Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2922/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2922/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 2804/93/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2922
Ședința publică de la 26 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Judecător sindic R. N.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe reclamant . prin lichidator judiciar P. ȘI ASOCIAȚII IPURL și pe pârât B. M., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 24.09.2014 și apoi astăzi 26.09.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.05.2014 P. SI ASOCIATII IPURL in calitate de Lichidator judiciar al S.C. F. A. S.R.L., a formulat cerere de atragere a răspunderii personale prin care a solicitat aplicarea dispozitiilor art. 138 pct. 1 lit. a). el) si c ) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei impotriva lui B. M. in calitate de fost administrator staiutar al debitoarei S.C. F. A. S.R.L. Pasivul societatii debitoare este in cuantu111 ele 43.817,83 lei.
În motivarea cererii a arătat că în fapt. prin incheierea din data de 13.06.2013 pronuntata de Tribunalul llfov. Sectia Civila, in dosarul nr._ 12, a Cost deschisa procedura falimentului prevazuta de Legea nr. 85/2006 impotriva S.C F. A. S.R.L.
Faptele persoanei aflate in conducerea societatii debitoare care au cauzat starea de insolventa sunt prevazute de urmatoarele dispozitii legale: Art, 138 alin 1 lit a) - "au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane"; Art. 138 alin. 1 tit. d) - ,. au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea În conformitate cu legea". Art. 138 alin. 1 lit. e) - "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit În mod fictiv pasivul acesteia". Art. 138 alin 1 lit a) - Paratul "a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane";
Notificarea privind deschiderea procedurii falimentului a fost transmisa de catre lichidarorul judiciar societatii debitoare la adresa ce figureaza ca sediu al societatii la Registrul Comertului si la domiciliul administratorului.
Actele aflate la dosarul cauzei releva faptul ca pana în prezent. paratul nu si-a indeplinit obligatiile ce ii reveneau conform prevederilor art. 28 alin. l pct. a) h) din Legea insolventei. actele contabile nefiind depuse la dosarul cauzei și nici nu au fost predate lichidatorului judiciar.
A mai învederat că in urma analizei indicatorilor financiari conform raportari lor depuse de pe site-ul Ministerului de Finante s-a constatat ca societatea debitoare a depus ultimul bilant contabil la data de 31.12.2010.
Din tabelul definitiv al creantelor privind debitoarea S.C". F. A. S.R.!.. din data de 23. OS .201 3 rezulta ca. pasi vul dcbitoarei se rid ica la suma de 43.817,83 lei.
Indicatorii financiari conform bilantului pe anul 2010 depus pe site-ul Ministerului Finantelor pentru S.c. F. A. S.R.L.. se prezinta in felul urmator: Active lmobilizate; Active Circulant; Stocuri; Creanțe, Disponibilități bănești, datorii totale 219.761 lei Societatea s-a infiintat in anul 2006 si conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante nu are angajati si nu este platitoare de TVA: Societatea a incheiat anul fiscal 2010 fără profit: Datoriile societatii la sfarsitul anului 2010 sunt in suma de 219.761 lei. ele depasind cifra de afaceri a societatii de O lei:
Activele imobilizate ale societatii la sfarsitul anului 2010 au fost in suma de 65.993 lei:
Societatea prezinta la sfarsitul anului 2010 disponibilitati banesti in valoare 216 lei. precum si stocuri in cuantum de 17.253 lei.
Asadar. din actele aflate pe site-ul Ministerului de Finante rezulta ca debitoarea dispunea de active imobilizate in valoare de 65.993 lei, detinea disponibilitati banesti in valoare de 216 lei si stocuri de materiale in cuantum de 17.253 lei pe care paratul avea obligatia sa le declare Lichidatorului judiciar. lucru ce nu s-a intamplat.
Art. 138 alin. 1 lit. d) - .. a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
In urma analizei indicatorilor financiari conform raportari lor depuse de pe site-ul Ministerului de Finante. s-a constatat ca societatea debitoare a depus ultimul bilant contabil la data de 30.12.2010.1ipsind raportarile financiar contabile aferente anilor 2011 si 2012.
