Incidenţa art. 108 alin. 4 C.proc.civ. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1715/R din data de 24.09.2013
Faliment. Procedura Ionsolvenței.
Incidența art. 108 alin. 4 C.proc.civ. Condițiile existenței unui drept de garanție reală.
Achitarea unei părți din taxa judiciară de timbru pentru alt dosar, iar nu pentru prezentul, nu duce la casarea hotărârii, întrucât chiar de ar fi reală susținerea, sancțiunea prevăzută de lege nu este nulitatea, ci darea în debit a părții, potrivit art. 20 alin.5 din Legea nr. 146/1997 sau art.38 din OUG nr. 80/2013. De altfel, recurenta își invocă propria culpă de a depune la dosar o dovadă de plată a taxei de timbru referitoare la alt dosar, or art.108 alin.4 C.pr.civ. 1865 prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Nu rezultă din prevederile legii că simpla publicitate prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a unei creanțe conferă titularului un drept de garanție reală.
Recurenta nu a făcut dovada existenței unei garanții reale asupra bunurilor debitoarei. De altfel, art. 2414 din Noul cod civil precizează că înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate, caz în care înscrierea nu a produce niciun efect. În materia ipotecilor mobiliare, dispozițiile art. 2372 și art. 2391 din Noul Cod Civil impun ca, pentru valabilitatea ipotecii, să există o descriere suficient de precisă a bunului grevat, ceea ce nu se verifică în cauză. În același sens sunt și dispozițiile art. 13 alin.1, art. 14 și art. 16 alin.1 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, conform cărora garanția reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanție, care trebuie să conțină o descriere a bunului afectat garanției.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1715/R/2013 din 24.09.2013)
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr. 2195/F din 26.07.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr. 2310/98/2011/a8, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de debitoarea S.C. S.I. S.R.L., prin administratorul judiciar C.I.I. C.N., și a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea S.C. E & E.P. S.R.L. împotriva tabelului definitiv al creanțelor publicat în B.P.I. la data de 03.07.2013.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit tabelului definitiv întocmit de administratorul judiciar, depus la dosar la data de 20.06.2013 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 11512 din 03.07.2013, creditoarea S.C. E & E.P. S.R.L. a fost înscrisă cu creanță chirografară în cuantum de 344.586,24 lei, în baza Sentinței civile nr.1440/F/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, prin care s-a admis în parte contestația formulată de creditoare împotriva tabelului definitiv întocmit inițial de administratorul judiciar, și a Deciziei civile nr.1349/R/17.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a modificat în parte sentința, în sensul că s-a dispus înscrierea și a sumei de 9.349 lei cu titlu de creanță chirografară.
Prin hotărârile menționate s-a reținut că solicitarea creditoarei de a fi înscrisă cu o creanță garantată este neîntemeiată câtă vreme în favoarea creditoarei nu a fost instituită o garanție imobiliară sau mobiliară care să o îndreptățească la executarea cu preferință a creanței sale asupra bunului.
Ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești, la data de 10.07.2013, creditoarea a procedat la înscrierea creanței în cuantum de 335.237,24 lei la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Pe această înscriere creditoarea își întemeiază prezenta contestație, susținând că aceasta se încadrează în ipoteza ultimă a art. 75 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că s-a descoperit un titlu hotărâtor ce a fost necunoscut, care transformă creanța analizată anterior de instanță, cu ocazia judecării primei contestații la tabelul definitiv, în creanță garantată.
Apreciind asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de administratorul judiciar, judecătorul sindic a constatat că nu există identitate în ceea ce privește cauza pe care s-a întemeiat contestația formulată de creditoare, soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr.1349/R/17.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București și cauza contestației, invocată în prezentul dosar. Aceasta deoarece, în prima contestație creditoarea invoca drept temei al caracterului prioritar existența unui titlu executoriu, iar în prezenta se invocă înscrierea unei creanțe la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
În condițiile în care nu există identitate de părți, obiect și cauză, între cele două contestații, judecătorul sindic a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a exista autoritate de lucru judecat.
Pe fondul contestației, s-a reținut că, potrivit art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.
Înscrierea de către creditoare la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a creanței în sumă de 335.237,24 lei, la data de 10.07.2013, după deschiderea procedurii insolvenței debitoarei și fără să existe instituită o garanție asupra vreunui bun mobil sau imobil al debitoarei, nu transformă creanța chirografară cu care creditoarea a fost deja înscrisă în tabelul definitiv, în creanță garantată.
