Litigii cu profesionişti. Procedura Insolvenţei. Tardivitate acţiune în anulare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1413 din data de 25.06.2013
Litigii cu profesioniști. Procedura Insolvenței. Tardivitate acțiune în anulare.
Termenul pentru introducerea acțiunii în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 79 și art.80 din lege este de un an și începe să curgă de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență.
Acțiunea în anulare nu va putea fi introdusă însă mai tarziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, indiferent când a expirat termenul pentru intocmirea raportului de către administrator.
Prin urmare regula este introducerea acțiunii in anulare în termen de un an care curge de la data expirării termenului de depunere a raportului și, numai in subsidiar, legiuitorul a prevăzut și termenul maxim de 16 luni, care se aplică atunci când termenul general de un an nu expiră înainte de trecerea a 16 luni din diverse motive, neaplicabile în speță.
Practic, stabilirea celor două termene, general de un an și special de 16 luni la art. 81 alin. (1) din Legea insolvenței, limitează introducerea acțiunii în anulare de momentul la care se împlinește primul din cele două termene de mai sus. Astfel, dacă unul din acestea s-a împlinit (cum este cel general în cauză), celălalt (cel special aici) nu mai poate fi aplicat.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1413 din 25.06.2013)
Prin sentința civilă nr.1592 din 18.02.2013, pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.46560/3/2012, s-au respins excepția tardivității acțiunii in anulare, exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului SC R SA.
In baza art. 79 rap la art. 80 alin. 1 lit. c si art. 80 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, s-a admis actiunea in anulare și s-a dispus anularea contractelor de cesiune de creanta nr. GD369/06.04.2011, nr. GD573/06.06.2011 si nr. GD677/04.07.2011, incheiate intre parata debitoare SC R M SA si paratul SC A I SA cu privire la debitorul cedat SC R SA.
Au fost repuse partile in situatia anterioara incheierii contractelor de cesiune de creanta si pe cale de consecinta, tribunalul a constatat neexecutate fata de parata debitoare SC R M SA, obligatiile de plata rezultate din contractul de redifuzare nr 5317/4/2008.2307.
Au fost obligați paratii SC A I si SC R SA in solidar la plata catre parata debitoare SC R M SA a sumei de 4.713.381,73 lei reprezentand debit principal.
A constatat existenta unui drept de regres al paratului SC R SA impotriva paratului SC A I SA cu privire la sumele platite in baza contractelor de cesiune de creanta anulate.
S-a respins capatul de cerere privind obligarea paratilor la plata penalitatilor de intarziere, constatand ca intarzierea in executarea obligatiilor se raporteaza la data prezentei hotarari, data de la care au fost anulate contractele de cesiune si s-a constatat obligatia de plata a debitului principal catre debitoarea SC R M SA.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în ce privește excepția tardivității acțiunii in anulare, actiunea a fost formulata in termenul de 16 luni de la deschiderea procedurii prevazut de art. 81 din legea insolventei.
În ce privește excepția inadmisibilitatea chemarii SC R SA in judecata intrucat nu are calitate procesuala, instanța a avut in vedere prevederile art. 80 alin. 1 din Legea 85/2006 și ca atare tribunalul a apreciat că este corecta formularea actiunii in anulare si in contradictoriu cu paratul SC R SA.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în speta, in perioada 06.04.2011- 04.07.2011, au fost incheiate intre societatea debitoare SC R M SA si paratul SC A I SA contractele de cesiune de creanta nr. GD 369/06.04.2011, nr. GD 573/06.06.2011 si nr. GD 677/04.07.2011, avand ca obiect cesiunea creantelor datorate de paratul SC R SA catre debitoare.
Incheierea contractelor de cesiune de creanta s-a realizat in perioada definita de lege ca perioada suspecta, respectiv cu foarte putin timp inainte de deschiderea procedurii insolventei, ultimul contract de cesiune de creanta fiind incheiat cu doua luni inainte de intrarea debitoarei (la cererea sa) in procedura insolventei.