Avand in vedere ca din anul 2010 debitoarca nu a depus raportari contabile. rezulta ca sunt indeplinire conditiile impuse de art. 138 alin. 1 lit. d ) in sensul ca. administratorul statutar nu a tinut contabilitatea in conformitate de legea.
A considerat ca. paratul nu a respectat prevederile art. 5 alin. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 care stabileste urmatoarele: . .Persoanele prcvazutc la alin. 1 au obligatia sa conduca contabilitatca in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale".
In concluzie. contabilitatea dcbitoarei nu a fost tinuta la zi. nccxistand facturi. chitante. op-uri. fapta de care se face vinovat fostul administrator al clebitoarei. caruia ii revine raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii conform art. 10 din aceiasi lege.
Art. 138 alin. 1 lit. c) - Fostul administrator "a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia".
Potrivit evidentelor fiscale ale Primariei Snagov debitoarea detine în patrimoniu autovehicul marca F. DUCATO scrie motor_. scrie sasiu ZFA_009 cap. Cilindrica200. dobandit la data de 12.05.2005.
Paratul nu a predat si/sau a ascuns acest mijloc de transport, lichidatorul judiciar nereusind in ciuda eforturilor depuse sa identifice pana la aceasta data autovehiculul.
Conduita paratului. care pe de o parte. in mod intentionat nu a predat nici pana la aceasta data autovehiculul marca FlAT DUCATO aflat in patrimoniul S.c. F. A. S.R.L.. conduce din punctul nostru de vedere la atragerea răspunderii patrimoniale a societății adusă în stare de insolvcnta.
Indeplinirea conditiilor prevazute de art. 998 - 999 C. Civ.
Legatura de cauzalitate intre fapta culpabila. intentia si actiunea directa pc care o imputam administratorului statutar si rezultatul acestora. concretizat in pasivul ncacopcrit (daune produse creditorilor), aflat cel putin la nivelul creantelor inscrise in Tabelul de creante al debitoarei. este evident.
Vinovatia paratului consta in prevederea urmarilor faptelor si urmarirea consecintelor produse in detrimentul debitoarei si a creditorilor. A considerat ca faptele paratului nu reprezinta o simpla neglijenta pentru care oricum ar opera raspunderea dclictuala daca sunt întrunite si celelalte conditii prcvazutc de art. 998 - 999 C. civ. faptele acestuia fiind savarsitc cu intentia de a frauda dcbitoarca si crcditorii acesteia.
A solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata si in consecinta atragerea raspunderii personale a lui B. M.. Fost administrator al debitoarei, intrucat prin felul in care a actionat. a determinat starea de insolventa a acesteia. si cu rea credinta. a incercat sa se sustraga de la plata obligatiilor.
A solicitat obligarea paratului la acoperirea pasivului in cuantum de 43.817,83 LEI
In drept a invocat dispozitiile l.cgii nr. 85/2006. Legea nr. 11/1990. legea nr. 82/1991 si art. 998. 999 C. Civ.
Legal citat pârâtul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 C.civ., care prevăd că orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, în sensul că: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamanta susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârâtul B. M., în calitate de administrator și asociat ai debitoarei, prin săvârșirea de acesta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a, d și e din Legea nr.85/2006.
Prin încheierea din data de 13.06.2013 pronuntata de Tribunalul llfov, Sectia Civila, in dosarul nr._ 12, a fost deschisa procedura simplificată a insolvenței prevazuta de Legea nr. 85/2006 impotriva S.C F. A. S.R.L. Pârâtul B. M. a avut calitatea de administrator și asociat (cotă de participare 50%) al societății debitoare.
Prin tabelul definitiv al creanțelor debitoarei . - f. 16 dosar s-a constatat că împotriva averii debitoarei dețin creanțe certe, lichide și exigibile 5 creditori bugetari, în cuantum total de 43.817,83 lei.
