Contestaţie în anulare. Art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare ‘‘când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
(Secţia comercială, decizia nr. 154/1994)
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Slobozia, reclamanta Societatea Comercială “C.” - SA. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “C.” - SA., solicitând a se dispune constatarea dreptului de proprietate asupra magazinului; pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate magazinul şi să fie obligată la plata echivalentului lipsei de folosinţă, cu titlu de despăgubiri.
S-a arătat că până în anul 1990, reclamanta a fost proprietatea blocului (cu parter şi 8 etaje) şi a magazinului alimentar “Gostat”, situat în Slobozia, str. Matei Basarab şi că pârâtei i-a fost transferat numai blocul, nu şi magazinul, astfel că aceasta deţine fără drept magazinul.
Prin sentinţa civilă nr. 2.934/24.06.1992, Judecătoria Slobozia a admis acţiunea şi a obligat pârâta să lase în deplină proprietate magazinul şi să plătească reclamantei 830.500 lei, despăgubiri şi 338.440 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta.
Tribunalul Ialomiţa, prin decizia civilă nr. 71/9.02.1993, a respins recursul.
Prelevându-se de dispoziţiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993, pârâta a declarat recurs împotriva celor două hotărâri pronunţate în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială, prin decizia nr. 38/30.11.1993, a respins recursul, ca nefondat
Pârâta a formulat contestaţie în anulare, solicitând, în temeiul art. 318 Cod procedură civilă, anularea deciziei civile nr. 38/30.11.1993 a Curţii de Apel Bucureşti, arătând că această instanţă nu a analizat decât parţial motivul II de recurs, iar cel de-al treilea motiv nu a fost analizat deloc.
De asemeni, a solicitat rejudecarea recursului şi admiterea acestuia, precum şi casarea sentinţei civile nr. 2.934/1992 a Judecătoriei Slobozia şi a deciziei nr. 71/1993 a Tribunalului Ialomiţa.
A solicitat respingerea acţiunii şi obligarea recjamantei la 1.168.500 lei, despăgubiri şi cheltuieli de judecată pe care le-a plătit ca urmare a hotărârilor anterioare, precum şi cheltuieli de judecată reprezentând taxele de timbru şi onorariile de avocaţi.
Potrivit prevederilor art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Examinând motivele de casare invocate în recurs, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că instanţa nu a avut în vedere şi nu a soluţionat criticile formulate de recurentă.
în motivele II şi III de casare s-a susţinut că Trustul I.A.S. Slobozia a avut în administrare directă atât blocul, Ia parterul cărui sunt birourile sale, cât şi magazinul alimentar, şi că, prin reorganizarea trustului în societate comercială pe acţiuni, conform Legii nr. 15/1990, imobilele au trecut în proprietatea sa, astfel că reclamanta nu are nici un drept asupra magazinului revendicat.
Recurenta a invocat Ordinul M.A.I.A. nr. 2.180/1989 şi H.G. 194/1991, precum şi un act nou - adresa nr. 45.352/1993, prin care Departamentul Regiilor Autonome şi Societăţilor Comerciale pe acţiuni al M.A.A. a confirmat că magazinul a fost inclus în activitatea şi în capitalul social al pârâtei.
Curtea a reţinut că, examinând criticele, instanţa de recurs a avut în vedere numai constatările şi concluziile expertizei contabile efectuată, pe baza căreia a respins citicele, omiţând să analizeze celelalte aspecte ale motivelor de casare şi actele depuse la dosar în sprijinul acestora.
S-a reţinut că, deşi bunul în litigiu este proprietatea reclamantei, aceasta recepţionându-1 încă din 1979, reclamanta a recunoscut că încă de la darea în folosinţă magazinul a fost administrat de Trustul I.A.S. Slobozia (în prezent pârâta), iar în 1990 i s-a transferat numai blocul, nu şi magazinul.
Deci, apare evident că numai în scriptele contabile magazinul a figurat în administrarea I AS. Slobozia, în realitate el fiind administrat de pârâtă.
întrucât prin art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 194/22.03.1991 şi anexa 1 -poziţia 97, la înfiinţarea pârâtei i s-a inclus în patrimoniu bunurile deţinute anterior de Trustul I.A.S. Slobozia, rezultă că în patrimoniul trustului se află şi magazinul în litigiu, acesta fiind proprietatea pârâtei, în temeiul art. 20 alin. ultim din Legea nr. 15/1990.
Includerea magazinului în patrimoniul pârâtei a fost confirmată şi de Departamentul Regiilor Autonome şi Societăţilor Comerciale pe Acţiuni din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Curtea a constatat că aceste aspecte ale motivelor II şi III de casare nu au fost deloc examinate de instanţa de recurs, astfel că a apreciat ca fiind întemeiată contestaţia în anulare, a admis-o, conform prevederilor art. 318 Cod procedură civilă, a anulat decizia civilă nr. 38/1993 şi, rejude-când recursul, l-a admis, reţinând că reclamanta nu este proprietara magazinului.
Drept consecinţă, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, a obligat-o pe aceasta la cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru şi onorarii de avocat, precum şi la restituirea sumei încasată în baza hotărârilor ce s-au desfiinţat.
| ← Apel. Termen. Tardivitate | Contestaţie în anulare. Conosament. Cambie. Vinculaţie. → |
|---|
