Constatarea nulității absolute și relative a hotărârii aga. autoritatea de lucru judecat a deciziei de anulare a sentinței pronunțate în primul ciclu procesual consecința pierderii calităţii de acţionar după trimiterea cauzei spre rejudecare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 363A din data de 20.02.2017
Domeniu asociat: Societăți comerciale
Constatarea nulității absolute și relative a hotărârii AGA. Autoritatea de lucru judecat a deciziei de anulare a sentinței pronunțate în primul ciclu procesual Consecința pierderii calității de acționar după trimiterea cauzei spre rejudecare.
La data pronunțării sentinței apelate prin apelul de față, situația de fapt s-a modificat în sensul că reclamanta a pierdut calitatea de acționar al societății.
Autoritatea de lucru judecat poartă și asupra hotărârilor prin care se soluționează o excepție procesuală, dar în cauză nu există identitate între excepțiile procesuale soluționate în primul ciclu procesual cu cele care fac obiectul prezentului apel.
Astfel, în primul ciclu procesual, excepțiile au vizat momentul formulării cererii de chemare în judecată și cel al pronunțării sentinței pronunțate, respectiv dacă reclamanta avea sau nu interesul și calitatea procesuală necesare pentru a acționa și pentru a-și susține acțiunea la momentul pronunțării, iar în prezent, în al doilea ciclu procesual, excepțiile vizează un moment ulterior din cursul procesului, data pronunțării hotărârii apelate, respectiv dacă interesul și calitatea procesuală necesare pentru susținerea cererii subzistă sau nu în prezent.
Dispozițiile art. 32 C.proc.civ. ce reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt clare : orice cerere poate fi susținută doar dacă autorul acesteia are calitate procesuală și justifică un interes. Așadar, nu numai la momentul formulării cererii este necesar să fie îndeplinite aceste condiții, ci și în tot cursul procesului.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 363 A din 20.02.2017)
Deliberând asupra apelului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 3638/18.07.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. 16453/3/2013 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, iar în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.S. în contradictoriu cu pârâta F.P. SA București și a fost admisă cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de M.S.C., fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 20.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă, cu numărul 5804/2/2014.
Prin decizia civilă nr. 1042 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel București a anulat cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul D.C.B., a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Urmare acestei decizii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă cu numărul 16453/3/2013*.
Prin sentința civilă 1939 din 28.03.2016, Tribunalul București a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, a admis excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate și, totodată, ca lipsită de interes. De asemenea, tribunalul a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 66.687,71 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele :
După trimiterea cauzei în apel spre rejudecare au survenit elemente de fapt esențiale relative la calitatea de acționar invocată de reclamantă în justificarea legitimării procesuale active și a interesului direct și legitim în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 131 și 132 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.
Drept consecință, situația de fapt în baza căruia instanța de apel a decis o altă interpretare a dispozițiilor art. 132 cu privire la calitatea procesuală activă și a interesului, în acțiunile în anulare / declarare nulitate absolută a hotărârilor AGA, nu mai corespunde realității juridice actuale din cel de-al doilea ciclu procesual.
În acest sens, este esențial faptul că acțiunile reclamantei ca participație la capitalul social al societății F.P. au fost executate prin vânzare de către Bursa de Valori așa cum rezultă din adresa nr. 47088/07.10.2015, în care se precizează că de la data de 02.10.2015 reclamanta S.I. nu mai deține nici o acțiune ca urmare a executării silite a celor 210 acțiuni a căror titulară a fost.
Soluția dată în apel a avut ca premisă calitatea de acționar a reclamantei, care la momentul judecării apelului deținea o singură acțiune la F.P., astfel că dezlegarea de drept dată prin decizia din apel nu poate avea drept autoritate de lucru judecat relativă și de principiu cu privire la legitimarea procesuală activă și interesul unui acționar într-o societate pe acțiuni astfel cum rezultă din interpretarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.
Cum a decis instanța de apel, din interpretarea dispozițiilor art.. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rezultă că existența interesului de a promova acțiunea în anulare este prezumată de existența calității de acționar care trebuie probată de titularul acțiunii. Cum însă interesul trebuie să fie actual, direct și legitim și să se mențină pe tot parcursul procesului, rezultă că dovada menținerii acestuia pe durata procedurii este strâns legată de proba menținerii calității de acționar pe tot parcursul procesului.
