Contracte de „bare-boat“. Persoană ţinută pentru obligaţia de plată a chiriei. Răspunderea proprietarului pentru faptele căpitanului şi obligaţiile contractate de acesta. Inaplicabilitate în speţă
| Comentarii |
|
Articolul 501 C. corn. prevede că proprietarul unui vas este răspunzător pentru faptele căpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiile contractate de căpitan pentru tot ce primeşte vasul şi expediţiunea.
în cauză nu se pune problema faptelor căpitanului şi nici a obligaţiilor contractate de acesta. Obiectul litigiului priveşte obligaţiile contractate de pârâtă în considerarea calităţii acesteia de partener contractual al recurentei-reclamante, în contractele de „voyage charter party“, obligaţii contractate în nume propriu.
(Secţia comercială, decizia nr. 3622 din 8 iunie 2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă constată:
Reclamanta G.S.M.„M.L.“ prin mandatar„F.M.S.“ S.R.L. a chemat în judecată pârâţii „R.G.“ S.R.L., S.C. „A.D." S.A. şi C.N.M. „P." S.Â., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele
în solidar la plata sumei de 1.850.414,75$ reprezentând părţi din contul navluirilor aferente transporturilor efectuate la navele aparţinând C.N.M. „P.“ S.A. închiriate în sistem „bare-boat“ de către S.C.„R.G.“ S.R.L. şi exploatate comercial de către S.C. „A. D.“ S.A.; s-a mai cerut şi obligarea pârâtelor în solidar la plata unei dobânzi LIBOR de 5,5% pe an cu cheltuieli de judecată.
Pârâta „P.“ S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că izvorul solidarităţii pasive nu poate fi decât legea sau voinţa părţilor.
Aceeaşi excepţie a fost invocată şi de pârâta S.C. „R. G.“ S.R.L., cu motivarea că nu există raporturi juridice contractuale, între reclamantă si pârâta S.C. „R. G.“ S.R.L., raporturile obligaţionale invocate fiind încheiate numai între reclamantă şi S.C. „A. D.“ S.A. şi deci opozabile doar acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 106 din 16 iunie 1999 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de cele două pârâte şi totodată s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta S.C. „A. D.“ S.A. la plata sumei de 1.709.220, 25 USD, contravaloare pretenţii şi 241.480.331 lei cheltuieli de judecată şi s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii LIBOR.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut ca temei al răspunderii pârâtei S.C. ,A-D.“ S.A. convenţia nenumită încheiată la 11 aprilie 1997 care constituie izvorul obligaţiei contractuale de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.709.220,25 USD.
în ce priveşte plata dobânzii LIBOR reclamanta nu a făcut dovada faptei culpabile a debitorului şi a prejudiciului cauzat.
împotriva sentinţei Tribunalului Constanta pârâtele S.C. „A. D.“ S.A., S.C. „R.G.“ S.R.L. şi G.M.S. „M" L.T.D. au declarat apel.
Apelul declarat de S.C. „R.G.“ S.R.L. nu a fost motivat, însă instanţa a avut în vedere apărările invocate cu ocazia judecării cauzei la fond, apărări ce au vizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin decizia nr. 38/MF din 12 mai 2000 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate apelurile declarate.
împotriva deciziei mai sus arătate pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, reclamanta G.S.M. „M. L.“ reprezentată prin mandatara S.C. „F. M. S." S.R.L. Constanţa a declarat recurs criticând în principal decizia ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând să fie rejudecată cauza în fond şi să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată şi precizată pe parcurs, să fie obligate în solidar toate cele trei pârâte la plata sumei de 1.850.414, 75 USD, cu dobânda LIBOR de 5,5% (sau dobânda de 6% pe an asupra sumei principale de la 14 septembrie 1997 până la stingerea debitului).
în subsidiar, s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se pronunţa asupra dovezilor administrate în respectiva fază procesuală (acte şi suplimentul de expertiză financiar-contabilă) din care rezultă cooperarea dintre „P.“ şi „R.G.“ s-a întins pe o perioadă îndelungată, timp de 4 ani, cooperare care nu a interzis prin contractele de bare-boat încheiate, mai mult a agreat includerea „A. D.“ în lanţul comercial al exploatării în temeiul unui contract de management.
