Faliment – Procedura insolvenţei. Suspendarea executării hotărârii recurate. Instanţa competentă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1414 din data de 25.06.2013
Faliment - Procedura insolvenței. Suspendarea executării hotărârii recurate. Instanța competentă.
Potrivit art. 300 Cod procedură civilă, (1) Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum si în cazurile anume prevăzute de lege.
(2) La cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1
Pe de altă parte, art. 8 alin. l din Legea nr. 85/2006 prevede faptul că :";(l) Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.";
Curtea reține în acest context prevederile art. 149 din Legea nr.85/2006,în sensul că " Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă…";.
Prin suspendarea exercițiului dreptului de administrare conferit domnului P.A., măsura dispusă vremelnic, până la soluționarea recursului formulat împotriva Încheierii din ședința din data de 17.10.2012, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin Încheierea din data de 12.12.2012, și aceasta recurată, de către aceeași instanță, prin același judecător sindic care a pronunțat încheierile menționate, s-au eludat dispozițiile procedurale cuprinse in art.300 Cod proc. civ. referitoare la posibilitatea suspendării executării hotărârii/încheirii recurate de către instanța învestită cu soluționarea recursului, raportat la art.8 alin.1 din legea insolvenței.
Prin urmare, numai instanța învestită cu soluționarea recursului poate aprecia cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1414 din 25.06.2013)
Prin sentința civila nr. 1161 din 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă s-a admis cererea formulata de reclamantul E I SPRL în contradictoriu cu pârâtul W T C B SA.
S-a dispus suspendarea exercițiului dreptului de administrare (de a conduce activitatea) debitorului W T C B SA de către administratorul special P.A. până la soluționarea recursului promovat de către lichidatorul judiciar W T C B SA împotriva încheierilor de ședință din data de 17.10.2012 și 12.12.2012.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că activitatea debitoarei este condusă deficitar de administratorul special, prin depăsirea atributiilor ce i-au fost conferite si că ele rezultă din cele două încheieri din data de 17.10.2012 si 12.12.2012 care de altfel sunt recurate de administratorul judiciar.
Prin urmare, urgenta luării acestor măsuri de suspendare a conducerii activitătii debitoarei rezidă din clarificarea reglementărilor acestor două încheieri în baza recursului, cât si din faptul că debitoarea nu-si mai poate efectua plătile zilnice pentru că băncile nu autorizează transferurile prin nerecunoasterea calitătii administratorului special de a ordona plăti fără semnătura conjunctă a administratorului judiciar.
Pentru că dreptul de administrare al debitoarei s-a ridicat irevocabil prin încheierea din1.02.2012, atributiile de conducere ale debitoarei se vor exercita de administratorul judiciar până la solutionarea recursului mentionat.
Fată de cele arătate tribunalul a constatat că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 581 c.p.civ. pentru luarea acestor măsuri vremelnice pentru păstrarea dreptului de continuarea activitătii debitoarei si efectuarea plătilor curente si în lipsa căreia s-ar produce pagube iminente ce nu s-ar putea repara si ar aduce debitoarea la starea de faliment.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs SC W T C B SA, prin administrator special P.A., și P.A. în calitate de administrator special al debitoarei SC W T B SA, solicitând admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formula și respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de către intimata E I.
S-au formulat următoarele motive de recurs:
1. Sentința Civilă nr. 1161/07.02.2013 încalcă normele de competență prevăzute la art. 300 alin. 2 din codul de procedură civilă dar și procedura prevăzută de art. 300 alin. 3 cod proc. civ. Tribunalul București nu are competență în a soluționa o cerere de suspendare a efectelor propriei hotărâri.
Prin cererea adresată judecătorului sindic (instanței de fond), administratorul judiciar a solicitat acestuia suspendarea executării încheierilor pronunțate de același judecător sindic la data de 17.10.2012, respectiv 12.12.2012, până la soluționarea recursurilor formulate împotriva acestor încheieri.
Suspendarea efectelor/executării unei hotărâri judecătorești ce este atacabilă cu recurs, astfel cum sunt încheierile pronunțate de judecătorul sindic la data de 17.10.2012 și 12.12.2012, este reglementă de art. 300 cod proc. civ.