Cum în speță, reclamanta și-a pierdut calitatea de acționar, interesul în acțiunea în anulare și calitatea procesuală activă nu mai există, ceea ce atrage respingerea acțiunii pe aceste temeiuri.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.
În mod evident, textul se referă la acele persoane care au calitatea de terți care justifică un interes propriu și care pot fi terți calificați și nu străini în mod absolut de obiectul litigios.
În speță, reclamanta nu are calitatea de acționar și nu a invocat sau justificat o altă calitate care să ateste un interes propriu, actual, direct și legitim precum ar fi cea de creditare a societății ori de persoana prejudiciată prin facturile hotărârilor atacate.
Așadar în această ipoteză nouă în care reclamanta și-a pierdut calitatea de acționar, ea nu mai poate avea speranța legitimă privind protejarea intereselor sale, ca fost acționar și/sau protejarea intereselor societății față de care nu mai este legată în nicio modalitate juridică, devenind un terț obișnuit.
În concluzie, și în acțiunea în declararea nulității absolute a hotărârilor AGA, reclamanta nu a justificat interesul legitim și propriu cerut de dispozițiile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ceea ce atrage respingerea și a acestui capăt de cerere, ca fiind formulat de o persoană fără interes personal.
În raport de considerentele menționate, este evident că cererea de intervenție în interesul pârâtei (intervenția voluntară accesorie) formulată de M.S.C. este întemeiată, urmând a fi admisă.
Conform art. 453 Cod procedură civilă, reclamanta este obligată să plătească pârâtei suma de 66.687,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând desființarea acesteia.
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a susținut următoarele :
În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active si a lipsei de interes si a respins cererea de chemare in judecata.
Pronunțând aceasta soluție, instanța de fond a încălcat principiul autorității de lucru judecat prin raportare la decizia civila nr. 1042/17.06.2015 pronunțata in Dosarul 5804/2/2014 al Curții de Apel București.
Cu toate ca prevederile art. 132 din Legea 31/1990 nu comporta interpretare, instanța de apel a tranșat acest aspect, reținând ca textul de lege citat "recunoaște calitatea procesuala activa oricăruia dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra...".
Instanța de rejudecare schimbă, prin urmare, cadrul procesual, încălcând totodată principiul potrivit căruia in apel nu se poate schimba calitatea părților (478 alin. 3 NCPC), iar această calitate care a fost deja stabilită de instanța de apel nu putea fi modificată după rejudecare.
Condițiile de admisibilitate ale cererii se apreciază raportat la momentul introducerii acesteia, nu pe parcurs și nu in al doilea ciclu procesual.
Conform actelor depuse in dosar, extrasele de cont emise de Depozitarul central si din Istoricul de cont, de asemenea emis de Depozitarul central, comunicări emise de F.P., registrul acționarilor emanând chiar de la F.P., etc., la data de referință a Adunării generale din data de 25.04.2012 avea calitatea de acționar.
Data de referință rezultă din convocatorul Adunării generale, de asemenea depus in dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 123 din legea 31/1990 si a dispozițiilor art. 243 din legea 297/2004 privind piața de capital, art. 2 alin. 1 pct. b) din Regulamentul CNVM 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor in cadrul adunărilor generale ale societăților comerciale coroborat cu dispozițiile art. 7, art. 9 si art. 14 din același Regulament 6/2009, data de referință este stabilită de conducerea societății in vederea participării la Adunarea generala și exprimării votului.
Apelanta și-a demonstrat calitatea de acționar în cadrul probatoriului, așa cum chiar instanța de apel a reținut, atât la data de referință, cât și la data ținerii Adunării generale din data de 25.04.2012 sau a introducerii cererii de chemare în judecată.
Art. 132 invocat chiar de către instanța de fond in rejudecare nu cere ca reclamanta sa aibă calitatea de acționar decât la data de referință, dispoziție derogatorie si speciala prin raportare la dispozițiile Codului de procedura civila privind calitatea.
