Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.

Legea nr. 43/1993. Neretroactivitate

S-a făcut o corectă aplicare a principiului neretroactivităţii legii civile, calculându-se penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 43/1993.

(Secţia comercială, decizia nr. 112/1994)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială “U.” - SA. Ocna Mureş a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “T." - SA. Tumu Măgurele, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la plata a 48.010.015 lei, contravaloare marfă şi penalităţi de întârziere în sumă de 30.884.425 Iei.

în motivarea acţiunii s-a arătat că pentru cantitatea de sodă caustică livrată pârâtei, aceasta a refuzat, în mod nejustificat, plata preţului.

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 3.05.1994, Tribunalului Bucureşti a admis acţiunea, obligând pârâta să plătească suma de 48.010.015 lei, cu titlu de preţ şi 30.884.425 lei, penalităţi de întârziere, plus cheltuieli de judecată de 10.000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că pentru marfa primită şi al cărei preţ nu s-a decontat, se datorează contravaloarea, în temeiul art. 998 Cod civil.

împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.

Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a admis apelul, schimbând, în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta 1a plata sumei de 19.921.733 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere.

A obligat reclamanta intimată la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a principiului neretroactivităţii legii civile, calculând penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 43/1993, considerând doar că valoarea reală era mai mică decât cea stabilită prin hotărâre.

S-a luat în considerare modul de calcul al pârâtei, întocmit cu respectarea Legii nr. 43/1993, cât şi al termenului de prescripţie.

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 137/1995 a Curţii Supreme

de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.