Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 3376/2013. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 3376/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 1925/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3376/2013

Ședința camerei de consiliu de la 04 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. D. P.

GREFIER: A.-I. L.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâții O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea și S.C. E. M. S.R.L., cu sediul în oraș Măcin, .. 54, jud. Tulcea și S.C. E. M. S.R.L. – prin lichidator H.M. EXPERT I.P.U.R.L., cu sediul în București, .. S. nr. 15, ., având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului ORC.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării plângerii de către reclamantă conform dispozițiilor art. 6 alin. 3 din O.U.G. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ O. R. Comerțului d pe lângă Tribunalul Tulcea a înaintat spre soluționare plângerea formulată de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea împotriva Rezoluției nr. 3036 din 07.06.2013 pronunțată de Directorul Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea în soluționarea cererii nr._/05.06.2013.

S-a arătat că, susmenționata cerere a avut ca obiect numirea unui lichidator conform art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 la societatea . Măcin, jud. Tulcea, iar plângerea a fost depusă și menționată în registrul comerțului sub nr._/03.07.2013, în baza rezoluției nr. 3608/05.07.2013 a directorului Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În motivarea plângerii înregistrată la O. Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea sub nr._ din data de 03.07.2013, reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea a învederat că în calitate de creditor bugetar a formulat și înaintat cerere de numire lichidator potrivit art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 pentru . – societate aflată în stare de dizolvare, solicitând Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea numirea practicianului în insolvență desemnat în ședința Comisiei de selectare a practicienilor în insolvență din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice, respectiv pe ofertantul câștigător Cabinet Individual de Insolvență Ianuși M., cu respectarea dispozițiilor pct. 2-2 din Anexa 1 la Ordinul 1009/2007 referitoare la onorariul acordat.

Prin rezoluția nr. 3036/07.06.2013, directorul ORC de pe lângă Tribunalul Tulcea a admis cererea de numire lichidator formulată de creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea, însă a numit ca lichidator pe H.M. EXPERT I.P.U.R.L. și a stabilit onorariu lichidatorului în cuantum fix de 1000 lei.

S-a mai susținut că directorul O.R.C. Tulcea nu a ținut cont de propunerea înaintată de Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea, iar în motivarea rezoluției date nu s-a făcut nicio trimitere la propunerea respectivă, încălcându-se prevederile OMFP nr.1009/2007.

A mai precizat reclamanta că, deși potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 116/2009 și art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/ 1990 competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute de art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, textele sunt aplicabile în cazurile în care persoana interesată să numească un lichidator nu face și propunerea în acest sens, lăsând la aprecierea directorului O.R.C.

În drept s-au invocat, și dispozițiilor art. 6 alin. 3-5 și următoarele din O.U.G. 116/2009.

La cerere au fost anexate o . înscrisuri respectiv: rezoluția nr. 3036/07.06.2013 pronunțată de directorul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Tulcea, rezoluția nr. 3608/05.07.2013.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării plângerii de către reclamantă conform dispozițiilor art. 6 alin. 3 din O.U.G. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului.

Relativ la această excepție, se rețin următoarele:

Ca urmare a cererii înregistrată la O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea sub nr._/05.06.2013, directorul O.R.C. Tulcea a pronunțat rezoluția nr. 3036/07.06.2013 prin care această cerere a fost admisă și s-a numit ca lichidator al . pe H.M. EXPERT IPURL, înscris în Tabelul practicienilor în insolvență, căruia i s-a stabilit un onorariu în cuantum fix de 1000 lei.

Prin cererea de depunere și/sau menționare acte înregistrată la O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea sub nr._/03.07.2013 Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea a formulat plângere împotriva rezoluției pronunțată de directorul O.R.C. Tulcea.

Această plângere a fost menționată în registrul comerțului dispunându-se înaintarea sa la Tribunalul Tulcea spre competentă soluționare, pronunțându-se totodată rezoluția nr. 3608/05.07.2013.

Potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 116/2009, în soluționarea cererilor potrivit art. 1 și 2, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluție, constituirea societăților comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerțului, a publicității, precum și înregistrarea în registrul comerțului a declarațiilor-tip pe propria răspundere și a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare, iar conform alin. 3 din același articol Împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.

În speță, rezoluția directorului Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea de numire și stabilire a remunerației lichidatorului a fost pronunțată la data de 07.06.2013, iar plângerea reclamantei împotriva acestei rezoluții a fost înregistrată la O.R.C. Tulcea sub nr._ din 03.07.2013, adică după expirarea termenului de 15 zile precizat de textul de lege mai sus menționat.

Chiar dacă am lua în considerare data la care această plângere a fost înregistrată în evidențele reclamantei Direcția G. a Finanțelor Publice Tulcea, 27.06.2013, termenul de 15 zile mai sus precizat este de asemenea depășit.

Față de toate acestea aspecte, plângerea reclamantei va fi respinsă ca fiind tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii de către reclamantă.

Respinge plângerea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, cu sediul în Tulcea, . bis, jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâții O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea și S.C. E. M. S.R.L., cu sediul în oraș Măcin, .. 54, jud. Tulcea și S.C. E. M. S.R.L. – prin lichidator H.M. EXPERT I.P.U.R.L., cu sediul în București, .. S. nr. 15, ., având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului Oficiului R. Comerțului, ca fiind tardiv formulată.

Executorie.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.

Pronunțată în ședința publică din data de 04 septembrie 2013.

Președinte, Grefier,

L. D. PisicăAdriana-I. L.

Red. Jud. LDP/25.09.2013

Tegnored. Gref. BFV/25.09.2013/6 ex./.>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 3376/2013. Tribunalul TULCEA