Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 126/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 126/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 382/1372/2014/a7

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 126/C DOSAR NR._

Ședința Camerei de Consiliu din 24 septembrie 2014

Instanța constituită din:

Complet de judecată CFJC 8:

PREȘEDINTE – R. C. D. – judecător

Grefier - R. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror D. M. P. M. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B..

Pe rol fiind soluționarea contestației declarată de inculpatul S. C. A. împotriva încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalului pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ 14.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul inculpat S. C. A. în stare de arest (deținut în Penitenciarul C.), asistat de apărătorii aleși, avocat T. I. și avocat N. I..

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța procedează la verificarea datelor de identificare ale inculpatului S. C. A., care se legitimează cu datele de identificare: fiul lui Ș. și S., născut la data de 17.05.1978, cu domiciliul în B., ., jud. B..

Totodată, aduce la cunoștința inculpatului motivul prezenței sale în fața instanței de control judiciar și faptul că are dreptul de a da declarație cu privire la cererea de înlocuire a măsurii preventive.

Întrebat fiind, contestatorul inculpat S. C. A. declară că își menține declarația dată în fața Tribunalului pentru Minori și Familie și nu dorește să dea declarație.

Instanța ia act că inculpatul nu dorește să facă completări suplimentare față de cele afirmate la instanța de fond.

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Avocat N. I., pentru contestatorul inculpat S. C. A., arată că motivarea încheierii instanței de fond dovedește că soluția adoptată este netemeinică. Sub acest aspect, dorește să releve că prima instanță, pentru a menține măsura arestului preventiv și a respinge cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu, s-a referit la conținutul declarației pretinsei părți vătămate F. A., care a fost răstălmăcită în opinia sa, mai ales în ceea ce privește menținerea acestei declarații în integralitate. Este adevărat că persoana vătămată așa a început declarația, însă conținutul acestei declarații diferă substanțial față de declarația dată în faza de urmărire penală. Persoana vătămată s-a găsit în situația jenantă să dea declarație cu inculpatul fiind de față și care ar fi trebuit să confirme ceea ce s-a scris în declarație, în timp ce la urmărirea penală declarația a fost dată în lipsa acestuia și, datorită faptului că multe dintre cele declarate nu corespundeau adevărului, persoana vătămată a susținut că nu-și mai aduce aminte. De asemenea, este adevărat că în conținutul declarației aceste aspecte nu sunt consemnate în totalitate, respectiv poziția acesteia în sensul că nu-și mai aduce aminte anumite împrejurări, însă, conținutul susținerilor sale diferă de cel din declarația dată la urmărire penală. Instanța a dat o versiune proprie uneia dintre susținerile părții vătămate, care, întrebată fiind dacă se simte amenințată și îi este frică de inculpat, a refuzat să răspundă și a susținut că nu vrea să răspundă la o astfel de întrebare. Însă, din declarația dată rezultă cu evidență că s-a dus la acel salon de bunăvoie, s-a angajat, cunoscând despre ce este vorba, a prestat munca, a fost plătită pentru ceea ce a făcut și faptul că, la un moment dat, percepând că activitatea pe care o desfășura nu era onorantă, a hotărât să plece, situație care a adus-o la cunoștința inculpatului, după care a plecat. În această situație, prima instanță, răstălmăcind răspunsul dat de partea vătămată care a refuzat să răspundă la întrebarea pusă, în sensul că răspunsul acesteia semnifică teama față de inculpat, chiar și arestat, din punctul său de vedere nu are fundament.

Arată că o a doua chestiune pentru care instanța de fond a motivat menținerea măsurii arestului preventiv, este faptul că există posibilitatea exercitării unor presiuni asupra persoanelor vătămate și asupra martorilor prin interpuși, chestiune pe care instanța nu o putea controla. Raportat la acest aspect, susține că măsura arestului la domiciliu este echivalentă cu măsura arestului preventiv, diferă doar locul de executare a măsurii preventive, cu posibilitatea de mișcare în domiciliu, iar în cazul în care inculpatul ar dori să exercite presiuni asupra părților vătămate, acesta nu ar fi împiedicat să facă acest lucru prin interpuși și în stare de detenție, persoane care sunt libere și care ar putea acționa dacă inculpatul ar fi avut o astfel de atitudine. Însă, precizează că nu s-a întâmplat acest lucru și nu este nici dovedit. Totodată, arată că este imposibil de realizat acest lucru, întrucât părțile vătămate sunt în permanență însoțite de un reprezentant al A.N.I.T.P., fapt ce dovedește că asupra acestora se exercită un control. Chiar și în aceste condiții, partea vătămată F. A. și-a modificat substanțial declarația.

