Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 215 din data de 15.07.2013
Atragerea răspunderii administratorului în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 intervine în cazul în care se poate demonstra că prin săvârșirea unora dintre faptele enumerate la art.138, administratorul a cauzat ori a favorizat intervenția stării de insolvență. Din întreg materialul probator administrat de către judecătorul sindic, în condițiile unei pasivități totale din partea creditorilor, nu rezultă nici măcar un minim indiciu că, în lipsa oricăror bunuri ale debitoarei, continuarea procedurii ar fi totuși oportună deoarece scopul acesteia ar urma să fie îndeplinit prin alte mijloace decât valorificarea bunurilor debitoarei.
Prin sentința civilă nr. 215/15 iulie 2013, pronunțată în dosar nr. 8113/108/2012, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea lichidatorului E. SPRL și, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC ELC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul E. SPRL de orice îndatoriri și responsabilități; în baza dispozițiilor art. 4, alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a dispus plata onorariului lichidatorului în sumă de 3.000 lei + TVA, pe toată durata procedurii insolvenței, precum și a cheltuielilor de procedură în sumă de 24,5 lei, din fondul de lichidare; în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a constatat că la data de 17 decembrie 2013, prin sentința civilă nr. 3349, a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitoarea SC ELC SRL, fiind desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei administrator judiciar E. SPRL Arad, iar la data de 11 martie 2013, prin Sentința civilă nr. 1072, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei, fiind desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei lichidator E. SPRL Arad.
S-a reținut că în ciuda eforturilor depuse de lichidator nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății, iar pe baza documentelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, lichidatorul a întocmit raportul de cauze și împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvență, prin acestea nereținând motive care să atragă incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăți.
Judecătorul sindic a constatat că creditorii nu au formulat obiecțiuni la Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență înregistrat la dosar la data de 28 februarie 2013.
Față de lipsa bunurilor și față de imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, lichidatorul a convocat adunarea creditorilor având pe ordinea de zi discutarea oportunității formulării unei acțiuni de atragere a răspunderii organelor de conducere în temeiul art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006 și discutarea propunerii de avansare de sume necesare continuării procedurii, cu menționarea faptului că, în caz contrar, lichidatorul va propune judecătorului sindic închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, însă la ședință nu s-a prezentat nici un creditor.
Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a solicitat să se dispună închiderea procedurii.
Judecătorul sindic a constatat că lichidatorul nu a putut să identifice legătura de cauzalitate dintre orice faptă dintre cele prevăzută la art. 138 din Legea insolvenței și ajungerea societății în stare de insolvență, reținându-se că este justificată atitudinea acestuia de a nu promova o acțiune de atragere a răspunderii fostului administrator, acțiune pe care și creditorii o puteau promova, cu atât mai mult cu cât au fost informați despre starea societății.
Mai mult, s-a constatat, astfel cum rezultă din adresa nr. 13026/31.01.2013 emisă de Primăria municipiului Arad prin Direcția Venituri, că debitoarea nu deține în patrimoniu bunuri.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, iar o acțiune de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale societății debitoare nu a fost formulată datorită lipsei probelor care să dovedească săvârșirea uneia sau unora dintre faptele prevăzute la art. 138 din legea insolvenței, cu vinovăție, în condițiile în care este imposibilă dovedirea raportului de cauzalitate dintre aceste presupuse fapte și ajungerea societății în stare de insolvență, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat recurs creditoarea AFP a Municipiului Arad, solicitând modificarea acesteia, în sensul continuării procedurii insolvenței debitoarei cu măsuri care să conducă la acoperirea pasivului.
