Prescripţie extinctivă. Exercitarea rolului activ al instanţei.

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Unirea excepţiei cu fondul pentru a determina momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Art.137alin.1 şi art.129 alin.5 Cod procedură civilă art.1 şi art.7 din Decretul nr.167/1958

Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, iar în conformitate cu prevederile alin.2 ale aceluiaşi articol, excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Conform dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit prin lege, termen care, potrivit art.7 din acelaşi decret, începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Pentru calculul termenului de prescripţie este important, aşadar, ca instanţa să determine, prin administrarea de probe suplimentare, momentul de la care acest termen începe să curgă. În condiţiile în care probele sunt necesare, în acelaşi timp, şi pentru judecarea fondului cauzei, în exercitarea rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 Cod procedură civilă, instanţa va uni excepţia prescripţiei cu fondul cauzei.

Prin sentinţa nr.270 din 03.04.2013, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia a II-a Civilă, de contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.3595/104/2012, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta COMUNA TESLUI, prin Primar şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M C SRL, în contradictoriu cu pârâta COMUNA TESLUI, prin primar, ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin contractul de achiziţie de lucrări nr.584 din 25.03.2008, reclamanta SC M C SRL s-a obligat să execute lucrarea ,,Asfaltare drumuri locale sat Moşteni, comuna Teslui, judeţul Olt’’, preţul contractului de achiziţie fiind de 157.153,72 lei, la care s-a adăugat TVA în cuantum de 29.859,21 lei, preţ care a fost achitat integral de către pârâtă.

Pe parcursul execuţiei lucrărilor contractului nr.584/25.03.2008, s-a constatat că mai este necesar să se execute terasamente pe toată lungimea şi pe toată lăţimea drumului, în vederea refacerii patului drumului, aşa cum rezultă din dispoziţia de şantier referitoare la lucrarea „Asfaltare drumuri locale, sat Moşteni, comuna Teslui’’, dispoziţie care a fost semnată de beneficiar, proiectant şi constructor, cu menţiunea că se vor întocmi o notă de comandă suplimentară şi un act adiţional la contractul încheiat.

În speţă, nu există dovada încheierii actului adiţional, iar în ceea ce priveşte nota de comandă suplimentară, aceasta a fost întocmită de către proiectant, nefiind însuşită de reprezentanţii debitoarei comuna Teslui, judeţul Olt.

Referitor la contravaloarea facturii nr.07494469 din 11.11.2008, în sumă de 48.187,16 lei, ce face obiectul prezentei cauze, creditoarea SC M C SRL a mai promovat o cerere pentru emiterea somaţiei de plată împotriva debitoarei Primăria Comunei Teslui, prin Primar. Prin sentinţa nr.788 din 12.04.2012, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr.12984/311/2010, s-a admis în parte cererea creditoarei, reţinându-se că suma de 48.187,16 lei nu reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deoarece cuantumul acesteia nu rezultă dintr-un înscris însuşit de debitoare prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

S-a reţinut că expertul desemnat în cauză a menţionat în cuprinsul raportului de expertiză că lucrările ce au făcut obiectul facturii nr. 07494469 din 11.11.2008, care au constat în umplerea gropilor şi şanţurilor cu pământ, nu mai pot fi identificate după 5 ani, nu au legătură cu lucrările executate în baza contractului de achiziţie şi a susţinut că nu se poate pronunţa dacă erau necesare sau nu, însă, în opinia sa, lucrările au fost realizate cu respectarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr.50/1991.

