Faliment - Procedura insolvenţei. Excepţia puterii de lucru judecat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1446 din data de 27.06.2013
Faliment - Procedura insolvenței. Excepția puterii de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat referitor la stabilirea existenței unei creanțe față de debitoare, excepție cu care a fost sesizată să se pronunțe și asupra căreia instanța a omis să cerceteze dacă este sau nu incidentă în speță, Curtea reține că debitoarea a susținut în contestație că în ceea ce privește creanța invocată de către creditore acesta a fost analizată în dosarul nr. 1 în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 C.proc.civ.
Într-adevăr, în dosarul nr. 1 al Tribunalului Călărași creditoarea A a solicitat în contradictoriu cu debitoarea B să se dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia pentru neplata creanței de 1.467.633,95 lei, compusă din 1.081.866,67 lei reprezentând debite, 275.392,4 lei, reprezentând daune conform clauzei penale de la art. 8.1 din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1273/14.12.2007 și 110.374,88 lei, conform contractului de arendă nr. 12/26.04.2010. Prin sentința civilă nr. 2 a Tribunalului Călărași devenită irevocabilă prin respingerea recursului s-a reținut că în ceea ce privește creanța pretinsă cu titlu de arendă a rezultat că în privința stabilirii modalității de plată așa cum a fost acesta prevăzută în contractul de arendă între părți există divergențe a căror soluționare impune parcurgerea procedurii de drept comun și că prin urmare, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 379 C.proc.civ.
În cauza de față, creditoarea C a invocat ca temei al cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei B creanța în sumă de 110.374,88 lei rezultată din contratul de arendă nr. 12/26.04.2010. Este evident că asupra caracterului cert, lichida și exigibil al acestei sume de bani s-a pronunțat cu caracter irevocabil instanța și a tranșat chestiunea îndeplinirii cerințelor exhibate de art. 379 C.proc.civ. în sensul că suma de 110.374,88 lei nu respectă aceste exigențe.
Or, art. 1200 pct. 4 C.civil înscrie puterea de lucru judecat printre prezumțiile legale, iar art. 1202 alin. 2 C.civ. califică această prezumție ca irefragrabilă, prezumția fiind un mijloc de probă menit să simplifice dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv. Cu alte cuvinte, excepția puterii de lucru judecat are ca scop evitarea contradicțiilor între ceea ce s-a constatat într-o hotărâre și ceea ce ar urma să se constate ulterior.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1446 din 27.06.2013)
Prin sentința civilă nr. 80/14.03.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a admis contestația formulată de către debitoarea SC T SRL. Prin aceeași sentință, s-a respins cererea creditoarei SC E E SRL privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele :
Creditoarea S.C. E E S.R.L.a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. T S.R.L., și în motivarea cererii a arătat că debitoarea îi datorează suma de 110.374,88 lei, reprezentând contravaloare factură neachitată nr.1/18.07.2011 conform contractului de arendă nr.13/26.04.2010 înregistrată la Consiliul Local al localității O, jud. C sub nr.67/22.04.2010, capitolul 4, art.8, 9 și 10.
Prin contestația formulată, debitoarea a solicitat respingerea cererii creditoarei deoarece nu întrunește condițiile prevăzute de art.31 din Lg.85/2006, respectiv creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, iar starea de insolvență nu există deoarece a efectuat plăți, neplata creanței creditoarei, datorându-se neînțelegerilor dintre părți. Se invocă și autoritatea de lucru judecat, avându-se în vedere sentința civilă nr.216/25.09.2012 a Tribunalului Călărași, dos.1985/116/2012 irevocabilă prin decizia civilă a Curții de Apel București nr.2334/18.12.2012, întrucât în această sentință este inclusă și creanța din prezenta cauză.
Pe fond s-a arătat că arenda a fost prevăzută pentru un an iar durata contractului de arendă este doar de 8 luni, și că nici în acest timp nu a putut efectua lucrările pe teren deoarece a constatat că acesta era lucrat deja, de diferite persoane, chiar dacă nu era lucrat în totalitate, aspect adus la cunoștință creditoarei care nu a luat nici un fel de măsuri. La data încheierii contractului (cu durata de 8 luni) respectiv 26.04.2010 nu se mai puteau înființa culturi deoarece expirase perioada de însămânțare.