La momentul incheierii contractelor de cesiune de creanta, paratul SC A I SA administra in fapt societatea debitoare, in baza contractului de manangement si asigurare a resurselor de finantare nr. GD1029/24.10.2010, incheiat cu aceasta.
In virtutea contractului de management si asigurare resurse de finantare, paratul cunostea cu exactitate situatia patrimoniala a debitoarei, chiar din cuprinsul intampinarii formulate reiesind ca a acordat imprumuturi societatii debitoare, a platit salarii si a achitat facturi furnizori, debitoarea nemaiavand asadar lichidatati suficiente pentru plata datoriilor, fiind in stare iminenta de insolventa.
Rezulta asadar ca cele trei contracte de cesiune de creanta, incheiate in pragul insolventei debitoarei, au avut drept scop recuperarea unei parti din creanta detinuta de SC A I SA, intrarea debitoarei in procedura insolventei diminuand considerabil sansele recuperarii sumei investite, prin participarea tuturor creditorilor la masa credala.
In acest mod, s-a sustras de la masa credala suma de 4.885.455,8 lei, contractele incheiate fiind in dauna creditorilor.
Intentia frauduloasa a tuturor partilor implicate in contractele incheiate a fost dovedita, fiind incidente dispozitile art. 80 alin 1 lit. c din legea insolventei cu privire la anularea transferurilor patrimoniale realizate cu intentia tuturor partilor de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.
Ca atare, contractele de cesiune de creanta incheiate in cauza, reprezinta transferuri patrimoniale frauduloase, realizate in dauna creditorilor, urmand a fi anulate in baza dispozitiilor art. 80 alin 1 lit. c si art. 80 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006.
Cu privire la capatul de cerere vizand obligarea paratilor la plata penalitatilor de intarziere, instanta a constatat ca acesta este neintemeiat, prezenta cauza avand ca obiect actiunea in anulare, in cadrul careia, instanta poate dispune doar asupra repunerii partilor in situatia anterioara incheierii actului atacat, aceasta presupunand reluarea obligatiilor din punctul in care se aflau la momentul intocmirii actului fraudulos.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. A I S.A, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare in judecată, invocând următoarele motive de recurs intemeiate pe disp. art. 304 pct.5, pct.6, pct.9 Cod proc. civ.:
1. În mod greșit instanța a schimbat calitatea persoanei care a formulat acțiunea și a ignorat excepția lipsei calității procesuale active invocate prin întâmpinare.
Debitoarea reclamantă a formulat cererea prin administratorul special (fără indicarea numelui în concret), iar calitatea atât pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată cât și pentru exercițiul dreptului de reprezentare în judecată a fost justificată de apărătorul avocat T A printr-o împuternicire avocațială semnată de administratorul special.
Prin precizarea depusă la termenul din 06.02.2013, reclamanta debitoare, prin apărătorul împuternicit tot de către administratorul special, a indicat expres ca temei al cererii formulate dispozițiile art.86 alin. l din Legea nr.85/2006, motivându-și solicitarea pe dreptul de denunțare unilaterală a contractelor.
La termenul din data de 13.02.2013, când au avut loc și dezbaterile, instanța a luat act de o nouă precizare orală a temeiului cererii, făcută de data aceasta de administratorul judiciar desemnat, HM E IPURL, care a indicat drept temei al acțiunii dispozițiile art.80 alin. l lit.c din Legea nr.85/2006.
Astfel, instanța a apreciat, în ciuda cadrului procesual stabilit în momentul învestirii, că reclamant în cauză este de fapt administratorul judiciar. HM E IPURL. care nu a formulat cererea de chemare în judecată, iar societatea debitoare, care a depus acțiunea și care și-a îndeplinit pana atunci obligațiile procesuale in calitate de reclamant poate fi transformată în parat.
Prin transformarea calităților procesuale instanța a încălcat principiul disponibilității, schimbând cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, fiind incident astfel cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ.
