Necompetenţa generală a instanţelor. Jurisprudență Societăţi comerciale
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. **** din data de 10.11.2016
Dosar nr. X
Cod ECLI: X
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. X
Ședința publică de la X
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE X
Grefier X
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe creditoarele SOCIETATEA SWIETELSKY BAUGESELLSCHAFT M.B.H., SOCIETATEA H.F. WIEBE GMBH&CO. KG, SOCIETATEA TAKENAKA CIVIL ENGINEERING & CONSTRUCTION CO. LTD, toate în calitate de membre ale asocierii Swietlesky-Wiebe-Takenaka și pe debitoarea COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CFR SA, având ca obiect ordonanță de plată (art.1013 NCPC
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.03.2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2016, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- Secția a VI-a Civilă la data de X sub nr. X creditoarele X au chemat în judecată pe debitoarea X , solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige debitoarea la plata debitul restant în cuantum de 235.375 euro, echivalentul a 1.047.045,04 lei (la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, aplicabil în data de 24 noiembrie 2015, de l euro = 4,4484 lei, respectiv cursul de schimb de la data emiterii facturii), reprezentând penalități de întârziere prevăzute și datorate de debitoarea CFR, în termen de 10 zile de la data comunicării ordonanței, să emită o ordonanță de plată prin care să se stabilească obligația debitoarei CFR la achitarea acestui debit restant și termenul de plată de 10 zile de la data comunicării ordonanței, să oblige debitoarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că raportul juridic dedus judecății este unul foarte simplu tocmai datorită pretenției concrete și nedisputate care face obiectul prezentei acțiuni. Astfel, obiectul prezentei cereri de ordonanță de plată este reprezentat de o sumă de bani (anume, 235.37565 euro), reprezentând penalități de întârziere prevăzute și datorate de debitoarea CFR conform contractului de reabilitare încheiat între părți. Aceste penalități contractuale de întârziere, în cuantum de 235.375,65 euro, sunt aferente unui debit principal deja achitat în întregime de debitoarea CFR, achitare care avut loc cu întârziere, iar penalitățile solicitate prin prezenta cerere sunt cauzate exact de plata debitului principal cu o întârziere de peste un an de la data scadenței debitului principal.
Consorțiul a încheiat cu debitoarea CFR contractul nr. ROM-P3CW002/2005 în legătură cu Proiectul de Reabilitare a liniei de Cale Ferată București - Constanța (Secțiunile București Nord - Băneasa și Fetești - Constanța) Lot 02. Contractul incorporează Partea I - Condițiile Generale ale Contractului pentru Executarea lucrărilor de construcție de inginerie civilă FIDIC, Cartea Roșie, Ediția 4-a 1987, revizuită în 1992, și Condițiile Speciale - al Contractului, cât și Scrisoare de acceptare.
În același timp, părțile au încheiat la 20 septembrie 2005 Memorandumul de înțelegere, prin care au modificat parțial unele dintre clauzele din Condițiile Speciale și au stabilit că (i) acest act juridic face parte integrantă din Contractul de Reabilitare și că (ii) prevederile Memorandumului de înțelegere prevalează asupra altor clauze cuprinse în Contractul de Reabilitare sau anexele acestuia în ceea ce privește obiectul Memorandumului de înțelegere.
Lucrările aferente Proiectului efectuate în baza contractului de reabilitare au fost finalizate de consorțiu și recepționate de către autoritatea contractantă, expirând între timp și perioada de garanție pentru defecte.
Având în vedere acestea, potrivit prevederilor contractuale, în data de 16 mai 2014, a fost emis de inginerul proiectului - X - certificatul privind garanția pentru defecte. Acest certificat se emite numai la momentul expirării perioadei de garanție pentru defecte și odată emis de inginer reflectă tocmai finalizarea lucrărilor conform prevederilor contractuale aplicabile.
