Pact comisoriu de ultim grad. înţelesul noţiunii. Inexistenţa în speţă
| Comentarii |
|
Contractele în temeiul cărora pârâta-recurentă a fost obligată la plata penalităţilor nu cuprind un pact comisoriu, o clauză prin care părţile să fi urmărit că pentru neexecutarea de către una dintre ele a obligaţiilor asumate, contractul se desfiinţează de drept, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei. în aceste condiţii menţiunea făcută printr-o adresă în sensul „ anulării contractelor începând cu data de 5 septembrie 1997“ nu putea produce efecte juridice decât dacă ar fi avut acordul expres al pârâtei sau dacă s-ar fi cerut instanţei să dispună rezilierea acestora.
(Secţia comercială, decizia nr. 3677din 13 iunie 2001)
CURTEA,
Asupra recursurilor de faţă se reţin următoarele: Având în vedere aceste dispoziţii legale şi cererea reclamantei-recurente în sensul că se
renunţă la judecarea recursului, urmează a se lua act de această renunţare.
S.C. „A. D. P.“ prin recursul declarat invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 8 C. pr. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată esenţă că reclamanta nu are calitate procesuală activă -sucursalele potrivit dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 31/1990 sunt dezmembrăminte ale societăţilor comerciale fără personalitate juridică.
Chiar dacă s-a considera, prin absurd, că sucursalele au capacitate procesuală, acţiunea trebuia respinsă pentru că toate cele 4 contracte de vânzare-cumpărare invocate în sprijinul pretenţiilor formulate sunt încheiate nu cu reclamanta ci cu Sucursala Minieră Baia-Mare - Est care are şi alt sediu decât cel al reclamantei şi nu s-a dovedit că aceasta este succesoarea societăţii „S.M.B.M.E“.
H. G. nr. 832/1998 priveşte raporturile de succesiune doar între „R.A.P.Z.“ şi „C. N. M. P. N.“
- Remin S.A., nu priveşte şi sucursalele.
Greşit a fost admisă prin încheierea din 16 noiembrie 1999 cererea cu privire la obligarea sa la plată în continuare a penalităţilor de întârziere până la plata preţului deoarece ea nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. pr. civ.
în raport de actele dosarului, respectiv adresa 1583/4 septembrie 1997 a „R.A.P.Z., greşit au reţinut instanţele că nu au încetat efectele contractelor nr. 4 şi 5/1997, acestea potrivit H.G. 1285/8 dec. şi art. 10 din acelaşi Regulament având dreptul să dispună cu privire la actele subunităţilor sale.
în contractele de vânzare-cumpărare, vânzător este însăşi „R.A.P.Z., fiind numai reprezentată de „S.M.B.M.E.“, deci drepturile şi obligaţiile s-au născut în sarcina acesteia, sucursala neavând personalitate juridică.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Maramureş sub nr. 921/1998 „S.M.B.M.“a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va da în contradictoriu cu S.C. „P.“ S.A. Baia Mare să oblige pârâta la plata sumei de 10.736.253.957 lei cu titlu de penalităţi de întârziere la plata facturilor pentru mărfurile livrate, obligarea în continuare la penalităţi până la achitarea debitelor cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 283 din 29 aprilie 1999 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 4.804.521.115 lei cu titlu de penalităţi şi la 58.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut din contractele încheiate între părţi că pentru plata cu întârziere a facturilor s-au prevăzut penalităţi. S-a stabilit că pârâta nu a achitat la termenele convenite
mărfurile livrate şi datorează penalităţi doar până la data de 5 septembrie 1997 când au fost reziliate contractele.
Curtea de Apel Cluj, prin dec. civ. nr. 639/A/1999 s-a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa mai sus menţionată în sensul că a obligat pârâta şi la plata sumei de 1.183.306.829 lei tot cu titlu de penalităţi şi în continuare până la data plăţii preţului.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut din actele dosarului că rezilierea contractelor s-a produs la 31 decembrie 1997 şi conform expertizei pentru perioada septembrie-decembrie 1997 mai datorează cu titlu de penalităţi suma de 1.183.306.829 lei.
Părţile au declarat recurs împotriva deciziei mai sus menţionate.
„S.M.B.“ prin cerere înregistrată la C.S.J. la data de 28 ianuarie 2000 comunică instanţei că renunţă la recursul declarat.