În raport de actele și lucrările dosarului, de probele administrate Tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat, reținând că în cauză, în raport de sentința Tribunalului Călărași nr.216/25.04.2012, irevocabilă prin decizia Curții de Apel București 2334/18.12.2012 (dosar nr.1485/116/2012) nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat conform art.1201 cod civil vechi aplicabil speței și art.163(1) Cod procedură civilă vechi. S-a constatat că deși în această cauză creditoarea a solicitat o creanță mai mare în care se include și creanța din prezentul dosar, judecătorul sindic a respins cererea cu privire la contractul nr.12/06.04.2010 pe următoarele considerente: "Până în prezent, creditoarea nu a obținut o hotărâre judecătorească prin care să se constate o executare necorespunzătoare a obligațiilor, creanța solicitată nefiind certă, lichidă și exigibilă. Pe de altă parte, nu este dovedită în cazul în speță nici starea de insolvabilitate caracterizată prin lipsa disponibilităților bănești. Din actele depuse la dosar se observă că debitoarea a făcut plăți către alți creditori ai săi, ceea ce denotă că debitoarea dispune de sume de bani, dar nu în mod constant, ci în salturi. Prin urmare, nu poate fi luată măsura deschiderii procedurii insolvenței, care este o măsură extremă, atât timp cât societatea nu este într-o evidentă stare de încetare plăți";.
S-a apreciat că prin formularea unei noi acțiuni, se invocă o nouă situație, ce a intervenit după pronunțarea primei sentințe, respectiv insolvența debitoarei, datorată, în opinia creditoarei de neplata creanței și de insolvabilitatea stabilită de executorul judecătoresc și prin urmare, s-a respins excepția autorității de lucru judecat.
Tribunalul nu a reținut apărarea debitoarei cu privire la încheierea sub presiune a contractului, deoarece acest motiv conduce la alte sancțiuni asupra contractului cu care Tribunalul nu a fost investit, respectiv vicii de consimțământ.
Nu au fost reținute nici apărările debitoarei cu privire la durata contractului și imposibilitatea realizării unor culturi în termenul de valabilitate al contractului deoarece, atunci când a semnat contractul cunoștea sau trebuia să cunoască aceste aspecte, sau trebuia să se profileze pe culturi care puteau fi semănate în acea perioadă, încă, și care-i puteau aduce un beneficiu.
Din probele dosarului a rezultat că debitoarea nu a avut folosința terenului deoarece acesta era parțial lucrat de diferite persoane, aspect adus la cunoștința creditoarei, care nu și-a îndeplinit obligația stabilită de art.8 (1) din această lege, respectiv de a preda bunurile arendate (…) și de a garanta pe arendaș de evicțiune totală sau parțială.
Într-o atare situație, neputând folosi terenul conform destinației stabilită prin contract, arendașul debitor nu poate fi obligat la executarea obligației sale corelative de plată a arendei și în această situație creanța solicitată nu este certă și lichidă.
Tribunalul nu a reținut nici apărarea creditoarei potrivit căreia a încercat executarea silită prin executor judecătoresc și că acesta a constatat insolvabilitatea debitoarei, după ce în prealabil a obținut încuviințarea executării (la cele 7 instanțe), deoarece debitoarea are sediul pe raza municipiului C, iar verificările au privit existența conturilor bancare, însă doar pe raza Municipiului B, precum și existența bunurilor mobile sau imobile, însă doar pe raza municipiului C, debitoarea pretinzând că are bunuri în alte localități.
Executorul a precizat doar că nu există sume în conturi, si nu ca prin conturile stabilite nu se rulează sume de bani. Conform balanței de verificare (10 a1.01.2013) debitoarea a efectuat plăți (pag.68), neavând relevanță câtimea acestora și destinatarul lor, apreciindu-se că este nedovedită starea de insolvabilitate.
SC E E SRL a declarat recurs împotriva acestei sentințe solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulate de către debitoare și admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat - greșita aplicare a legii - se arată că în mod greșit s-a înlăturat susținerea creditoarei din cererea introductivă referitoare la posibilitatea realizării sau nu a unei culturi în perioada de valabilitate a contractului de arendă, întrucât nici o parte nu poate invoca propria culpă pentru neexecutarea obligaților contractuale, astfel că neînființarea de culturi nu o poate exonera pe debitoare de la plata arendei.
Recurenta afirmă că niciodată până la acest moment debitoarea nu a opus excepția de neexecutare a contractului și nu a invocat lipsirea de folosință a terenului.