Potrivit prevederilor contractului (art. 60.6 din Condițiile Speciale) la data expirării perioadei de garanție pentru defecte, inginerul va certifica spre plata de către autoritatea contractantă cea de-a doua jumătate a sumelor reținute (prima jumătate fiind certificată la plată după emiterea certificatului de recepție la finalizarea lucrărilor). Pentru context, de-a lungul executării lucrărilor, conform contractului o suma reprezentând 10% din fiecare certificat intermediar de plată se reținea la plată de către autoritatea contractantă (constituind aceste sume reținute, care urmau a se elibera progresiv consorțiului în două tranșe egale începând cu finalizarea și recepția lucrărilor).
Chiar acest certificat privind garanția pentru defecte prevede incontestabil următoarele:
(i) atestă faptul că obligațiile consorțiului de executare și finalizare a lucrărilor au fost integral executate;
(ii) toate defectele au fost remediate spre satisfacția inginerului;
(iii) perioada de expirare a garanției s-a împlinit în data de 29 aprilie 2014; și
(iv) inginerul certifică spre plată la data emiterii certificatului (16 mai 2014) rambursarea către cnsorțiu a celei de a doua jumătăți din suma reținută (adică, suma de 7.911.545,6 euro).
Așadar, chiar acest certificat prevede expres că la data emiterii acestuia, adică 16 mai 2014, în patrimoniul pârâtei X s-a născut obligația de a returna către subscrisa jumătatea a II-a din suma reținută (adică, suma de 7.911.545,46 euro).
Sub-clauza 60.6 prevede cu claritate că "la expirarea Perioadei de Garanție pentru Defecte corespunzătoare Lucrărilor, cea dea doua jumătate a sumelor reținute va fi certificată la plată către Contractor". Potrivit certificatului de garanție pentru defecte, perioada de garanție a expirat la data de 29 aprilie 2014, iar certificarea spre plată a celei de-ale doua jumătăți ale sumelor reținute s-a realizat la data de 16 mai 2014.
Potrivit prevederilor clare ale clauzei 60.8 din condițiile speciale, astfel cum a fost modificată prin Anexa 4 la Memorandumul de înțelegere, debitoarea X avea obligația să facă plata celei de-ale doua jumătăți ale sumelor reținute în termen de 70 zile de la data certificării de către inginer a sumei în cauză, adică în termen de 70 zile de la data de 16 mai 2014.
Termenul 70 zile s-a împlinit în data de 28 iulie 2014, dată la care a devenit exigibilă obligația de plată a sumei de 7.911.545,6 euro, reprezentând cea de-a doua parte din Sumele Reținute, aceasta fiind și data de la care au început să curgă penalitățile de întârziere aferente acestei sume.
În acest context, ulterior expirării perioadei de garanție, a certificării de către inginer și emiterii de către acesta a certificatului privind garanția pentru defecte, consorțiul a emis Factura nr. X către X și a solicitat plata acesteia.
De abia în data de 23 noiembrie 2015, X a achitat integral debitul principal în cuantum de 7.911.545,46 euro-, deși suma trebuia plătită încă de la data de 28 iulie 2014, conform prevederilor contractului de reabilitare (coroborat cu Memorandumul de înțelegere) care corelau termenul de plată cu data emiterii certificatului de garanție pentru defecte.
În consecință, dat fiind depășirea termenului de plată, în data de 24 noiembrie 2015, creditoarea a comunicat către X Factura seria X — aferentă penalităților de întârziere în cuantum de 235.375,63 euro, echivalentul a 1.047.045,04 lei (la cursul de schimb BNR din data facturii, 24 noiembrie 2015, de l,00 euro = 4,4484 lei) reprezentând penalitățile de întârziere aferente debitului principal, penalități datorate conform Clauzei 7 din Memorandumul de înțelegere din 20 septembrie 2005, coroborate cu sub-clauza 5.2 din condițiile speciale la contract.
În data de 15 decembrie 2015, debitoarea X, prin adresa nr. X, ne-a returnat Factura X, motivând că nu poate efectua plata penalităților de întârziere întrucât sumele reprezentând penalitățile trebuiau incluse de către Inginer în cuprinsul Certificatului" final.