Înscrierea la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a creanței în sumă de 335.237,24 lei, după ce s-a soluționat contestația formulată de creditoare în condițiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, nu se încadrează nici în situația reglementată de textul menționat și care a fost invocată de creditoare, respectiv descoperirea unor titluri hotărâtoare necunoscute până atunci.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea S.C. E & E P S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și, în consecință:
- înscrierea sa în tabelul definitiv ca și creditoare garantată pentru suma de 335.237,24 lei, având instituit un privilegiu complex și o garanție reală mobiliară, respectiv un gaj fără deposedare, cu un drept de preempțiune, fiind incidente art. 87 teza finală din Legea nr. 85/2006 și Titlul VI art. 28-29 din Legea nr. 99/1999 (actual art. 2394, 2398, 2402 și 2404 din noul Cod civil), precum și art. 4-9 din OG nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei;
- includerea în mod distinct în tabelul definitiv ca fiind un creditor pur privilegiat "ope legis"; (art. 1727 C.civ. vechi) pentru suma de 9.349 lei, cheltuieli de judecată conform hotărârii CAB nr. 1349/2013 din 17.06.2013;
- înscrierea separată a sumei de 107.584,80 lei ca fiind creanță de plată cu prioritate, rezultată din continuitatea forței contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu debitoarea (penalități de întârziere) după data deschiderii insolvenței.
În motivarea recursului, creditoarea a invocat următoarele critici de nelegalitate:
1. Depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești (art. 304 pct.4 C.pr.civ.), prin aceea că judecătorul sindic a contestat puterea textelor de lege care consacră opozabilitatea și efectul instantaneu al înscrierii electronice în AERGM, săvârșind un act de denegare de dreptate, deși a fost sesizată la o dată ulterioară înscrierii în arhivă; legea nu prevede obligația creditorului de a avea îndeplinită publicitatea la data deschiderii procedurii de insolvență.
2. Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 C.pr.civ. (art. 304 pct.5 C.pr.civ.), sub două aspecte:
2.1. Încălcarea dreptului la apărare și a principiului egalității de arme prin "punerea în fața faptului împlinit";, în condițiile privării de dreptul la informația judiciară în mod corect, complet, precis și în timp util.
Recurenta critică faptul că a primit citația cu doar două zile anterior termenului din 26.07.2013, că întâmpinarea a fost depusă și comunicată în ședința publică de la acel termen, astfel că nu i-a fost acordat timpul necesar pentru formularea unei cereri de ajutor judiciar.
A mai susținut și încălcarea art. 7 alin.9 din Legea nr. 85/2006, întrucât citația pentru termenul din 26.07.2013 nu a fost publicată în B.P.I.
Recurenta a mai afirmat că a fost supusă unui tratament neconform și vătămător prin forțarea sa în ședința publică de a achita integral o taxă de timbru în condițiile OUG nr. 80/2013, deși îndeplinea condițiile de a beneficia de ajutor judiciar.
S-a mai arătat că hotărârea este dată în condițiile încălcării termenului prevăzut de art. 62 lit.d) din legea insolvenței, tabelul definitiv fiind publicat la 03.07.2013, cu mult peste termenul legal.
Un ultim aspect al acestui motiv de recurs se referă la managementul defectuos al dosarelor de insolvență de către judecătorul sindic, în sensul că soluționarea contestației s-a făcut în lipsa achitării taxei judiciare de timbru pentru dosarul nr.2310/98/2011/a8.
2.2. Încălcarea principiului prevalenței penalului asupra civilului, prevăzut de art.19 alin.2 C.pr.pen., prin continuarea procedurii insolvenței în condițiile în care administratorul special al debitoarei are calitatea de inculpat în două cauze penale.
3. Nemotivarea hotărârii sau folosirea unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct.7 C.pr.civ.).
Recurenta critică faptul că judecătorul sindic nu a examinat temeiul juridic al creanței - contractul de vânzare-cumpărare echipamente auto-service nr. SC-001 E/04 din 21.01.2004, contractul de comercializare stație B și contractul pentru ateliere de verificare și montaj, din care ar rezulta afectarea bunului în scopul garantării îndeplinirii obligației.
4. Interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin schimbarea naturii ori înțelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct.8 C.pr.civ.).
