Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Decizie nr. fara numar din data de 01.10.2015
În privința lichidării bunurilor debitoarei, cu titlu de regulă generală art.116 alin.2 din Legea nr. 85/2006 prevede că metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitație publică, negociere directă sau o combinație a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Mai mult, în cazul vânzării imobilelor, dispozițiile art.118 din aceeași Lege nr.85/2006 stabilesc că imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor și că lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor, vânzarea putându-se realiza numai ulterior aprobării prețului de pornire și a metodei de vânzare de către adunarea generală a creditorilor.
Prin urmare, judecătorul sindic nu este abilitat de legiuitor să aprobe rapoarte privind metoda de vânzare și prețul de pornire, în cazul lichidării bunurilor imobile.
Prin Decizia civilă nr. 11/R/13.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă, a fost admis recursul formulat împotriva încheierii civile din data de 01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3587/108/2009* pe care a modificat-o, în sensul că a respins solicitarea formulată de lichidatorul E pentru aprobarea raportului privind metoda de valorificare a proprietății imobiliare a debitoarei SC P.C. SRL.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Prin Încheierea din data de 01.10.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3587/108/2009*, a fost aprobat Raportul privind metoda de valorificare a proprietății imobiliare, stabilindu-se termen de judecată la data de 17.12.2015.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a făcut trimitere la poziția creditorului BC I.S. ROMÂNIA SA care nu a fost de acord cu oferta formulată de SC L SRL respectiv prețul de 120.000 euro + TVA, conform ofertei nr. 1318/19.08.2015, dar și la costurile pe care le-a implicat procedura de insolvență a debitoarei până la acest moment, dat fiind că s-au organizat 72 de licitații iar dosarul de insolvență are 6 ani vechime.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs (apel) creditoarea B.C. I. S. România SA București prin B.C. I. S. România S.A. București, Sucursala Arad, solicitând desființarea încheierii atacate ca netemeinică și nelegală și, pe cale de consecință, respingerea cererii lichidatorului judiciar de aprobare a Raportului privind metoda de valorificare a proprietății imobiliare aparținând SC P.C. SRL.
În motivare, recurenta arată că deține calitatea de creditor garantat al debitoarei, deținând un procent de 78,58% din totalul creanțelor debitoarei, conform Tabelului definitiv consolidat de creanțe rectificat și că este titulară a dreptului de ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea debitoarei reprezentând teren arabil extravilan situat în Arad înscris la C.F. nr. 309375 a loc. Arad, nr. top. 384.2870/14 și teren extravilan situat în Arad, înscris în C.F. nr. 309136 a loc. Arad, nr. cad. 13280.
Realizând o prezentare a stării de fapt ce rezultă din dosarul de insolvență, recurenta a învederat că, prin adresa emisă la data de 280792/30.09.2012 depusă la instanță la aceeași dată, a arătat că nu este de acord cu oferta de cumpărare nr. 1318/19.08.2015 formulată de S.C. L S.R.L cu privire la imobilul debitoarei mai sus menționat, la prețul total de 120.000 Eur plus TVA.
A mai susținut că la termenul din data de 01.10.2015, lichidatorul judiciar E I.P.U.R.L. a solicitat instanței aprobarea Raportului privind metoda de valorificare a proprietății imobiliare aparținând S.C. PC S.R.L., respectiv organizarea unei licitații publice cu strigare în urcare pornind de la cea mai bună ofertă primită respectiv de la prețul de 120.000 Eur plus TVA conform ofertei nr. 1318/19.08.2015 iar instanța a aprobat acest raport.
Criticând soluția primei instanțe, recurenta-creditoare a subliniat că potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței lichidatorul trebuia să prezinte comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor și metoda de valorificare a acestora și în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinație a acestora, prin licitație publică/sau negociere directă sau prin ambele metode iar ulterior trebuia să convoace adunarea generală a creditorilor în termen de maximum 20 de zile de la data ședinței comitetului creditorilor, înștiințându-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului și a procesului-verbal al ședinței comitetului creditorilor privind raportul.
Recurenta-creditoare a mai invocat și dispozițiile art.118 din Legea nr.85/2006, din economia cărora rezultă că imobilele pot fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor, învederând că din conținutul acestui text de lege rezultă că propunerea de vânzare a lichidatorului se aprobă de adunarea generală a creditorilor iar nu de judecătorul sindic.