Astfel, reclamanta comunicat în data de 14.01.2016, prin executor judecătoresc—, cât și prin poștă cu dovadă de comunicare, o somație de plată conform prevederilor art. 1015 alin. (1) C.pr.civ, prin care a somat-o pe debitoarea X să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.
Până la data prezentei cereri de chemare în judecată debitoarea X nu a achitat debitul datorat și nici nu a răspuns în vreun alt fel somației de plată transmise prin executor judecătoresc.
Având în vedere caracterul cert, lichid și exigibil al creanței urmărite, comunicarea somației de plată și expirarea termenului de plată de 15 zile prevăzut de art. 1015 C.pr.civ., precum și atitudinea de pasivitatea a debitorului cu privire la achitarea debitului urmărit, subscrisa am formulat prezenta acțiune pentru recuperarea acestuia pe cale judiciară.
Creanța urmărită de 235.375, euro este o creanță certă, lichidă și exigibilă și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1014 C.pr.civ.
Creanța urmărită rezultă dintr-un contract încheiat între un profesionist și o autoritate contractantă
Creanța urmărită reprezentând penalități de întârziere aferente sumei datorate a fi rambursată creditoarea (respectiv cea de-a doua jumătate a sumelor reținute), rezultă din contractul de reabilitare încheiat între consorțiu în calitate de profesionist - prestator a lucrărilor aferente proiectului de reabilitare - și debitoarea X în calitate de autoritate contractantă, adică de beneficiară a acestor lucrări, clauza 60.8 din condițiile speciale ale contractului, Anexa la ofertă (astfel cum a fost modificată prin Articolul 7 din Memorandumul de înțelegere) și din Factura nr. X comunicată către X.
Creanța reclamantelor are caracter cert, lichid și exigibil
Astfel, potrivit art. 663 alin. (2) C.pr.civ., "creanța este certă când existența neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu ".
Potrivit alin. (3) al aceluiași articol "creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlu executoriu conține elementele care permit stabilirea lui".
În același timp, potrivit alin. (4), "creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Potrivit opiniilor doctrinare, întrucât finalitatea demersului creditorului rezidă în emiterea de către instanță a unei ordonanțe de plată ce are valoarea unui titlu executoriu, actul juridic reprezentând cauza dreptului de creanță nu trebuie să fie el însuși titlu executoriu. Totuși, în mod indubitabil, dovada caracterului cert al creanței presupune dovada că "existența sa neîndoielnică rezultă din însuși" actul juridic care o constată. În mod similar, caracterul lichid al creanței pretinse trebuie să poată fi determinat prin raportare la elementele conținute în însuși actul juridic ce constată creanța.
În aceste condiții, existenta neîndoielnică a creanței consorțiului, a cuantumul acesteia și scadența acesteia rezultă atât din clauzele clare și neîndoielnice ale contractului de reabilitare încheiate de părți, cât și din Factura X și desfășurătorul alăturat acesteia.
Astfel, în conformitate cu prevederile contractuale cuprinse în clauza 60.8 din condițiile speciale " în cazul în care Beneficiarul nu efectuează plata în termenul stabilit, Beneficiarul va plăti contractorului dobândă, calculată lunar la rata/ratele indicate în anexa la ofertă, asupra tuturor sumelor neplătite, de la data la care acestea trebuiau plătite ".
Articolul 7 din Memorandumul de înțelegere modifică anexa la ofertă la care face referire sub-clauza 60.8 și prevede că rata dobânzii va fi echivalentă cu dobânda medie anuală LIBOR pentru EURO + 2%. Prevederile Memorandumului de înțelegere prevalează.
În conformitate cu prevederile exprese ale sub-clauzei 5.2 din condițiile speciale, prevederile contractului au prioritate față de toate celelalte documente parte a documentației de licitație, iar Memorandumul de înțelegere, prevede clar că acesta este parte din contract și că va avea prioritate față de orice alt document al contractului.