Recurenta a arătat că judecătorul sindic a interpretat greșit realitatea judiciară din dosarul de insolvență, considerând că nu este incident art. 75 din Legea nr. 85/2006, a schimbat natura și efectul instantaneu al înscrierii în AEGRM a contractului de vânzare-cumpărare și a creanței constatate prin hotărâre judecătorească. Instanța a adăugat nepermis la lege atunci când a reținut că nu există garanția asupra unui bun mobil, eludând clauzele contractelor. Se subliniază că izvoarele obligaționale și ale garanției sunt cele 3 contracte menționate mai sus, în timp ce înscrierea în AEGRM este un fapt administrativ cu efect strict de opozabilitate.
5. Lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.9 C.pr.civ.).
Recurenta se referă la interpretarea greșită a art. 75 alin.1 din Legea nr. 85/2006, precum și la lipsa de temei și aplicarea greșită a legii, în considerarea art. 28-28 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999.
6. Nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct.10 C.pr.civ.).
S-a arătat că instanța a refuzat a se pronunța pe cele 3 contracte și pe efectul acestora de constituire a garanției mobiliare asupra mărfurilor livrate și asupra creanței formate prin neplată. Consideră recurenta că prin Decizia civilă nr. 1349/R/17.06.2013, Curtea de Apel București a reținut ca și motiv de refuz al aprecierii ca fiind o creanță garantată numai lipsa înscrierii acesteia în AEGRM, deci doar lipsa unui fapt administrativ.
De asemenea, instanța a refuzat a analiza și motiva cererea de actualizare a creanței cu penalitățile în sumă de 107.584,80 lei, curse după data deschiderii procedurii.
III. Analizând hotărârea atacată, în raport de motivele de recurs, de probele administrate și de normele legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
1. În prealabil, Curtea remarcă faptul că recurenta invocă în mod eronat dispozițiile art. 304 pct.10 C.pr.civ., deși acestea erau abrogate cu mult timp anterior pronunțării sentinței atacate. Cu toate acestea, criticile vor fi analizate în considerarea prevederilor art. 3041 C.pr.civ. 1865 sau prin încadrarea lor la celelalte motive de recurs invocate.
2. În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.4 C.pr.civ. 1865, Curtea reține că acesta vizează încălcarea de către instanța judecătorească a unor atribuții constituționale, prin săvârșirea cu exces de putere a unor acte pe care numai organe ale puterii executive sau ale puterii legislative le puteau face.
În speță, recurenta susține în mod neîntemeiat că judecătorul sindic a contestat puterea legală a art.28-29 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, sentința atacată necuprinzând asemenea aspecte. În realitate, recurenta este nemulțumită de modul în care instanța a interpretat și aplicat normele legale incidente în cauză, când a ajuns la concluzia că înscrierea creanței în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare nu este suficientă pentru a conferi caracter garantat creanței, în lipsa existenței unei garanții asupra vreunui bun mobil sau imobil al debitoarei. Așadar, nu este incident cazul de casare invocat, iar argumentele recurentei vor fi încadrate și analizate la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ.
3. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.pr.civ. 1865 nu poate fi reținut. Curtea nu a identificat elemente care să conducă la ideea încălcării dreptului la apărare și a principiului egalității de arme, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Potrivit dovezii aflate la filele 33-34 din dosarul de fond, citația pentru termenul din 26.07.2013 a fost publicată în B.P.I. nr. 12297 din data de 17.07.2013, conform art. 7 alin.1 și 9 din Legea nr. 85/2006, citarea părților fiind prezumată a fi îndeplinită legal la data publicării.
Astfel cum rezultă din practicaua sentinței atacate, la termenul din 26.07.2013 reprezentantul contestatoarei a fost prezent în ședința publică, însă nu a cerut amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, nereclamând că a primit citația în termen insuficient. Întrebat fiind de către instanță dacă solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea comunicată la acel termen, reprezentantul contestatoarei a declarat că nu dorește amânarea, fiind de acord cu acordarea cuvântului în dezbaterea fondului contestației.
Curtea constată astfel că recurenta invocă în motivarea recursului nulitatea relativă a actelor de procedură, cu încălcarea art.108 alin.3 C.pr.civ. 1865, întrucât pretinsele neregularități s-au acoperit din moment ce partea nu le-a invocat la termenul din 26.07.2013 și înainte de a pune concluzii în fond.