În opinia recurentei, faptul că în cadrul Adunărilor Creditorilor debitoarei PC S.R.L din datele de 27.08.2015 și 11.09.2015, Adunarea nu a decis cu privire la oferta nr. 1318/19.08.2015 formulată de S.C. L S.R.L. nu înseamnă că judecătorul sindic poate prelua atribuțiile Adunării Creditorilor, cu atât mai mult cu cât, recurenta, în calitate de creditor garantat cu acest imobil, prin Adresa nr. 280792/30.09.2015, a precizat instanței ca nu este de acord cu această ofertă.
Pe de altă parte, recurent a făcut trimitere la prevederile art.11 alin.1 din Legea nr.85/2006 ce reglementează atribuțiile judecătorului sindic, învederând că, printre acestea nu se numără și aceea de a aproba oferte de cumpărare a imobilelor societății debitoare. Mai mult, a subliniat că din conținutul art. 11 alin. 2 din lege rezultă că atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, în timp ce atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea iar deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.
În opinia recurentei-creditoare, a aproba un raport de valorificare a unei proprietăți imobiliare prin care de fapt se aprobă o ofertă concretă de cumpărare a unui bun aparținând debitoarei este, în mod evident, o decizie managerială, o chestiune de oportunitate care este, conform legii, în atribuția creditorilor, prin Adunarea Creditorilor, iar nu în competenta judecătorului sindic iar o aprobare a acestei propuneri de vânzare, de către judecătorul sindic, în condițiile în care creditorul majoritar, garantat cu imobilul obiect al vânzării, s-a opus aprobării sale reprezintă o încălcare a prevederilor legale mai sus menționate și o încălcare evidentă a drepturilor recurentei în cadrul procedurii insolvenței.
În aprecierea recurentei-creditoare, faptul că până în prezent s-au organizat mai multe licitații pentru valorificarea imobilului și că dosarul de insolvență are o anumită vechime, nu justifică aprobarea ofertei și încălcarea prevederilor legale prin exercitarea de către judecătorul sindic a unor atribuții care, conform legii, nu îi aparțin ci aparțin creditorilor, subliniind că, în baza acelorași motive, judecătorul sindic putea să aprobe oferte de cumpărare a imobilului și acum 1-2 ani, după organizarea, spre exemplu, a 40-50 de licitații în care nu s-a reușit valorificarea bunurilor.
E IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei falite PC SRL, a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Sub aspectul stării de fapt, intimatul a ținut să sublinieze că recurenta-creditoare a tergiversat derularea procedurilor deoarece, în mai mult rânduri a solicitat prorogarea pentru un alt termen a discutării raportului de vânzare a imobilului la licitație cu pornire de la prețul oferit dar care a fost refuzat de către creditorul majoritar. În acest sens a subliniat că la adunarea generală din 27 august 2015, creditorul majoritar a solicitat prorogarea discutării și luării unei hotărâri cu privire la stabilirea prețului de vânzare și a modalității de vânzare pentru o altă întâlnire ulterioară, iar la ședința adunării generale din 11 septembrie 2015, creditorul majoritar a votat la fel, adică pentru prorogarea discutării acestui punct de pe ordinea de zi, în condițiile în care ultima diminuare din prețul de pornire a fost aprobată de creditorul majoritar la data de 1 noiembrie 2013.
Cu privire la legalitatea încheierii atacate, invocând pasivitatea creditorului majoritar, al cărui vot este decisiv în procedură, intimatul a susținut că judecătorul sindic poate prelua atribuțiile adunării generale a creditorilor atunci când creditorii manifestă pasivitate, așa cum se constată și în cauza de față. Intimatul a mai susținut că drepturile creditorului majoritar nu vor fi încălcate câtă vreme din sumele preconizate a fi obținute se vor face distribuiri și către acesta, arătând că a avut în vedere art.2 și art.5 alin.2 din Legea nr.85/2006 și principiul maximizării averii subliniind că până în prezent au fost organizate 72 licitații și 8 anunțuri de valorificare prin negociere directă, care toate au crescut cheltuielile de procedură, în cei 7 ani de când se derulează. Pe de altă parte, a subliniat că vânzarea acestui teren - arabil în extravilan, la ieșirea din Arad spre Timișoara, este singurul demers care ar mai putea fi efectuat în cadrul procedurii insolvenței, după care s-ar putea propune închiderea dosarului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva exigențelor de legalitate și a criticilor invocate prin recursul de către recurenta-creditoare, în limitele devolutive ale recursului fixate de art.3401 C. pr.civ. Curtea apreciază că recursul este întemeiat, soluția primei instanțe fiind consecința unei greșite aplicări a legii insolvenței.