În aceste condiții, după cum rezultă cu claritate la o simplă lecturare coroborată a prevederilor contractuale, începând cu data scadentei debitului principal - 28 iulie 2014 - și până la data achitării cu întârziere a debitului principal (23 noiembrie 2015), debitoarea X datorează penalități de întârziere calculate la rata echivalentă cu dobânda medie anuală LIBOR pentru EURO + 2% aplicată asupra debitului principal de 7.911.545,46 euro, achitat cu întârziere.
Cumulul tuturor acestor penalități de întârziere datorate de debitoarea X pentru plata cu întârziere este cuprins în factura X și în Tabelul anexat acesteia care conține calculul efectuat conform prevederilor contractuale al penalităților datorate de X raportat la numărul efectiv de zile de întârziere.
Astfel, creanța solicitată prin prezenta acțiune reprezenta tocmai un cumul al penalităților datorate de pârâtă pentru fiecare zi de întârziere, determinată potrivit prevederilor contractuale menționate, suma fiind reflectată în Factura X, iar debitul este exigibil, cert și lichid.
Însăși debitoarea X a admis caracterul cert, lichid și exigibil scadenței al creanței urmărite în prezenta cauză, existența, cuantumul și exigibilitatea acesteia nefiind contestate în vreun fel de către X prin adresa de răspuns nr. X.
Astfel, prin intermediul acestei adrese, X a informat doar că în opinia (eronată) a acesteia sumele pe care X le datorează trebuiau incluse (ca simplă formalitate) de inginer în certificatul final.
Or, potrivit mecanismului contractual agreat inginerul are competența profesională atribuită contractual de a certifica aspecte tehnice ce țin de gradul și modul de executare a lucrărilor obiect al contractului și a sumelor aferente acestor lucrări, nu și competența de a certifica penalitățile de întârziere aferente unui debit principal acceptat și recunoscut atât de Inginer cât și de X, debit care a și fost achitat în întregime (deși foarte tardiv) de către pârâtă.
Așadar, este clar că debitoarea X nu a contestat existența debitului principal sau cuantumul acestuia, sau faptul că ar fi datorat de către aceasta, deci acesorium sequitur principale; X considera în mod eronat că trebuia îndeplinită formalitatea certificării acestui debit de către Inginer, deși penalitatea de întârziere nu are nimic tehnic în ea, iar finalizarea lucrărilor a fost certificată de Inginer.
Mai mult, această eroarea în care se află X rezultă inclusiv din faptul că inginerul ar fi fost, oricum, în imposibilitatea obiectivă de a certifica penalitățile de întârziere la plată, în cadrul certificatului final, având în vedere că inginerul nu avea cum să aibă cunoștință (anticipat) asupra faptului că debitoarea X urma să întârzie plata debitului principal sau asupra duratei acestei întârzieri (peste un an de la data scadenței). Astfel cum am menționat mai sus, de altfel, Inginerul nici nu are competențe în acest domeniul, rolul său fiind unul de consultant tehnic, și nu de contabil.
Penalitățile de întârziere sunt creanțe accesorii debitului principal (respectiv sumelor reținute), regimul lor juridic urmând soarta creanței principale. În aceste condiții, inginerul a certificat spre plată creanța principală potrivit sub-clauzei 60.6 din condițiile speciale, la data emiterii certificatului privind garanția pentru defecte (16 mai 2014), urmând ca X să ramburseze către consorțiu cea de a doua jumătate din suma reținută (adică suma de 7.911.545,46 euro) în termen de 70 de zile.
Așadar, în baza principiului accesoriul urmează soarta principalului, certificarea spre plată a creanței principale are ca efect certificarea implicită spre plată și a creanțelor accesorii rezultate din neexecutarea la timp a obligației de a creanței principale cu privire la care Inginerul a determinat clar și fără echivoc că este datorată.