Demersurile și investigațiile lichidatorului judiciar nu au condus la identificarea faptică de bunuri și drepturi de creanță aflate în patrimoniul debitoarei, astfel că nu există posibilitatea acoperirii masei credale din valorificarea bunurilor debitoarei sau din recuperări de creanțe. De asemenea, instanța mai reține că din verificările efectuate rezultă că debitoarea a întocmit și depus raportările contabile aferente anului 2010.
Indicatorii financiari conform bilanțului pe anul 2010 depus pe site-ul Ministerului Finanțelor pentru S.C. F. A. S.R.L.. se prezinta in felul urmator: Active lmobilizate; Active Circulante; Stocuri; Creanțe, Disponibilități bănești, datorii totale 219.761 lei Societatea s-a înființat in anul 2006 si conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante nu are angajati si nu este platitoare de TVA: Societatea a incheiat anul fiscal 2010 fără profit. Datoriile societatii la sfarsitul anului 2010 sunt in suma de 219.761 lei, ele depășind cifra de afaceri a societății de 0 lei.Activele imobilizate ale societatii la sfarsitul anului 2010 au fost in suma de 65.993 lei.Societatea prezinta la sfarsitul anului 2010 disponibilitati banesti in valoare 216 lei. precum si stocuri in cuantum de 17.253 lei.
Totodată, potrivit evidentelor fiscale ale Primariei Snagov debitoarea detine în patrimoniu autovehicul marca F. DUCATO scrie motor_, . ZFA_009 cap. Cilindrica 200, dobândit la data de 12.05.2005 – f. 6 dosar.
Deși debitoarea se află în procedura de faliment, administratorul statutar, care deține și calitatea de asociat, nu a depus lista bunurilor aflate în patrimoniul societății, nu a procedat la întocmirea inventarului și predarea bunurilor însoțite de actele ce atestă dreptul de proprietate către custodele judiciar reprezentat de custodele judiciar, și nici nu a depus documentele ce atestă o astfel de situație, în situația ieșirii din patrimoniu.
Din acest considerent, se poate aprecia că prin nedepunerea listelor cu bunurile proprietatea debitoarei și nepredarea acestora s-a urmărit crearea unor avantaje personale în beneficiul administratorului statutar.
Raportat la cele arătate, se constată că administratorul statutar, prin nedepunerea listelor de inventar și nepredarea bunurilor către custodele judiciar, și-a creat un avantaj personal prin ascunderea activului persoanei juridice, fapt ce a generat o majorare considerabilă a pasivului acesteia. Se are în vedere că, în raportarea bilanțieră aferentă anului 2010, debitoarea dispunea de active imobilizate in valoare de 65.993 lei, detinea disponibilitati banesti in valoare de 216 lei si stocuri de materiale in cuantum de 17.253 lei.
Fapta este prevăzută și reglementată de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e din legea 85/2006 „(…)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”, vinovat făcându-se asociatul și administratorul statutar al debitoarei.
Având în vedere că în ultima raportare bilanțieră,societatea înregistra active imobilizate in valoare de 65.993 lei, detinea disponibilitati banesti in valoare de 216 lei si stocuri de materiale in cuantum de 17.253 lei, figura în evidențele fiscale ale Primariei Snagov cu un autovehicul marca F. DUCATO, că nu se cunoaște modul de utilizare al acestor bunuri și valori, în condițiile în care administratorul statutar are obligația gestionării bunurilor, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1lit. e din Legea 85/2006.
Față de cele menționate anterior, instanța va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar P. ȘI ASOCIAȚII IPURL și va obliga pârâtul să suporte în parte din averea personală pasivul debitoarei ., respectiv să achite suma de 20.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . CUI_ prin lichidator judiciar P. ȘI ASOCIAȚII IPURL cu sediul în București, ..6, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul B. M. cu domiciliul în ., ..3, județ Ilfov.
Obligă pârâtul să suporte în parte din averea personală pasivul debitoarei ., respectiv să achite suma de 20.000 lei.
Cu drept de a formula recurs în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2014.
Președinte, R. N. | ||
Grefier, O. S. |
Red.jud.R.N / .
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2456/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 20/2014.... → |
|---|