Dispozițiile art. 132 din legea 31/1990 prevăd ca hotărârile AGA pot fi atacate de acționarii care erau acționari la data de referința, deci aveau dreptul sa participe la Adunarea generala (1) si care fie au votat împotriva hotărârilor atacate fie nu s-au prezentat la AGA (2).
Nu exista nici o alta condiție legala pentru introducerea acțiunii in anulare întemeiate pe art.132 din Legea 31/1990, iar condițiile legale au fost îndeplinite in prezentul dosar, așa cum chiar instanța de apel a statuat in mod definitiv.
Pentru a respinge cererea de chemare în judecată, instanța adaugă la lege sub pretextul cenzurării acțiunii din perspectiva dreptului procesual si afirmând ca, pe lângă condițiile cerute de art. 132, ar mai fi condiții suplimentare, mai restrictive impuse de Codul de procedura civila, in speța interesul.
Legiuitorul nu face nici o distincție intre numărul de acțiuni pe care acționarul le deține, pentru ca nu participația acestuia la patrimoniu contează, ci faptul ca acțiunea acestuia tinde la aducerea in legalitate a vieții sociale. Si nici nu indica un alt moment decât al datei de referința AGA!
Interesul personal al acționarului, daca exista, in acest cadru procesual, nu este relevant si nu trebuie sa fie demonstrat, chiar daca, având in vedere ca este vorba de nulități absolute, un astfel de interes este protecția si respectarea legii.
Raționamentul instanței de fond este periculos prin faptul ca introduce o condiție nejuridica subiectiva, aceea a procentului de participare la capitalul social sau a momentului participației, ca si condiție suplimentara pentru promovarea unei acțiuni in anulare.
O astfel de condiție este subiectiva pentru ca, nefiind definita de lege, este la latitudinea fiecărui judecător sa considere care este procentul minim pe care un acționar trebuie sa îl aibă pentru ca sa poată invoca dispozițiile art.132 sau sa aleagă orice moment favorabil părtii adverse, deși art. 132 prevede exclusiv "data de referința" ca cerința sine qua non in demonstrarea calității.
In ceea ce privește incidența motivelor de nulitate absoluta, chiar instanța afirma in fila 5 a hotărârii faptul ca "potrivit art. 132 alin.3 din Legea 31/1990, când se invocă motive de nulitate absoluta, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata de orice persoana interesata.
In acest caz, interesul procesual este același cu interesul substanțial, respectiv de respectare a legii, aspect care ar trebui sa coincidă si cu misiunea judecătorului.
Convocarea unei hotărâri AGA de către o alta persoana decât cea îndrituita prin lege la convocare in condițiile art.117 din legea 31/1990 este motiv de nulitate absoluta si nu relativa.
Jurisprudența si doctrina sunt unanime in a considera ca nerespectarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr.31/1990 se sancționează cu nulitatea absoluta.
Pseudo-argumentația instanței referitoare la incidența nulității absolute reia, in contradicție cu susținerile anterioare, motivația vizând lipsa calității de acționar.
Se mai retine si faptul ca sunt "un terț obișnuit", dar textul art. 132 s-ar referi la "terții care justifica un interes propriu" (?!) - fără a se indica textul de lege care clasifica noțiunile de terți sau definește conceptul de "terț obișnuit"!
În continuare, apelanta s-a referit la fondul cauzei, aspecte ce nu vor fi redate față de obiectul judecății.
In ceea ce privește cheltuielile de judecata, cererea este tardiva, fiind depusa după ce dezbaterile s-au finalizat si după ce instanța rămăsese in pronunțare pe aceasta.
Pentru a putea fi luata in considerare, cererea paratei trebuia sa fie cuprinsa in întâmpinare împreună cu actele doveditoare.
Din aceleași considerente, instanța nu poate lua in considerare înscrisurile depuse in probațiune de către pârâtă, deoarece acestea au fost depuse după dezbateri.
