Măsuri de interdicţie vizând gospodărirea comunală. Limitele legale ale atribuţiilor Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași
Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Sentinţă comercială nr. 3714 din data de 10.10.2013
Tip : Sentință
Nr. /Data : 3714/CA/10.10.2013
Autor : Tribunalul Iași - Secția a II a Civilă și de contencios administrativ și fiscal
Domeniu asociat - Acte ale autorităților publice
Măsuri de interdicție vizând gospodărirea comunală. Limitele legale ale atribuțiilor Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași
Prin sentința nr. 3714/CA/10.10.2013 pronunțată de Tribunalului Iași. Secția a II a Civilă și de Contencios Administrativ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Municipiul P. reprezentat prin Primarul mun. P. și Primăria Mun. Pa., în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, a fost anulată Ordonanța nr. 1/28.03.2013 emisă de pârâtă, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a Ordonanței nr. 1/28.03.2013.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut următoarele:
Măsura de interdicție dispusă de pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași prin Ordonanța nr. 1/28.03.2013 vizează Serviciul gospodărie comunală Pașcani, pendinte de Primăria Pașcani, după cum în mod expres s-a consemnat în cuprinsul actului contestat, actul fiind totodată înaintat reprezentantului legal al unității administrativ teritoriale spre semnare.
Prin această ordonanță s-a interzis începând cu data de 28.03.2013 desfășurarea activității de îngrijire a animalelor în adăpostul pentru animale fără stăpân Pașcani.
Ordonanța nu cuprinde indicarea temeiului de drept al măsurii, ci doar temeiul de drept care permite reprezentanților pârâtei să efectueze controale și să aplice sancțiuni în materie sanitar veterinară.
Abia prin întâmpinare pârâta a invocat prevederile art. 51 al. 2 lit. c , al. 10 și Anexei 4 din Ordinul ANSVSA nr. 16/2010.
Potrivit acestor prevederi, Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, în cazul în care, în urma controalelor efectuate constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale de funcționare, va emite o notificare operatorului economic verificat și va dispune interzicerea desfășurării activității operatorului economic.
În cazul în care se constată că unitățile prevăzute în anexa nr. 3 funcționează fără certificatul de înregistrare sanitar-veterinară/autorizația sanitar-veterinară, direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, respectiv a municipiul București emite ordonanța privind interzicerea activității, pe care o comunică autorităților teritoriale din cadrul Ministerului Justiției, Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că actul contestat nu are natura juridică a unui proces verbal de contravenție, nefiind descrisă o anumită faptă calificată drept contravenție și nefiind stabilită vreo sancțiune contravențională, motiv pentru care nu pot fi primite criticile reclamanților întemeiate pe prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
La nivelul unităților administrativ teritoriale autoritățile administrației publice locale , respectiv consiliile locale au obligația de a înființa, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân , de a amenaja din fonduri proprii, în funcție de necesitați, adăposturi pentru câinii fără stăpân, respectiv pentru acei câini care circula liberi, fără însoțitor, în locuri publice și de a încadra în serviciile înființate potrivit art. 1 cel puțin un medic veterinar și cel puțin un tehnician veterinar pentru evidenta, supravegherea, asistenta medicală veterinara și efectuarea unor acțiuni sanitare veterinare prevăzute de legislația sanitară veterinar, conform art. 1, 2 din OUG nr. 155/2001.
Ordinul ANSVSA nr. 16/2010 a fost emis pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de inregistrare/autorizare sanitar-veterinara a unitatilor/centrelor de colectare/exploatatiilor de origine si a mijloacelor de transport din domeniul sanatatii si al bunastarii animalelor, a unitatilor implicate in depozitarea si neutralizarea subproduselor de origine animala care nu sunt destinate consumului uman si a produselor procesate
Măsura interzicerii desfășurării activității prevăzută de art. 51 din Ordinul menționat se aplică operatorului economic.
După cum se prevede expres, prin operator economic se înțelege conform art. 2 lit. d din Ordin orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică care desfășoară activități economice supuse controlului sanitar - veterinar.
Din reglementarea OUG nr. 155/2001 instanța constată că acest act normativ are caracter special și impune înființarea serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân în fiecare unitate administrativ teritorială , înființarea adăposturilor și asigurarea asistentei medicale veterinare pentru câinii fără stăpân.
Serviciile înființate administrează pe plan local toate aspectele privind situația câinilor fără stăpân, însă nu desfășoară activități economice și nu se încadrează în categoria operatorilor economici vizați de Ordinul ANSVSA nr. 16/2010 , astfel încât nu se pot fi pasibile de măsurile prevăzute de art. 51 din Ordin .
Prin urmare , pârâta nu putea stabili măsura interzicerii desfășurării activității serviciului specializat din cadrul Primăriei mun. Pașcani, pentru neconformitățile identificate la controlul efectuat , aceasta fiind abilitată a-i aplica doar sancțiuni contravenționale pentru fapte prevăzute de HG nr. 984/2005.
Cererea de suspendare a ordonanței a fost respinsă ca rămasă fără obiect, față de soluția de anulare a actului administrativ.
← Perimare. Calculul termenului. Aplicarea legii în timp | Dizolvare judiciară societate comercială. Neînţelegeri grave... → |
---|