În raport cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi raport de expertiză, instanţa a constatat că: preţul contractului de achiziţii publice a fost achitat integral de pârâtă, iar clauzele contractului nu au fost modificate printr-un act adiţional; la art. 16 din contract se prevede că părţile vor stabili totalul cheltuielilor suplimentare care se va adăuga la preţul contractului, astfel încât factura nr.07494469 din 11.11.2008 a fost emisă unilateral de societatea reclamantă pentru executarea unor lucrări care nu au făcut obiectul contractului, nefiind semnată şi ştampilată de către debitoare; nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că recepţia finală a lucrărilor contractului de achiziţie, efectuată la data de 04.08.2010, reprezintă momentul de la care se calculează termenul de prescripţie pentru partea din obligaţia corelativă neexecutată de către una din părţi, fiind condiţionat dreptul la acţiune de finalizarea lucrărilor.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC M C SRL, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recurenta a invocat, ca prim motiv de recurs, faptul că admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune nu este motivată în fapt şi în drept, reţinerea şi motivarea ei fiind rezultatul analizei pe fond a cauzei, fără ca instanţa să fi dispus, în prealabil, unirea acesteia cu fondul.

A susţinut că soluţionarea acestei excepţii trebuia să se facă prealabil cercetării fondului, eventuala ei admitere făcând inutilă analiza pe fond a cauzei.

Motivarea pe fondul cauzei şi pronunţarea pe excepţie a considerat că este de natură a determina nelegalitatea şi contradictorialitatea sentinţei, imposibilitatea de a stabili dacă lucrarea a fost efectuată sau nu, sau dacă, prin raportare la factura nr.07494469/11.11.2008, lucrarea a fost realizată, dar dreptul de creanţă, materializat în aceasta, nu mai poate fi obţinut, acţiunea fiind prescrisă.

A precizat că data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrării şi data emiterii facturii reprezintă momente cu semnificaţie diferită, iar acceptarea primei (04.08.2010) exclude un calcul a termenului de prescripţie începând cu data de 11.11.2008.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă a vizat faptul că instanţa de fond s-a raportat în mod unilateral la materialul probatoriu administrat în cauză, în a cărui interpretare a făcut abstracţie de dispoziţiile contractului de achiziţie publică nr.584/25.03.2008, legea părţilor şi concluziile raportului de expertiză.

În privinţa dispoziţiilor contractuale obligatorii între părţi a arătat că instanţa de fond nu a analizat şi nu a coroborat dispoziţiile art.62, art.10.4 alin.1 şi 2; art.19.4, 19.5 şi 19.6 susţinând că, din aprobarea acestor dispoziţii, rezultă că orice termen de prescripţie în executarea acestui contract nu putea curge decât de la data întocmirii procesului - verbal de recepţie finală(04.08.2010).

În continuarea motivării recursului, a susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere faptul că între părţi s-a încheiat un contract cu executare succesivă, fiind valabil un singur termen, al finalizării lucrării pentru fiecare prestaţie, indiferent de data efectuării ei, precum şi faptul că finalizarea lucrării, materializată prin încheierea procesul verbal de recepţie finală, stinge drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor şi reprezintă momentul de la care se pot calcula termene de prescripţie pentru un eventual apel la justiţie, menit să asigure realizarea drepturilor şi obligaţiilor corelative.

Referitor la factura nr. 07494469/11.11.2008, a susţinut că nu poate fi analizată separat de lucrarea în ansamblu şi finalizarea ei; chiar în situaţia în care era însuşită sub semnătură şi ştampilă de către autoritatea contractantă, termenul de prescripţie trebuia să curgă de la data încheierii procesului verbal de recepţie finală, faptul că factura nu a fost însuşită sub ştampilă şi semnătură impunea, cu atât mai mult, analizarea ei odată cu expirarea contractului, recepţia finală reprezentând momentul de la care devine incident principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Recurenta a mai arătat că: odată finalizat contractul şi îmbogăţirea fiind produsă, se naşte dreptul la acţiune pentru recuperarea pagubei în patrimoniul uneia dintre părţi; raportul de expertiză, dispoziţia de şantier, nota de comandă suplimentară, lista de materiale şi devizul de lucrări semnate de beneficiar şi proiectant atestă că lucrarea de refacere a patului drumului a fost efectuată din dispoziţia beneficiarului şi a proiectantului, suplimentar faţă de cadrul contractual; motivaţia neînsuşirii şi nevalabilităţii acestora în lipsa unui act adiţional la contract nu subzistă, deoarece, pe de o parte, contractul obligă executantul să execute dispoziţiile beneficiarului şi proiectantului, iar pe de altă parte, dispoziţia de şantier, devizul de lucrări şi lista de materiale însuşite de proiectant şi beneficiar suplinesc întocmirea acestuia, fiind echivalente şi dovedind prestarea lucrării.

