Recurs . cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din legea nr. 85/2006.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 139 din data de 11.03.2016
Domeniu: Insolvența.
Recurs . Cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Pentru angajarea răspunderii speciale, faptele ilicite prevăzute de lege trebuie să fi cauzat apariția stării de insolvență a debitorului, iar în cauză, apelanta căreia îi revenea sarcina probei nu a făcut dovada că neîndeplinirea de către intimat a obligațiilor prevăzute de Legea contabilității a contribuit la starea de insolvență.
Art. 138 lit. c) si g) din Legea nr. 85/2006.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 139 din 11.03.2016)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr. la data de 13.08.2015, reclamanta D.G.F.P.B. în reprezentarea A.F.P.S. 6 în calitate de creditor al debitorului SC C. E. SRL, a solicitat în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 138 lit. c și g din Legea 85/2006, atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților N. I. M. și A. I..
În motivarea in fapt, a cererii, s-a arătat că prin încheierea din 11.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII- a civila în dosarul nr., s-a dispus deschiderea procedurii de insolventa împotriva SC C. E. SRL.
Urmare a notificării deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, creditoarea a formulat cerere de admitere a creanței prin care a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 466.178 lei. Creanța solicitată a fost admisa și înscrisă în tabelul obligațiilor societății debitoare.
În perioada de observație debitoarea a desfășurat activitate în continuare, înregistrând obligații neachitate în termen legal în suma de 10.792 lei, suma cu care creditoarea s-a înscris în tabelul suplimentar al creanțelor, astfel creanță cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv al obligațiilor a fost de 476.970 lei.
În urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar în dosarul de faliment al debitoarei, nu au fost identificate suficiente bunuri în patrimoniul societății care sa fie valorificate, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea în întregime a creanțelor înscrise în tabelul creanțelor.
Se apreciază că în cauza sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c în sensul că pârâții au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În speța de față debitoarea a formulat cererea mult mai târziu la data de 12.09.2012.
Din raportul asupra cauzelor de insolvență întocmit de administratorul judiciar rezultă că începând cu anul 2010, cei doi administratori nu au dimensionat cheltuielile în raport cu veniturile, astfel că debitoarea a înregistrat pierderi. În anul 2010 cifra de afaceri a fost de 880.809 lei, în timp ce cheltuielile cu personalul au fost de 337.674 lei, iar în anul 2011 la o cifra de afaceri de 867.677 lei s-au făcut cheltuieli cu personalul în valoare de 314.668 lei.
Din analiza tabelului definitiv consolidat al debitoarei se poate observa că la masa credală ponderea o reprezintă obligațiile la bugetul de stat neachitate în cuantum de 476.970 lei, din care debite restante la deschiderea procedurii de insolvență de 352.270 lei, la care se adaugă debitele din perioada de observație în cuantum de 10.792 lei și majorări și penalități de întârziere în cuantum de 113.908 lei.
Având în vedere aceste aspecte, reclamanta consideră că reprezentanții societății debitoare au plătit ceilalți creditori cu prioritate în detrimentul bugetului de stat, atât în ultima perioadă înainte de solicitarea deschiderii procedurii de insolvență cât și în perioada de observație.
Față de aceste aspecte reclamanta considera că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere prevăzute de art. 138 alin.1 lit. g) din Legea 85/2006.
În consecința, reclamanta apreciază ca in cauza sunt întrunite toate elementele răspunderii civile reglementate de dispozițiile art. 138, lit. c) si g).
In drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 138 lit. c) si g) din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul N.I.M. a formulat întâmpinare la cererea de atragerea răspunderii patrimoniale, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat în fapt că angajarea răspunderii personale patrimoniale în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 presupune întrunirea cumulativa a condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale, fapta, prejudiciu, vinovăție și legătură de cauzalitate intre faptă și prejudiciu. Reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 138 lit. c și g din Legea 85/2006, dar nu face dovada săvârșirii de către parat a vreuneia dintre aceste fapte. Reclamanta trebuia sa indice care este activitatea dispusă de către administratorii societății în interesul lor personal ce a dus în mod vădit la încetarea plăților, modul în care acea activitate a determinat încetarea plăților și interesul personal al administratorilor în acea activitate.