Codul de procedură civilă stabilește, în mod imperativ, in art. 300 Cod proc civ competența exclusivă a instanței de recurs în a dispune cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate. Numai instanța învestită cu soluționare recursului poate aprecia în concret asupra necesității suspendării executării hotărârii atacate.
Or, în mod nelegal și cu încălcarea normelor de competență prevăzute de dispozițiile art. 300 alin. 2, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care a suspendat executarea propriilor încheieri, pronunțate de aceeași instanță la data de 17.10.2012 și 12.12.2012.
Sunt incidente față de acest motiv de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 4 din codul de procedură civilă.
De altfel, procedând de o asemenea manieră, instanța de fond a eludat controlul judiciar al instanței ierarhic superioare în grad, unica în măsură să se pronunțe cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
Pe de altă parte, prin pronunțarea Sentinței Civile nr. 1161/07.02.2013, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 300 alin. 3, care prevăd faptul că suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu.
Or, instanța de fond a încălcat aceste dispoziții procedurale imperative. De altfel, pentru a ocoli prevederile art. 300 cod proc. civ., intimata E I a promovat o cerere de ordonanță președințială, inadmisibilă și adresată unei instanțe necompetente, instanța de fond procedând la admiterea nelegală a acesteia din urmă.
2. Sentința Civilă nr. 1161/07.02.2013 este netemeinică, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială. Cererea adresată judecătorului sindic de către administratorul judiciar este nefondată și nedovedită.
Dreptul de administrator special a domnului P.A. cu privire la debitoarea WTCB SA, a fost constatat prin hotărâre judecătorească la data de 17.10.2012. Ulterior, această calitate de administrator special este confirmată convențional prin Contractul de Administrare nr. 422/01.11.2012. Acest din urmă contract este încheiat între debitoarea W T C B SA prin administrator judiciar E I SPRL, pe de o parte, și domnul P.A., în calitate de administrator special, pe de altă parte.
În condițiile în care administratorul special deține calitatea convențională de a își îndeplini atribuțiile, calitate confirmată prin contractul mai sus menționat chiar de către administratorul judiciar, sentința pronunțată de judecătorul sindic este netemeinică.
În al doilea rând, condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială nu erau îndeplinite iar administratorul judiciar a prezentat argumente nefondate în susținerea cererii sale.
a. Urgența măsurii solicitate nu se justifică întrucât, administratorul special nu a luat nici o decizie păgubitoare în ceea ce privește debitoarea WTCB SA și a respectat atribuțiile stabilite în sarcina sa de judecătorul sindic. Pe de altă parte, administratorul special a făcut repetate demersuri pentru a colabora cu administratorul judiciar în conducerea activității societății, sens în care susținerile E I de la fondul cauzei sunt nefondate și neadevărate. Deci nu exista nici un "pericol iminent" și nici o situație păgubitoare care se urmărea a fi înlăturată de către administratorul judiciar, nefiind îndeplinită urgența.
b. Caracterul vremelnic al măsurii dispune nu există, instanța de fond neputând să își suspende printr-o hotărâre ulterioară propriile încheieri pronunțate în dosarul de insolvență.
Deci, instanța de fond nu avea cum să pronunțe o măsură cu caracter vremelnic față de propriile hotărâri, aflate în recurs.
c. Neprejudecarea fondului nu poate fi pusă în discuție ca o condiție, din moment ce administratorul judiciar nu a înregistrat un astfel de litigiu de fond pe rolul Tribunalului București.
Nu în ultimul rând, cererea de ordonanță președințială formulată de către administratorul judiciar este nefondată și trebuia respinsă ca atare de către judecătorul sindic.
Contrar celor afirmate la fondul cauzei de către E I SPRL, niciun document care privește activitatea curentă a debitoarei W T C SA București de la acordarea dreptului de administrare administratorului special P.A., nu a fost semnat exclusiv de administratorul special.
