Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul OLT

Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 05-01-2016 în dosarul nr. 1/2016

Dosar nr._ - apel civil -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1

Ședința publică de la 05 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. Z.

Judecător T. S.

Grefier C. E. Ilincuța

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă S.C. V. C. S.R.L. prin administrator R. T., cu sediul în Caracal, ..72, județul O., CUI_, împotriva sentinței civile nr. 2678/23.12.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ "M. B." AL JUDEȚULUI O., cu sediul în Slatina, ., județul O., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic I. V. pentru intimatul pârât, lipsă fiind apelanta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-a depus întâmpinare din partea intimatului pârât.

După strigarea cauzelor, la sfârșitul ședinței, se prezintă apărătorul apelantei reclamantă, avocat S. C..

Grefierul de ședință face apelul parților, după care, apărătorul apelantei reclamantă, avocat S. C., depune la dosar împuternicire avocațială și practică judiciară respectiv sentința 2679/23.12.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul_ .

Se comunică în copie întâmpinarea depusă din partea intimatului pârât, apărătorului apelantei reclamantă, avocat S. C..

Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și acte de administrat, constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul părților asupra apelului.

Avocat S. C., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței pronunțată de Judecătoria Caracal. Pe fondul cauzei admiterea cererii de ordonanță președințială în sensul suspendării provizorii a sancțiunii complementare, motivat de faptul că instanța de fond s-a mărginit a respinge ordonanță președințială numai sub aspectul aparenței de drept, aparența de drept existând însăși prin faptul că s-a solicitat anularea procesului verbal de contravenție, motivând în cererea respectivă că procesul verbal e lovit de nulitate, unul dintre motive fiind acela că a fost întocmit unei persoane fizice și nu societății în sine.

Normele în baza cărora s-a dispus închiderea spațiului și suspendarea activității sunt apărute în luna noiembrie 2015, astfel că timpul fizic necesar pentru . imposibil, pe țară existând doar 12 experți autorizați.

Locația asupra căreia s-a dispus sigilarea spațiului este un cort de festivități în care se organizează nunți, botezuri și alte activități la sfârșit de săptămână, nefiind vorba de un restaurant care să fie deschis zilnic. Faptul că nu sau mai putut organiza evenimente a dus la o pierdere financiară. Locația are patru ieșiri, este dotată cu extinctoare și un generator pentru lumină.

Consilier juridic I. V. având cuvântul pentru intimatul pârât solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală motivat de faptul că la momentul controlului societatea deținea doar aviz de securitate la incendiu, înainte de punerea în funcțiune a spațiului respectiv administratorul avea obligația de a solicita autorizația de securitate la incendiu, obligativitatea echipării cu instalații de stingere a incendiilor, hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate împotriva panicii, acestea fiind prevăzute în avizul de securitate la incendiu din data de 22.05.2014, apelanta având timp suficient pentru a îndeplini cerințele și a intra în legalitate. Administratorul societății avea ca obligație principală solicitarea și obținerea autorizației de securitate la incendiu conform art. 19 lit. c din Legea nr. 307/2006.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2015 pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. de dosar_, reclamanta ., prin administrator R. T. a formulat în contradictoriu cu ISU O., pe cale de ordonanță președințială cerere de suspendare provizorie până la soluționarea plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 17.12.2015 întocmit de ISU O., a executării măsurii complementare a „opririi funcționării spațiului cu destinația sală festivități (restaurant) cu . prin acest proces verbal.

În motivarea cererii, s-a arătat de reclamantă ca a formulat cerera întrucât, prin art.46 alin.4 din OG 52/2015 „prin derogare de la dispozițiile art.32 alin3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunii contravenționale complementare aplicată potrivit art.44 pct VI" din OG 52/2015, precizand că a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal ., nr._ din data de 17.12.2015 întocmit de ISU O..

Reclamanta a solicitat admiterea cererii și suspendarea măsurii complementare aplicată prin procesul verbal ., nr._ din data de 17.12.2015, până la soluționarea plângerii contravenționale motivat de faptul că societatea pe care o reprezintă are credite în derulare pentru desfășurarea activității, credite ce nu ar putea fi achitate atâta timp cât societatea nu lucrează. De asemenea, angajații societății nu ar mai avea loc de muncă până la soluționarea plângerii și aceștia sunt unici întreținători de familii, ceea ce ar duce la o situație materială precară a familiilor acestora. Societatea reclamantă, de asemenea, a organizat ca orice altă sală de festivități petrecerea de revelion, multe persoane s-au înscris pentru această petrecere și este în imposibilitatea de a anunța aceste persoane că, datorită măsurii aplicată prin procesul verbal atacat, petrecerea de revelion nu se mai poate desfășura, neavând datele lor de contact. Rezervările s-au desfășurat ca oriunde prin achitarea unui avans și emiterea unui bon fără a avea datele personale de contact ale participanților, fiind în situația de a nu avea cum să-i anunțe pe aceștia că petrecerea nu va mai avea loc, fiind puși în fața faptului împlinit datorită acestui aspect chiar în noaptea de Revelion. Nu este normal și nici uman să facă acest lucru și, pentru acest motiv reclamanta solicită instanței de judecată înțelegere și clemență și admiterea cererii formulată până la soluționarea fondului cauzei.