Ca urmare a depășirii limitelor învestirii și a transformării calităților procesuale, instanța a ignorat excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta în mod legal, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Prin voința expresă a legii, debitorul, într-o astfel de acțiune în anulare, nu poate avea calitate procesuală activă.
Astfel, potrivit art. 85 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, singura calitate procesuală pe care o poate primi debitorul în cadrul acțiunii în anulare prevăzute la art. 79 și art. 80 este cea de pârât, calitate în care va fi citat prin administratorul special.
2. În mod greșit instanța a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, deși acțiunea a fost depusă după trecerea termenului de l an de la depunerea raportului, termen prevăzut de art. 81 alin, l din Legea nr.85/2006.
În considerarea Legii insolvenței, cererile întemeiate pe dispozițiile art. 80 din Legea nr. 85/2006, care reglementează acțiunile în anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, se circumscriu aceluiași regim juridic ce presupune, printre altele, și respectarea unui termen imperativ, de decădere, de 1 an, depășit în cauza de față.
Astfel, potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Acest termen imperativ de 1 an, în care trebuie formulată acțiunea în anulare, s-a împlinit la data de 18.11.2012, termenul stabilit în cauză de judecătorul sindic pentru întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, iar acțiunea reclamantei a fost înregistrată la data de 04.12.2012.
Judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. R M S.A. la data de 07.09.2011, pronunțându-se prin aceeași încheiere și asupra depunerii de către administratorul judiciar a raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, în termen de 20 de zile de la data desemnării sale, respectiv de la data de 07.09.2011.
Prin încheierea din data de 20.10.2011, judecatorul-sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar R S.P.R.L. și a prelungit termenul pentru depunerea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență cu încă 30 de zile, respectiv până la data de 18.11.2011;
Administratorul judiciar R S.P.R.L. a publicat în BOPI raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei S.C. R M S.A. la data de Ol. 11.2011.
În mod greșit instanța a respins excepția tardivității, apreciind că deși a fost depășit termenul de 1 an, acțiunea este formulată în cele 16 luni de la deschiderea procedurii.
Instanța a aplicat greșit dispozițiile art.81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ignorând faptul că termenul de 16 luni are o natură subsidiară, funcționând ca o limită maximă doar în ipoteza în care termenul de depunere a raportului este prelungit succesiv prin voința judecătorului sindic și pentru a asigura o durată rezonabilă a procedurii. Este incident astfel cazul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.
În cauza de față, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii nu era operant pentru că data până la care trebuia depus raportul și de la care a început să curgă termenul de 1 an a avut un caracter fix, stabil, și nu a fost variabilă material, termenul începând să curgă delal8.11.2011.
3. În mod greșit instanța a admis acțiunea în anulare, instanța pronunțându-se ultra petita, acordând ceea ce nu s-a cerut, și încălcând principiul relativității efectelor contractelor reglementat de dispozițiile art.973 C.civ.
Extinzând nepermis obiectul judecății și încălcând limitele învestirii, instanța s-a pronunțat ultra petita constatând atât neexecutate față de debitoarea R M obligațiile de plată rezultate din contractul de redifuzare nr.5317/4/2008 cât și existența unui drept de regres al pârâtului R împotriva pârâtului A cu privire la sumele plătite în baza contractelor de cesiune anulate, deși acestea nu au fost cerute prin" cererea introductivă sau printr-o cerere reconvențională.
În același timp, acordând ceea ce nu s-a cerut, instanța a încălcat și principiul relativității contractelor reglementat de art.973 C.Civ. consecințele capătului principal de cerere - anularea contractelor de cesiune de creanță, așa cum au fost acestea consfințite de către judecătorul sindic fiind într-o flagrantă contradicție cu dispozițiile menționate.