În susținerea recursului, creditoarea arată că, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii îl reprezintă instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe specifice; că numai dacă, în pofida acestor inițiative, nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În opinia recurentei, procedura nu putea fi închisă, atâta timp cât actele contabile ale falitei nu au fost supuse analizei lichidatorului judiciar; că în lipsa acestor acte, lichidatorul judiciar nu a făcut nici un fel de demersuri pentru identificarea elementelor de activ ce ar rezulta din indicatorii bilanțieri. Or, se apreciază că lichidatorul judiciar trebuia să analizeze eventualitatea unor acțiuni oblice, pentru realizarea unor creanțe ale debitoarei și să efectueze investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat creditorilor; că astfel de acțiuni erau imperios necesare, cu atât mai mult cu cât, din analiza actelor contabile pot fi identificate elemente, cum ar fii creanțe neîncasate de la terți, împrumuturi sub forma unor avansuri de trezorerie nerambursate, etc.; în fine, că față de prevederile art. 1542 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar era în termen pentru exercitarea acțiunilor de reîntregire a patrimoniului debitoarei cu sumele sau bunurile identificate.
Recurenta mai arată că și dacă aceste fapte nu ar prezenta gravitatea necesară pentru a justifica antrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori - potrivit legislației insolvenței, lichidatorul judiciar, în calitate de reprezentant al debitoarei falite, avea la îndemână mijloace alternative pentru a asigura integritatea patrimoniului societății, știut fiind faptul că administratorii societari răspund față de societate, în baza unei relații de mandat, pentru lipsurile din gestiunea lor, fiind obligați să readucă în patrimoniul societății, fie bunul dispărut, fie contravaloarea acestuia.
Pe de altă parte, se arată că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea, în condițiile legii, a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți.
Concluzionând, recurenta susține că, în mod obligatoriu, lichidatorul judiciar trebuia să elucideze situația patrimoniului debitoarei si să ia măsurile ce se impun, fie că este vorba de acțiuni civile pentru recuperarea bunurilor, fie plângeri penale, dacă se conturează elementele unor infracțiuni prevăzute de legislația comercială; că, în atare situație, folosirea fondului de lichidare prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 are o bună justificare, acesta având și alte destinații, nu numai pe aceea a acoperirii onorariului practicianului în insolvență.
Față de aceste considerente, recurenta apreciază că închiderea procedurii insolvenței, în temeiul prevederilor art. 131 din Legea 85/2006, este de natură să gireze fraude sau o neglijență gravă a administratorilor - incompatibile cu obligațiile legale instituite în privința societăților comerciale; că procedura insolvenței nu este o formă de amnistie, în urma căreia administratorii sociali să devină liberi de orice îndatorire, indiferent de modul în care au administrat societatea.
În final, recurenta arată că nu a fost promovată o acțiune în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, în vederea atragerii răspunderii patrimoniale, apreciind că se impunea și aplicarea prevederilor art. 147 din Legea insolvenței, ca o modalitate prin care exista posibilitatea recuperării sau refacerii evidenței contabile.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 2, 1542 din Legea nr. 85/2006, art.5 alin. 2 din Legea nr.85/2006, art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea 31/1990, republicată, art. 73 alin. 1 lit. e) din Legea 31/1990, republicată, art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă.
Debitoarea intimată SC ELC SRL, legal citată prin lichidator judiciar E SPRL Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente.
S-a arătat că din rapoartele depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că lichidatorul judiciar a întocmit Raportul prevăzut de art. 59 din legea nr. 85/2006, raportul final fiind întocmit pe baza documentelor contabile al societății debitoare.
S-a mai arătat că atât din documentele contabile ale debitoarei cât și din adresa nr. 96384/22.04.2013 a Direcției Venituri a Primăriei Arad a rezultat faptul că societatea debitoare nu figurează cu bunuri mobile sau imobile. S-a mai arătat că practicianul în insolvență a notificat creditorii în acest sens și pentru ca aceștia să avanseze sume pentru continuarea procedurii. Având în vedere că niciun creditor nu s-a arătat dispus să avanseze sume pentru continuarea procedurii, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În ce privește promovarea acțiunii de atragere a răspunderii împotriva fostului administrator al debitoarei, s-a arătat faptul că este necesar ca această acțiune să aibă și motive să fie promovată, întrucât implică niște costuri de promovare.
