Angajarea răspunderii conform art.138 alin.3 din Legea 85/2006
| Comentarii |
|
Tribunalul Specializat ARGEŞ Sentinţă civilă nr. 487/F din data de 10.04.2014
Angajarea răspunderii conform art.138 alin.3 , din Legea 85/2006 . Calitate procesuală activă . Condiții privind antrenarea răspunderii organelor de conducere.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege nu s-a dovedit în cauză în condițiile art. 249 NCPC .
Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea unei situații în care debitorul, cu toate că avea dificultăți financiare, a continuat activitatea - administratorul având un interes personal - ceea ce a determinat încetarea plăților și starea de insolvență.
Nu trebuie confundată această faptă cu dispoziția de continuare a activității în situația în care insolvența este prezumată, deoarece , potrivit art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006 , numai debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi , în termen de 30 zile de la apariția insolvenței.
În ceea ce privește pretinsa săvârșire a faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea insolvenței , neprezentarea actelor contabile nu reliefează legătura de cauzalitate impusă de lege, fiind absolut necesar ca reclamanta să dovedească caracterul determinant al faptei imputate administratorului social, fără ca instanța să poată aprecia culpa membrului organului de conducere, în abstract, prin aplicarea unor prezumții.
Sentința nr. 487/F/10.042014 pronunțată în Dosar nr. 253/1259/2013/a1
Reclamanta DGRFP în calitate de creditor unic al SC D SRL - în faliment, a chemat în judecată pârâta DM , în calitate de administrator social al debitorului, solicitând atragerea răspunderii personale materiale a acesteia până la concurența sumei de 19.907 lei, în temeiul art. 138 alin.1 lit. c și d din Legea 85/2006.
Reclamanta a apreciat că potrivit Raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, nu există bunuri în patrimoniul societății debitoare, iar starea de insolvență a fost determinată de factori obiectivi. S-a apreciat că nu se impune angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin.1 din legea insolvenței, fără însă ca lichidatorul să analizeze în amănunt răspunderea reprezentantului legal al debitorului sub aspectul săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea 85/2006.
A apreciat reclamanta că debitorul aflat în insolvență sau în stare iminentă de insolvență, în temeiul art. 27 din legea insolvenței, avea obligația să adreseze instanței cerere de declanșare a procedurii .
Cum debitorul se află în încetare de plăți din luna iunie 2012 iar cererea de deschidere a procedurii s-a formulat la data de 01.03.2013 - în condițiile în care a exercitat un management defectuos , continuând o activitate care ducea în mod vădit la insolvență -s-a solicitat angajarea răspunderii conform art. 138 alin.1 lit. c din Legea 85/2006.
Totodată, creditorul a solicitat angajarea răspunderii conform art. 138 alin.1 lit. d din Lege, apreciind că obligația de a organiza și conduce contabilitatea societății, de a depune la autoritățile statului competente situațiile financiare periodice (bilanțul contabil de semestru, bilanțul contabil anual, precum și alte declarații) care îi revine administratorului social, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr.82/1991, nu a fost îndeplinită.
Tot astfel, obligațiile de a prezenta documentele prevăzute de art. 28 din lege, și respectiv de a întocmi și a ține registrele prevăzute de lege, conform art. 73 alin.1 din Legea nr. 31/1990, nu au fost îndeplinite.
Lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței a depus la dosar Raportul cauzal, astfel cum a fost completat, tabelul definitiv al creanțelor și punct de vedere în sensul că intrarea în insolvență a debitorului a fost determinată de cauze obiective, nu au fost identificate cauze de natură a antrena răspunderea materială a administratorului societății.
Au fost depuse acte, a fost citată pârâta prin BPI, dar și conform Codului de procedură civilă, conform art. 7 din Legea nr. 85/2006.
Examinând probele administrate în cauză, instanța reține în fapt următoarele:
Prin încheierea din ... s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului SC D , lichidator judiciar fiind "M";, cu atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
Conform tabelului definitiv de creanțe împotriva debitorului, necontestat, masa pasivă a acestuia se compune din creanțe în sumă de 19.907 lei, datorii către bugetul de stat, iar potrivit raportului cuprinzând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția insolvenței, întocmit în condițiile art.59 din lege, astfel cum a fost completat, nu au fost identificate elemente de răspundere în sarcina pârâtei, insolvența fiind determinată de factori obiectivi constând în ...
În drept, instanța reține că cererea a fost formulată de creditorul unic înscris în tabelul de creanțe.
Potrivit art. 138 alin.3 din Legea insolvenței, în situația în care administratorul/ lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin.1, președințele Comitetului Creditorilor, în urma hotărârii adunării creditorilor , sau creditorul care deține mai mult de 50% din totalul creanțelor înscrise la masa credală, poate formula acțiune în scopul antrenării răspunderii administratorilor .
Așadar, legiuitorul a stabilit procedura de urmat în situația în care administratorul/lichidatorul nu a formulat acțiune în temeiul art. 138 alin.1 din lege, iar în cazul de față, creditorul - reclamant , care deține un procent de 100% din totalul creanțelor, întrunește condițiile legale pentru a formula cerere , conform art. 138 alin.3 din lege.
Cu privire la faptele invocate, instanța reține că, natura juridică a răspunderii administratorului este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic "stricto sensu";, pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 1349 Noul Cod Civil.
Astfel, antrenarea răspunderii administratorilor, conform art. 1381 și urm Noul Cod Civil, presupune îndeplinirea următoarelor condiții : prejudiciul creditorilor , fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege ,raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților , culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează sub forma intenției sau a culpei .
Conform art. 138 alin.1 literele c, d din legea insolvenței, coroborat cu art. 138 alin.3, temei juridic al acțiunii formulate, " În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea " (...)
Fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege nu s-a dovedit în cauză în condițiile art. 249 NCPC .
Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea unei situații în care debitorul, cu toate că avea dificultăți financiare, a continuat activitatea - administratorul având un interes personal - ceea ce a determinat încetarea plăților și starea de insolvență.
Nu trebuie confundată această faptă cu dispoziția de continuare a activității în situația în care insolvența este prezumată, deoarece , potrivit art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006 , numai debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi , în termen de 30 zile de la apariția insolvenței.
Or, în cauză, nu s-a dovedit că activitatea a continuat în interesul personal al pârâtei și nici că debitorul s-a aflat în stare de insolvență anterior formulării cererii de deschidere a procedurii.
În ceea ce privește pretinsa săvârșire a faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea insolvenței - lipsa evidenței contabile -, urmează a se observa că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate cu apariția stării de insolvență, prezumându-se că aceasta ar fi fost determinantă - în opinia reclamantei - pentru încetarea de plăți.
Neprezentarea actelor contabile nu reliefează această legătură de cauzalitate impusă de lege, fiind absolut necesar ca reclamanta să dovedească caracterul determinant al faptei imputate administratorului social, fără ca instanța să poată aprecia culpa membrului organului de conducere, în abstract, prin aplicarea unor prezumții.
În consecință, art.138 din legea insolvenței impune determinarea legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, culpa persoanei chemată a răspunde trebuie să fie analizată în concret, fără posibilitatea recurgerii la prezumțiile reglementate de art. 327 și 329 NCPC, ca mijloc de probă.
Pentru motivele indicate a fost respinsă cererea creditorului majoritar.
| ← Contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor.... | Recurs. Închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea... → |
|---|