Reclamanta a invocat și incidenta în cauză a dispozițiilor art. 138 lit. g din lege, motivat de lipsa creanțelor salariale de la masa credală și faptul că ponderea creanțelor bugetare este mai mare decât cea a creanțelor furnizorilor, ceea ce în accepțiunea reclamantei dovedește faptul că reprezentanții debitoarei au plătit ceilalți creditori în detrimentului bugetului statului.
Aceste argumente nu fac dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 138 lit. g din lege pentru a se retine săvârșirea faptei reglementate de acest text de lege. Răspunderea poate fi angajata dacă se face dovada că persoanele din organele de conducere ale societății "în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori";. Deci cerințele impuse de lege sunt ca în luna precedentă încetării plăților un creditor sa fi fost plătit cu preferință. Ori, în fapt nu a fost făcută nicio plată cu preferința în favoarea vreunui creditor.
Prin sentința civilă nr. 9815/08.12.2015 Tribunalul București a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
S-a reținut că pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Ca atare, aceasta formă de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a interes sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic retine ca derularea unei activitatea economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societatea comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Nu a fost indicata in concret nici acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca pârâții au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit. c si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însa managementul defectuos/dezinteresul in funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat in speța.
Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală in care culpa este prezumata, ci este o răspundere speciala care împrumuta din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.g din Legea nr.85/2006 ";în luna precedentă încetării plăților , au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință un creditor , în dauna celorlalți creditori";, doar constatarea faptului ca la masa credală s-a înscris doar reclamantul nu duce in mod automat la concluzia ca pârâții au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință un creditor , în dauna celorlalți creditori.
Prin urmare, culpa paraților nu este prezumata conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 31.12.2015, a declarat recurs creditoarea, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a Civilă, la data de 29.01.2016.
Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a intimatei.
Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societate înregistrând datorii cu mult timp înainte de deschiderea procedurii.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă, în acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Formularea cererii nu este o opțiune ci o obligație, iar dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă tocmai sancțiunea încălcării art. 27.
Debitoare a formulat cererea foarte târziu în anul 2012 deși în anii 2010-2011 cheltuielile cu personalul au fost mai mari decât cifra de afaceri.
Se mai susține și incidența lit. g cât timp la masa credală ponderea o reprezintă obligațiile la bugetul de stat, ceea ce denotă că ceilalți creditori au fost plătiți preferențial.
Se mai susține că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune.
În drept: Legea nr.85/2006.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul Curtea a reținut următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Referitor la susținerea în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că, în acord cu opinia Tribunalului, că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, recurenta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale și nu este o răspundere contractuală.
Recurenta a invocat generic continuarea activității în interes personal, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege. Deși critică soluția Tribunalului nu se indică concret nici în calea de atac de ce se apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale.
Răspunderea intimatei nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. Totodată se observă că art. 138 lit. c nu reprezintă o sancțiune pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, ci o reglementarea unei fapte ilicite cu propria identitate pentru care este necesar a se îndeplinii toate condițiile legale pentru antrenarea răspunderii.
Dezinteresul în ceea ce privește funcționarea normală a societății, alegație nedovedită, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Pentru admiterea cererii ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
În ceea ce privește fapta prevăzută de lit. g se observă că nici în fața Tribunalului și nici în fața Curții nu s-au demonstrat acte concrete, determinate care să probeze plata cu preferință a unui creditor în dauna celorlalți, plată efectuată în luna precedentă încetării de plăți, deși sarcina probei aparținea recurentei.
În mod corect Tribunalul a reținut existența unor critici generale și neîndeplinirea condițiilor dispuse de lege pentru antrenarea răspunderii și apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și g din Legea nr.85/2006, Curtea a constatat că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor 312 cpc, a respins recursul, ca nefondat.
| ← Sentinţa arbitrală. suspendare executare silită. | Onorariul încuviinţat de creditorul unic pe seama... → |
|---|