Din analiza dispoziţiilor contractuale a susţinut că nu rezultă necesitatea întocmirii actului adiţional, părţile convenind că este posibilă efectuarea unor lucrări suplimentare din dispoziţia beneficiarului.

Criticile recurentei au vizat şi raportul de expertiză efectuat în cauză, cu motivarea că nu există legătură între concluziile sale şi înscrisurile depuse la dosar.

In privinţa concluziilor de la punctul 2 al raportului, a susţinut că nu pot constitui argument al motivării sentinţei, întrucât lucrările de refacere a patului drumului nu au fost prevăzute în contract, existenţa lor fiind însă certificată de procesul verbal nr.3 de recepţie calitativă, însuşit prin semnătură şi ştampilă de intimata pârâtă, la data de 07.10.2008.

La data de 09.09.2013, intimata pârâtă comuna TESLUI, prin Primar, a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivând că instanţa de fond a admis corect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în condiţiile în care termenul general de prescripţie a început să curgă de la data de 12.11.2008, ziua imediat următoare emiterii facturii neînsuşită de către pârâtă.

A susţinut că hotărârea este motivată în fapt şi în drept, iar admiterea excepţiei după administrarea probatoriului nu poate reprezenta un element de nelegalitate.

In privinţa facturii nr. 07494469/11.11.2008, a precizat că nu este emisă în baza contractului de achiziţie, iar referitor la probele administrate la fond a învederat că au folosit pentru a se stabili dacă recurenta a prestat lucrări intimatei pentru suma solicitată, dacă factura a fost emisă ori nu în baza contractului părţilor. Cum din aceste probe a rezultat că factura nu a fost emisă în baza contractului şi nu s-a dovedit că recurenta ar fi efectuat alte lucrări decât cele contractate, instanţa de fond le-a avut în vedere pentru a stabili momentul de la care începe termenul de prescripţie, apreciind corect că este reprezentat de data emiterii facturii.

A mai arătat că recurentul încearcă să inducă în eroare instanţa de recurs prin invocarea unor clauze contractuale ce nu au nicio legătură cu factura pe care îşi bazează pretenţiile, că listele cu cantităţile de lucrări invocate de către recurentă cuprind lucrările ce au făcut obiectul contractului, conform caietului de sarcini şi ofertelor de la licitaţie şi că nu există acte care să se refere la eventualele lucrări suplimentare.

Cât priveşte înscrisul existent la fila 81 numit "dispoziţie de şantier", a susţinut că nu poate fi încadrat în prevederile art. 23 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, întrucât: nu are număr de înregistrare; este nedatat; ,,terasamentele" pentru refacerea drumului sunt cuprinse în proiectul tehnic şi caietul de sarcini ale contractului de achiziţie, dar şi în procesul-verbal de recepţie calitativă nr. 3/07.11.2008, în care se menţionează expres "Patul drumului a fost executat conform proiectului tehnic şi caietului de sarcini"; deşi în aşa numita "dispoziţie de şantier" se menţionează că "se va întocmi un act adiţional la contractul încheiat", un astfel de act nu s-a încheiat; chiar în expertiză, la pct. 2, se menţionează că lucrările din factură nu au legătură cu contractul părţilor.

