Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2626/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2626/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 1597/88/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2626/2013
Ședința publică de la 26 Aprilie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. D. A.
Grefier: C. Doinița C.
Pe rol judecarea cauzei în materia insolvenței privind pe debitoarea S.C. BALADA T. S.R.L. T., cu sediul în mun.T., ., ., prin lichidatorul judiciar C.I.I. IANUȘI M., cu sediul în loc.O., ., ., ., având ca obiect închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că s-a acordat termen pentru soluționarea recursului promovat de D. T. în acțiunea în atragerea răspunderii fostului administrator, respins prin decizia civila nr 466/18 aprilie 2013 a Curții de Apel C., după care:
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC:
Asupra cererii de închidere a procedurii:
Prin încheierea civilă nr. 1740/13.05.2011, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă simplificată cu privire la debitoarea S.C. BALADA T. S.R.L. T., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. IANUȘI M..
În cauză au formulat declarații de creanță D. T. pentru suma de_ lei și ITM T. pentru suma de 164 lei, creditori ce figurează în tabelul preliminar al creanțelor și care au fost preluați mai apoi și în tabelul definitiv al creanțelor, totalul creanțelor debitoarei însumând, prin urmare, 31.012 lei.
Din verificările efectuate, a rezultat că societatea nu deține bunuri mobile sau imobile în patrimoniu care să fie valorificate, și nici disponibilități bănești în conturi la bănci.
În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au determinat insolvența, lichidatorul a învederat că activitatea societății debitoare nu a fost una profitabilă din anul 2006, ducând la acumularea de datorii bugetare, aceasta fiind principala cauză care a generat apariția stării de insolvență a ., cu sediul în Mun.T..
S-a promovat de către lichidator acțiune pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 din Lg. 85/2006, iar prin Încheierea nr 4726/18 noiembrie 2011 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ /a1, s-a luat act de renunțarea lichidatorului la judecata cauzei, fiindu-i predate documentele contabile de către foștii administratori, iar din analiza acestora nu au fost constatate fapte imputabile acestora.
Prin sentința civilă nr 5299/16.12.2011, s-a dispus închiderea procedurii deschisă față de debitoarea ..
În continuare, creditorul D. T. a declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr 919/28.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a dispus casarea sentinței civile nr. 5299/16.12.2011 și trimiterea cauzei primei instanțe pentru rejudecare întrucât lichidatorul nu a făcut dovada notificării cererii de renunțare la judecata acțiunii în atragerea răspunderii.
La data de 13.12.2012, creditorul D. T. a promovat acțiune pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, pârâții conform art. 138 din Lg. 85/2006, ce a fost respinsă prin sentința civilă nr 1274/18.02.2013, pronunțată în dosarul nr_ /a1, iar recursul promovat de creditor a fost respins prin decizia civilă nr 466/18.04.2013 a Curtii de Apel C..
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Cum din verificări a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu și nici nu există creanțe de recuperat, se va admite cererea, se va dispune închiderea procedurii de insolvență cu privire la debitoarea S.C. BALADA T. S.R.L. T. și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului unde este înmatriculată.
De asemenea, urmează ca în temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006, să se dispună notificarea hotărârii D.G.F.P. T. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul T. pentru efectuarea mențiunii.
Potrivit articolului 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 4 din O.U.G. nr. 86/2006, pe baza unui buget previzionat.
Pe de altă parte, articolul 38 alin. 5 din O.U.G. nr. 86/2006 stipulează că plata onorariilor practicienilor în insolvență - administratori judiciari sau lichidatori ori a cheltuielilor de procedură se va face din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor și standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanților permanenți a U.N.P.I.R.
Din coroborarea dispozițiilor legale arătate rezultă că intră în atribuțiile U.N.P.I.R. gestionarea fondului de lichidare și implicit plata onorariului administratorului judiciar/lichidatorului și a cheltuielilor de procedură, în situația în care nu există disponibilități în contul debitorului, prin “plată” înțelegându-se doar operațiunea contabilă de achitare efectivă a sumelor cu acest titlu, dar nu și determinarea lor.
