Faliment Legea nr 64 1995 norma cu caracter special Creanţe
Comentarii |
|
Toate creanţele declarate şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi socotite valabile şi corecte atâta timp cât debitorul, lichidatorul sau un alt creditor nu le contestă, caz în care judecătorul-sindic le va stabili valoarea, prioritatea şi garanţia.Aceiaşi soartă o vor avea şi creanţele de natură fiscală.
Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia civilă nr. 189 din 4 februarie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 2477 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Maramureş a fost admisă contestaţia debitoarei S.C. Libertatea S.R.L. Sighetu Marmaţiei, prin lichidator, împotriva Deciziei nr. 37 din 12 aprilie 2002 emisă de D.G.F.P. Maramureş şi Notei de constatare din 12.02.2002 a Administraţiei Finanţelor Publice Sighetu-Marmaţiei, privind virarea la bugetul statului a sumei de 11.258.789 lei.Au fost anulate actele atacate, iar contestatoarea a fost exonerată de plată.Instanţa a reţinut că societatea comercială se află în procedură de faliment, condiţii în care obligaţiile bugetare anterioare falimentului se înscriu în tabelul creditorilor, iar cele ulterioare se includ în cheltuieli şi sunt supuse aprobării judecătorului-sindic cu ocazia depunerii rapoartelor periodice ale lichidatorului.Organul de control a reţinut că în perioada ianuariedecembrie 2000, februarie-martie 2001 declaraţiile privind obligaţiile bugetare ale societăţii au fost depuse cu întârziere, încălcându-se dispoziţiile O.G. nr. 68/1997 pentru care s-a calculat penalităţi.întrucât această ordonanţă este o reglementare cu caracter general, este prioritară aplicarea Legii nr. 64/1995 a falimentului care este o lege specială.împotriva sentinţei au declarat recurs intimata Administraţia Finanţelor Publice Sighetu-Marmaţiei atât în nume personal cât şi în reprezentarea D.G.F.P. Maramureş, solicitând admiterea lui şi respingerea contestaţiei împotriva actelor atacate.în criticile aduse sentinţei, intimata recurentă susţine că debitoarea contestatoare,. chiar dacă se află în procedură de faliment, are obligaţia de a depune declaraţiile de impozite şi taxe la termenele legale, prin lichidator.Pe cale de excepţie, care este de ordine publică, recurenta invocă lipsa competenţei judecătorului-sindic de a soluţiona contestaţia în contencios fiscal care trebuie să facă abstracţie de faptul că societatea se află în faliment.în continuare, se critica reţinerea conform căreia sunt înlăturate dispoziţiile O.G. nr. 68/1997 în raport cu Legea nr. 64/1995 pe considerentul ca atâta vreme cât societatea comercială este înscrisă la registrul comerţului ea este obligată să depună toate actele la organul fiscal pentru impunerea activităţii. Judecătorul-sindic nu se poate substitui organului fiscal.Examinând criticile aduse sentinţei, prin prisma prevederilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.Susţinerea recurentei, titulară a creanţei bugetare, că judecătorul-sindic nu este competent să soluţioneze contestaţia debitorului la această creanţă nu este întemeiată.Dispoziţiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 prevăd că toate creanţele declarate şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi socotite valabile şi corecte atâta timp cât debitorul, lichidatorul sau un alt creditor nu le contestă, caz în care judecătorul-sindic le va stabili valoarea, prioritatea şi garanţia. Aceeaşi concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 6 din aceeaşi reglementare, conform cărora toate procedurile prevăzute de această lege, cu excepţia recursului prevăzut de art. 7, sunt de competenta exclusivă a tribunalului şi se exercită prin judecătorul-sindic desemnat.Prioritatea aplicării procedurilor şi competenţelor prevăzute de Legea nr. 64/1995 în speţă, dată fiind deschiderea procedurii de faliment a societăţii comerciale, este indiscutabilă, aşa cum a stabilit corect şi judecătorul-sindic constatând norma cu caracter general a O.G. nr. 68/1997.în consecinţă, chiar şi obiecţiile privitoare la conduita lichidatorului se adresează judecătorului-sindic pentru a fi soluţionate.Aşa fiind, criticile din motivarea recursului sunt nefondate încât se va face aplicarea art. 312 alin. (1) Cod pr. civ, în sensul respingerii recursului şi menţinerii în întregime a sentinţei atacate.(Judecător Leonora Stancu)
← Faliment Vânzarea imobilelor Aplicarea codului de procedură... | Faliment Celeritate Suspendare Incompatibilitate → |
---|