Referitor la infracțiunea de trafic de minori despre care se vorbește, precizează că este vorba de o singură persoană minoră și, ceea ce este semnificativ în opinia sa, este faptul că toți cei care au văzut-o pe minoră în timpul săvârșirii faptei, respectiv vara anului 2010, nu au lucrat în acea perioadă în salon. Una dintre aceste persoane este chiar numita F. A., care a depus personal alăturat declarației, copie după cartea de muncă și întrebată fiind, a confirmat că ceea ce scrie în cartea de muncă este adevărat și faptul că în perioada 31.05.2010 – 01.11.2010 a avut un concediu prelungit, iar întrebarea logică care se impune a fi pusă în această situație este cum de F. A. a văzut-o la salon pe M. M. în vara anului 2010, dacă nu a fost acolo. Aceeași carență caracterizează și declarația dată de V. M., care a avut contractul de muncă întrerupt din luna februarie 2010 și până în luna noiembrie 2010, fiind plecată la muncă în Germania. Arată că în acest mod stau lucrurile și cu T. C., cea care spune că a îndemnat-o pe minoră să vină la salon și i-a indicat ce să facă, în data de 15.07.2010 a fost operată pentru implant mamar și a reînceput activitatea în luna noiembrie 2010, astfel că, fiind plecată, nu avea cum să o vadă.

Prin urmare, presupunerea rezonabilă că această minoră a fost exploată în acel salon, fundamentată pe depozițiile acestor personaje a căror sinceritate este pusă sub semnul îndoielii în opinia sa, este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar: evidența firmei, contracte de muncă, iar convalescența după o astfel de operație poate dura în jur de 2 – 3 luni. Ca atare, consideră că nu se poate vorbi despre infracțiunea de trafic de minori în condițiile în care rechizitoriul arată că infracțiunea a fost săvârșită în vara anului 2010, fapt ce pare a fi mult prea forțat.

În ce privește faptul ce i se impută inculpatului, respectiv condamnarea suferită de acesta în anul 1999 pentru tentativă de omor, arată că pedeapsa executată a fost de 1 an și 8 luni și a fost consecința unui conflict cunoscut în B. între valutiști și niște personaje din cartierul Noua, din rândul cărora făcea parte și inculpatul. Mai arată că, deși condamnarea suferită de 1 an și 8 luni a fost pentru o infracțiune gravă, pentru care se prevedea pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani, denotă anumite circumstanțe avute în vedere de instanța care l-a condamnat, iar din punctul său de vedere, în acel caz trebuia găsit un vinovat pentru vătămările produse uneia dintre părți, inculpatul fiind cel care a suportat consecințele. Chiar și în condițiile în care este autorul acelor fapte, întinderea pedepsei stabilite de instanță denotă un cu totul alt pericol social decât cel pe care instanța de fond îl acordă acum, după 15 ani de la săvârșirea acelei fapte. Faptul că în perioada scursă după anul 1999 și până în prezent, acesta nu a mai suferit nici un fel de condamnare, că nu a format obiectul unor cercetări în alte dosare penale, dovedește o altă atitudine pe care a îmbrățișat-o inculpatul față de societate după ieșirea din penitenciar, respectiv o atitudine corectă și să nu mai facă greșeli pentru care să fie supus unor măsuri privative de libertate. În opinia sa, acesta plătește încă o dată pentru fapta comisă în anul 1999. Referitor la acest aspect, consideră semnificativ faptul că grupul advers celui din care făcea parte inculpatul, era sprijinit de poliție, astfel că este explicabilă atitudinea de urmărire penală, care este îndreptată împotriva acestuia.

Față de aceste aspecte, susține că poziția adoptată de prima instanță, de a respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive, este netemeinică, întrucât niciunul dintre argumentele invocate nu au acoperire în piesele dosarului, motiv pentru care solicită admiterea contestației și a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv.

Avocat ales T. I., arată că achiesează la concluziile puse de domnul av. N. I., de admitere a contestației și de casare a încheierii pronunțată de Tribunalului pentru Minori și Familie B. în data de 19.09.2014 și, pe fond, solicită admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Consideră că încheierea atacată este lovită și de aspecte de nulitate nu numai de aspecte de netemeinicie. În acest sens solicită a fi avut în vedere modul în care este motivată această încheiere, un mod pur formal în opinia sa, doar ca să existe, dar nu atinge niciuna dintre instituțiile de drept care trebuie analizate. Potrivit temeiului de drept în baza căruia a fost formulată cererea, art. 224 alin. 2 Cod procedură penală, era foarte clar că magistratul fondului trebuia să analizeze un principiu, respectiv suficiența măsurii arestului preventiv și înlocuirea cu arestul domiciliar, sens în care solicită a se observa că această analiză lipsește cu desăvârșire. Este adevărat că este citat art. 224 alin 2 și pus în ghilimele, însă analiza acestei noțiuni de drept a suficienței măsurii arestului domiciliar, măsură solicitată prin cererea formulată, nu există, în condițiile în care trebuiau analizate și noțiunile de drept care interacționează cu această instituție a înlocuirii și a suficienței, și anume, scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 202 Cod procedură penală și sediul materiei în ceea ce privește arestarea domiciliară, art. 218 Cod procedură penală. Arată că aceste articole sunt doar amintite și citate în ghilimele. Restul motivării, deși magistratul fondului se dorește a fi curat din punct de vedere juridic, nu face altceva decât să reia anumite aspecte reținute în cursul urmăririi penale. Astfel că, din punctul său de vedere, încheierea este nemotivată, neatingând și neanalizând aceste instituții de drept, fiind o motivare pur formală.