În plus, ipoteza riscului de "blocare a conturilor" pretinsă de către E I SPRL nu are niciun fundament real având în vedere că :
Administratorul judiciar a efectuat corespondență cu băncile cu care debitoare își desfășoară activitate, iar prin adresa nrl 137/04.02.2013 banca I-R a răspuns ca înțelege să deruleze relațiile cu administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, iar P B a comunicat ca este necesar doar schimbarea specimenului de semnătură; deci, nu se poate pune problema unor impedimente de genul celor invocate de către administratorul judiciar la fondul cauzei
Intimata E I SPRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că ceea ce s-a solicitat si ce instanța a încuviințat a fost luarea unei masuri grabnice (suspendarea exercițiului dreptului de administrare), iar nu suspendarea de către judecătorul sindic a unor hotărâri pronunțate tot de către aceasta instanța.
Administratorul judiciar a solicitat ca suspendarea sa isi producă efectele pana la soluționarea recursului declarat de acesta împotriva incheierii pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII-a Civila, in dosarul nr. 45619/3/2011, la data de 17.10.2012, astfel cum a fost lămurită prin încheierea pronunțata in același dosar la data de 12.12.2012.
Argumentele pentru care s-a solicitat pronunțarea unei ordonanțe presedintiale prin care recurentul P.A. sa fie împiedicat de a exercita dreptul de administrare s-au centrat pe o exercitare abuziva a acestui drept.
Administratorul special P.A. are conducerea in tot a debitoarei W T C si in acest mod s-a si comportata acesta fata de Societate, luând decizii discreționare, fără a consulta administratorul judiciar si in detrimentul Societății pe care a expus-o riscului falimentului.
Aceste manifestări de voința contravin art. 3 pct. 26 din Legea insolventei, teza ultima, care prevede ca "in cazul în care ulterior adunarea asociaților / acționarilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura în stadiul în care se găsește la data desemnării.
La data desemnării d-lui P.A. in calitate de administrator special dreptul de administrare al Societății era ridicat prin incheierea din 01.02.2012 pronunțata de Tribunalul București - Secția a Vll-a Civila, in dosarul nr. 45619/3/2011, incheiere prin care instanța a stabilit ca administratorul judiciar va prelua conducerea in tot a activității Societății.
In contextul evocat, in care dreptul de administrare al Societății a fost ridicat, administratorul special nu poate avea atribuții de conducere a activității debitoarei alături de administratorul judiciar si cu atât mai puțin de conducere exclusiva, pentru ca același art. 3 pct. 26, prima teza din Legea Insolventei prevede ca administratorul este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele și pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să își administreze activitatea și să le reprezinte interesele în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
In acest context a fost promovata de către administratorul judiciar ordonanța presedintiala, existând la data promovării fără niciun dubiu aparenta dreptului de a solicita, pe calea urgenta a ordonanței presedintiale, suspendarea exercițiului dreptului de a conduce activitatea debitoarei.
Necompetenta invocata de către recurent este privata si nu poate fi valorificata pe calea motivului de recurs prevăzut in art. 304 pct. 3 din Codul de procedura civila, intrucat acesta sancționează incalcarea necompetentei de ordine publică, iar nu privata.
2. In ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, si acesta este neîntemeiat, toate condițiile de admisibilitate fiind îndeplinite la momentul promovării ordonanței presedintiale.
Urgenta rezida in situația speciala in care se afla debitoarea, care se vedea in situația de a nu-si putea onora furnizorii si de a nu putea efectua plățile zilnice, pentru ca băncile nu autorizau transferurile, întrucât nu recunoșteau calitatea administratorului special de a ordona plați fără semnătura conjuncta a administratorului judiciar.
Paguba iminenta a fost data de posibilitatea intrării debitoarei in faliment, daca situația persoanei care are calitatea de a angaja debitoarea in raporturile cu terții nu s-ar fi clarificat.
Aparenta de drept este in favoarea administratorului judiciar, care a arătat ca administratorul special nu putea avea atribuții de conducere in tot a activității debitoarei, având in vedere faptul ca dreptul de administrare a fost ridicat prin incheierea din 01.02.2012.
