Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3537/2013. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 3537/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1477/88/2010/a22

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECTIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3537

Ședința publică din 16 septembrie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: E. B.

Grefier: L. B.

S-a luat în examinare cauza de faliment care are ca obiect cerere repunere în termen și contestație neînscriere creanță privind pe contestatoarea S.C. A. S.A. T., cu sediul în mun. T. ., jud. T., în contradictoriu cu intimatul HM E. I.P.U.R.L. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .., cu sediul în mun. București . S. nr.15, ..

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din 13 septembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată judecătorului sindic și înregistrată la nr._/88/2010/a22 din 13 mai 2013 contestatoarea S.C. A. S.A. T. a formulat în contradictoriu cu intimatul HM E. I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .., cerere de admitere a creanței în cuantum de 13.304,67 lei, din care debit apă canal 10.624,81 lei și majorări de întârziere de 2679,86 lei, pentru perioada mai – octombrie 2011, precum și înscrierea în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei .. cu suma de 13.304,67 lei.

În motivare, s-a arătat că, lichidatorul judiciar nu a notificat niciodată deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoare, deși S.C. A. SA este furnizoarea unui serviciu public și face parte din persoanele juridice de drept public care se notifică în mod obligatoriu.

În dovedirea cererii, contestatoarea a anexat la dosar, în copii, chitanța nr._ din 24.04.2013, factura fiscală nr._/31.05.2011, factura fiscală nr._/27.07.2011, factura fiscală nr._/30.08.2011, factura fiscală nr._/28.09.2011, factura fiscală nr._/28.10.2011, contractul de furnizare/prestare nr._/11.10.2010, certificat de înregistrare, practică judiciară, alte înscrisuri.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.62 alin.1 lit.b, art.64, art.96, art.123 alin.4 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, republicată, art.30-32 din Legea nr.241/2006 republicată, cu aplicarea art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 republicată, art.103 din Codul de Procedură anterior, art.186 din Noul Cod de Procedură Civilă.

La data de 04 iulie 2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare în care în principal a solicitat respingerea contestației ca tardiv formulată, motivat de faptul că, declarația de creanță a fost formulată după publicarea tabelului suplimentar în Buletinul Procedurilor de Insolvență, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de repune în termenul de înscriere la masa credală ca neîntemeiată, motivat de faptul că, reclamanta nu face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.103 Cod Proc. Civ. pentru repunerea în termen, respectiv dovada că a fost împiedicată să formuleze cererea în termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii falimentului printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Examinând cererea și excepția invocată, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin încheierea nr.584/19.11.2010 a Tribunalului T. pronunțată în dos.nr._ 0 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă generală cu privire la debitoarea .. T., fiind inițial desemnat ca administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. M..

Prin sentința civilă nr. 3942 din 13.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ 0, în temeiul ar. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006 s-a dispus . debitoarei .., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar HM E. IPURL București.

Prin aceeași hotărâre, s-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționat la art.108 alin.2 din lege în vederea întocmirii tabelului suplimentar, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă, la 25 noiembrie 2011.

Lichidatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii falimentului cu notificarea nr.2970/19.10.2011 fiind publicată în buletinul procedurilor de insolvență nr._ din 21._, fiind stabilit și termenul limită pentru înregistrarea creanțelor la 25 noiembrie 2011.

Notificarea a fost publicată și în ziarul “B.” la 24.10.2011, dar creditoarea S.C. Aqua Serv S.A. tot nu a luat la cunoștință despre deschiderea procedurii față de debitoarea ..

La data de 17.01.2012 s-a publicat și tabelul suplimentar al creanțelor debitoarei în BPI nr.633/17.01.2012 și de-abia după această dată s-a formulat cererea de creanță de către contestatoare.

Chiar dacă este reală susținerea lichidatorului judiciar că nu i-a fost trecut în lista creditorilor și contestatoarea de către debitoare, procedura Legii nr.85/2006 fiind deschisă la cererea acesteia, chiar dacă nici administratorul judiciar desemnat anterior, de asemenea, nu a notificat pe creditoare, aceasta fiind considerată “neidentificată”, totuși nu se pot aplica dispozițiile art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006, potrivit cu care “pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c, procedura notificării prevăzute la art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență”, atâta timp cât contestatoarea are calitatea de creditor cunoscut, de notorietate publică, dovadă fiind facturile emise pentru furnizarea serviciilor de apă, canal.

Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a identificat în practica instanțelor judecătorești un punct de vedere unitar cu privire la necesitatea notificării tuturor creditorilor, chiar neidentificați în lista creditorilor, care sunt furnizori de servicii publice, ori fac parte din acea categorie a persoanelor juridice de drept public care trebuie notificați nu doar prin buletinul procedurilor de insolvență.

Față de aceste considerente, se va respinge excepția de tardivitate, astfel cum a fost invocată, se va admite cererea de repunere în termen și se va dispune înscrierea creditoarei în tabelul definitiv al creditorilor . T. cu suma de 13.304,76 lei reprezentând debit apă canal și majorări de întârziere pentru perioada mai - octombrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității.

Admite cererea de repunere în termen formulată de contestatoarea S.C. A. S.A. T., cu sediul în mun. T. ., jud. T..

Admite cererea având ca obiect contestație neînscriere creanță privind pe contestatoarea S.C. A. S.A. T., cu sediul în mun. T. ., jud. T., în contradictoriu cu intimatul HM E. I.P.U.R.L. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei .., cu sediul în mun. București . S. nr.15, ..

Dispune înscrierea contestatoarei în tabelul definitiv al creditorilor . T. cu suma de 13.304,76 lei, reprezentând debit apă canal și majorări de întârziere pentru perioada mai – octombrie 2011.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 septembrie 2013.

Judecător sindic, Grefier,

E. B. L. B.

Red. Jud./EB/26.09.2013

Tehnored. LB/26.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3537/2013. Tribunalul TULCEA