Director executiv al unei societăţi comerciale. Natura civilă a răspunderii faţă de societate
| Comentarii |
|
Legea nr. 31/1990, art. 72, art. 73, art. 125 alin. (3), art. 148 alin. (1)
Principiul disponibilităţii constă în posibilitatea părţii de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept Calificarea juridică a acţiunii revine însă instanţei, în funcţie de probele dosarului.
Directorii executivi, chiar dacă se află în raporturi de muncă cu societatea, răspund după regulile privitoare la răspunderea administratorilor, deci răspunderea lor nu este una materială, în înţelesul Codului muncii, ci una civilă, în sensul larg al noţiunii, aspect care determină competenţa instanţei comerciale.
Decizia nr. 96/Ap din 12 iulie 2006 - C.G.
Reclamanta S.C. „P” S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului F.M. la plata echivalentului în lei a sumei de 5.728.995,36 U.S.D., reprezentând daune pentru pagubele materiale produse reclamantei în exercitarea funcţiei de director executiv şi a sumei de 53.884.179.800 lei, actualizată la data plăţii efective, reprezentând obligaţiile de plată stabilite în sarcina reclamantei cu ocazia verificărilor, efectuate şi consemnate în procesul verbal din 25.10.2004 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Ca urmare a strămutării, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov - Secţia civilă, fiind repartizat la completul specializat în litigii de muncă.
Prin încheierea din 26 iulie 2005 s-a admis excepţia nelegalei constituiri a completului de judecată şi în consecinţă s-a dispus înregistrarea cauzei la Secţia comercială a Tribunalului Braşov, unde a primit numărul 1380/2005.
Tribunalul Braşov a anulat acţiunea, ca netimbrată, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
împotriva sentinţei şi încheierii premergătoare prin care s-a admis excepţia greşitei compuneri a instanţei a declarat apel reclamanta, invocând motive de nelegalitate.
în motivarea apelului, reclamanta susţine că a fost încălcat principiul disponibilităţii, care înseamnă recunoaşterea drepturilor părţilor de a dispune atât cu privire la obiectul procesului, cât şi cu privire la mijloacele procesuale de apărare.
Reclamanta a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o acţiune derivând din soluţionarea unui conflict de drepturi rezultat din antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului F.M., potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (1) C. muncii, cu raportare la dispoziţiile art. 67 lit. a) şi art. 68 lit. a) din Legea nr. 168/1999 şi nu cu o acţiune derivând din raporturile de mandat, astfel cum sunt definite de legea comercială, în acest sens, s-a arătat şi dovedit cu acte că pârâtul a avut calitatea de salariat al S.C. „P.” S.R.L., îndeplinind funcţia de director executiv în perioada 15.07.1991 şi 31.03.2001, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 60001 în registrul Camerei de Muncă din cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Prahova.
Având în vedere că reclamanta a înţeles să învestească instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii, sunt incidente dispoziţiile art. 285 din acest act normativ cererile fiind scutite de plata taxei de timbru.
Din examinarea sentinţei atacate, în limitele motivelor de apel, în raport de dispoziţiile legale în materie, curtea reţine următoarele:
Prin acţiune, societatea reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile pe care i le-a cauzat în calitatea sa de director executiv. Temeiurile de drept invocate sunt dispoziţiile art. 998-999, raportate la art. 1082-1083, cu aplicarea prevederilor art. 270 alin. (1) şi art. 281-291 C. muncii.
Măsurile luate de instanţa de fond de a obliga reclamanta la plata taxei judiciare de timbru calculată la valoarea pretenţiilor solicitate, potrivit art. 8 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, ca şi anularea acţiunii, ca urmare a netimbrării au fost motivate de caracterul comercial al litigiului.
Apelanta invocă încălcarea principiului disponibilităţii afirmând că a înţeles să învestească instanţa de judecată cu soluţionarea unui conflict izvorând dintr-un contract de muncă.
Principiul disponibilităţii constă în posibilitatea părţii de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.
Este adevărat că reclamanta, în temeiul acestui principiu are dreptul de a-şi întemeia pretenţiile pe raporturile juridice izvorâte din contractul de muncă încheiat cu pârâtul, chiar dacă în acelaşi timp pârâtul a avut şi calităţile de administrator sau asociat al societăţii, urmând ca instanţa să verifice temeinicia acţiunii şi în raport de calitatea în care pârâtul a săvârşit faptele creatoare de prejudicii.
Dar, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul a fost salariat al societăţii reclamante, având funcţia de director executiv, funcţie care atrage unele derogări de la răspunderea patrimonială.
Astfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, directorii executivi sunt răspunzători faţă de societate şi de terţi, ca şi administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, conform obligaţiilor art. 148, chiar dacă ar exista o convenţie contrară.
Art. 148 alin. (I) prevede că administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 ş
| ← Acţiune în regularizare. Fraudarea intereselor creditorilor... | în conformitate cu art. 72, obligaţiile şi răspunderea... → |
|---|
