;
Se observă că în contract nu este trecută mențiunea „pe zi” a procentului de 5% aplicate la remuneratia datorată. Însă acesta este previzibil stabilit prin voința părților ca fiind pe zi. Mai mult teza finală a art 114 limitează penalitățile la maxim 10%. (fila 79 vol III- dosar de creanțe).
Procesul Verbal de Receptie a structurii de rezistenta incheiat intre parti la data de 21.02.2013, insusit de debitoare prin semnare si stampilare - care face dovada clara si de netagaduit a faptului ca debitoare a nu a respectat data finalizarii, intarziind finalizarea lucrarilor cu 148 zile.
Creanta este certa fiind consemnata prin inscrisuri (contractul de antrepriza si procesul verbal de receptie) insusite si recunoscute de catre debitoare prin semnatura si stampila, culpa debitoarei in finalizarea cu intarziere a lucrarilor nefiind contestata niciun moment de catre debitoare, nici macar prin Contestatia ce face obiectul prezentei cauze.
Creanta in penalitati de intarziere este lichida deoarece cuantumul ei rezulta din Contractul de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012 incheiat intre parti si Actul aditional nr. 1 din 05.03.2012 de majorare a pretului total al lucrarilor, coroborat cu Facturile emise de debitoare pentru pretul total al lucrarilor in suma de 1.696.281,50 RON si cu Procesul Verbal de Receptie a structurii de rezistenta incheiat intre parti la data de 21.02.2013.
Cuantumul penalitatilor este astfel determinat potrivit art. 14 din Contractul de antrepriza, care prevede in" mod expres penalitatea de 0,5% pe zi de intarziere, suma totala a penalitatilor fiind limitata la 10% din pretul total al lucrarilor.
Creanta este in mod evident si exigibila, in raport de dispozitiile art. 14 din Contractul de antrepriza de Specialitate, modul de calcul al penalitatilor de intarziere fiind detaliat in inscrisul denumit lista facturilor emise de S. CM SRL si anexat prezentei cereri,
Exigibilitatea creantei constand in penalitatile de intarziere, ce reprezinta daune moratorii stabilite conventional de parti pentru nerespectarea de catre debitoare a termenului de finalizare impus, a intervenit de drept potrivit art. 1536 Cod civil.
In drept, sunt aplicabile și disp art. 1536 din Noul Cod civil, art. 622 Cod. pr. civ., dispozitiile Contractului de Antrepriza de Specialitate nr. 93 din 16.01.2012 .
Pentru motivele anterior evocate, prezenta instanță va respinge contestația formulată, privind contestatoarea ., prin ADMINISTRATOR SPECIAL M. G. - București, CU SEDIUL ALES LA P. ȘI ASOCIAȚII SPARL din BUCUREȘTI, .. 6C, ., debitoarea ., cdui_ P. ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE BUCUREȘTI SPRL - sector 2, București, . si intimata . - sector 2, București, .-186, ., .>
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge contestația formulată, privind contestatoarea ., prin ADMINISTRATOR SPECIAL M. G. - București, CU SEDIUL ALES LA P. ȘI ASOCIAȚII SPARL din BUCUREȘTI, .. 6C, ., debitoarea ., cdui_ P. ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE BUCUREȘTI SPRL - sector 2, București, . si intimata . - sector 2, București, .-186, ., .> Cu apel care se depune în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei la tribunalul Ilfov și se judecă de Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2014.
Președinte-Judecator Sindic ,Grefier,
M. C. C. T. M.
RED M.C/ Tehnored MT/
3 ex/.>
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2076/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2032/2014.... → |
|---|