În plus, pentru anularea actului de procedură în condițiile art. 105 alin.2 C.pr.civ. 1865, legea impune condiția existenței unei vătămări, ceea ce nu se verifică în cauză, din moment ce reprezentantul contestatoarei nu a cerut amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea și a pus concluzii detaliate atât pe excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare, cât și pe fondul contestației, după ce a declarat că nu dorește să solicite termen pentru studiul întâmpinării.
În mod nereal recurenta afirmă că a fost forțată de către instanța de fond să achite integral taxa de timbru în ședință publică, din practicaua sentinței atacate rezultând că însuși reprezentantul contestatoarei s-a angajat să plătească până la sfârșitul ședinței diferența de taxă de 100 lei. Contestatoarea nu a fost împiedicată să formuleze o cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru; deși susține că îndeplinea condițiile legale, a fost alegerea părții să nu își exercite acest drept și să plătească integral taxa de timbru stabilită de instanță.
"Managementul defectuos"; în soluționarea dosarului de insolvență nu poate fi reținut ca motiv legal de casare în prezenta cauză. Achitarea unei părți din taxa judiciară de timbru pentru alt dosar, iar nu pentru prezentul, nu duce la casarea hotărârii, întrucât chiar de ar fi reală susținerea, sancțiunea prevăzută de lege nu este nulitatea, ci darea în debit a părții, potrivit art. 20 alin.5 din Legea nr. 146/1997 sau art.38 din OUG nr. 80/2013. De altfel, recurenta își invocă propria culpă de a depune la dosar o dovadă de plată a taxei de timbru referitoare la alt dosar, or art.108 alin.4 C.pr.civ. 1865 prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Pretinsa încălcare a termenului de definitivare a tabelului creanțelor, prevăzut de art.62 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, nu este imputabilă instanței de fond care a pronunțat sentința atacată și nu constituie motiv de casare. Întocmirea tabelului definitiv al creanțelor publicat în B.P.I. la data de 03.07.2013 s-a impus ca urmare a soluționării irevocabile, prin Deciziile nr.1186/R/03.06.2013 și nr.1349/R/17.06.2013 ale Curții de Apel București Secția a VI-a Civilă, a unor cereri/contestații formulate de creditori, ce au impus modificări în tabelul de creanțe.
Curtea va înlătura și argumentul recurentei referitor la încălcarea regulii prevalenței penalului asupra civilului, prevăzute de art. 19 alin.2 C.pr.pen.
În primul rând, constată că recurenta nu a formulat nici la prima instanță și nici în recurs o cerere de suspendare a judecării contestației până la soluționarea dosarelor penale, în temeiul art.19 alin.2 C.pr.pen. sau art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. 1865; dimpotrivă, a urmărit în permanență soluționarea cu celeritate a contestației formulate.
În al doilea rând, nu există la dosar dovezi care să ducă la concluzia incidenței în cauză a dispozițiilor art. 19 alin.2 C.pr.pen., întrucât creanța ce face obiectul prezentei contestații izvorăște din contractul de vânzare-cumpărare echipamente auto service din 06.02.2004, iar nu dintr-o infracțiune, astfel că pricina nu reprezintă latura civilă a unui proces penal.
4. Cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ.1865 se referă la nemotivarea hotărârii, însă nu este aplicabil în cauză, întrucât sentința atacată cuprinde motivele pe care soluția se sprijină, fără existența unor contradicții.
Recurenta este nemulțumită că judecătorul sindic nu a analizat contestația prin raportare la clauzele celor trei contracte invocate, din care, în opinia creditoarei, ar rezulta existența unei garanții reale mobiliare.
Această analiză nu era permisă însă judecătorului sindic ca efect al autorității de lucru judecat.
Pentru înțelegerea problemei, Curtea reamintește că, prin Decizia civilă nr.1349/R/17.06.2013, pronunțată în dosarul nr.1497/2/2013/a1, a fost soluționată irevocabil cererea de înscriere a creanței în tabelul definitiv formulată de creditoarea S.C. E & E P S.R.L. Cu acea ocazie, a fost analizat motivul de recurs ce susținea caracterul prioritar și garantat al creanței pretinse. Atât judecătorul sindic, cât și instanța de recurs au reținut caracterul chirografar, iar nu garantat al creanței, inclusiv pe baza analizei contractului de vânzare-cumpărare din 06.02.2004 (a se vedea paginile 2 și 5 ale deciziei). Recurenta susține în mod eronat că instanța de recurs a reținut caracterul negarantat al creanței doar pentru lipsa înscrierii acesteia în AEGRM; în realitate, Curtea a avut în vedere că recurenta nu a probat existența constituirii unor garanții reale mobiliare sau imobiliare, adică inexistența unui contract de garanție reală.