Mai mult, instanța nu a luat în considerare faptul că o sumă importantă din creanța invocată de reclamantă prin cerere, aferenta contractului de cesiune de creanță nr. GD369/06.04.2011. a fost deja achitată de debitorul cedat S.C. R S.A., astfel cum rezultă din cuprinsul Anexei nr. 2 la convenția de cesiune a unui drept de creanță nr. GD369/06.04.2011, conform căreia "ca urmare a adresei ANAF de înființare a popririi, R a virat la bugetul statului contravaloarea facturii nr. 8325841/14.03.2011, emisă de R M pentru luna februarie 2011, în cuantum de 1.816.004.70 lei.
Așadar, pe fondul achitării acestei sume de către debitorul cedat, anterior notificării sale cu privire la cesiune, prevederile convenției de cesiune au rămas fără obiect în ceea ce privește cesiunea creanței aferente lunii februarie 2011.
De asemenea, instanța nu a luat în considerare susținerile paratei în sensul că acțiunea este împiedicată de dispozițiile art. 82 din Legea nr. 85/2006.
4. Cu privire la fondul cauzei, recurenta arată că reclamanta nu face în niciun moment dovada existenței legăturii de cauzalitate între maniera de derulare a convențiilor de cesiune încheiate între A și S.C. R M S.A. și cauzele care au determinat insolvența acestei societăți.
În cazul de față, nu s-a făcut în niciun moment dovada că A a fost părtașă la fraudă, iar prezumția relativă de fraudă instituită de prevederile art. 85, alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nu se extinde asupra terțului subdobânditor, adică asupra subscrisei în cazul de față.
Întrucât cererea reclamantei de anulare a contractelor de cesiune este neîntemeiată, pe cale de consecință, și cel de-al doilea capăt "de cerere, vizând obligarea A în solidar cu S.C. R S.A., a sumei totale de 4.713.381,73 lei, este neîntemeiată, întrucât această sumă a fost plătită către A în mod legal, în virtutea unor contracte valabile de cesiune, care nu au fost niciodată anulate.
Totodată, o suma importanta din creanța invocata de reclamanta prin cerere, in cuantum de 1.816.004.70 lei, aferenta contractului de cesiune de creanța nr. GD369/06.04.2011. a fost deja achitata de debitorul cedat S.C. R S.A.. astfel cum rezulta din cuprinsul Anexei nr. 2 la convenția de cesiune a unui drept de creanța nr. GD369/06.04.2011, conform căreia "ca urmare a adresei ANAF de înființare a popririi, R a virat la bugetul statului contravaloarea facturii nr. 8325841/14.03.2011, emisa de R M pentru luna februarie 2011, in cuantum de 1.816.004.70 lei.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs parata R S.A., solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate atât a încheierii din 13.02.2013 cât și a Sentința nr. 1592 din 18.02.2013 și pe cale de consecință, în principal, respingerea acțiunii în anulare formulată de intimata R M SA ca fiind formulată tardiv în raport de dispozițiile art. 81 din Legea nr. 85/2006, respingerea acțiunii în anulare formulată de intimata R M SA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în speță recurenta, în subsidiar, respingerea acțiunii în anulare formulată de intimata R M SA ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a formulat următoarele motive de recurs întemeiate art.304 pct.5, pct.6 și 9 C.proc.civ.
Judecătorul sindic a respins în mod greșit excepția tardivității acțiunii.
1. Prin încheierea din data de 13.02.2013 când au avut loc dezbaterile în cauză și pronunțarea amânată la 18.02.2013, instanța a respins excepția tardivității pe care o ridicase în temeiul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (Legea insolvenței).
Interpretarea dată de instanță art. 81 alin. (1) din Legea insolvenței este greșită, deoarece instanța a aplicat termenul special de 16 luni în pofida faptului că termenul general de 12 luni se împlinise iar termenul special nu mai putea fi aplicat.
Acțiunea în anulare este suspusă ca regulă termenului de un an care curge de la data expirării termenului de depunere a raportului care este de 40 de zile de la data numirii administratorului judiciar. Acest termen, de cele mai multe ori, se va împlini înaintea termenului special de 16 luni, deoarece tot ca regulă administratorul judiciar este numit prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței iar de la acel moment raportul trebuie depus în 40 de zile, ceea ce înseamnă că termenul de un an va expira la aproximativ 13 luni și 10 zile de la data deschiderii procedurii (adică cele 40 de zile pentru depunere raport și termenul de un an pentru introducerea acțiunii).
Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut și termenul maxim de 16 luni, care se aplică atunci când termenul general de un an nu expiră înainte de trecerea a 16 luni din diverse motive.
În cauză a fost considerat greșit incident termenul special, deoarece:
Procedura insolvenței împotriva debitoarei R M SA (R), a fost declanșată la data de 07.09.2011 în dosarul nr. 58935/3/2011
La aceeași dată a fost numit și administratorul judiciar, care avea obligația astfel să depună raportul privind cauzele insolvenței până la 18.10.2011 (termenul de 40 de zile).
Pentru că raportul a fost depus și publicat în BPI la data de 01.11.2011, rezultă că în cauză nu au fost incidente elemente care să amâne data de la care să curgă termenul general, care astfel a început la 18.10.2011, și a expirat la 18.10.2012, cu aproape 2 luni înainte de data înregistrării acțiunii în anulare (04.12.2012).
Mai mult, chiar dacă ar admite că termenul a început să curgă de la publicarea raportului la 01.11.2011, când orice parte interesată putea să ia la cunoștință de acesta, termenul de introducere a acțiunii în anulare s-ar fi împlinit la 01.11.2012, iar acțiunea în anulare este introdusă tot peste termen la 04.12.2012.
Practic, stabilirea celor două termene, general de un an și special de 16 luni la art. 81 alin. (i) din Legea insolvenței, limitează introducerea acțiunii în anulare de momentul la care se împlinește primul din cele două termene de mai sus. Astfel, dacă unul din acestea s-a împlinit (cum este cel general în cauză), celălalt (cel special aici) nu mai poate fi aplicat.
2. Judecătorul sindic a respins in mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei R.
Efectul anulării unui transfer patrimonial încheiat între debitorul în insolvență și un terț este obligarea celui din urmă, parte la contractul anulat, să restituie averii debitorului bunul sau valoarea acestuia.
Din aceste motive, având în vedere pe de-o parte că R este terț la contractul anulat, iar pe de altă parte că efectul anulării contractului nu se putea răsfrânge potrivit art. 83 decât asupra părților din acel contract, în mod corect s-a invocat excepția calității procesuale pasive, judecătorul sindic respingând greșit această excepție.
Mai mult, instanța nu motivează din ce cauză respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a R, având în vedere faptul că R achitase deja datoria către cesionar precum și de dispozițiile exprese ale art. 83 din Legea insolvenței.
Mai exact, ținând cont că obiectul acțiunii îl constituia anularea cesiunii de creanță dintre intimata R M și intimata A, și ținând cont de faptul că R achitase deja creanța către cesionara A înainte de începerea acțiunii în anulare, instanța trebuia să constate în raport de dispozițiile art. 83 din Legea insolvenței că "terțul dobânditor" din contractul de cesiune de creanță era cesionara A, deoarece aceasta a dobândit prin transfer dreptul de creanță al R M, și că doar aceasta putea fi obligată la restituirea bunului sau a valorii sale, adică a creanței.
3. Sentința este neîntemeiată.
În situația în care instanța va trece peste motivele privind excepția de procedură și cea de fond indicate mai sus, Sentința nr. 1592 din 18.02.2013 este neîntemeiată, deoarece: (i) nu există o daună cauzată creditorilor, (ii) o parte din creanțele cesionate fusese deja achitată către un creditor al R prin poprire, și (iii) judecătorul sindic putea obliga doar intimata A la plată nu și pe R deoarece aceasta a plătit sumele integral către cesionar.
a) Nu există o daună cauzată creditorilor
Pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 79 din Legea insolvenței este necesar ca actul supus anulării să fi cauzat daune creditorilor.
Aceasta deoarece, prin anularea respectivului act se urmărește creșterea patrimoniului debitoarei în insolvență, astfel încât să fie posibilă efectuarea plăților către creditorii înscriși la masa credală.
