Competenţa generală. Arbitraj. Convenţie arbitrală. Legea nr. 76/1992
| Comentarii |
|
Legea nr. 76/1992 nu poate prevede o altă competenţă, care să prevaleze faţă de cea stabilită prin dispoziţiile Codului de procedură civilă şi Codului comercial.
încheierea convenţiei arbitrale exclude competenţa instanţelor judecătoreşti pentru litigiul care face obiectul ei.
(Secţia comercială, decizia nr. 582/1995)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială “D.H.G.” - Germania a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “P.M.” - S.A. Bucureşti, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 1.157.613 lei şi 50.506 USD, cu titlu de preţ; 6,5% dobândă calculată de la 31.12.1994; penalităţi de întârziere de 0,40% pe zi de întârziere, conform Legii nr. 76/1992; cheltuieli de judecată.
în susţinerea cererii, s-a arătat că pârâta a recunoscut că datora suma pretinsă, care reprezenta contravaloarea unor autoturisme, piese de schimb şi componente livrate, aceasta obligându-se să plătească în rate, cu o dobândă de 6,5% pe an, până la 31.12.1994.
Prin sentinţa civilă nr. 710/7.04.1995, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a admis excepţia de necompetenţă invocată de pârâtă şi a respins acţiunea, ca greşit îndreptată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că între părţi a intervenit, în mod valabil, o convenţie de arbitraj, astfel că instanţele judecătoreşti de drept comun nu sunt competente a judeca litigiul.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin convenţia încheiată de părţi s-a stabilit o clauză compromisorie, potrivit căreia disputele, neînţelegerile şi diferendele ce ar izvorî în legătură cu această convenţie urmează a fi soluţionate pe calea arbitrajului, la Paris, în conformitate cu regulile şi convenţiile Camerei de Comerţ Internaţional din Paris.
De asemeni, s-a arătat că, potrivit art. 3433 Cod proc. civ., încheierea convenţiei arbitrale exclude competenţa instanţelor judecătoreşti pentru litigiul care face obiectul ei.
Susţinerile reclamantei, în sensul că Legea nr. 76/1992, în temeiul căruia au fost formulate şi pretenţiile ce constituie obiectul acestui litigiu, ar fi stabilit o competenţă exclusivă a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea unor astfel de cauze, nu pot fi primite.
Legea nr. 76/1992, care priveşte unele măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici şi prevenirea incapacităţii de plată, nu poate prevedea o altă competenţă, care să prevaleze faţă de cea prevăzută prin dispoziţiile Codului de procedură civilă şi Codului comercial.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia civilă nr. 392/1997 a Curţii
Supreme de Justiţie - secţia comercială.
| ← Citare. Schimbarea sediului părţii pe parcursul judecăţii. | Competenţa generală. Clauza compromisorie. Invocare direct în... → |
|---|