Din acest motiv a fost respinsă și excepția autorității de lucru judecat, prima instanță reținând că în prezenta contestație cauza nouă invocată este înscrierea creanței în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Cu alte cuvinte, în mod justificat instanța a analizat contestația doar prin prisma acestui nou temei invocat de creditoare, fără a putea repune în discuție aspecte judecate irevocabil, cum ar fi susținerea creditoarei că din contractele comerciale indicate rezultă constituirea unei garanții reale mobiliare.
Pentru aceleași argumente, în sfera autorității de lucru judecat intra și cererea creditoarei de calculare a penalităților de întârziere după deschiderea procedurii la 10.05.2011, motivul de recurs fiind analizat la pagina 5 a deciziei mai sus menționate.
De altfel, teza finală a alin.1 al art. 75 din Legea nr. 85/2006, invocată de creditoare ca temei de drept al contestației, se referă la cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute, or este evident că prevederile contractuale invocate de recurentă erau cunoscute, fiind avute în vedere de instanțele de judecată învestite cu cererea de înscriere a creanței.
5. Cazul prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ.1865 se referă la încălcarea principiului obligativității efectelor contractului, înscris în art.969 alin.1 C.civ. 1864.
Acest motiv de recurs nu este incident, întrucât recurenta invocă interpretarea greșită a situației de fapt din dosarul de insolvență, a semnificației înscrierii creanței în AEGRM, ceea ce reprezintă critici de aplicare a legii, ce pot fi încadrate la art.304 pct.9 C.pr.civ. 1865. Susținerile privind eludarea clauzelor contractuale în stabilirea caracterului negarantat al creanței nu pot fi repuse în discuție față de autoritatea de lucru judecat, astfel cum s-a arătat anterior la pct. 4.
6. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. 1865, ținând cont și de prevederile art.3041 C.pr.civ.1865, Curtea va analiza toate celelalte aspecte invocate de recurentă.
În prealabil, Curtea reține că în motivarea contestației formulate la 12.07.2013, recurenta s-a limitat doar la faptul înscrierii creanței în AEGRM, fără a invoca incidența privilegiului prevăzut de art.1727 C.civ. 1864 cu privire la creanța de 9.349 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Acest motiv nou invocat pentru prima oară în recurs nu este însă admisibil, întrucât în calea de atac nu se poate schimba cauza cererii analizate de prima instanță, astfel cum impun dispozițiile art.294 alin.1 coroborat cu art. 316 C.pr.civ. 1865. Ca urmare, acest motiv nu poate fi analizat pe fond. În același sens, Curtea mai observă că prin Decizia civilă nr.1349/R/17.06.2013 s-a dispus în mod expres înscrierea sumei de 9.349 lei - cheltuieli de judecată, cu titlu de creanță chirografară.
În ceea ce privește fondul contestației, prin aceasta înțelegând strict motivele de fapt și de drept invocate de contestatoare prin cererea depusă la 12.07.2013, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.
Nu rezultă din prevederile legii că simpla publicitate prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a unei creanțe conferă titularului un drept de garanție reală.
Potrivit art.3 pct.9 din Legea nr.85/2006, creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale.
Recurenta nu a făcut dovada existenței unei garanții reale asupra bunurilor debitoarei. De altfel, art. 2414 din Noul Cod Civil precizează că înscrierea în arhivă nu conferă validitate unei ipoteci lovite de nulitate, caz în care înscrierea nu a produce niciun efect. În materia ipotecilor mobiliare, dispozițiile art. 2372 și art. 2391 din Noul Cod Civil impun ca, pentru valabilitatea ipotecii, să există o descriere suficient de precisă a bunului grevat, ceea ce nu se verifică în cauză. În același sens sunt și dispozițiile art. 13 alin.1, art. 14 și art. 16 alin.1 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, conform cărora garanția reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanție, care trebuie să conțină o descriere a bunului afectat garanției.
În temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865,
← Capacitate de folosinţă a persoanei juridice . Jurisprudență... | obligare desp.civile şi dobânzi aferente. Jurisprudență... → |
---|