Lectura încheierii atacate pare a releva că soluția judecătorului sindic a fost influențată de și starea de fapt ce rezultă din dosar: o procedură de insolvență ce durează de 7 ani și nu poate fi închisă datorită imposibilității vinderii, prin orice mod, a imobilului teren aflat în averea debitoarei și asupra căruia are constituită o garanție imobiliară creditorul majoritar, imposibilitate ce se datorează prețului de pornire, aparent prea ridicat, al licitațiilor sau al negocierilor directe.
Cu toate acestea, Curtea constată că soluția judecătorului sindic de a aproba un raport privind modalitatea de vânzare a terenului și prețul de pornire a licitației, excede competențelor ce îi sunt conferite de legiuitor în cadrul Legii nr.85/2006.
Fără îndoială că, nu numai practicianul de insolvență, ci și judecătorul sindic și ceilalți participanți la procedura insolvenței, trebuie să fie animați de realizarea scopului procedurii, respectiv maximizarea averii debitoarei insolvente și acoperirea pasivului acesteia prin îndestularea tuturor creditorilor înscriși în tabelul de creanțe. Cu toate acestea, urmărirea acestui scop trebuie să se realizeze fără depășirea atribuțiilor conferite de Legea nr.85/2006, mai ales că în cadrul procedurii se întâlnesc atât interesul public de finalizare cu celeritate a procedurii insolvenței demarate, cât și interesele private ale debitoarei dar, mai ales, ale creditorilor, care au dreptul la îndestularea în integralitate a creanțelor lor, sau cel puțin, într-o măsură cât mai mare.
Din perspectiva legalității, Curtea constată că judecătorul sindic nu are atribuții de a aproba rapoarte ale administratorului/lichidatorului judiciar, deși prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 prevăd în sarcina practicianului de insolvență obligația de a depune lunar câte un aport privind activitatea desfășurată, ci are doar atribuția de a soluționa contestațiile formulate cu privire la măsurile dispuse de administratorul/lichidatorul judiciar prin raportul lunar depus la dosar.
O astfel de atribuție nu se regăsește nici în enumerarea cuprinsă la art.11 din Legea nr.85/2006, nici în cuprinsul art.21 din același act normativ care se referă la rapoartele lunare pe care trebuie să le depună la dosarul cauzei administratorul/lichidatorul judiciar.
Pe de altă parte, se mai poate constata că în privința lichidării bunurilor debitoarei, cu titlu de regulă generală art.116 alin.2 din lege prevăd că metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitație publică, negociere directă sau o combinație a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Mai mult, în cazul vânzării imobilelor, dispozițiile art.118 din aceeași Lege nr.85/2006 stabilesc că imobilele vor putea fi vândute direct, în urma propunerii lichidatorului, aprobată de adunarea generală a creditorilor și că lichidatorul trebuie să convoace adunarea generală a creditorilor, vânzarea putându-se realiza numai ulterior aprobării prețului de pornire și a metodei de vânzare de către adunarea generală a creditorilor.
Nu se poate reține pasivitatea creditoarei, în sensul indicat de către lichidatorul judiciar, deoarece poziția acesteia de a amâna luarea unei decizii de vindere prin licitație a terenului, cu plecare de la prețul de pornire de 120.000 de euro + TVA, cu mult sub valoarea stabilită la evaluare, este explicabilă având în vedere că acest creditor majoritar tinde a recupera o creanță în cuantum de peste 4.200.000 de lei, mai mare de 7 ori decât prețul oferit de către terțul Luar SRL și de la care practicianul de insolvență a solicitat judecătorului sindic să aprobe pornirea licitației.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că judecătorul sindic nu este abilitat de legiuitor să aprobe rapoarte privind metoda de vânzare și prețul de pornire, în cazul lichidării bunurilor imobile, Curtea va face aplicarea art. 312 alin.1 și 3 C. pr.civ. și va admite recursul și va modifica în integralitate încheierea atacată în sensul respingerii solicitării lichidatorului judiciar E IPURL de aprobare a raportului privind metoda de valorificare a proprietății imobiliare a debitoarei P.C. SRL, fără cheltuieli de judecată.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