Mai mult, inginerul:
i. Nu putea în mod obiectiv și nu trebuia să certifice decât rambursarea creanței principale, motiv pentru care potențialele accesorii pentru neexecutarea obligației de plată a creanței principale revenind în sarcina X ca o consecință intrinsecă și accesorie pentru neplata la termen a debitului principal; dacă X achita creanța principală la expirarea termenului de 70 de zile fără nicio întârziere, nu începeau să curgă penalitățile de întârziere și deci X nu avea obligația să le plătească;
ii. Nu realizează aprecieri legale sau interpretări ale clauzelor contractuale cu privire la plata penalităților de întârziere pentru neexecutarea la timp a unei obligații principale de plată stabilită și certificată de acesta în sarcina X;
iii. Nu avea competența de a certifica plata penalităților de întârziere datorate de X, tocmai pentru că o asemenea formalitate de certificare a penalităților de întârziere aferente debitului principal ar fi perpetuat (prelungit) starea de culpă a X, care stăruia în întârzierea sa cu privire la plata debitului principal.
Oricum, în data de 27 octombrie 2015, inginerul a notificat consorțiul despre faptul că atribuțiile acestuia cu privire la proiect au încetat și că orice aspect adițional legat de acest proiect de reabilitare (deci inclusiv aspectul dedus judecății) ar trebui adresat către și rezolvat direct de către debitoarea X.
Așadar, și din această perspectivă nu există nici obligația și nici posibilitatea de a certifica sumele în cauză de către inginer.
Inginerul este persoana numită de către debitoarea X, acționând practic ca un mandatar al acestuia, raporturile juridice dintre X și Inginer fiind reglementate printr-un contract distinct, la care consorțiul nu este parte.
Rezultă că, în fapt, debitoarea X (care are cunoștință de încetarea atribuțiilor inginerului având în vedere că inginerul este numit și plătit de către ea însăși) încearcă prin acest argument să se eschiveze de la obligația sa contractuală de a plăti debitul urmărit, adică își invocă propria turpitudine pentru a evita plata debitul solicitat.
Mai mult, chiar și dacă am face abstracție de aspectele menționate sunt aplicabile prevederile art. 2538 alin. (2) C.civ..
Or, CFR (i) achitând debitul principal a realizat o plată parțială ce valorează recunoaștere pentru penalități de întârziere și (ii) dacă legea prevede că plata penalităților de întârziere valorează recunoaștere de datorie cu atât mai mult plata cu întârziere a debitului principal valorează recunoaștere a penalităților de întârziere aferente acestuia.
Astfel, rezultă că CFR are un debit cert, lichid și exigibil față de reclamante cu privire la plata penalităților de întârziere, debit pe care îl solicităm spre plată prin prezenta acțiune.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1015 și următoarele NCPC.
Debitoarea X a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, Secției X Civilă, excepția inadmisibilității acțiunii pe lipsa plângerii prealabile, precum și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
În motivare debitoarea a arătat că potrivit Clauzei 67.1 din condițiile generale din contract X ediția X, aplicabil în cauză " în situația în care apare un litigiu de orice natură între investitor și antreprenor în legătură cu sau rezultând din contract sau execuția lucrărilor, fie în cursul execuției, fie după terminarea acestora, incluzând orice litigiu privind otice opinie, dispoziție, decizie, certificare sau evaluare a inginerului, problema în discuție, In primă mutantă, va fi prezentată în scris inginerului. (...) inginerul va notifică investitorul și antreprenorul despre decizia sa ".
Prin anexa la ofertă denumită ,.,(...) APPENDIX TO BID " parți integrantă a contractului încheiat cu antreprenorul, capitolul privind procedura de soluționare a disputelor și arbitrajului, se clarifică expres modul de soluționare a disputelor dintre părți.
Astfel, prin acesta anexă la ofertă se precizează la pct. 67 faptul că dacă una dintre părți nu este de acord cu soluția dată de inginerul FIDIC, acea dispută va fi înaintată către de Comisia de Adjudecare a Disputelor.
Din interpretarea acestor clauze compromisorii reiese că orice diferend intervenit între părți va fi soluționat mai întâi de inginerul FIDIC, iar dacă una dintre părți nu este de acord cu măsura dispusă de inginer, aceasta se va adresa Comisiei de Adjudecare a Disputelor.