De asemenea, este de relevat că art. 11 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabilește principalele atribuții ale judecătorului sindic, așa încât textul nu limitează atribuțiile la cele menționate, ci acestea au un caracter enumerativ, argument în acest sens stând chiar dispozițiile articolului 11 alin. 2 din același act normativ conform cu care atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, în timp ce deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității doar de creditori.
Or, în exercitarea controlului judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau lichidatorului, judecătorului sindic ce gestionează din acest punct de vedere procedura insolvenței, îi revine sarcina individualizării sumelor ce constituie cheltuieli de procedură prin verificarea necesității efectuării lor în cadrul acestei proceduri în raport de modul de derulare și particularitățile, specificul unor atare procese.
O asemenea individualizare a sumei și implicit cenzurarea acestor sume nu poate cădea în sarcina U.N.P.I.R. – organism ce nu are atribuții directe în procedura insolvenței, nu participă la derularea procedurii, nu este parte în procedura insolvenței și care, în aceste condiții, nu poate aprecia dacă realizarea unor cheltuieli a fost sau nu justificată, dincolo de documentele justificative pe care i le poate prezenta lichidatorul sau administratorul judiciar la un moment dat.
Că aceste documente justificative sau sentință/încheiere prin care se stabilește onorariul de achitat trebuie prezentate și la U.N.P.I.R. nu înseamnă că a operat și un transfer de atribuții de la judecătorul sindic către acest organism, judecătorul sindic fiind singurul ce poate determina, individualiza cheltuielile de procedură.
Nu intră în discuție, în acest context, o autorizare prealabilă și obligatorie a judecătorului, pentru decontarea din fondul de lichidare a cheltuielilor de procedură, atribuție ce era, într-adevăr, prevăzută în forma anterioară a textului, ci, practic, se stabilește numai ce anume cheltuieli au fost determinate de desfășurarea procedurii de insolvență respectivă și de unde se suportă aceste cheltuieli, fiind o operațiune ce ține strict de procedura insolvenței și nu se poate realiza separat de procedură, după închidere, de către un organism distinct, fără un control judecătoresc asupra acestei activități și fără a permite administratorului judiciar/lichidatorului dreptul la o cale de atac.
In consecință, ca operațiune de individualizare și indicare a sursei din care se vor achita cheltuielile de procedură și onorariul administratorului judiciar/lichidatorului ce prin sentința/încheierea de deschidere este menționat ca și cuantum, dar nu și de unde se va achita, a dispune sau a stabili plata din fondul de lichidare a unei anumite sume de către judecătorul sindic este permis de dispozițiile legale învederate și nu inadmisibil.
Având în vedere argumentele prezentate, în cauză, în lipsa disponibilităților bănești în conturile debitoarei, în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006, se va dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3064,43 lei, din care suma de 3000 lei reprezintă onorariu lichidator, iar suma de 64,43 lei constituie cheltuieli de procedură.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea lichidatorului C.I.I. IANUȘI M., cu sediul în loc.O., ., ., ..
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006
Închide procedura insolvenței deschisă față de debitoarea ., cu sediul în Mun.T., ., ..
Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului unde este înmatriculată.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006
Dispune notificarea hotărârii D. T. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul T. pentru efectuarea mențiunii.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006
Dispune plata din fondul de lichidare a sumei de 3064,43 lei, din care suma de 3000 lei reprezintă onorariu lichidator, iar suma de 64,43 lei constituie cheltuieli de procedură.
Definitivă. Executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
C. D. A. C. Doinița C.
Red.jud.C.D.A.- 07.05.2013/Tehnored. C.D.C./2.ex./07.05.2013
. ex BPI + 1 adresă
← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 64/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3005/2013.... → |
---|