Urmare acestei cooperări, „P.“ a încasat chirii în sumă totală de 7.091.067,62 USD.
Ca urmare a finanţării de către G.M.S. „M.“ a exploatării navelor „P.“ a încasat chirii corespunzătoare de 2.270.032,58 USD, aşa cum rezultă din suplimentul de expertiză.
Se mai susţine că urmare a retragerii navelor din contractele de bare-boat, „P.“ şi-a asumat în mod corect solidaritatea pasivă cu operatorul de bare-boat „R. G.“, dar mai ales cu managerul acestuia „A. D.“, achitând debite totale de 595.045, 56 USD reprezentând creanţele unui număr de 45 furnizori provenind din 154 facturi.
Faptul că „P.“ în calitate de proprietar al navelor a operat o selecţie în privinţa creanţelor cocontractanţilor săi, pe care le-a preluat după retragerea navelor trebuia analizat cu maximă diligenţă de către instanţă.
Or, instanţa de apel a preferat să analizeze un fapt deja dezbătut în fond şi anume plata sumei de 240.000 USD făcută de către „M. L.“ direct proprietarului după retragerea navelor „T.O.“ şi „A.“ de unde au dedus eronat inexistenţa solidarităţii pasive.
Se mai susţine că şi plata taxei de timbru a fost eronat stabilită.
Examinând legalitatea şi teme.nicia deciziei recurate în raport de criticile formulate, se constată că recursul declarat este nefondat.
Din actele şi probele dosarului se reţin în fapt următoarele:
în noiembrie 1993 între C.N.M. „P.“ S.A., în calitate de proprietar şi S.C. „R.G.“ S.R.L., în calitate de navlositor, au fost încheiate contracte de bare-boat tip Barecom 1989, pentru un număr de 11 nave vrachiere.
Data livrării navelor s-a stabilit să se facă la 1 decembrie 1993, iar durata contractului a fost convenită la 4 ani +/- 6 luni în funcţie de opţiunea navlositorilor.
Potrivit clauzei 10 a contractului standard bare-boat charter Barecom 89 în cazul în care plata chiriei nu se face în 7 zile de la scadenţă, armatorul are dreptul de a retrage nava din operarea navlositorului.
La 29 noiembrie 1993 între „R. G.” S.R.L. navlositorîn contractele de bare-boat şi S.C. „A. D.“ S.R.L., a fost încheiat contractul de asociere nr. 168, pe o perioadă de 4 ani, prin care „R. G.“ se obligă să pună la dispoziţia partenerului său contractual, navele preluate în exploatare de către „R. G.“ S.R.L., în calitatea de navlositor, de la „P.“ S.A. Constanţa în calitate de armator, conform contractului bare-boat.
Potrivit art. 2, partea 2 b a acestui contract, S.C. „R. G.“ S.R.L. se obligă să asigure achitarea către „P.“, cât şi către ceilalţi furnizori a sumelor ce decurg din obligaţiile sale comerciale şi/sau alte prestaţii: chiria pentru nave, salariile personalului navigant, prime de asigurare, precum şi orice alte sume rezultate din contracte, sau alte documente de plată.
S.C. A D.” S.A., în calitate de armator disponent, a încheiat contracte tip voyage charter cu G.M.S. „M. L.T.D L." pentru navele aflate în exploatare.
în temeiul clauzei 10 din contractul bare-boat încheiat între C.N.M. „P.“ S.A. şi „R. G.“, C.N.M. „P.“ a decis retragerea navelor din contractele bare-boat, pentru neîndeplinirea obligaţiei contractuale de plată a chiriei. Retragerea s-a produs în 14 septembrie 1997.
în conformitate cu notificarea de terminare1* din 13 aprilie 1997, navele angajate în momentul rezilierii contractului, îşi vor performa2) obligaţiile contractuale sub operarea armatorului, urmând ca toate veniturile realizate să fie încasate de „P.“
Pe întreaga durată însă de valabilitate a contractului, la solicitarea expresă a S.C. „D.“ S.A. reclamanta-recurentă a efectuat plăţi pentru diferiţi beneficiari reprezentând cheltuieli portuare, cheltuieli de echipaj, aprovizionare nave cu combustibil, vamă, plăţi în cont chirie bare-boat, cheltuieli reparaţii.
