Faliment. Competenţa teritorială
| Comentarii |
|
Cererile în materie de faliment sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala aşezare comercială.
(Secţia comercială, decizia nr. 311/1998)
Asupra recursului declarat de recurenţii creditori M.C., P.D., I.N., D.C., T.G. şi M.G., împotriva sentinţelor civile nr. 1285, 1284, 1283, 1282, 1281, 1286, toate din 30.03.1998:
Prin sentinţele mai sus menţionate, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a trimis cauza privind cererile creditorilor formulate în baza Legii 64/1995 împotriva debitoarei S.C. “C.G.” - S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Sucevei, jud. Bihor spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor - Oradea.
Considerentele reţin că sediul comercial al debitoarei este în Municipiul Oradea, unde a avut loc înmatricularea societăţii, conform prevederilor art. 35 din Legea 31/1990, republicată, astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare seria A, nr. 195.424/24.01.1996, eliberat de
C.G.I.R., jud. Bihor, fiind înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bihor, în registrul societăţilor comerciale, la poziţia 3.933/20.07.1996.
Sediul comercial principal este determinat şi prin prevederile art. 3 din Legea 26/1990, potrivit căruia comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului din judeţul (sau municipiul Bucureşti) în care îşi au sediul.
Creditorii au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, acestea fiind pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că sediul comercial principal al intimatei este în Bucureşti, iar nu în Oradea.
Examinând recursul, curtea constată că motivul este fondat.
Astfel, art. 7 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că: “cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal”, noţiune folosită de legiuitor şi în dispoziţiile cuprinse în Legile nr. 26 şi 31, ambele din 1990.
Articolul respectiv priveşte competenţa teritorială alternativă, iar prin derogare de la aceasta, articolele 13, 14, 15 şi 16 din codul de procedură civilă se referă la competenţa teritorială absolută, imperativă, care este de ordine publică.
în articolul 16 Cod procedură civilă se prevede că: “cererile în materie de faliment sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala aşezare comercială”.
Nu derogă de la norma generală nici dispoziţia art. 5 din Legea nr. 64/1995, legea specială a falimentului, articol care înscrie tot noţiunea de “sediu comercial principal” al debitorului.
Aceasta pentru interese de ordin general, de mai bună apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale unor categorii de persoane, în speţă creditorii, în favoarea cărora operează dispoziţiile legii falimentului.
Deci, potrivit art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, recursul va fi admis, sentinţele casate, iar cauza trimisă la aceeaşi instanţă, în vederea continuării judecăţii, sediul comercial principal al intimatei debitoare fiind în Bucureşti, str. Mihail Moxa.
| ← Excludere asociat. Societate cu răspundere limitată. Motive | Faliment. Procedura → |
|---|