Asupra recursului:
Prin formularea primului motiv de recurs, recurentul tinde la respingerea cererii formulate de reclamant ca inadmisibilă, astfel cum și dezvoltă în cuprinsul cererii de recurs, aspect pus in discutie de Curte la termenul de judecata din 25.06.2013.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prin cererea formulată, administratorul judiciar E I SPRL a solicitat judecătorului sindic pronunțarea unei hotărâri judecătorești pe cale de ordonanță președințială pentru suspendarea dreptului de administrare al activității debitoarei, drept aparținând administratorului special al debitoarei, domnul P.A., acordat de către judecătorul sindic la data de 17.10.2012, prin încheierea de la acea dată.
Cererea de ordonanță președințială a fost adresată aceleiași instanțe de fond, prin același judecător sindic, care a pronunțat încheierile prin care domnul P.A. a fost numit administrator special al debitoarei WTCB SA, în contextul in care încheierile prin care judecătorul sindic a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA au fost atacate cu recurs de către administratorul judiciar.
Astfel, administratorul judiciar a solicitat și obținut din partea judecătorului sindic, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea efectelor propriilor încheieri ale judecatorului sindic pronuntate în cadrul procedurii de insolvență, până la soluționarea recursului, de către instanța ierarhic superioară, declarat împotriva Încheierii din data de 17.10.2012, prin care s-a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA, precum și a Încheierii din data de 12.12.2012 prin care s-a dispus lămurirea dispozitivului precedentei incheiri de sedință.
Astfel, prin Încheierea de ședință de la data de 17.10.2012, judecătorul sindic, în cadrul dosarului de fond privind insolvența debitoarei WTCB SA, a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA.
Prin Încheierea de la data de 12.12.2012, administratorul special al debitoarei promovează o cerere de lămurire a dispozitivului încheierii din data de 17.10.2012, cerere prin care a urmărit clarificarea atribuțiilor pe care avea să le exercite în calitate de administrator special.
Cererea este admisă de judecătorul sindic, care stabilește faptul că administratorul special P.A. va exercita atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 și cele statuate în cuprinsul Actului Constitutiv al Societății, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privitoare la consiliul de administrație.
Ambele încheieri au fost recurate.
Potrivit art. 300 Cod procedură civilă, (1) Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum si în cazurile anume prevăzute de lege.
(2) La cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1
Pe de altă parte, art. 8 alin. l din Legea nr. 85/2006 prevede faptul că :";(l) Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.";
Curtea reține în acest context prevederile art. 149 din Legea nr.85/2006,în sensul că " Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă…";.
Prin suspendarea exercițiului dreptului de administrare conferit domnului P.A., măsura dispusă vremelnic, până la soluționarea recursului formulat împotriva Încheierii din ședința din data de 17.10.2012, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin Încheierea din data de 12.12.2012, și aceasta recurată, de către aceeași instanță, prin același judecător sindic care a pronunțat încheierile menționate, s-au eludat dispozițiile procedurale cuprinse in art.300 Cod proc. civ. referitoare la posibilitatea suspendării executării hotărârii/încheirii recurate de către instanța învestită cu soluționarea recursului, raportat la art.8 alin.1 din legea insolvenței.
Prin urmare, numai instanța învestită cu soluționarea recursului poate aprecia cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
În mod corect arată recurenta că, printr-un astfel de demers procedural, instanța de fond a eludat controlul judiciar al instanței ierarhic superioare în grad, unica în măsură să se pronunțe cu privire la suspendarea executării hotărârii recurate.
Având în vedere că finalitatea promovării cererii de ordonanță președințială a fost suspendarea efectelor încheierilor pronunțate de același judecător sindic, Curtea constată intemeiate criticile recurentei referitoare la inadmisibilitatea unei asemenea cereri.
În consecință, pentru aceste motive, Curtea a constatat recursul fondat și l-a admis, conform art. 312 alin.1 și alin.3 Cod proc. civ., a modificat sentința civilă atacată, în sensul că pe fond a respins acțiunea ca inadmisibilă..
| ← Litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Recurs... | Litigii cu profesionişti. Procedura Insolvenţei. Tardivitate... → |
|---|