Cu privire la înscrisurile depuse in probațiunea cererii de chemare in judecata, acestea nu sunt concludente, având in vedere ca "extrasul de cont" nu poarta viza băncii, nu face referire la factura depusa in probațiune, iar factura nu face referire la serviciile juridice, contractul de asistenta juridica înscris pe factura nu este depus la dosar, astfel încât nu este dovedita legătura dintre reprezentarea in dosarul 16453/3/2013* si contract, iar împuternicirea avocațiala care din nou face referire la contract nefiind semnata de client nu poate face dovada cu privire la raportul juridic.
Factura nu prezintă semnătura de primire si nici dovada modului ca ea a fost comunicata de către avocat clientului, neexistând nicio corespondenta intre factura si ordin de plata. De asemenea, trebuie avut in vedere ca in lipsa facturii instanța nu poate sa aprecieze modalitatea in care a fost calculat onorariul, daca este lunar, orar sau pausal, in primele doua cazuri fiind necesar in acest sens un desfășurător, in funcție de modalitatea de calcul.
Față de lipsa contractului de asistenta juridica si lipsa semnăturii de pe împuternicirea avocațiala, împuternicirea avocațiala nu poate face credința mai ales in condițiile in care a contestat-o. Cu privire la dispozițiile din Statutul profesiei de avocat, acestea nu pot adaugă la lege si nici nu poate fi opuse instanței de judecata, deoarece nu are natura unui act normativ, fiind un act statutar intern din cadrul profesiei care poate crea drepturi si obligații doar in ce privește membrii din cadrul Baroului.
Intimata-pârâtă F.P. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a susținut următoarele :
Nu există o încălcare a autorității de lucru judecat prin raportare la Decizia Curții de Apel București nr. 1042/17.06.2015 pronunțată în dosarul nr. 5804/2/2014.
Dimpotrivă, instanța de rejudecare a menținut dezlegarea problemei de drept a calității procesuale active1, însă soluția în sine (care, de altfel, referea aspecte privind caracterul legitim al interesului și nu actualitatea acestuia) și-a pierdut forța juridică în raport cu noua situație de fapt, respectiv pierderea calității de acționar al S.F. P. prin executarea tuturor acțiunilor deținute de I. S..
Nu există o schimbare a cadrului procesual în sensul art. 478 alin. 3 C.proc.civ.
Apelanta face o confuzie între calitatea de acționar (calitate pe care aceasta nu o mai deține) și calitatea părților în sensul art. 478 C.proc.civ.
Condițiile acțiunii civile, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 32 C.proc.civ. se verifică pe tot parcursul soluționării cauzei (inclusiv în apel și/sau rejudecarea cauzei) și nu exclusiv la momentul introducerii acțiunii.
Din Decizia Curții de Apel București nr.1042/17.06.2016 pronunțată în dosarul nr. 5804/2/2015 se deduce că existența interesului de a promova acțiunea în anularea hotărârii adunării generale este prezumată din existența calității de acționar a persoanei care formulează o astfel de acțiune. Ca urmare a acestei prezumții, dovedirea interesul cu privire la formularea acțiunii respective presupune probarea existenței calității de acționar, aspect sesizat și de către prima instanță. Cum interesul trebuie să fie actual, adică să se mențină pe tot parcursul procesului, reiese că probarea menținerii interesului pe timpul soluționării litigiului se realizează prin probarea menținerii calității de acționar a reclamantei pe tot parcursul soluționării cauzei. Sub acest aspect, al actualității interesului, a analizat instanța de fond menținerea calității de acționar a reclamantei pe parcursul judecării litigiului.
Calitatea de acționar a unei societăți, în contextul promovării unei acțiuni în anularea hotărârilor AGA ale respectivei societăți dovedește calitatea procesuală activă și prezumă interesul în promovarea și susținerea demersului litigios.
Data de referință în sensul art. 123 Legea 31/1990 are relevanță exclusiv din perspectivă societară - circumscrie sfera acționarilor care își pot exercita dreptul de vot în AGA . Condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt cele reglementate de art. 32 C.proc.civ., proba acestora fiind în sarcina titularului acțiuni, iar calitatea de fost acționar nu este de natură, în mod independent de alte elemente care trebuie dovedite de titularul cererii, să facă dovada calității procesuale active și/sau a interesului.