Reclamanta a precizat că, pe fondul cauzei, până la ultimele modificări ale legislației prin HG 915/2015, îndeplinea condițiile de funcționare având autorizație de funcționare din data de 22.05.2014. Cum prin art.2 alin.2 din HG 915/2015 se arată că valorile de referință sunt cele de la data obținerii autorizației, nu cele prevăzute ulterior în HG 915/2015, nu ne considerăm vinovați de săvârșirea vreunei contravenții însă, datorită sancțiunii aplicate nu ne poate desfășura activitatea cu consecințe deosebit de grave asupra funcționării societății și asupra situației materiale a angajaților acesteia.

La data de 22.12.2015, pârâta I. pentru Situații de Urgență „M. B." al jud. O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială și menținerea ca temeinică și legală a măsurii complementare de oprire a funcționării și utilizării spațiului cu destinație sală festivității (restaurant), dispusă prin procesul verbal de contravenție . nr_/17.12.2015 arătand că reclamanta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 100.000 conform art. 44, pct. VI din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, pentru „încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, în sensul că, sala de festivități cu destinație alimentație publică nu este echipată cu instalații de stingere a incendiilor (hidranți interiori și exteriori), și instalații de iluminat de securitate împotriva panicii", încălcându-se astfel prevederile art. 3, alin. 1, lit. e și f din HG nr. 915/2015 fiind sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 30.000 conform art. 44, pct. VI din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor,la momentul controlului deținand doar aviz de securitate la incendiu nr. 41/14/SU-OT din 22.05.2014.

Prin sentința civilă nr.2668/23.12.2015 Judecătoria Caracal a respins cererea de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

P. a pronunța această sentință, instanța de fond a analizat condițiile prev. de art. 997 alin 1 c.p.p. referitoare la existența unei aparențe de drept i ordonarea de masuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept c are s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar pute repara, constând că nu sunt îndeplinite respectivele condiții, din probele administrate în cauză rezultând că reclamanta nu a făcut dovada că, în ceea ce privește obiectivul cu destinația sală festivități (restaurant) cu suprafața construită de 870 m.p. situată în Caracal, ., nr. 111-114, jud. O., a funcționat cu respectarea cerinței de securitate la incendiu, în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, în sensul de a se asigura echiparea cu hidranți interiori și exteriori de incendiu și cu instalații de iluminat de securitate împotriva panicii, înainte de aplicarea sancțiunilor contravenționale și nici nu a luat măsuri pentru remedierea deficiențelor, imediat după constatarea acestora prin procesul verbal de contravenție.

Contrar susținerilor reclamantei în sensul că a obținut toate avizele necesare funcționării la data începerii investiției, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a constatat instanța de fond că obiectivul controlat funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, reclamanta rezumându-se să obțină pentru investiția realizată în suprafață de 870 m.p. doar avizul de securitate la incendiu nr. 41/14/SU-OT din 22.05.2014 (fila 13), cu toate că art. 1 pct. 5 din H.G. nr. 448/16.05.2002, în vigoare la momentul începerii investiției prevedea obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația de alimentație publică, cu aria desfășurată mai mare de 400 m.p. sau cu capacitatea de peste 100 de persoane.

Costatand că obiectivul controlat funcționează fără autorizația de securitate emisă de inspectoratul pentru situații de urgență în urma verificărilor în teren și a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinței esențiale - securitate la incendiu, la construcții, instalații tehnologice și alte amenajări, fără să se asigure echiparea cu hidranți interiori de incendiu și cu instalații de detectare, semnalizare a incendiilor și nici nu s-a făcut dovada că s-au luat măsuri de remediere a deficiențelor constatate, instanța de fond, pipăind fondul dreptului, a reținut că nu există o aparență de drept în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ., criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie în sensul că aparența dreptului rezidă din faptul că pe rolul instanței de judecată a fost introdusă plângere contravențională împotriva procesului de contravenției iar pană la judecarea acestui dosar există prezumția de nevinovăție si inclusiv prezumția de nelegalitate a procesului verbal de contravenție, ținând cont de faptul că amenda aplicată este dată persoanei fizice si nu societății comerciale în sine.

Arată apelanta că la momentul controlului, societatea deținea aviz de securitate la incendiu nr. 41/14/SU/OT/22.05.2014 iar locația asupra căreia s-a dispus sigilarea spațiului este un cort de festivități, nefiind un restaurant care să fie deschis zilnic iar instanța de fond a omis faptul că pe rolul instanțelor din județul O. au existat mai multe cereri de ordonanță președințială și care au fost admise .-au altul.

Prin întâmpinare, intimatul I.S.U. "M. B." al județului O. a solicitat respingerea apelului ca nefundat, cu motivarea că apelanta reclamată deținea la momentul controlului doar aviz de securitate la mediu având obligația ca ulterior să solicite si să obțină autorizația de securitate la incendiu, înainte de apune în funcțiune spațiul comercial cu destinația alimentație publică, administratorul societății având ca obligație principală solicitate si obținerea autorizației de securitate la incendiu conf. Art. 19 lit. c din Legea 307/2006.

