Incidența prezumţiilor simple.. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1824/R din data de 07.10.2013
Procedura insolvenței. Acțiunea de atragere a răspunderii organelor de conducere conform art. 138 alin.1 lit. a) din Legea nr.85/2006. Incidența prezumțiilor simple.
În considerentele hotărârii, tribunalul pornește de la elementele de fapt ce îl determină să facă aplicarea dispozițiilor art. 1203 C.civ. referitoare la prezumțiile simple. Concluzia vinovăției pârâtei, respectiv a întrunirii celorlalte condiții ale angajării răspunderii acesteia, intervine abia după reținerea a două prezumții simple fundamentate pe situația de fapt, respectiv a celei de la art. 1203 C.civ. și a celei de la art. 225 C.proc.civ. Și această prezumție este una simplă, iar nu legală, căci, chiar dacă este prevăzută de lege, în realitate, aplicarea sa este lăsată la aprecierea judecătorului. Faptul că articolul 1169 nu este menționat în cuprinsul motivării nu înseamnă că instanța de fond nu l-a avut în vedere și că a procedat la răsturnarea sarcinii probei, astfel cum a susținut recurenta.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1824/R/2013 din 07.10.2013)
Prin sentința civilă nr. 27 din 09.01.2013, Tribunalul Ilfov - Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantul lichidator DM I C IPURL al debitoarei SC S E P SRL, în contradictoriu cu pârâta S.L.C. și obligat-o pe aceasta la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în cuantum de 23.930 lei, conform tabelului definitiv al creanțelor.
În motivarea cererii, instanța de fond a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susținut că pârâta, în calitate de administrator al debitoarei, prin săvârșirea de acesta a faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, și anume a faptei de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Din fișa ORC a rezultat că pârâta a avut calitatea de asociat unic și a deținut funcția de administrator al debitoarei SC S E P SRL.
Din consultarea datelor existente pe site-ul oficial al M F P, instanța a reținut că debitoarea a desfășurat activități "profesionale, științifice și tehnice";.
Din declarația de creanță depusă de DGFP Ilfov, instanța a mai reținut că la sfârșitul anului 2009 obligațiile principale către bugetul consolidat al statului se ridicau la suma de 14.023 lei, achitarea acestora de către debitoare fiind posibilă întrucât deținea disponibil suficient în casă și conturi (48.286 lei) și astfel s-ar fi putut evita intrării societății în insolvență.
Instanța a apreciat că dispariția acestor disponibilități, care nu au fost folosite pentru plata datoriilor înregistrate în contabilitate și nici nu au fost predate lichidatorului judiciar, creează prezumția folosirii lor în interesul propriu al administratorului S.L. sau al altei persoane.
Potrivit art. 1203 C.civ. prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului, iar magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții care să aibă o anumită greutate și puterea de a naște probabilitatea. În orice caz, este vorba de prezumții simple care pot fi răsturnate prin proba contrară.
Prin urmare, pârâta S.L. avea posibilitatea să facă răstoarnă prezumția prin predarea lichidităților către lichidator sau prin prezentarea unor situații contabile din care să rezulte modalitatea în care a fost folosit disponibilul existent în casă și conturi la data ultimei raportări, lucru care nu s-a întâmplat în cauză. Mai mult decât atât, aceasta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a răspunde interogatoriului încuviințat, motiv pentru care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ., apreciind ca fiind un început de dovadă scrisă în folosul reclamantului și care se coroborează cu prezumția simplă reținută de instanță mai sus.
Instanța a mai reținut că acțiunea pârâtei de a folosi în interesul său sau al unei alte persoane a sumelor aflate în conturile și în casa debitoarei, precum și de a nu recupera creanțele scadente au cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei, întrucât neachitarea creanțelor a avut ca și efect acumularea lor și intrarea societății în incapacitate de plată.
Având în vedere cele expuse, instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se impune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei S.L. și obligarea sa la suportarea pasivului societății conform tabelului definitiv al creanțelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.L., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a neglijat prevederile art. 1169 cod civil conform cărora cine face o propunere in fata instanței de judecata trebuie sa o probeze. Sarcina probei revenea reclamantului și nicidecum recurentei în calitate de pârâtă, iar reclamantul nu a administrat nicio probă din care sa rezulte situația contabilă a societății precum și faptul că recurenta a folosit în scop personal lichiditățile societății. Doar prin administrarea interogatoriului, în legătură cu care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 225 cod procedură civilă, fără nicio altă probă, nu se poate reține cu certitudine vinovăția sa, fiind doar în situația unei prezumții, iar în baza unei simple prezumții nu se poate dispune angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din legea insolvenței.
Totodată, prin unica proba administrată de reclamantul-intimat, acesta nu dovedește că într-adevăr recurenta a folosit banii societății în interes personal.
În susținerea respingerii acțiunii, recurenta a administrat proba cu înscrisuri (aflate la dosar) din cuprinsul cărora rezultă scopul pentru care s-a constituit societatea debitoare precum și faptul că, prin acest mod, aceasta își primea practic salariul cuvenit din activitatea prestată, condiția constituirii unei persoane juridice fiind impusă de angajator, respectiv de S M SA.