Art. 132 Legea 31/1990 nu derogă de la art. 32 C.proc.civ. în sensul că instanța nu ar trebui să mai verifice condițiile de admisibilitate ale cererii în condițiile art. 32 C.proc.civ.
Dimpotrivă, art. 132 alin. 2 din Legea 31/1990 conține prevederi referitoare la restrângerea cadrului procesual activ al persoanelor care pot invoca motive de nulitate relativă cu privire hotărârile AGA la sfera acționarilor care nu au fost prezenți sau care, deși prezenți, au votat împotriva adoptării hotărârii AGA și au solicitat inserarea acestei mențiuni în cadrul procesului-verbal al ședinței, iar (ii) art. 132 alin. 3 din Legea 31/1990 reglementează necesitatea dovedirii unui interes atunci când califică terțele persoane de societate care pot promova criticii de nulitate absolută ca fiind numai "persoanele interesate". Atât alin. 2, cât și alin. 3 al art. 132 din Legea 31/1990 se completează, în condițiile art. 291 din Legea 31/1990, cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
De esența și natura unei acțiuni societare (i.e. de anulare a unor hotărâri ale adunării generale a acționarilor) este calitatea de acționar a reclamatului pentru perioada relevanta (societar și judiciar). Din perspectivă societară este relevantă data de referință (22 martie 2012), data ținerii adunării generale (25 aprilie 2012), respectiv data de înregistrare (15 mai 2012). Din perspectivă judiciară are relevanță data introducerii/modificării acțiunii (24 aprilie 2013, respectiv 20 mai 2013), calitatea verificându-se pe tot parcursul soluționării cauzei, inclusiv în căile de atac și în rejudecarea cauzei.
Reclamanta a folosit calitatea de acționar minoritar al S.F.P. S.A. în sine, fără a justifica și demonstra actualitatea și legitimitatea interesului urmărind doar obstrucționarea desfășurării.
Începând cu data de 24 septembrie 2015, apelanta-reclamantă este terț desăvârșit față de S.F.P. S.A. acțiunile sale fiind executate silit.
Invocarea nulității absolute nu elimina condiția dovedirii interesului juridic/ vătămării. "Reinstaurarea legalității" în cadrul Societății, afirmată retoric nu întrunește elementele esențiale ale condițiilor de promovare a acțiunii personale și societare cu atât mai mult cu cât I.S. este singura, dintr-un număr de peste 8000 de acționari, care acționează din "civism" (inacceptabil într-o formă asociativă reglementată cum este o societate comercială).
Nu s-a invocat și nu s-a dovedit vreun interes / vreo vătămare cauzată prin adoptarea hotărârilor AGA contestate, așa încât inițierea unei astfel de acțiuni are unicul rol de a suplimenta numărul de litigii formulate de I.S. împotriva S.F.P. și nu este de natură a aduce vreun folos practic titularului cererii sau societății însăși, motiv pentru care soluția primei instanțe este corectă sancționând demersul abuziv al reclamantei.
Și intervenienta M.S.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata-intervenientă a invocat, în esență, același argumente ca intimata-pârâtă.
Apelanta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările depuse, arătând că susținerile intimatelor nu au suport legal.
Analizând sentința atacată, raportat la motivele de apel formulate, Curtea reține următoarele :
O primă critică din apel vizează încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1042 din 17.06.2015 a Curții de Apel București, prin care sentința pronunțată în primul ciclu procesual a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare.
Pronunțând această decizie, Curtea de Apel a avut în vedere că reclamanta este acționar minoritar, iar în raport de această calitate a sa și de dispozițiile art. 132 din legea 31/1990, are calitatea procesuală activă necesară pentru a acționa și interes.
Or, la data pronunțării sentinței apelate prin apelul de față, situația de fapt s-a modificat, în sensul că reclamanta a pierdut calitatea de acționar al societății.
Prin apelul formulat, apelanta nu contestă acest aspect de fapt ce rezultă din înscrisurile administrate în cauză, astfel cum au fost avute în vedere de prima instanță.