Pretențiile solicitate de reclamant nu au fost acceptate de Inginerul FIDIC printr-un certificat interimar/final de plată, fapt arătat, de debitoare creditoarei prin adresele nr. X și X.
Prezentul contract dedus judecății este reglementat de regulile FIDIC 1987, iar disputele se soluționează potrivit acestor clauze contractuale.
Pașii procedurali ce trebuiesc urmați în cadrul acestui tip de contract sunt:
- partea interesată se adresează inginerului FIDIC (consultant) cu o revendicare;
- inginerul se pronunță pe solicitarea părții interesate și emite un certificat interimar/final de plată;
- partea nemulțumită de soluția inginerului FIDIC, se va adresa Comisiei de Adjudecare a Disputelor, denumită CAD;
- parte nemulțumită de soluția dată de CAD se va adresa Tribunalului Arbitral Internațional Cum părțile contractante, la încheierea contractului, au înțeles să prevadă expres că orice dispută intervenită să fie soluționată de CAD, respectiv pe calea arbitrajului internațional, instanțele judecătorești nu sunt competente să soluționeze prezenta cauză.
Față de cele arătate, se solicită respingerea acțiunii ca introdusă la o instanță necompetentă general să soluționeze prezenta cauză.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului București - Secția X Civilă s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 teza a II a din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările și modificările ulterioare, "(...) litigiile privind actele administrative emise, sau încheiatele autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel".
X este autoritate publică centrală potrivit dispozițiilor art. 2 alin.l litera, h) teza a II din Legea nr. 554/2004. care prevăd expres că "(...) sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
X este o companie națională cu capital integral de stat, Statul Român fiind unicul acționar. Compania a fost înființată prin HG nr.581/7.998 ca urmare a reorganizării prin divizare a regiei autonome X în anul 1998, dispusă prin OUG ur.12/1998.
Potrivit art. 6 din HG 581/1998 X desfășoară activități de interes public național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării și are ca principal obiect principal .de activitate gestionarea infrastructurii feroviare publice si punerea acesteia la dispoziția operatorilor de transport feroviar.
În anexa nr.2 la HG nr.581/1998, astfel cum a fost modificată prin HG nr.589/2006, sunt enumerate și definite elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice.
X deține în regim de concesiune infrastructura feroviară publică, în temeiul Contractului de concesiune nr.224/2002, încheiat între X, în calitate de concedent și X, în calitate de concesionar. Potrivit dispozițiilor art. art. 2 alin. l litera c) teza a II din Legea nr. 554/2004, "(...) sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice cate au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Creditoarea și-a întemeiat pretențiile pe contractul X. în legătură cu proiectul de reabilitare a liniei Cf X- X. Lot2
Acest contract în legătură cu execuția căruia a luat naștere litigiul dintre părți. este un contract administrativ pentru următoarele argumente:
- infrastructura feroviară publică este proprietate a Statului Român, fiind dată în administrare Ministerului Transporturilor (MT); gestionarea și exploatarea infrastructurii feroviare publice se realizează de către X. companie națională, care deține infrastructura feroviară publică în regim de concesiune în temeiul Contractului de concesiue nr.224/2002:
- contractul ROM -P3CW002/2005 privind Reabilitarea Urnei de cale ferata București - Constanța. Lot,2" din care izvorăște suma pretinsă prin prezenta acțiune, a fost încheiat de către X, care a acționat în regim de putere publică în numele și pentru Statul Român (reprezentat de MT), debitoarea având calitatea de gestionar al infrastructurii feroviare publice (în temeiul contractului de concesiune - și a legii) și a fost contrasemnat de Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului (în prezent Ministerul Transporturilor) in calitatea acestuia de reprezentant al Statului Roman și ordonator principal de plăți.
- obiectul contractului: reabilitarea liniei de cale ferata București - Constanța, bun ce aparține domeniului public al statului
- sursa de finanțare - finanțare externă stabilită prin Legea nr. 528/2001.
