Clauze abuzive. Clauza de ajustare a ratei dobânzii în raport de „schimbările semnificative pe piaţa monetară”.
| Comentarii |
|
Din interpretarea art. 1 alin.3, în art. 6, art. 12 alin.4 şi art. 13 din Legea 193/2000 coroborată cu interpretarea art. 6 din Directiva 93/13/CEE/1993 reiese natura nulităţii unei clauze abuzive aceea de nulitate absolută, încât acţiunea pentru constatarea unei clauze ca abuzive are caracter imprescriptibil.
Faptul că legea internă nu arată natura nulităţii - absolută sau relativă - presupune determinarea ei de instanţă sau alte organe abilitate, după criteriul naturii interesului ocrotit, care este unul general. Normele în materia protecţiei consumatorilor nu urmăresc protejarea fiecărui interes în parte, în mod particular, caracterul abuziv urmând a se aprecia în mod obiectiv şi nu în persoana consumatorului, putând avea efecte erga omnes, de vreme ce profesionistul va fi obligat să înlăture clauzele abuzive din toate contractele.
Prin sentinţa nr. 51 din 1 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia a Il-a Civilă, în dosarul nr.17927/63/2011, a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanţii F.F şi F.L. în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA.
S-a constatat , printre altele, nulitatea clauzei prevăzute la art. 3 lit. d) din condiţiile speciale din convenţia de credit nr. ... din 23.11.2007.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel pârâta V.R. SA.
Apelul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea apreciază ca nefondat motivul de nelegalitate privitor la prescripţie, instanţa de fond soluţionând corect această excepţie.
Cauza de nulitate nu o reprezintă viciul de consimţământ, aşa cum susţine apelanta, pentru a fi considerat că nulitatea este relativă şi că acţiunea putea fi promovată în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani. (se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimţământului din momentul încheierii contractului - a se vedea motivele de apel pag. 5 şi 6).
Toate reglementările în materia protecţiei consumatorilor, naţionale şi internaţionale, reprezintă norme care ocrotesc un interes general şi anume ocrotesc consumatorul inocent şi fără posibilităţi de informare în faţa profesioniştilor care, prin poziţia lor, pot stipula în contractele pe care le încheie clauze abuzive, în detrimentul evident al consumatorului şi în folosul lor exclusiv. Încălcarea unei norme imperative, care ocroteşte un interes general, este sancţionată cu nulitatea absolută iar acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă extinctiv. Astfel Legea nr. 193/2000, care este o transpunere în dreptul intern a Directivei 93/13/CEE/1993, prevede cu caracter imperativ în art. 1 alin.3 că ” se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.” De asemenea, în art. 6 din acelaşi act normativ se prevede imperativ că „clauzele abuzive cuprinse în contract. nu vor produce efecte asupra consumatorului.” În art. 12 alin.4 se prevede dreptul consumatorului „de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii”. Constatarea unei clauze abuzive într-un contract obligă profesionistul să elimine acea clauza din toate contractele -art. 13 din Legea 193/2000. Din interpretarea acestor texte ale legii interne, coroborată cu interpretarea art. 6 din Directiva 93/13/CEE/1993 reiese că este vorba de o nulitate absolută a clauzelor abuzive. De altfel, dacă instanţele ar interpreta legea internă, care nu precizează expres natura nulităţii, în sensul că nulitatea ar fi relativă, nu s-ar mai realiza o protecţie adecvată în acord cu directiva, a consumatorilor şi s-ar ajunge astfel la o încălcare a dreptului comunitar. Curtea apreciază că nu este vorba nici de o nulitate virtuală, aşa cum susţin intimaţii prin întâmpinare, întrucât art. 12 din Legea nr. 193/2000 se referă expres la „nulitate”. Faptul că nu arată natura ei - absolută sau relativă - este o altă chestiune, natura nulităţii urmând a fi determinată de instanţă sau alte organe abilitate, după criteriul naturii interesului ocrotit, care este unul general. Nu poate fi astfel primit argumentul apelantei că este vorba de o nulitate relativă, întrucât normele în materia protecţiei consumatorilor nu urmăresc protejarea fiecărui interes în parte, în mod particular, caracterul abuziv urmând a se aprecia în mod obiectiv şi nu în persoana consumatorului, putând avea efecte erga omnes, de vreme ce profesionistul va fi obligat să înlăture clauzele abuzive din toate contractele.
(Decizia nr. 12 din 12 septembrie 2012 - Secţia a II-a civilă, rezumat judecător Nicoleta Ţăndăreanu)
| ← Consimţământ valabil la încheierea convenţiei. Cuprinsul... | Clauze abuzive. Comisionul de risc în contractul de credit. → |
|---|
