Faliment Vânzarea imobilelor Aplicarea codului de procedură civilă Limite Compatibilitatea cu principiul celerităţii
Comentarii |
|
în procedura vânzării silite, de către lichidator, a imobilelor din averea debitorului conform dispoziţiilor art. 100 al Legii nr. 64/1995, nu sunt aplicabile, în totalitate, prevederile Codului de procedură civilă (art. 504 şi următoarele), conform art. 128 al Legii nr. 64/1995, ci numai acele prevederi care sunt compatibile cu principiul celerităţii procedurii insolvenţei enunţat de art. 5 alin. (2) (art. 5 din Legeanr. 64/1995).
Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 509 din 25 martie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 2561 din 19 noiembrie 2002 pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosar nr. 2945/2002, s-a admis contestaţia formulată de M.V. şi s-a anulat licitaţia organizată de lichidatorul judiciar al debitorului S.C. Agroindustriala S.A.Bistriţa la data de 3 iunie 2002 în ceea ce priveşte vânzarea grajdului nr. 11 Livezile precum şi actele consecutive ale acestei vânzări.Judecătorul-sindic a reţinut în esenţă că în dosarul privind procedura insolvenţei debitorului S.C. Agroindustriala S.A.Bistriţa, în vederea lichidării activelor patrimoniului debitorului, lichidatorul a publicat anunţul de vânzare, stabilind ca dată a licitaţiei 22 aprilie 2002, urmând ca licitaţiile să fie repetate în fiecare zi de luni, până la vânzarea tuturor bunurilor. La licitaţia organizată în 13 mai 2002, pentru obiectivul denumit „grajd nr. 11 Livezile" au licitat numiţii N.O., M.I., M.V., R.E., imobilul fiind adjudecat în favoarea lui M.I., care însă a renunţat ulterior în mod expres şi nu a mai plătit preţul. Ca urmare, imobilul a fost din nou scos la vânzare la data de 3 iunie 2002, fiind adjudecat în favoarea lui N.O. Această nouă vânzare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 504 şi următoarele C.pr.civ., nefiind respectate normele referitoare la publicitatea organizării noii licitaţii, în sensul publicării unui nou anunţ de vânzare cu noua dată a licitaţiei şi motivele acesteia. Au fost astfel lezate interesele potenţialilor ofertanţi, printre care şi reclamanta M.V.. De aceea se impune anularea licitaţiei şi organizarea unei noi licitaţii.împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, adjudecatarul N.O., cerând modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei.în motivarea recursului se susţine că, în esenţă, procedura de lichidare reglementată de Legea nr. 64/1995 reprezintă o derogare de la procedura executării silite reglementată de Codul de Procedură civilă, normele acestui cod fiind aplicabile numai în măsura compatibilităţii lor în procedura insolvenţei, după cum rezultă din dispoziţiile art. 128 al Legii 64/1995. în speţă, publicaţia de licitaţie a prevăzut repetarea procedurii de vânzare în fiecare zi de luni, până la epuizarea activelor din averea debitorului, nefiind necesară o nouă procedură de publicitate, iarcontestatoarea M.V. a cunoscut ţinerea licitaţiei din 3 iunie, aşa cum rezultă din memoriul adresat Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Examinând recursul, curtea de apel constată că este fondat, sentinţa fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi de art. 100 al Legii nr. 64/1995.Pentru soluţionarea corectă a contestaţiei, în raport de motivele acesteia, judecătorul-sindic trebuia să aibă în vedere nu dispoziţiile art. 10 al Legii nr. 64/1995, singurele invocate în motivarea sentinţei, ci în primul rând dispoziţiile art. 128 din aceeaşi lege conform cărora prevederile acestei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă şi al Codului comercial român.Judecătorul-sindic şi-a întemeiat hotărârea de admitere a contestaţiei pe constatarea că în speţă, la efectuarea procedurii de vânzare prin licitaţie publică din ziua de 3 iunie 2002, când s-a adjudecat bunul în litigiu în favoarea lui N.O., au fost încălcate dispoziţiile art. 504 şi următoarele în sensul că nu s-a procedat la publicarea unui nou anunţ de vânzare.în speţă, dispoziţiile art. 504 C.pr.civ. şi următoarele nu erau în totalitate aplicabile, deoarece ele nu sunt compatibile cu prevederile de principiu ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, conform cărora judecătorul-sindic are îndatorirea să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de această lege, precum şi realizarea, în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste acte şi operaţiuni.în cuprinsul Legii nr. 64/1995, procedura vânzării la licitaţie este reglementată în art. 100, numai în ce priveşte aspectele de principiu, urmând ca aspectele de detaliu să fie adaptate fiecărui caz concret.în speţă, pentru publicitatea vânzării bunurilor din averea debitorului, prin metoda licitaţiei publice, s-a emis o publicaţie de vânzare, care prevede cu claritate că licitaţiile vor fi repetate în fiecare zi de luni, până la epuizarea bunurilor supuse vânzării.Contestatoarea M.V., în memoriul adresat la 8 noiembrie 2002 Tribunalului Bistriţa Năsăud, declară că a luat cunoştinţă de acest anunţ publicat în presă şi la 13 mai 2002 a participat împreună cu alţii la procedura de licitaţie în care bunul în litigiu a fost adjudecat în favoarea lui M.I.. Acesta nu a plătit preţul, renunţând la bunul licitat, astfel încât au urmat alte licitaţii. Din acelaşi memoriu rezultă că la următoarea licitaţie (20 mai 2002) contestatoarea s-a prezentat din nou, dar licitaţia nu a mai avut loc. La următoarele licitaţii ţinute în zilele de luni, care erau prevăzute în publicaţia iniţială, contestatoarea nu a mai participat. La una dintre aceste licitaţii, în ziua de 3 iunie 2002, bunul în litigiu a fost adjudecat în favoarea lui N.O., iar 3 săptămâni mai târziu, în 24 iunie s-a înregistrat contestaţia formulată de M.V. contra acestei adjudecări.Rezultă astfel, din recunoaşterea contestatoarei, că după licitaţia neţinută în data de 20 mai 2002, ea a abandonat competiţia, nu a mai participat la celelalte licitaţii, şi numai după ce a aflat despre adjudecarea în favoarea lui N.O., la un interval de 3 săptămâni, a înţeles să înregistreze contestaţia.Această contestaţie trebuie să fie respinsă de judecătorul-sindic întrucât nu erau aplicabile prevederile art. 504 C.pr.civ. privind repetarea publicaţiei, datorită incompatibilităţii lor cu principiul celerităţii prevăzut de art. 5 alin 2 din Legea nr. 64/1995, conform normei de principiu din art. 128 al aceleiaşi legi. Scopul publicităţii era atins prin modul în care a fost formulată publicaţia lichidatorului, în sensul că şedinţele de licitaţii se vor repeta în fiecare zi de luni, împrejurarea cunoscută şi de contestatoare.în consecinţă recursul va fi admis în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 2 C.pr.civ., iar sentinţa va fi modificată în sensul respingerii contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.
(Judecător Ion Turcu)
← Starea obiectivă de insolvenţă Plăti nesemnificative... | Faliment Legea nr 64 1995 norma cu caracter special Creanţe → |
---|