Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.

Caracterul dispoziţiilor Legii nr. 76/1992

în cazul în care nu s-a convenit asupra vreunei penalităţi, partea care nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată nu poate fi obligată la plata de penalităţi, întrucât s-ar ajunge la intervenţia statului în afaceri private, în chestiuni care nu reclamă un interes general, fapt inadmisibil într-un stat de drept.

(Secţia comercială, decizia nr. 512/1996)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Călăraşi, reclamanta Societatea Comercială “P.” - SA. Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “H." - S.R.L. Olteniţa, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 73.944.315 lei, preţ produse livrate; 35.278.760 lei, penalităţi de întârziere; cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 323/13.11.1995, Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta la 73.944.315 lei, preţ produse livrate şi la 10.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că penalităţile de întârziere nu erau datorate în lipsa unei clauze penale în acest sens, astfel că pârâta datora preţul produselor şi cheltuieli de judecată.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile.

Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, apelul pârâtei fiind respins, ca tardiv introdus.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că Legea nr. 76/1992 reglementează raporturi juridice comerciale ce fac parte din dreptul privat, ale cărui norme au, în principiu, un caracter supletiv, părţile fiind libere să stipuleze în contract drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste raporturi.

S-a arătat că, în cazul în care nu s-a convenit asupra plăţii vreunei penalităţi, partea care nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată nu poate fi obligată la plata de penalităţi, întrucât s-ar ajunge la intervenţia statului în afaceri private, în chestiuni care nu reclamă un interes general, fapt inadmisibil într-un stat de drept.

în speţă, părţile nu au convenit asupra vreunei penalităţi în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate, astfel că reclamanta nu era în drept să le pretindă.

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 523/1997 a Curţii Supreme

de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.