Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Condiţii. Contestaţia debitorului privind starea de insolvenţă. Recuzarea administratorului judiciar
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/1995, art. 36 alin. (1) lit. b)
Potrivit dispoziţiilor art 36 alin. (1) lit b) din Legea nr. 64/1995 republicată, orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, dacă creanţa are un cuantum care este superior echivalentului în lei al sumei de
3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive.
încetarea plăţilor este o stare a patrimoniului debitorului, care nu mai permite acestuia să efectueze plăţi din cauza lipsei de
lichidităti.
i
Starea de insolvenţă a debitorului nu se confundă cu insolvabilitatea şi nici cu refuzul de plată al acestuia.
Decizia nr. 509/R din 28 septembrie 2006 - G.D.
Prin sentinţa civilă nr. 521 din 4 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 497/S/2005 al Tribunalului Covasna, a fost deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, faţă de debitoarea S.C. „S.C” S.R.L., la cererea creditoarei D.G.F.P. şi, în consecinţă, a fost desemnat ca administrator judiciar S.C. „I.D.” S.R.L., debitoarea a fost obligată să depună la dosar actele prevăzute de art. 33 alin. (1), în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, s-a interzis administratorilor debitoarei, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, părţile sociale obţinute de debitoare, s-a dispus ca debitoarea şi administratorul judiciar să întocmească şi să păstreze regulat o listă cu toate actele şi operaţiunile încheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora, precum şi a datelor de identificare a contractanţilor, s-au dat dispoziţii tuturor băncilor la care debitoarea avea disponibil în conturi să nu dispună de acestea fară ordinul administratorului sau al judecătorului-sindic şi în termen de 30 de zile de la desemnarea sa, administratorul urma să întocmească raportul prevăzut de art. 56 şi să trimită o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare, debitoarei şi oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, notificare care să cuprindă menţiunile prevăzute în art. 76 şi care să fie publicată pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul-sindic a reţinut următoarele:
Creditoarea D.G.F.P. Covasna a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 faţă de debitoarea S.C. „S.C.” S.R.L. susţinând că are faţă de debitoare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 100.376,9 lei - reprezentând datorii bugetare - pe care nu a reuşit să o recupereze deşi au fost parcurse modalităţile de executare silită prevăzute de O.G. nr. 61/2002. Debitoarea este în insolvenţă, întrucât ultima plată efectuată în contul datoriei este 3 decembrie 2004.
Debitoarea a formulat contestaţie, solicitând respingerea cererii creditoarei, cu motivarea că datoria faţă de aceasta constă numai în suma de 56.599 lei TVA şi 3.004 lei datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat, cu penalităţile în sumă de 3.917 lei.
Contestaţia debitoarei, astfel cum a fost precizată, este nefondată pentru următoarele considerente:
Debitoarea nu a dovedit achitarea sumei de 1.035 lei TVA, sumele de 8.215,5 lei şi 2.643 lei au fost reţinute în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 2733/06.07.2005, iar contestaţia împotriva acestui act a fost soluţionată prin decizia nr. 213/2005, care nu a fost atacată de debitoare, sumele de 25.323,3 lei şi 5.247,2 lei au fost consemnate în raportul menţionat ca fiind datorii ale debitoarei, iar prin decizia nr. 213/2005 a fost respins capătul de cerere referitor la aceste sume şi datoria recunoscută de debitoare are un cuantum de peste 3.000 Euro, iar de la scadenţa acesteia a trecut un termen mai mare de 30 de zile, în care nu au fost efectuate plăţi către creditoare.
în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 1, 2, 36 şi 38 alin. (7) din Legea nr. 64/1995 republicată.
împotriva sentinţei a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a arătat, în esenţă, că nu se află în insolvenţă, iar refuzul de plată a fost determinat de faptul că decizia de impunere este abuzivă. Creditoarea a început executarea silită a întregii sume fără o hotărâre judecătorească. Pentru sumele de 8.215,5 lei, 2643 lei, 25.323,3 lei şi 5.247,2 lei au fost introduse acţiuni în contencios administrativ, care nu au fost soluţionate. în absenţa unor hotărâri irevocabile, prima instanţă nu avea dreptul să considere debitul cert şi exigibil.
Suma de 1035 lei a fost achitată cu ordinul de plată nr. 2/03.03.2005.
S-a mai arătat că recunoaşterea datoriei dovedeşte capacitatea de plată a debitoarei.
Administratorul judiciar desemnat, având interese pecuniare faţă de societatea debitoare, se impunea admiterea cererii de recuzare a acestuia.
Recurenta a solicitat suspendarea acţiunii de reorganizare judiciară, până la pronunţarea instanţei de contencios asupra debitelor datorate.
Intimata creditoare, prin întâmpinarea depusă, a cerut respingerea recursului şi menţinerea sentinţei, ca temeinică şi legală. S-a învederat că, achitarea sumei de 1.035 lei a fost confirmată, fapt consemnat în raportul de inspecţie fiscală nr. 2.733/6.07.2005. Celelalte creanţe sunt certe, lichide şi exigibile, întrucât contestaţia debitoarei a fost respinsă prin decizia nr. 213/2005 a D.G.F.P. Covasna, rămasă irevocabilă ca urmare a neexercitării căii de atac.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) litera b din Legea nr. 64/1995 republicată, orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, dacă creanţa are un cuantum care este superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive.
încetarea plăţilor este o stare a patrimoniului debitorului, care nu mai permite acestuia să efectueze plăţi din cauza lipsei de lichidităţi.
Starea de insolvenţă a debitorului nu se confundă cu insolvabilitatea şi nici cu refuzul de plată al acestuia.
în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru aplicarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 republicată, întrucât echivalentul în EURO al sumelor în lei recunoscute de recurenta reclamantă -sume datorate şi neachitate — este de 17.644 EURO.
Recurenta nu a făcut dovada achitării sumelor recunoscute prin precizarea contestaţiei — în cuantum total de 63.520 lei - iar diferenţa contestată, în cuantum de 42.500,3 lei, nu are consecinţe juridice asupra deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 republicată, lege în vigoare la data pronunţării sentinţei.
în consecinţă, soluţia de respingere a contestaţiei, astfel cum a fost precizată de debitoare, este temeinică şi legală.
Cât priveşte recuzarea administratorului judiciar, aceasta nu poate fi făcută în acest cadru procesual. Instanţa de recurs nu este competentă să hotărască asupra recuzării administratorului judiciar, însă recurenta poate solicita judecătorului-sindic înlocuirea, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
Celelalte aspecte invocate de recurentă sunt irelevante, întrucât cuantumul creanţelor bugetare rămase neachitate dovedeşte starea de insolvenţă a acesteia.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
Notă: Condiţiile cerute pentru aplicarea procedurii insolvenţei, reglementate de Legea nr. 85/2006, se regăsesc în art. 3 pct. 1,6 şi 12.
Contestaţia debitoarei este reglementată în art. 33 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 85/2006.
| ← Faliment. Răspunderea solidară a administratorilor | Faliment. Răspunderea solidară a administratorilor.... → |
|---|