Curtea este de acord că autoritatea de lucru judecat poartă și asupra hotărârilor prin care se soluționează o excepție procesuală, dar în cauză nu există identitate între excepțiile procesuale soluționate în primul ciclu procesual cu cele care fac obiectul prezentului apel.
Astfel, în primul ciclu procesual excepțiile au vizat momentul formulării cererii de chemare în judecată și cel al pronunțării sentinței pronunțate, respectiv dacă reclamanta avea sau nu interesul și calitatea procesuală necesare pentru a acționa și pentru a-și susține acțiunea la momentul pronunțării, iar în prezent, în al doilea ciclu procesual, excepțiile vizează un moment ulterior din cursul procesului, data pronunțării hotărârii apelate, respectiv dacă interesul și calitatea procesuală necesare pentru susținerea cererii subzistă sau nu în prezent.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat.
Mai mult, prima instanță de apel a afirmat prin considerentele expuse necesitatea existenței condițiilor de exercitare a acțiunii pe tot parcursul procesului.
Pentru aceleași motive nu se poate reține nici că prima instanță ar fi încălcat limitele rejudecării sau cadrul procesual sub aspect obiectiv sau subiectiv.
Dispozițiile art. 32 C.proc.civ. ce reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt clare : orice cerere poate fi susținută doar dacă autorul acesteia are calitate procesuală și justifică un interes.
Așadar, nu numai la momentul formulării cererii este necesar să fie îndeplinite aceste condiții, ci și în tot cursul procesului.
Contrar susținerilor apelantei, dispozițiile art. 32, 33 și 34 din codul de procedură civilă sunt aplicabile în cauză, acestea reglementând condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, inclusiv ale celor de declarare și constatare a nulității hotărârilor adunărilor generale ale societăților, conform art. 132 alin. 2 și 3 din legea 31/1990.
În acest din urmă act normativ nu există nici o prevedere specială care să prevadă o excepție de la normele generale arătate.
Între textele celor două legi nu există nici o relație de incompatibilitate. Lipsa unor mențiuni exprese la art. 132 în sensul că acțiunile în anulare și constatare a nulității pot fi susținute numai dacă subzistă calitatea de acționar respectiv interesul pe tot parcursul procesului nu este necesară, întrucât aceasta rezulta din condițiile de exercitare a oricărei acțiuni civile.
Pentru motivele expuse, Curtea apreciază că soluția de admitere a excepțiilor este corectă.
În ce privește critica referitoare la admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea constată, contrar susținerilor apelantei, că pârâta a formulat cererea prin întâmpinarea depusă, iar dovada cheltuielilor de judecată a fost făcută anterior închiderii dezbaterilor, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii apelate și stipulează dispozițiile art. 452 C.proc.civ.
În privința înscrisurilor depuse în dovedirea onorariului de avocat achitat de pârâtă, acestea sunt suficiente în condițiile în care suma achitată este evident superioară celei solicitate de parte și acordate de prima instanță, iar prestarea serviciilor juridice rezultă din actele de procedură efectuate în cauză.
În consecință, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În conformitate cu art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere înscrisurile depuse la dosar privind plata onorariului de avocat în cuantum de 17.218,3 lei, întrucât apelanta este parte căzută în pretenții față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea urmează a obliga pe aceasta la plata către intimata F.P. SA a cheltuielilor efectuate.
În privința cuantumului onorariului pretins, Curtea are în vedere că apelanta nu a formulat critici în apel cu privire la cuantumul onorariului achitat în primă instanță, de aproximativ patru ori mai mare decât a celui de față, și nici în raport de acesta din urmă, astfel că nu se impune analiza din oficiu a acestuia.
Totodată, în privința momentului la care cheltuielile au fost dovedite, Curtea reține că, în conformitate cu art. 394 alin. 1 C.proc.civ., închiderea dezbaterilor este declarată de președintele instanței, după dezbaterea în fond a cauzei, astfel că, în raport de cele consemnate în practica, nu se poate reține că intimata ar fi solicitat și dovedit cheltuielile efectuate ulterior acestui moment.
| ← Plângere împotriva rezoluţiei orc. cerere de repunere în... | Atragerea răspunderii patrimoniale. Jurisprudență Faliment → |
|---|