În speță însă, această condiție nu este îndeplinită pentru că prin cesiunile de creanță supuse anulării nu s-a cauzat nicio daună creditorilor.
În acest sens se arată că înainte de a se efectua cesiunile de creanță, debitoarea R avea împotriva R o creanță în cuantum total de 8.353.381,73, valoare ce rezultă din însumarea celor trei drepturi de creanță ce au fost cesionate.
Ca efect al cesiunilor de creanță efectuate, dreptul de creanță de 8.353.381,73 al debitoarei a devenit un drept de creanță pentru suma de 8.336.004,70 lei, față de cesionara A, reprezentând prețul cesiunii de creanță.
Cu alte cuvinte, ca efect al cesiunii, nu a existat o diminuare a patrimoniului debitoarei R M, și nici nu au fost prejudiciați creditorii acesteia, atâta timp cât dreptul de creanță al debitoarei față de R a fost înlocuit cu un drept de creanță de cvasi aceeași valoare față de A, drept de creanță reprezentat de prețul cesiunii.
Toate cesiunile de creanță s-au făcut la aproximativ valoarea nominală a creanțelor transferate, în așa fel încât pe de-o parte, apare ca puțin probabilă vreo intenție de fraudare a părților, având în vedere diferența de doar aproximativ 0,20% dintre valoarea creanțelor transferate și prețul cesiunii, iar pe de altă parte, nu se poate admite că există o daună față de creditori, având în vedere că debitoarea R a rămas în continuare titulara unor drepturi de creanță iar diferența de 17.377,03 lei este nesemnificativă în raport cu drepturile creditorilor din procedura insolvenței.
Prin urmare, deoarece nu există o daună în defavoarea creditorilor R urmare a încheierii contractelor de cesiune de creanță se impune modificarea în tot a Sentinței atacate.
b) Suma de 1.816.004,70 lei trebuia oricum dedusă din cuantumul total solicitat de R.
Suma de 1.816.004,70 lei ce a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță nr. GD 369 din 06.04.2011 trebuie oricum dedusă din cuantumul total pretins de reclamantă, deoarece această sumă a fost achitată de R către ANAF ca urmare a unei popriri având ca debitor pe R M.
Astfel, deși dispozițiile art. 1395 Vechiul cod civil stabilesc în mod clar că "dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau cesionar debitorului, acesta plătise cedentului, liberarea sa va fi valabilă", și deși R a plătit ANAF (creditor al debitorului Realitatea, acesta din urmă la rândul său creditorul nostru) la 13.04.2011, înainte de notificarea cesiunii, instanța încalcă aceste dispoziții legale și hotărăște menținerea sumei de 1.816.004,70 lei, deși plata făcută de R către ANAF a fost valabilă și liberatorie față de R.
c) Doar cesionarul A putea fi obligat să restituie valoarea către debitoare deoarece R a efectuat plata integrală către cesionarul A.
În primul rând, instanța de fond ignoră ceea ce este esențial pentru soluționarea cauzei, anume faptul că după cesiunea de creanță R a achitat și stins datoria față de cesionar.
Mai mult, deși R nu a solicitat anularea actelor de plată prin care s-a stins prin compensare datoria dintre R și A, ulterior cesiunii, instanța a procedat la obligarea în solidar cu A la restituirea sumei de 4.713.381,73 lei corespunzătoare creanțelor cesionate fără nicio justificare.
Astfel, deși după notificarea cesiunii R a procedat la plata către noul creditor, anume cesionara A, instanța obligă din nou pe R să efectueze acum o plată către cedent, ca urmare a anulării cesiunii de creanță.
În acest sens, art. 83 din Legea insolvenței, specifică în mod expres că în caz de anulare a unui contract fraudulos în temeiul art. 79-80 din lege, doar dobânditorul, adică aici cesionarul A, poate fi obligat la restituirea valorii bunului, adică a creanței aici.