Pe fondul cauzei debitoarea a arătat că cererea creditoarei este inadmisibilă deorece pretențiile solicitate nu pot face obiectul dispozițiilor art.1014 rap. la art. 663 alin. 2,3 și 4 NCPC Creanța ce face obiectul dosarului dedus judecății nu este o creanță certă și exigibilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 663 NCPC.
La termenul de judecată din data de X, instanța a pus în discuție excepțiile invocate de debitoare, respectiv excepția necompetenței generale, excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței funcționale a Tribunalului București Secția X Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că excepția necompetenței generale, ce are prioritate față de excepția necompetenței materiale și de excepția necompetenței funcționale, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Creditoarea a formulat o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată pentru suma de 235.375,65 euro reprezentând penalități datorate în temeiul contractului de reabilitare nr. X încheiat între părți, contract care încorporează Partea I Condițiile Generale ale Contractului pentru Executarea lucrărilor de construcție civilă FIDIC, Cartea Roșie, Ediția a 4-a 1987.
În raport de prevederile clauzei 67 din condițiile generale ale contractului (filele 159/163 din volumul 2) instanța reține faptul că părțile au stabilit competența de soluționare a tuturor litigiilor decurgând din contract în favoarea Camerei Internaționale de Comerț (ICC Paris, Franța).
Astfel, potrivit clauzei 67.1 în cazul în care între beneficiar și antreprenor intervine o dispută de orice fel în legătură cu sau care decurge din contractul sau din executarea lucrărilor (inclusiv orice litigiu cu privire la orice opinie, instrucțiune, determinare, certificat sau evaluare a inginerului) disputa se prezintă inițial în scris Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD) pentru o decizie. Clauzele 67.1 - 67.3 reglementează condițiile numirii membrilor comisiei și procedura de urmat în fața acesteia. Clauza 67.4 prevede că orice dispută cu privire la care decizia comisiei nu a devenit finală și obligatorie în conformitate cu 67.2, respectiv orice dispută cu privire la care nu s-a ajuns la soluționarea pe cale amiabilă va fi soluționată (cu excepția cazului în care în contract se prevede altfel) în conformitate cu regulamentul de conciliere și arbitraj al Camerei Internaționale de Comerț (ICC Paris, Franța) de către unul sau mai mulți arbitri în conformitate cu aceste norme.
Având în vedere clauza compromisorie prevăzută în contract, care prevede competența de soluționare a oricărui litigiu rezultat din contract pe calea arbitrajului internațional, instanța apreciază că instanțele române nu sunt competente general să soluționeze prezentul litigiu.
Art.554 alin.2 NCPC prevede că instanța română reține spre soluționare procesul dacă:
a) pârâtul și-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenția arbitrală.
b) convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
Instanța apreciază că niciuna din situațiile prevăzute de art.554 alin.2 NCPC nu este aplicabilă.
Astfel, pârâta a invocat excepția necompetenței generale în temeiul clauzei compromisorii.
Pe de altă parte clauza compromisorie nu este nulă sau inoperantă. Nu se poate susține faptul că Clauza 67 a devenit inoperantă întrucât nu a fost constituită Comisia de Adjudecare a Disputelor. Împrejurarea că nu s-a constituit Comisia de Adjudecare a Disputelor în termen de 28 de zile de la data începerii conform clauzei 67.1 alin.2 nu prezintă relevanță în raport de prevederile clauzei 67.6 care prevede următoarele: "În cazul în care numirea membrilor comisiei, inclusiv orice înlocuire fie a încetat, fie a expirat, orice astfel de dispută menționată la Sub-clauza 67.2 va fi soluționată prin arbitraj în conformitate cu prevederile sub-clauzei 67.4. Dispozițiile sub-clauzei 67.2 și 67.3 nu se aplică unei astfel de sesizări";.
De asemenea, nu s-a dovedit faptul că tribunalul arbitral nu se poate constitui din cauze vădit imputabile debitoarei.