Potrivit dispoziţiilor art. 246 C. pr. civ. reclamantul poate renunţa oricând la judecată fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Adresa respectivă era obligatorie pentru sucursală, care se afla în raporturi de subordonare faţă de „R.A.P.Z.“
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive:
Contractele de vânzare-cumpărare nr. 4 şi 5/ 1997 în baza cărora a fost obligată pârâta la plata penalităţilor au fost încheiate între „S.M.B.E.“, în calitate de vânzător, având ca organ ierarhic superior „R. A. P. Z. B. M.“ şi S.C. „P.“ S.A. în calitate de cumpărător (pg. 25-32 dosarfond).
Ca urmare a reorganizării „R. A. P. Z. B. M." în baza H.G. nr. 832 din 17 decembrie 1997, „C N. M. P. N. “ Remin S.A. B. M., a preluat toate drepturile şi obligaţiile acesteia (pg. 65 dosar C. S. J.).
Prin hotărârea nr. 66 din 24 septembrie 1997 Consiliul de Administraţie al fostei „R.A.P.Z. B. M.“ a dispus înfiinţarea „S.M.B.M.“, „S.M.B.M. Est“ fiind preluat de acesta (act fila 78).
Din anexa 2 a H.G. nr. 832/17 decembrie 1997 rezultă că „S.M.B.M.“ este unitate componentă a „C.N.M.P.N.“- Remin S.A. în baza art. 19 din statut Consiliul de Administraţie a aprobat delegarea de competenţă pentru conducătorii sucursalelor prevăzute în „Anexa II din H.G. 832/1997 (acte filele 66-72).
Rezultă din cele mai sus reţinute că „S.M.E. B.M.“ a fost desfiinţată, activul şi pasivul acesteia fiind preluat de „S.M. B.M.“ ce a aparţinut „R.A.P.Z.“
„R.A.P.Z. B. M.“, prin reorganizare a devenit „C. N. M.P.N.“ Remin S.A., „S.M.B.M.“ fiind parte componentă a acesteia de la care a primit delegare de competenţă pentru a acţiona, în numele său.
Faţă de această situaţie critica formulată prin motivele de recurs privind lipsa capacităţii procesuale active a reclamantei se reţine a fi nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 C. pr. civ. greşelile materiale strecurate într-o hotărâre pot fi îndreptate în urma unei cereri sau din oficiu, instanţa putând cita părţile când găseşte de cuviinţă.
Prin încheierea din 18 noiembrie 1999, la cererea reclamantei recurente, fără citarea părţilor, corect instanţa reţinând că este vorba de o greşeală materială strecurată în dispozitivul deciziei a dispus, având în vedere dispoziţiile legale mai sus-menţionate şi motivele de apel, completarea acestuia în sensul obligării pârâtei-intimate la plata în continuare a penalităţilor până la achitarea preţului.
Prin adresa nr. 1583 din 4 septembrie 1999 se comunică într-adevăr pârâtei-recurente că pentru nerespectarea obligaţiilor ce-i revin din contractele încheiate, „R.A.P.Z.“ „va acţiona în vederea anulării contractelor respective“ precizând în final că le consideră anulate începând cu data de 5 septembrie 1997.
Contractele nr. 4 şi 5/1997 în baza cărora pârâta recurentă a fost obligată la plata penalităţilor nu cuprind un pact comisoriu, o clauză prin care părţile să fi convenit că pentru neexecutarea de către una din ele a obligaţiilor asumate, contractul se „desfiinţează de drept fără punerea în întârziere şi intervenţia instanţei. în aceste condiţii menţiunea din adresa 1583/1997 a „R.A.P.Z.“ în sensul „anulării contractelor începând cu data de 5 septembrie 1997“ nu putea produce efecte juridice decât dacă ar fi avut acordul expres al pârâtei sau dacă s-ar fi cerut instanţei să constate rezilierea acestora. Pentru aceste motive obligarea recurentei-pârâte la plata penalităţilor şi pentru perioada septembrie-decem-brie 1997 este legală.
Pentru motivele arătate se va respinge ca nefondat acest recurs.
| ← Prescripţie extinctivă. Plăţi parţiale efectuate de... | Contract de transport. Penalităţi de întârziere. Clauza... → |
|---|