Mai mult, potrivit art. 84 din Legea insolvenței, dacă un terț - subdobânditor dobândește bunul respectiv, atunci acesta poate fi obligat la restituire doar dacă nu a achitat prețul bunului respectiv sau dacă cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial (aici cesiunea de creanță) era susceptibil a fi anulat.
În speță însă, R a fost terț față de contractul de cesiune, iar în contextul în care prețul cesiunii a fost aproape egal cu cel al valorii creanței, nu a existat nici un element care ar fi putut să denote faptul că cesiunea ar putea fi anulată.
La dosar, recurenta R a depus următoarele înscrisuri: Extras de pe portalul instanțelor de judecată privind dosarul de insolvență al R M SA, dosar nr. 58935/3/2011 Tribunalul București, Extras BPI privind debitoarea R M SA, Corespondență primită de la cesionarul A la data de 13.04.2011, privind notificarea cesiunii de creanță, Extras de cont B T privind plățile făcute de la ANAF pe 13.04.2011.
Intimata SC. R M S.A., reprezentata legal de HM E IPURL in calitate de administrator judiciar si de B F, in calitate de administrator special, a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurentele R SA si A I având in vedere următoarele motive:
Dispozițiile art.80 alin. 2 din legea insolventei reglementează posibilitatea anularii încheiate de debitor in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, daca operațiunile au fost realizate cu persoane aflate in anumite raporturi juridice cu debitorul, dovedindu-se ca sunt in dauna creditorilor. Dispozițiile avute in vedere instituie o prezumție potrivit cu care incheierea unor asemenea acte a fost posibila datorita influentei persoanei care a profitat de poziția deținuta in societate si de informațiile la care avea acces despre posibila declanșare a procedurii. In acest sens art.80 alin.2 lit. e din legea insolventei incriminează operațiunile încheiate de debitor ,,cu orice alta (persoana fizica sau juridica, deținând o pozitie dominanta asupra debitorului sau activității sale". In perioada 06.04.2011-04.07.2011 au fost încheiate intre debitoarea R M SA si recurentul A I SA contractele de cesiune de creanțe nr.GD 369/06.04.2011, GD 573/06.06.2011 si GD 677/04.07.2011 având ca obiect cesiunea creanțelor datorate de recurenta R SA către debitoare.
Încheierea contractelor s-a realizat in perioada definita expresis verbis de lege ca fiind perioada suspecta, respectiv cu foarte puțin timp înainte de deschiderea procedurii insolventei, ultimul contract de cesiune de creanța fiind încheiat cu doua luni inaintea intrării debitoarei din proprie voința in procedura reglementata de Legea nr.85/2006.
La momentul incheierii contractelor de cesiune de creanțe recurentul A I administra in fapt societatea debitoare in baza contractului de management si asigurare a resurselor de finanțare nr.GDI029/24.10.201. Așa-zisa buna-credința de care se prevalează recurenta R SA la momentul încheierii contractelor de cesiune de creanța este total neadevarata pentru ca contractele incheiate in cauza au fost făcute in daune creditorilor R M SA prin transferul unei sume de bani din patrimoniul debitoarei in patrimoniul recurentei A I.
Condiția sine qua non este existenta acestei intenții frauduloase a tuturor pârtilor implicate in contractele incheiate si acesta intenție este dovedita cu prisosința in cauza, fiind incidente dispozițiile art.80 alin.1 lit. c din legea insolventei cu privire la anularea transferurilor patrimoniale realizate cu intenția tuturor pârtilor de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditor sau de a le leza in orice fel drepturile.
În apărare, intimata a depus înscrisuri, printre care, Extras din BPI nr.13.518/15.12.2011 privind publicarea completării la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența SC R M.
Asupra recursurilor:
Având în vedere că ambele recurente au invocat ca prim motiv de recurs tardivitatea acțiunii in anulare, Curtea a analizat acest motiv de recurs, comun, celor două cereri de recurs, prin același corp de considerente:
Potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 "Acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii."