La 28 februarie 1997 s-a întocmit şi semnat de către ambele părţi balanţe de reglare a conturilor,
prin care s-a stabilit un sold în sumă de 1.709.220, 25 USD, în favoarea reclamantei-recurente.
între reclamantă şi pârâta S.C. „A. D.” s-a încheiat la 11 aprilie 1997 o înţelegere aflată la fila 85 dosar fond prin care pârâta S.C. A D.“ recunoaşte că datorează reclamantei suma de 1.709.220, 25 USD şi stabileşte plata eşalonată a sumei către reclamantă, în 6 rate începând din 31 mai 1997 şi până la 31 octombrie 1997.
în aceste condiţii atragerea răspunderii „P.“ nu are nici un temei juridic, actele juridice care constituie temeiul pretenţiilor deduse judecăţii au fost încheiate de recurentă cu pârâta „A. D.“ S.A. în nume personal, producând efecte potrivit art. 973 C. com., numai între părţile contractante.
Astfel, sumele în discuţie au fost plătite de reclamanta recurentă în urma neînţelegerii cu aceeaşi pârâtă, bazată pe contractele de voyage party încheiate între aceste două părţi.
Reclamanta G.M.S. „M.“ a fost de acord să efectueze plăţi la ordinul partenerului contractual A
D.“ si în beneficiul acesteia, plăti în sumă totală de 1.850.414 USD.
Nu se poate discuta despre vreun raport de prepuşenie în care „A. D.“ să se fi aflat cu „P.“ şi pe care recurenta să-l fi avut în vedere atunci când a avansat către „A. D.“ sumele deduse judecăţii. Răspunderea aparţine pârâtei „A- D.“
în cauză nu se poate invoca nici responsabilitatea pârâtei „P.“, în considerarea calităţii de proprietar, cu care nu a intrat în raporturi contractuale, cât timp nu se pune problema faptelor căpitanului, ori a obligaţiilor contractate de acesta.
Articolul 501 C. com. prevede că proprietarul unui vas comercial este răspunzător pentru faptele căpitanului şi ale celorlalte persoane ale echipajului şi ţinut de obligaţiile contractate de căpitan pentru tot ce priveşte vasul şi expediţiunea.
în cauză nu se pune problema faptelor căpitanului vasului şi nici a obligaţiilor contractate de acesta. Obiectul litigiului priveşte obligaţiile contractate de pârâta „P.D.“ S.A. în considerarea calităţii acesteia de partener contractual al recurentei reclamante, în contractele de voyage charter party, obligaţii contractate în nume propriu.
Singura cauză juridică în baza căreia „P.“ a încasat chiriile bare-boat au fost contractele de bare-boat „Bare-com“ 89 încheiate de „P.“ în calitate de proprietar al navelor cu navlositorul „R. G.“, contracte prin care acesta din urmă se obliga la plata chiriilor bare-boat către „P.”
„P.” a procedat la achitarea unor debite în contul „A. D.” doar pentru salvarea navei ce-i aparţinea de la arestul iminent, aşa cum rezultă din dovezile efectuate în cauză şi nu pentru că ar fi fost răspunzător
de plata debitelor respective sau că şi-ar fi asumat efectele solidarităţii pasive cu operatorul bare-boat „R. G.”, sau cu managerul A. D.
în ceea ce priveşte taxa de timbru, aceasta a fost stabilită corect de instanţe în raport cu dispoziţiile Legii nr. 146/1997, în situaţia în care recurenta nu a fost de acord cu cuantumul stabilit a avut posibilitatea contestării la Ministerul de Finanţe.
Astfel fiind, faţă de considerentele arătate, recursul declarat este nefondat şi urmează a fi respins, decizia pronunţată privindu-se ca legală şi temeinică.
| ← Contract de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat în cadrul... | Opoziţia la executare. Stabilirea competenţei materiale → |
|---|