Având în vedere că niciun creditor nu s-a arătat dispus să avanseze sume pentru continuarea procedurii, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de creditoarea AFP a Municipiului Arad prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, urmând să fie respins.
Judecătorul sindic a stabilit în mod corect și indubitabil că sunt îndeplinite cerințele din art.131 al Legii insolvenței în ce privește inexistența bunurilor mobile sau imobile în averea debitoarei, disponibilități bănești sau creanțe care să poată fi supuse lichidării judiciare și recuperării creanțelor, iar pe de altă parte, creditoarele nu au înțeles a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative de procedură.
Dispoziția legală invocată este imperativă în ce privește necesitatea avansării cheltuielilor de către creditori ca o condiție pentru continuarea procedurii, iar în situația contrară, judecătorul sindic este îndreptățit a reține această cerință complementară și a dispune măsura închiderii procedurii, fără a considera că prin aceasta nu s-a realizat scopul declarat al legii, cât timp însăși legea reglementează situațiile de închidere a procedurii de insolvență între care și cea din articolul 131.
În condițiile în care scopul procedurii, așa cum este acesta configurat de art.2 din Legea nr.85/2006, nu a fost atins, principala critică a creditoarei este legată de neexercitarea de către lichidatorul judiciar a unei acțiuni în atragerea răspunderii foștilor administratori ai debitoarei și nerecuperarea ce către acesta a actelor contabile ale societății.
Critica formulată nu poate fi primită, deoarece nu se poate pretinde lichidatorului judiciar a formula o astfel de acțiune, în lipsa oricăror indicii privind existența unuia din cazurile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, atâta vreme cât răspunderea reglementată de acest text de lege este o răspundere civilă patrimonială specială, care nu poate fi antrenată decât în cazurile și condițiile strict enumerate în cuprinsul normei citate.
Pe de o parte judecătorul sindic nu are prerogativa de a impune lichidatorului un astfel de demers judiciar iar pe de altă parte creditoarele au avut posibilitatea, potrivit art. 138 alin.3 din Legea 85/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea 169/2010, să hotărască în cadrul adunării creditorilor promovarea unei asemenea acțiuni, iar într-o altă ipoteză, acțiunea în răspundere patrimonială putea fi introdusă de creditorul care deține mai mult de 50 % din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Nici una dintre aceste posibilități de exercițiu a acțiunii în răspundere nu a fost exercitată de către creditoarea recurentă.
Atragerea răspunderii administratorului în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 intervine în cazul în care se poate demonstra că prin săvârșirea unora dintre faptele enumerate la art.138, administratorul a cauzat ori a favorizat intervenția stării de insolvență. Din întreg materialul probator administrat de către judecătorul sindic, în condițiile unei pasivități totale din partea creditorilor, nu rezultă nici măcar un minim indiciu că, în lipsa oricăror bunuri ale debitoarei, continuarea procedurii ar fi totuși oportună deoarece scopul acesteia ar urma să fie îndeplinit prin alte mijloace decât valorificarea bunurilor debitoarei. Este de observat că nici recurenta însăși nu indică vreun argument de fapt ori un alt element probator care să justifice continuarea procedurii, speculând doar, la modul generic, asupra necesității formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorilor, fără însă a indica care anume ar putea fi faptele ilicite și culpabile ale acestora, care este încadrarea lor juridică și în ce măsură acestea au fost de natură a cauza starea de insolvență. Or, nici continuarea procedurii și nici inițierea unei acțiuni în atragerea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei nu pot fi fundamentate juridic pe aprecieri generale, supoziții, speculații și presupuneri lipsite de orice suport probator.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civ., Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2215/15 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.8113/108/2012, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței, potrivit Deciziei nr.1554/R/15.10.2013.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
