Contract de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat în cadrul procesului de privatizare. Acţiune prin care F.P.S. solicită obligarea cumpărătorului la plata diferenţelor de preţ. Competenţa materială a instanţei. Taxe judiciare de timbru. Scutire
| Comentarii |
|
Acţiunea prin care reclamantul F.P.S. solicită obligarea cumpărătorului să îşi plătească diferenţa de preţ, neachitată şi penalităţile de întârziere aferente acestei sume, este o acţiune în pretenţii de drept comun, căreia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, referitoare la competenţă.
Având în vedere că, prin aplicarea principiului „ accesorium sequitur principalem “, suma solicitată de reclamantul F.P.S., cu titlu de penalităţi, intră în categoria „veniturilor din privatizare“ la care se face referire în legile bugetelor nr. 36/1999 şi 76/2000 şi că sumele încasate din privatizare se fac venit la bugetul de stat, se constată că, în temeiul art. 17din Legea nr. 146/1997reclamantul este exonerat de plata taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar şi pentru suma solicitată cu titlu de penalităţi.
(Secţia comercială, decizia nr. 3617 din 8 iunie2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, la data de 25 iulie 2000, înregistrată la nr. 6369, restrânsă prin petiţia depusă la dosar la data de 15 septembrie 2000 (fila 65), reclamantul „F.P.S.“ a chemat în judecată pârâta „A.H. P.“, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească diferenţa de preţ, neachitată, reprezentând rata nr. 1, în cuantum de 1.759.772.740 lei şi penalităţile de întârziere aferente sumei neachitate, în cuantum de 391.835.855 lei, conform obligaţiilor ce şi le-a asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 135/ 5 aprilie 1999.
Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5493 pronunţată la data de 26 septembrie 2000, în dosarul nr. 6396/2000, a admis acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, şi a dispus obligarea pârâtei să plătească acestuia suma de 1.759.772.740 lei, reprezentând diferenţa de preţ pentru prima rată şi suma de 391.835.855 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente, conform contractului nr. 135/5 aprilie 1999.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta nu a achitat, la data scadentă, preţul acţiunilor reprezentând rata nr. 1, conform contractului încheiat cu reclamantul şi că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 969 şi 1066 C. civ.
Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin dec. civ. nr. 451, pronunţată la data de 16 martie 2001, în dosarul nr. 149/2001.
Răspunzând criticilor învederate prin cererea de apel, prima instanţă de control judiciar a reţinut că tribunalul este competent a soluţiona, în fond, cererea dedusă judecăţii, faţă de obiectul acesteia, a apreciat ca fiind corectă, hotărârea de obligare a pârâtei la plata diferenţei de preţ şi penalităţilor de întârziere solicitate, faţă de împrejurarea că aceasta a achitat doar o parte din prima rată şi faţă de existenţa clauzei penale în contractul părţilor şi a considerat că reclamantul este scutit de plata timbrajului.
împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs apelanta-pârâtă, solicitând casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, indicând ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 299-316 C. pr. civ.
Din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acestea se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe şi cu încălcarea, respectiv, aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 306, alin. 3 C. pr. civ., pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. pr. civ.
în mod concret, recurenta a susţinut că, în conformitate cu art. 32 (1) Cap. V şi art. 4 (3) Titlul I din Legea nr. 99/1999, competenţa soluţionării, în fond, a acţiunii, revenea instanţei de apel şi că decizia atacată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea art. 969 C. civ. - prin ignorarea recunoaşterilor reclamantului privind clauza referitoare la dobândă şi ignorarea clauzei referitoare la penalităţi, în conformitate cu care acestea nu sunt datorate atâta timp cât obligaţia de plată a fost îndeplinită - şi cu aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 88/1999 modificată, a art. 9 (1) din Titlul I al Legii nr. 99/1999 şi art. 26 alin. 7 din Legea nr. 76/2000, în conformitate cu care, pentru penalităţile solicitate, reclamantul-intimat trebuia să achite taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică decizia recurată.
Recursul este nefondat.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, este de observat că acţiunea formulată de reclamant, adresată tribunalului, este o acţiune în pretenţii de drept comun, căreia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile legale invocate, prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, referitoare la competenţă, astfel că, în mod corect instanţa de apel a respins, ca nefondată, această critică.
Examinând clauza 5.2. din contractul părţilor nr. 135/5 aprilie 1999, prin care s-a stipulat dobânda ce urmează a se plăti pentru plata în rate a preţului acţiunilor din perspectiva prevederilor art. 970,977 979 şi 982 C. civ., rezultă că la încheierea contractului părţile au avut în vedere dovada anuală, modul şi tehnica de calcul practicate de bănci cu privire la aceasta, astfel că, deducând plăţile făcute de pârâtă din totalul sumei datorate pentru rata nr. 1, rezultă că aceasta datorează reclamantului diferenţa neachitată cu titlu de preţ, în cuantum de 1.759.772.740 lei, precum şi penalităţile calculate până la data de 31 iulie 2000, în cuantum de 391.835.855 lei, în considerarea celor stipulate de părţi în menţionatul contract de vânzare-cumpărare acţiuni, la capitolul 5 art. 5.2.1. cu privire la modalitatea de plată, în rate, a diferenţei de preţ, a dobânzii anuale pentru plata în rate a preţului şi a penalităţii de 0,3% din valoarea ratei neachitate pentru fiecare zi de întârziere (filele 24-25 - dosarul Tribunalului Bucureşti nr. 6369/ 2000), astfel cum, cu justeţe, s-a apreciat prin decizia atacată.
Având în vedere că prin aplicarea principiului accesorium sequiturprincipalem suma solicitată de reclamantul F.P.S. - instituţie publică, cu titlu de penalităţi, intră, deopotrivă, în categoria „veniturilor din privatizare“ la care fac referire legile bugetelor nr. 36/1999 şi nr. 76/2000 şi că sumele încasate din privatizare se fac venit la bugetul de stat, se constată că, în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată, reclamantul este exonerat de plata taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar şi pentru suma solicitată cu titlu de penalităţi, cum, temeinic şi legal, s-a reţinut de către instanţa de apel.
Aşa fiind, apreciind că aspectele invocate de recurentă nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 3 şi pct. 9C.pr. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul, ca nefondat, iar, în baza art. 316 raportat la art. 296 C. pr. civ., va menţine decizia atacată, ca fiind legală şi temeinică.
| ← Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei Faliment | Contract de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat în cadrul... → |
|---|