În cauză, prin Încheierea de ședință din data de 07.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă, s-a deschis procedura generală de insolvență a debitoarei SC R M SA, la cererea, acesteia, fiind numit administrator judiciar R SPRL căruia i s-a pus in vedere să întocmească un raport de activitate in maxim 20 de zile de la numirea sa.
Ulterior, prin Încheierea de la 20.10.2011, judecătorul sindic a admis cererea formulată de administratorul judiciar R SPRL și a prelungit termenul prevăzut de dispozițiile art. 59 pentru depunerea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, cu incă 30 de zile, respectiv pana la data de 18.11.2011.
Acest raport a fost publicat in BPI nr.11674/1.11.2011 (fila 215 dosar fond).
Termenul pentru introducerea acțiunii în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 79 și art.80 din lege este de un an și începe să curgă de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență.
Acțiunea în anulare nu va putea fi introdusă însă mai tarziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, indiferent când a expirat termenul pentru intocmirea raportului de către administrator.
Prin urmare regula este introducerea acțiunii in anulare în termen de un an care curge de la data expirării termenului de depunere a raportului și, numai in subsidiar, legiuitorul a prevăzut și termenul maxim de 16 luni, care se aplică atunci când termenul general de un an nu expiră înainte de trecerea a 16 luni din diverse motive, neaplicabile în speță.
Practic, stabilirea celor două termene, general de un an și special de 16 luni la art. 81 alin. (1) din Legea insolvenței, limitează introducerea acțiunii în anulare de momentul la care se împlinește primul din cele două termene de mai sus. Astfel, dacă unul din acestea s-a împlinit (cum este cel general în cauză), celălalt (cel special aici) nu mai poate fi aplicat.
În mod corect susțin recurentele că instanța a aplicat greșit dispozițiile art.81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ignorând faptul că termenul de 16 luni are o natură subsidiară, funcționând ca o limită maximă doar în ipoteza în care termenul de depunere a raportului este prelungit succesiv prin voința judecătorului sindic.
În aceste condiții, termenul de un an incepe sa curgă de la data expirării termenului de depunere a raportului, în speță, 18.11.2011, față de dispoziția judecătorului-sindic care a prelungit termenul initial de depunere a raportului, pentru data de 18.11.2011.
Faptul că publicarea raportului a avut loc mai înainte de acest termen, la data de 1.11.2011, nu schimbă modul de calcul al termenului prevăzut de art. 81 din lege și nici momentul de la care incepe să curgă față de dispozițiile exprese ale textului de lege menționat.
De asemenea, nici apărarea intimatei cu privire la faptul că la data de 15.12.2011 a fost publicată în BPI o completare la raportul intocmit de administratorul judiciar, nu poate fi primită, deoarece în cauză nu a avut loc, din dispoziția judecătorului sindic, o nouă prelungire a termenului de depunere a raportului, alta decât cea dispusă la data de 20.10.2011, care să marcheze un alt moment de la care să curgă termenul de introducere a acțiunii in anulare.
În consecință, având în vedere că termenul de depunere a raportului a fost stabilit pentru data de 18.11.2011, iar acțiunea in anulare a fost introdusă la data de 04.12.2012, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 81 alin.1 din Legea nr.85/2006, tribunalul, în mod greșit, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii in anulare.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat recursurile fondate și le-a admis conform art. 312 alin.1 și alin. 3 Cod proc. civ. raportat la art. 304 pct.9 Cod proc. civ, în sensul că a modificat în tot sentința recurată, iar pe fond, a admis excepția tardivității acțiunii în anulare și a respins acțiunea în anulare ca tardiv introdusă, fiind de prisos a mai analiza celelalte motive de recurs invocate de recurente, față de ordinea soluționării excepțiilor și de prevederile art. 137 alin.1 Cod proc. civ.
A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către recurenta S.C. R S.A, față de culpa procesuală a acesteia, raportat la art. 274 Cod proc. civ.
| ← Faliment – Procedura insolvenţei. Suspendarea executării... | Litigii cu profesioniştii. Legea societăţilor comerciale.... → |
|---|