Se arată în întâmpinare că instanța de fond a constat în mod corect că nu există o aparență de drept în favoarea reclamantei și nici nu s-a făcut dovada că s-au lat masuri de remediere a deficiențelor constate.

Examinând sentința apelată în raport de motivele, invocate, de actele dosarului și de dispoziții legale în materie Tribunalul constată ca apelul este nefondat.

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/17.12.2015 încheiat de I. P. Situații De Urgență "M. B." al Județului O. s-a dispus sancționarea administratorului apelantei reclamante S.C. V. C. S.R.L., R. T., cu o amendă de 30.000 lei consatandu-se încălcarea unor cerințe de securitate la incendiu in ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție în sensul că sala de festivități - restaurant alimentație publică - nu este echipată cu instalații de stingere a incendiilor (hidranți interiori și exteriori) instalații de iluminat de securitate împotriva panicii, încălcându-se astfel prevederile art. 3 alin 1 lit. c și lit. f din HG 915/2015, dispunându-se și sancțiune complementară respectiv oprirea funcționarii spațiului cu destinația sala festivități – restaurat cu . class="Style20" style="margin-top:0.95pt; margin-right:3.5pt; line-height:normal; widows:2; orphans:2; font-size:12pt"> Cu aceeași ocazie a fost încheiat si proces verbal de aplicare a sigiliului nr._/17.12.2015 iar în nota de control încheiată s-a reținut că societatea funcționează fără autorizație de incendiu, nu se asigura dotarea construcției cu hidranți de incendiu interiori și exteriori, nu s-a asigurat iluminatul de securitate împotriva panicii.

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere asupra neîndeplinirii dispozițiilor art. 997 alin. 1 c.p.p.

Potrivit acestui text de lege " Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. "

Cată vreme apelanta reclamantă nu a făcut dovezi că sala de festivități – restaurant – cu . Caracal . nr. 111-114 a funcționat cu respectarea regulilor de securitate la incendiu și nici cu privire la măsurile luate pentru remedierea deficiențelor constatate de organul de control localul funcționand fară autorizație de securiatate, fără hidranți interiori și exteriori de incediu, în mod corect instanța de fond, antamand fondul litigiului a constatat ca nu există o aparență de drept în favoarea apelantei reclamante.

În acest sens nu poate fi reținută susținerea apelantei reclamante referitaore la faptul că aparența dreptului rezultă din împrejurarea că s-a formulat plangere contravențională fața de procesul verbal de contravenție întrucat formularea plangerii contravenționale reprezintă doar o condiție a formulării cererii de ordonanață președințială privind suspendarea provizorie a masurii complementare, în timp ce aparența dreptului rezultă din analiza sumară – pipăirea fondului – litigiului de bază, ceea ce a intreprins și instanța de fond care a consatatat judicios că nu există motive ce ar putea pune în discuție legalitatea actului emis, fară a se trece la analiza în detaliu a situației de fapt și incadrarii în drept a litigiului privind procesul verbal de contravenție.

Nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la faptul ca normele legale în temeiul carora s-a dispus închiderea spațiului, au aparut în luna noiembrie 2015 și nu a existat timpul fizic necesar pentru . vreme avizul de securitate la incendiu a fost emis în 22.05.2014 și nu a fost solicitată și emisă autorizația de securitate la incendiu, necesară conf. art. 30 alin. 1 din Legea 307/2006, obligația solicitarii și obținerii autorizației aparținand administratorului societații conf. art. 19 lit. c din Legea 307/2006, neavand relevanță faptul că locația respectivă este un cort de festivitați și nu un restaurant care să fie deschis zilnic cată vreme obligația deținerii autorizației de securitate la incendiu aparține apelantei reclamante și pentru respectiva locație deoarece este un local de alimentație publică.

Deasemenea, nu poate fi reținut nici aspectul referitor la existența unor alte cereri de ordonanță președințială pe rolul instanțelor județului O. și care să fi fost admise, neavand relevanță acestă situație, ținand cont de existența unor condiții și împrejurari defierite ce au condus la adoptarea unor soluții de admitere a unor astfel de cereri, la dosar fiind depusă o singură sentință pronunțată de Judecătoria Caracal și prin care s-a dispus suspendarea sancțiunii complementare în perioada 31.12._16, ora 12.

Față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. 1 C.p.c., se va respinge apelul ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. V. C. S.R.L. prin administrator R. T., cu sediul în Caracal, ..72, județul O., CUI_, împotriva sentinței civile nr. 2678/23.12.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ "M. B." AL JUDEȚULUI O., cu sediul în Slatina, ., județul O., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2016, la Tribunalul O..

PREȘEDINTE, Judecător,

M. G. Z. T. S.

Grefier,

C. E. Ilincuța

06.01.2016

Red. T.S.

Tehnored.C.E.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1/2016. Tribunalul OLT