La momentul încetării raportului de muncă la cererea angajatorului raport materializat de angajator cu recurenta prin intermediul societății debitoare, recurenta a încercat să continue activitatea societății în speranța încheierii altor contracte de prestări de servicii.
Pentru continuarea activității s-au folosit banii încasați in contul societății debitoare, în fapt cu titlu de salariu, însă aceste încercări de continuare a activității au eșuat.
Instanța trebuia să aibă în vedere probele administrate recurentă din care rezultă activitatea neprofitabilă a debitoarei care poate fi apreciată cel mult ca management defectuos care nu este enumerat între faptele ilicite cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art. 138 alin. 1 din lege, și nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei.
Totodată, instanța de fond trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 998 - 999 C.civ., dispoziții de asemenea încălcate în speță, care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, precum și condițiile angajării acestei răspunderi, în speță nefiind întrunite aceste condiții ca urmare a lipsei legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2006, derogatorii de la dispozițiile art. 73 din Legea nr. 31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art. 1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedura care are poziția procesuala de reclamant.
Ori, față de prevederile legale sus menționate, fapta prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reținută în sarcina sa, așa cum în mod nelegal a procedat instanța de fond, întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege mai sus expuse.
Curtea, învestită cu soluționarea recursului, a dispus atașarea dosarului de insolvență nr. 460/93/2012 al Tribunalului Ilfov.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea a reținut următoarele :
Criticile aduse sentinței pronunțate în cauză privesc modul de apreciere a probelor administrate și aplicarea dispozițiilor legale incidente la situația de fapt, analiza acestora fiind permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.
Sub aspectul susținerii recurentei în sensul că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1169 C.civ. 1864, aplicabile în cauză, răsturnând sarcina probei, Curtea a constatat că, în realitate, tribunalul a dat relevanța cuvenită normei de drept indicate.
Astfel, în considerentele hotărârii, tribunalul pornește de la elementele de fapt ce îl determină să facă aplicarea dispozițiilor art. 1203 C.civ. referitoare la prezumțiile simple. Concluzia vinovăției pârâtei, respectiv a întrunirii celorlalte condiții ale angajării răspunderii acesteia, intervine abia după reținerea a două prezumții simple fundamentate pe situația de fapt, respectiv a celei de la art. 1203 C.civ. și a celei de la art. 225 C.proc.civ. Și această prezumție este una simplă, iar nu legală, căci, chiar dacă este prevăzută de lege, în realitate, aplicarea sa este lăsată la aprecierea judecătorului. Faptul că articolul 1169 nu este menționat în cuprinsul motivării nu înseamnă că instanța de fond nu l-a avut în vedere și că a procedat la răsturnarea sarcinii probei, astfel cum a susținut recurenta.
Raționamentul instanței de fond este corect. Ambele prezumții simple au fost reținute întemeiat. Astfel, existența sumei de 48.286 lei la sfârșitul anului 2009 coroborată cu dispariția acesteia face necesară aplicarea dispozițiilor art. 1203 C.civ., în sensul că suma respectivă a fost folosită în interesul recurentei sau al altor persoane, față de calitățile de asociat unic și de administrator ale acesteia.
De altfel, prin cererea de recurs, recurenta a recunoscut că suma respectivă a fost ridicată de aceasta cu titlu de salariu, dar a susținut că înființarea societății comerciale a fost doar pentru prestarea unor activități subsumate unui raport de muncă cu S M S.A. Astfel, recurenta invocă nelegalitatea înființării și funcționării societății. Această susținere nu are însă relevanță în cauză, căci societatea a fost înființată de recurentă, a desfășurat activitate comercială și, în final a fost radiată prin sentința de închidere a procedurii insolvenței. Din perspectiva dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 nu interesează scopul urmărit de recurentă la înființarea societății.
În ce privește art. 225 C.proc.civ., Curtea are în vedere că recurenta, în calitate de pârâtă, nu s-a prezentat pentru termenul din 09.01.2013, cu toate că a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal pentru interogatoriu. La acel termen, apărătorul acesteia a susținut că recurenta se află în străinătate, fără însă să depună dovezi în acest sens. Prin urmare, instanța a reținut în mod corect incidența acestei prezumții, sub forma unui început de dovadă împotriva pârâtei.
Concluzia finală a tribunalului este fundamentată pe prezumția că recurenta a folosit banii în interes personal, ceea ce a dus la neachitarea datoriilor și intrarea societății în incapacitate de plată. Este evident că, în raport de suma ce constituie pasivul patrimonial, recurenta avea disponibilul necesar pentru acoperirea acestuia, dar a înțeles să îl folosească în alt scop, motiv pentru care este incident art. 138 alin. 1 lit. a din lege.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← Anulare decizie de impunere și decizie respingere contestație... | Asociaţie nonprofit. Insolvabilitatea fundaţiei. → |
|---|