O altă critică se referă la aprecierile eronate ale instanței cu privire la nedovedirea stării de insolvabilitate a debitoarei precizându-se că verificările făcute de executorul judecătoresc pentru executarea silită a arendei au privit existența conturilor bancare doar pe raza Municipiului B.
Recurenta menționează că verificările nu au avut în vedere numai existența conturilor ci și disponibilitățile bănești prezente și viitoare din aceste conturi, or toate răspunsurile de la bănci au fost în sensul lipsei disponibilităților și deci debitoarea este insolvabilă.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează :
Prima instanță a fost învestită de către creditoarea SC E E SRL cu o cerere îndreptată împotriva debitoarei SC T SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței ca urmare a neachitării creanței în sumă de 110.374,88 lei, reprezentând contravaloare factură nr. 1/18.07.2011emisă în baza contractului de arendă nr. 13/26.04.2010.
Prin contestația formulată debitoarea a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 216/25.09.2012 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr. 1985/2012, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 2334/18.12.2012, precum și excepția puterii de lucru judecat cu privire la constatarea inexistenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în baza facturii nr. 1/2011 emisă în temeiul contractului de arendă nr. 12/26.04.2010.
Instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat reținând în mod just că prin prezenta cerere de deschidere a procedurii insolvenței se invocă o nouă situație de fapt, intervenită după pronunțarea primei hotărâri, mai precis starea de insolvență a debitoarei și că prin urmare nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1201 Cod civil.
În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat referitor la stabilirea existenței unei creanțe față de debitoare, excepție cu care a fost sesizată să se pronunțe și asupra căreia instanța a omis să cerceteze dacă este sau nu incidentă în speță, Curtea reține că debitoarea a susținut în contestație că în ceea ce privește creanța invocată de către creditore acesta a fost analizată în dosarul nr. 1985/116/2012 în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 C.proc.civ.
Într-adevăr, în dosarul nr. 1985/116/2012 al Tribunalului Călărași creditoarea SC E E SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC T SRL să se dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia pentru neplata creanței de 1.467.633,95 lei, compusă din 1.081.866,67 lei reprezentând debite, 275.392,4 lei, reprezentând daune conform clauzei penale de la art. 8.1 din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1273/14.12.2007 și 110.374,88 lei, conform contractului de arendă nr. 12/26.04.2010. Prin sentința civilă nr. 216/25.09.2012 a Tribunalului Călărași devenită irevocabilă prin respingerea recursului s-a reținut că în ceea ce privește creanța pretinsă cu titlu de arendă a rezultat că în privința stabilirii modalității de plată așa cum a fost acesta prevăzută în contractul de arendă între părți există divergențe a căror soluționare impune parcurgerea procedurii de drept comun și că prin urmare, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, conform art. 379 C.proc.civ.
În cauza de față, creditoarea SC E E SRL a invocat ca temei al cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC T SRL creanța în sumă de 110.374,88 lei rezultată din contratul de arendă nr. 12/26.04.2010. Este evident că asupra caracterului cert, lichida și exigibil al acestei sume de bani s-a pronunțat cu caracter irevocabil instanța și a tranșat chestiunea îndeplinirii cerințelor exhibate de art. 379 C.proc.civ. în sensul că suma de 110.374,88 lei nu respectă aceste exigențe .
Or, art. 1200 pct. 4 C.civil înscrie puterea de lucru judecat printre prezumțiile legale, iar art. 1202 alin. 2 C.civ. califică această prezumție ca irefragrabilă, prezumția fiind un mijloc de probă menit să simplifice dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv. Cu alte cuvinte, excepția puterii de lucru judecat are ca scop evitarea contradicțiilor între ceea ce s-a constatat într-o hotărâre și ceea ce ar urma să se constate ulterior.
Constată că excepția puterii de lucru judecat este întemeiată, reținând că ceea ce s-a constatat anterior pin sentința civilă nr. 216/2012 în ceea ce privește creanța în sumă de 110.374,88 lei nu poate fi contrazis acum, printr-o altă hotărâre.
În considerarea acestor argumente, Curtea a apreciat că cercetarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinței este lipsită de relevanță atât timp cât creditoarea nu are o creanță care să răspundă exigențelor prevăzute de art. 379 C.proc.civ., așa cum s-a stabilit prin sentința nr. 216/2012 irevocabilă.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← Litigii cu profesioniştii. Legea societăţilor comerciale.... | Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 132 C.proc.civ. în... → |
|---|