Examinând sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs formulate şi dispoziţiile legale invocate, Curtea a reţinut că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

In speţă, s-a constatat că, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Comuna Teslui, prin Primar, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei SC M C SRL SLATINA, stingerea prin prescripţie a dreptului reclamantei de a obţine concursul organelor de justiţie pentru realizarea pretinselor sale drepturi, motivând, în esenţă, că reclamanta nu şi-a valorificat dreptul la acţiune în intervalul de timp de 3 ani, stabilit prin art. 3 din Decretul nr.167/1958.

S-au avut în vedere prevederile art. 1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit prin lege, termen care, potrivit art.7 din acelaşi decret, începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, din interpretarea cărora rezultă că, pentru calculul termenului de prescripţie de trei ani, este important ca instanţa să determine momentul de la care acest termen începe să curgă.

Prin urmare, pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a considerat că se impunea administrarea de probe suplimentare cu scopul de a se constata momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, moment în determinarea căruia avea importanţă atât data efectuării lucrărilor la care se face referire în factura nr. 07494469/ 11.11.2008, cât şi legătura acestora cu lucrările executate în baza contractului de achiziţie.

În condiţiile în care probele erau necesare, în acelaşi timp, şi pentru judecarea fondului cauzei, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la 10 octombrie 2012, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art.137 alin.2 Cod procedură civilă ., unind excepţia cu fondul cauzei.

Totodată, luând în considerare faptul că art.137 alin.2 Cod procedură civilă constituie o derogare de la regula instituită de alin.1 al aceluiaşi articol, unind excepţia cu fondul şi administrând probele comune (înscrisuri şi raport de expertiză tehnică în specialitatea construcţii), după închiderea dezbaterilor, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei peremptorii a prescripţiei, a cărei admitere, motivată în fapt şi în drept, astfel cum rezultă din observarea considerentelor sentinţei, a condus la respingerea acţiunii.

Opţiunea instanţei de fond de a uni excepţia cu fondul cauzei nu s-a apreciat că nu reprezintă un motiv de casare sau modificare a hotărârii pronunţate, dat fiind faptul că soluţia adoptată este temeinică şi legală.

Pe de altă parte, s-a constat că, faţă de împrejurarea că factura a cărei contravaloare se solicită a fost scadentă la data de 11.11.2008, iar acţiunea a fost promovată la data de

12.06.2012, deci după împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani, aplicarea dispoziţiilor art.137 alin.2 Cod procedură civilă . şi soluţionarea excepţiei ulterior administrării de probatorii, în vederea determinării momentului de la care termenul de prescripţie a început să curgă, s-a făcut în exercitarea principiului rolului activ al instanţei, prevăzut de art.129 alin.5 Cod procedură civilă .

În continuarea motivării, s-a mai reţinut că instanţa a dispus suplimentarea probatoriului tocmai pentru a preveni orice greşeală în privinţa stabilirii momentului de început al curgerii termenului de prescripţie, luând în considerare susţinerile recurentei reclamante din concluziile scrise depuse la dosar, la data de 01.10.2012. Raportarea la factura 07494469/11.11.2008 s-a realizat argumentat, în condiţiile în care probele administrate în cauză nu au fost de natură a susţine apărarea reclamantei potrivit căreia recepţia lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de achiziţie reprezintă momentul de la care se calculează termenul de prescripţie.

In contextul în care s-a constatat că respingerea acţiunii pe cale de excepţie este corectă, ceea ce face de prisos analiza fondului cererii deduse judecăţii, nu au fost analizate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ce vizează fondul cauzei, dezvoltate de recurentă prin cererea de recurs.

Date fiind considerentele menţionate anterior, constatând că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, pe baza probelor administrate şi a făcut o interpretare şi aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie, specifice speţei, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat. (Decizia nr.1285/2013/30.10.2013 - Secţia a II-a civilă, rezumat judecător Doina Lupea)

← Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.5 Cod...		Prescripţie. Vicii ascunse fără viclenie sau cu viclenie.... →

Prescripţie extinctivă. Exercitarea rolului activ al instanţei.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Prescripţie extinctivă. Exercitarea rolului activ al instanţei.