Instanța reține și faptul că în cauză nu prezintă relevanță împrejurarea ca obiectul cererii este penalități, care sunt solicitate după data finalizării proiectului în raport de prevederile clauzei 67.4 alin.3 din condițiile generale care prevăd că "Acțiunea arbitrală poate fi începută înainte sau după finalizarea lucrărilor…";
De asemenea, instanța apreciază că nu poate fi primită susținerea creditoarei în sensul că părțile au înțeles să supună competenței arbitrale doar litigiile ce au ca obiect soluționarea notificării de nemulțumire asupra deciziei pronunțate de către CAD, în raport de prevederile exprese ale clauzei 67.1 care are în vedere orice dispută de orice fel în legătură cu sau care decurge din contract sau executarea lucrărilor.
Susținerea creditoarei referitoare la încălcarea art.6 alin.1 NCPC și a ordinii publice de drept internațional privat român din care fac parte principiile constituționale inclusiv art.126 alin.5 din Constituție sunt nefondate, în raport de împrejurarea că legea permite inserarea în contracte a clauzelor compromisorii ori convențiilor arbitrale și de faptul că părțile au inserat în contract o clauză compromisorie, înțelegând să deducă orice litigiu decurgând din contract arbitrajului internațional.
De asemenea, având în vedere faptul că părțile au inserat în contract o clauză compromisorie și că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art.554 alin.2 NCPC, instanța reține că părțile au convenit a nu supune instanțelor judecătorești litigiile dintre acestea izvorând din contractul de reabilitare nr.ROM-P3 CW002/2005.
Împrejurarea că cererea de chemare în judecată este întemeiată în drept pe dispozițiile art.1013 și următoarele NCPC, care reglementează procedura specială a ordonanței de plată, nu are relevanță, având în vedere faptul că raportul juridic dedus judecății în procedura ordonanței de plată este același cu cel al cererii în pretenții de drept comun care ar putea fi introdusă de creditoare.
În lipsa unei convenții a părților cu privire la inaplicabilitatea clauzei compromisorii în procedurile speciale reglementate de legea română instanța de judecată română nu are competența generală de a se pronunța cu privire la litigiile dintre părți născute din contract, nici în cadrul procedurii de drept comun, nici în cadrul procedurii ordonanței de plată.
Existența clauzei compromisorii exclude integral competența instanțelor judecătorești, inclusiv cu privire la procedurile speciale reglementate de legea română, cum este procedura ordonanței de plată. Părțile puteau include o clauză care să excludă clauza compromisorie în proceduri speciale reglementate de legea română, având în vedere faptul că la data încheierii contractului legea română având în vedere faptul că la data încheierii contractului legea română prevedea o procedură specială - procedura somației de plată.
De asemenea, în cursul executării contractului părțile puteau încheia un act adițional la contract prin care să prevadă că se pot soluționa de instanțele judecătorești române pe calea ordonanței de plată litigii rezultând din contractul de reabilitare ce constituie temeiul prezentei cereri.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite excepția necompetenței generale invocată de debitoare și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art.132 alin.4 NCPC va respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor judecătorești române.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești române.
Respinge ca nefiind de competența instanțelor judecătorești române cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarele X cu sediul în X, înmatriculată la X sub nr. X, având CUÎ X, având cont bancar deschis la X, IBAN X, BIC: X, X cu sediul în X, înmatriculată în Registrul Comerțului de pe lângă X sub nr. X, având CUÎF X, cont bancar deschis la banca X, BIC X, codul IBAN: X, X persoană juridică japoneză cu sediul în X, înmatriculată la Registrul Comerțului de pe lângă instanța X, sub nr. X toate în calitate de membre ale consorțiului X cu sediul fiscal în X Str. X nr. X, et. X, ap. X, sectorul X și cu sediul ales la X situat în X, în contradictoriu cu debitoarea X, cu sediul în X, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. X, având CUÎ X .
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul București Secția a VI A Civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi X.
Președinte, Grefier,
Red. X
Dact.V/6 ex.
Comunicat ………...
Ex. …………………
| ← Clauze abuzive. Jurisprudență Societăţi comerciale | Faliment – admisibilitatea cererii de ordonanţă... → |
|---|
