Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1/2016. Tribunalul OLT

Sentința nr. 1/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 05-01-2016 în dosarul nr. 1/2016

Dosar nr._ - fond litigii cu profesioniștii -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentință Nr. 1/2016

Ședința publică de la 05 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. Z.

Grefier C. E. Ilincuța

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta . sediul în orașul Corabia, .. 38, .. 10, judetul O., J28/1453/22.12.1994, CUI_, in contradictoriu cu intimatul I. pentru Situații de Urgenta “M. B.” O., cu sediul in Slatina, ., jud. O., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic I. V. pentru pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, s-au depus note de ședință de către reclamantă prin care invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului O., competentă pentru soluționarea cauzei fiind Judecătoria Corabia.

Consilier juridic I. V. pentru intimat depune la dosar împuternicire.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. invocată de reclamanta . notele de ședință.

Consilier juridic I. V. pentru intimat solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului O. apreciind că, Judecătoria Corabia este competentă în primă instanță să soluționeze cauza.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr._ din data de 18.12.2015, reclamanta . a formulat, in contradictoriu cu ISU O., cerere de ordonanata președințiala, fara citarea părtilor, executarea urmand a se face fara somatie si fara trecerea unui termen, impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ., nr._/14.12.2015 cat si impotriva procesului verbal de aplicare a sigiliului nr._/16.12.2015 emis de parata, pana la solutionarea definitiva a plangerii contraventionale indreptata impotriva acestui proces verbal. S-a solicitat admiterea cererii si suspendarea executarii sanctiunii suspendarii activitatii pana la solutionarea plangerii contraventionale.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că desi a formulat plangere impotriva acestui proces verbal, introducerea prezentei cereri este necesara avand in vedere ca plangerea formulata nu suspenda de drept executarea masurilor dispuse prin procesul verbal contestat.

Totodata reclamanta a aratat ca invoca nelegalitatea procesului verbal prin care a fost sanctionata precum si lipsa de proportionalitate intre gravitatea faptelor savarsite si sanctiunile aplicate, si existenta unei aparente de drept in favoarea sa, apreciind ca pana la solutionarea plangerii ar trebui sa-si poata continua activitatea economica, fara ca actul sanctionator sa își producă efectele. Reclamanta considera indeplinita si conditia caracterului vremelnic al masurii ce se solicita a fi dispusa, pana la solutionarea pe fond a plangerii impotriva actului sanctionator.

Reclamanta a solicitat solutionarea prezentei cauze fara citarea partilor, apreciind ca prin acordarea unui termen de judecata cauza ar ramane fara obiect, deoarece pana la solutionarea cererii ar expira cele 30 de zile de suspendare a activitatii sale.

A mentionat in continuare reclamanta ca la data de 14.12.2015, ora 1230, inspectori din cadrul ISU O. au efectuat un control la pucntul de lucru al . si au sanctionat unitatea cu amenda contraventionala in cuantum de 30.000 lei si masura complementara a opririi functionarii restaurantului, cu motivarea ca se incalca grav cerinta de securitate la incendiu. A apreciat reclamanta ca masura dispusa este abuziva si nelegala, iar consecintele pe care le produce sunt nemeritate si deosebit de grave, sustinand ca nu a incalcat legea asa cum se sustine.

Totodata reclamanta a mentionat ca invederat ca are autorizatie de construire, a depus documentele la ISU O. iar intimata i-a comunicat prin adresa nr._/25.09.2013 ca investitia nu face avizării/autorizării privind securitatea la incendiu deoarece nu se in prevederile HG 1739/2006. Cu toate acestea a inaintat inca o data aceste documente catre o firma autorizata pentru a face verificari si a prelua datele cu privire la emiterea unei noi autorizari.

A apreciat reclamanta astfel ca sunt indeplinite conditiile pentru a se dispune pe calea ordonantei președințiale suspendarea executarii sanctiunii complementare a suspendarii activitatii reclamantei prin punerea sigiliilor.

A mai mentionat reclamanta ca urgenta consta in faptul ca societatea are ca obiect de activitate alimentatie publica, existand multe produse perisabile, si nu a existat posibilitatea ca in intervalul de timp acordat de ISU de 48 de ore sa vânda produsele, fiind facuta aprovizionarea penstru sarbatorile de iarna, reclamanta fiind prejudiciata din acest punct de vedere. Mai mult decat atat, reclamata a mentionat ca a remediat neregulile gasite, in sensul ca a fost inlaturata usa glisanta, iar in ce priveste desfumarea la scara aceasta se face in mod natural cat si prin sisteme de ventilatie. Ttodata s-a mentionat ca angajatii societatii reclamante, in numar de 10, au ramas fara loc de munca in aceasta perioada, fiind in imposibilitatea de a le plati salariile.

A sustinut reclamanta ca pentru neregulile gasite o masura contraventionala sau un avertisment ar fi fost sufIciente, iar aplicarea sigiliului este o masura abuziva.

