Gaj. Vânzare. Opoziţie. Inadmisibilitate

Codul comercial impune pentru realizarea gajului reguli speciale mult mai expeditive decât cele din Codul de procedură civilă.

Apelul este inadmisibil atâta timp cât nu s-a exercitat calea opoziţiei.

(Secţia comercială, decizia nr. 413/1998)

Tribunalul Bucureşti - secţia comercială, prin încheierea nr. 3.354, a admis, la 24.09.1997, cererea reclamantei creditoare BANKCOOP S.A. BUCUREŞTI, în contradictoriu cu debitoarea gajistă S.C. “T.” - S.A. şi fidejusorul gajist T.A.I. şi a încuviinţat vânzarea, în mod public, prin executori judecătoreşti a bunurilor gajate, obiect al celor 9 contracte de garanţie mobiliară semnate de părţi, considerându-se întrunite condiţiile art. 482 Cod comercial.

Pârâta debitoare a declarat recurs împotriva încheierii şi a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă, susţinând, în esenţă, că a fost modificat prin voinţa părţilor contractul iniţial de credit, intervenind chiar novaţiunea reglementată de art. 1128 pct. 1 Cod civil, astfel încât nu este îndeplinită în cauză condiţiunea neplăţii la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul.

Examinând cauza, curtea reţine că, cererea creditorului de a i se încuviinţa vânzarea gajului constituit de debitor este o cerere de natură graţioasă, care nu tinde la stabilirea nici unui drept potrivnic şi pe care tribunalul o rezolvă fără citarea părţilor şi fără discuţiuni contradictorii, numai în baza unei sumare examinări a titlurilor de creanţă şi de constituire a gajului.

Legiuitorul, prin prevederile art. 482 şi 483 Cod comercial, a creat o procedură specială şi cu totul deosebită de cea de drept comun în ceea ce priveşte constituirea gajului comercial şi a vânzării în caz de neplată şi aceasta pentru a nu avea loc prelungiri incompatibile cu celeritatea în satisfacerea intereselor comerciale.

Legiuitorul, de asemenea, a înţeles că vânzarea gajului să se efectueze numai după expirarea celor trei zile după comunicarea făcută celor în drept, pentru ca aceştia să poată să facă opoziţie.

Codul comercial impune pentru realizarea gajului reguli speciale mult mai expeditive ca acelea din Codul de procedură civilă.

Faţă de aceste reglementări speciale, curtea apreciază apelul inadmisibil, atât timp cât nu s-a folosit opoziţia, numai soluţia pronunţată în această cale fiind supusă apelului.

De altfel, motivul invocat nici nu este pertinent, el vizând situaţiuni de fond, ce nu se cer analizate la soluţionarea unei cereri formulate în baza art. 482 Cod comercial.

Curtea a calificat calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs, astfel cum a fost intitulată, încheierea ce dispune vânzarea gajului nefiind definitivă în momentul pronunţării ei, ci numai după expirarea intervalului legal în care se poate face opoziţie.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Gaj. Vânzare. Opoziţie. Inadmisibilitate