Inadmisibilitatea cererii de reexaminare a cauţiunii.
| Comentarii |
|
art. 3191 Cod procedură civilă; art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997privind taxele de timbru
Cererea de reexaminare este reglementată de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, ca un mijloc procedural de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, nu ca un mijloc procedural de reexaminare a cauţiunii.
A recunoaşte unei căi de atac aptitudinea declanşării controlului judiciar în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept actuală.
Prin încheierea din 10.09.2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1055/54/2013, s-a stabilit, în consideraţia dispoziţiilor art.3191 Cod procedură civilă, obligaţia contestatoarei S.C. M S.R.L. BACĂU de a achita o cauţiune în cuantum de 500 lei.
La data de 25.09.2013, petenta S.C. M S.R.L. BACĂU a formulat cerere de reexaminare a cauţiunii menţionată anterior, motivând că acţiunea de anulare a sentinţei nr.125 din 14.02.2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.16094/63/2011*, se încadrează în prevederile art.3 alin.1 lit. m din Legea nr.146/1997 - „ cereri introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege” şi alin.2 al aceluiaşi articol - „cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinţe sau oricărui alt înscris ”.
A invocat prevederile art. 403 alin.1 Cod procedură civilă şi art.6 par.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art.21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, art. 3 Cod civil, art.14 alin.1 teza I din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art.6 din Convenţie.
În continuarea motivării, a criticat cuantumul cauţiunii, precizând că suma de 500 lei este prea mare şi împiedică accesul părţii la instanţă, nefiind justificată de circumstanţele speciale ale cauzei şi nici de situaţia financiară a reclamantei. A arătat că, într-un an de criză, o astfel de cauţiune reduce bugetul societăţii, că suma respectivă ar putea fi utilizată în vederea efectuării plăţilor către furnizori sau pentru achitarea salariilor angajaţilor.
Posibilitatea acordării de scutiri şi reduceri la diversele taxe judiciare (în sens larg cuprinzând şi cauţiunea), a învederat că trebuie să fie una din principalele garanţii ale asigurării caracterului efectiv al accesului la o instanţă.
Procedând la examinarea cererii de reexaminare a cauţiunii în cuantum de 500 lei, stabilită prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la 10.09.2013, în dosarul nr. 1055/54/2013, Curtea a constatat că este inadmisibilă, date fiind următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului constituţional privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, precum şi celui stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesuale, respectiv exigenţelor determinate prin art.13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual-civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii identice.
Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Prin urmare, părţilor interesate le revine obligaţia de a sesiza instanţele de judecată în condiţiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Cererea de reexaminare are natura juridică a unei căi de atac ordinare, constituind un mijloc procedural prin care partea interesată poate cere şi obţine reformarea totală sau parţială a unei hotărâri judecătoreşti.
În raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, precum şi cu dispoziţiile art.13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili dacă împotriva hotărârii prin care instanţa competentă se pronunţă asupra cauţiunii se poate formula cerere de reexaminare
Promovarea unei cereri de reexaminare, ca de altfel exercitarea oricărei alte căi de atac ordinare şi extraordinare, este condiţionată de recunoaşterea de către legiuitor a dreptului părţii interesate de a provoca, prin intermediul acestui mijloc procedural, o nouă examinare a hotărârii pronunţate de instanţă.
Recunoaşterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesual-civilă sau, mai mult, contrar dispoziţiilor sale, constituie o încălcare a principiului legalităţii.
Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunţat constant în sensul că accesul liber la justiţie semnifică exclusiv accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, regula potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie semnificând doar faptul că legiuitorul nu poate exclude nicio categorie sau grup social de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit prin lege.
Consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiţie, Constituţia nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii şi reguli de procedură în vederea exercitării acestui drept.
În speţă, s-a constatat că legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea formulării cererii de reexaminare a cauţiunii stabilită de instanţă în temeiul art. 3191 Cod procedură civilă
Textele legale invocate de petentă ca temei de drept al cererii de reexaminare a cauţiunii, respectiv art.3 alin.1 lit. m şi art.3 alin. 2 din Legea nr.146/1997, s-a reţinut că nu constituie căi de atac prevăzute de lege pentru a fi exercitate în vederea scutirii de plata cauţiunii sau a reducerii cuantumului acestei cauţiuni, nu au aptitudinea de a justifica în cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia a achita cauţiunea şi cuantumul acestei cauţiuni.
Referitor la cererea de reexaminare s-a motivat că este reglementată, într-adevăr, de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, invocată de către petentă, dar
nu ca un mijloc procedural de reexaminare a cauţiunii, ci ca un mijloc procedural de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru.
S-a argumentat că a recunoaşte unei căi de atac aptitudinea declanşării controlului judiciar în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept actuală.
Date fiind considerentele expuse anterior, s-a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare a cauţiunii stabilită prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la
10.09.2013, în dosarul nr. 1055/54/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a Civilă.
(Încheierea nr.30 din 30 septembrie 2013 - Secţia a-II civilă, rezumat judecător Doina Lupea)
| ← Admisibilitatea probei cu martori în materie comercială.... | Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.5 Cod... → |
|---|