P. motivele expuse s-a apreciat ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a ordonantei președintiale, conform art. 997 N. C. P. Civila, respectiv nu se prejudeca fondul, ins ensul ca nu se analizeaza legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, urgenta este data de faptul ca suspendarea activitatii poate duce la pierderea clientelei si incetarea incasarilor, cu riscul de a se ajunge la incapacitate de plata, si de asemenea este o masura provizorie pana la solutionarea plangerii contraventionale.

Prin sentința nr. 1173/22.12.2015 s-a admis admis exceptia necompetentei materiale invocata de instanta din oficiu.

S-a declinat competenta solutionarii cauzei avand ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamanta ., in contradictoriu cu intimatul I. pentru Situații de Urgenta “M. B.” O., in favoarea Tribunalului O. – Sectia de C. Administrativ.

P. a pronunța această sentință s-a reținut că prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ., nr._/14.12.2015 intocmit de ISU O. a fost sanctionata petenta cu amenda contraventionala in cuantum de 30.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 44 al. VI din Lg. 307/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, iar in conformitate cu art. 3, al. 1 lit. (f) din HGR 915/2015 s-a stabilit sanctiunea complementara „oprirea functionarii spatiilor de la parter si etaj I – restaurant”.

La data de 14.12.2015 s-a intocmit si procesul verbal nr._/14.12.2015 prin care s-a constatat ca nu s-a putut realiza aplicarea sigiliului datorita cantitatii mare de marfuri perisabile care trebuiau evacuate, acest lucru putand fi realizat pana la data de 16.12.2015, ora 1000, dată si oră la care se va aplica sigiliul ISU. La data de 16.12.2105 s-a intocmit procesul verbal de aplicare a sigiliului la constructia avand destinatia de restaurant.

Actul prin care s-a dispus oprirea functionarii spatiilor de la parter si etajul I – restaurant este procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ., nr._/14.12.2015, si procesul verbal de aplicare a sigiliului nr._/16.12.2015.

Acest act este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică în regim de putere publică, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, intimata fiind o autoritate publică în sensul definit de art. 2 alin l lit b din Legea 554/2004 deoarece aceasta prestează un serviciu public iar atunci când a emis actul menționat anterior a acționat în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Dispoz. art. 997 din noul cod de procedură civilă stipulează că cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Această instanță este Tribunalul O. potrivit art. 95 pct. l din noul cod de procedură civilă care stabilește că tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege in competența altor instanțe.

De altfel, prin legea specială respectiv legea nr. 554/2004, la art. 10 alin. 1, a stabilit expres că tribunalele judecă în primă instanță litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.

In această situație instanța a stabilit potrivit art. 95 pct. l din noul cod de procedură civilă si art. 2 alin l lit b din Legea 554/2004 competența soluționării cererii în favoarea Secției de C. Administrativ a Tribunalului O..

Cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Analizând cu prioritatea impusă de dispozițiile art. 248 c.proc.civ excepția necompetenței materiale constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ., nr._/14.12.2015 intocmit de ISU O. a fost sanctionata petenta cu amenda contraventionala in cuantum de 30.000 lei pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 44 al. VI din Lg. 307/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, iar in conformitate cu art. 3, al. 1 lit. (f) din HGR 915/2015 s-a stabilit sanctiunea complementara „oprirea functionarii spatiilor de la parter si etaj I – restaurant”.

Instanța constată că, în cauza dedusă judecății se solicită, pe calea ordonanței președințiale ,suspendarea executării sancțiunii complementare dispusă de intimată prin procesul verbal anterior menționat, până la soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva aceluiași procesului verbal de contravenție.

Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 32 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor :(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.(2) Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).

Astfel, din analiza logică a prevederilor legale anterior citate reiese fără putință de tăgadă, că Judecătoria este competentă să soluționeze litigiul pendinte, prin care se solicită pe cale de ordonanță președințială suspendarea executării sancțiunii complementare a opririi funcționării spatiilor de la parter si etaj I – restaurant aparținând petentei.

În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, atâta timp cât dispozițiile speciale ale OG nr.2/2001 stipulează ,în mod expres că, judecătoria este instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra acestei cereri.

Pe cale de consecință ,Tribunalul va admite excepția necompetenței materiale și va declină competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

În temeiul art. 133 c.proc.civ se va constata ivit conflict negativ de competență și se va dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal în vederea pronunțării unui regulator de competență.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului O. invocată de reclamanta . sediul în orasul Corabia, .. 38, .. 10, județul O., J28/1453/22.12.1994, CUI_, in contradictoriu cu intimatul I. pentru Situații de Urgenta “M. B.” O., cu sediul in Slatina, ., jud. O..

Declină competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

Constată ivit conflictul negativ de competență și dispune trimitere cauzei la Curtea de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Ianuarie 2016.

Președinte,

M. G. Z.

Grefier,

C. E. Ilincuța

Red. MGZ

Dact. MS/2ex/07.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1/2016. Tribunalul OLT