Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţia cumpărătorului.
| Comentarii |
|
Compensaţia
Compensaţia avută în vedere de pârâta beneficiară nu însemna o regularizare de conturi, care este o operaţiune financiar-contabilă, ci o stingere a unor creanţe, care sunt certe, lichide şi exigibile, condiţii ce nu au fost îndeplinite în cauză.
(Secţia comercială, decizia nr. 19/1995)
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Slobozia, reclamanta “P.G.I.” - S.R.L. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “H.” - S.R.L. Slobozia, solicitând a se dispune obligarea pârâtei Ia:
23.750.000 lei, rest preţ produse livrate; plata dobânzii legale calculate de
la 10.09.1992 şi până la plata efectivă a sumei datorate; cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională şi întâmpinare, susţinând că reclamanta îi datora, la data introducerii acţiunii, suma de 27.144.830 lei pentru produsele livrate şi neachitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1.685/8.04.1994, Judecătoria Slobozia a admis acţiunea şi a obligat pârâta la 23.750.000 lei, cu titlu de preţ, precum şi la plata dobânzii legale aferente.
De asemeni, a luat act de renunţare la judecata cerererii reconven-ţionale şi a obligat pârâta la 2.315.960 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţia de plată a preţului, iar, în această situaţie, datora şi dobânda legală a preţului de la data când i-a fost făcută notificarea, acordându-i-se un nou termen de plată.
A fost respinsă cererea de compensare a datoriilor, formulată de pârâtă, pentru că pârâta nu a făcut dovada unor creanţe certe şi exigibile, pe care le-ar fi avut la reclamantă.
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Tribunalul Ialomiţa, prin decizia civilă nr. 171/A din 2.12.1993, a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată, respingând, totodată, apelul reclamantei, ca tardiv formulat.
Reclamanta a fost obligată la 1.157.980 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că între părţi operează obligaţii reciproce, care se compensează, iar pârâta a plătit contravaloarea unor mărfuri şi nu mai datora preţul solicitat prin acţiune, situaţie în care nu meii putea fi obligată la dobânzi şi cheltuieli de judecată.
Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia civilă nr. 439 din 11.10.1994, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Tribunalului Ialomiţa, a casat în totalitate această decizie şi a trimis» apelurile, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, reţinând că Tribunalul Ialomiţa nu era competent să judece apelurile declarate în cauză, competenţa revenind, conform art. 3 pct. 2 Cod proc. civ., modificat prin Legea nr. 59/1993, Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială, rejudecând apelurile, le-a respins, obligând pârâta la plata a 7.102.330 lei, contravaloare zahăr livrat şi neachitat, cu dobânda legală de 6% pe an, de la 11.03.1993 până la plata sumei la care a fost obligată.
Totodată, pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 2.372.540 lei, reclamanta fiind obligată la 100.000 lei, cheltuieli de judecată, prin compensare, fiind menţinute dispoziţiile hotărârii privind renunţarea la judecata cererii reconvenţionale formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, deşi între părţile în litigiu nu a intervenit o convenţie scrisă pentru â se putea analiza clauzele referitoare la livrarea şi preţul produselor, livrarea cantităţii de zahăr s-a efectuat, iar pârâta - ca beneficiară - nu a achitat în totalitate preţul datorat.
S-a apreciat că, compensaţia avută în vedere de pârâta beneficiară nu însemna o regularizare de conturi, care este o operaţiune financiar contabilă, ci o stingere a unor creanţe, care sunt certe, lichide şi exigibile, condiţii ce nu au fost îndeplinite în cauză.
S-a constatat că din suma pretinsă prin acţiune a rămas neachitată o diferenţă de 7.102.330 lei, pârâta trebuind a fi obligată la plata acestei sume.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 939/1995 a Curţii Supreme
de Justiţie - secţia comercială.
| ← Contract de vânzare-cumpărare, obligaţia cumpărătorului. | Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţia cumpărătorului → |
|---|