În ce privește netemeinicia încheierii atacate, pe lângă cele invocate de av. N. I., solicită a fi avute în vedere următoarele aspecte de netemeinicie: un prim aspect este aprecierea făcută de judecătorul fondului potrivit căreia nu consideră că au intervenit elemente noi de la data la care s-a discutat ultima oară instituția înlocuirii măsurii, respectiv cu 10 zile anterior datei de 19.09.2014 la care s-a pronunțat o hotărâre prin care a fost respinsă în mod definitiv cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată. Din punct de vedere al apărării au intervenit elemente noi prin faptul că a debutat cercetarea judecătorească la data de 19.09.2014 la ora 14,30, cu trei părți vătămate prezente și cu doi inculpați prezenți, La acea dată au fost audiați inculpații, care au avut posibilitatea să-și precizeze poziția procesuală și să dea lămuriri cu privire la stare de fapt și doar o singură parte vătămată, respectiv F. A., celelalte două părți vătămate prezente, C. și T. nu au putut fi audiate, întrucât reprezentantul Ministerului Public a considerat că nu mai putea să suporte stresul ședinței de judecată pentru că astfel ședința se întindea mult în noapte. Însă, solicită a se constata că inculpatul are dreptul la un proces echitabil, iar amânarea procesului din data de 19.09.2014 nu se poate imputa acestuia.

În opinia apărării, audierea și celor două părți vătămate prezente la acel termen de judecată era suficientă pentru a lămuri în ce constă acuzarea și a începe a se lămuri dacă starea de fapt cu care instanța a fost sesizată se confirmă prin acea cercetare judecătorească sau nu. Arată că, astfel cum a sesizat și av. N. I., din declarația părții vătămate F. A., starea de fapt cu care a fost sesizată instanța nu se confirmă.

De asemenea, arată că se vorbește de o noțiune de drept care exista în reglementările anterioare datei de 01.02.2014, și anume gradul de pericol, pe care instanța îl analizează în abstract. Așa cum a fost avut în vedere de legiuitor în momentul în care a incriminat cele două fapte, traficul de persoane și traficul de minori, prevăzute de art. 209 și art. 210 Cod penal, judecătorul fondului, pierzând din vedere că acest grad de pericol social nu mai este una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, conform definiției date de noul Cod penal în art. 15, dar continuă să facă această analiză a gradului de pericol social, în mod abstract și nu în concret, din fapte și din declarația părții vătămate F. A.. Solicită a se observa că inculpatul S. C. A. este trimis în judecată pentru aceste două infracțiuni, trafic de persoane și trafic de minori, însă este o formă atipică de săvârșire a acestor infracțiuni, recunoscută și de parchet în stabilirea stării de fapt, întrucât niciuna dintre părțile vătămate nu au susținut că inculpatul le-a obligat să se prostitueze și că le-a luat banii obținuți, că le-a reținut actele de identitate ori că le-au fost îngrădite anumite libertăți de comunicare sau de deplasare. Sub acest aspect, arată că nici apărarea nu a înțeles care este aspectul juridic penal al stării de fapt cu care a fost sesizată instanța, având în vedere că parchetul spune că există trafic de persoane atâta timp cât inculpatul a exercitat anumite amenințări și a exercitat anumite violențe asupra părților vătămate, supunându-le la o muncă forțată.

Arată că munca desfășurată de părțile vătămate a avut la bază anumite raporturi juridice de muncă, legal consfințite prin încheierea unor contracte individuale de muncă, prin semnarea unor fișe a postului, era semnat un regulament de ordine interioară, erau însușite anumite note interne în cadrul societății, prin care le era interzisă întreținerea de raporturi sexuale de orice natură sau orice alte relații cu clienții salonului, erau supuse unor analize medicale. Precizează că este de reținut faptul că fișele postului erau semnate pentru postul de maseuză și nu pentru alt post, astfel că părțile vătămate erau în cunoștință de cauză cu munca pe care urmau să o presteze, astfel că toate această activitate îmbrăca o formă legală. solicită a se analiza dacă angajatele aveau cunoștință de munca pe care urmau să o presteze, sens în care solicită a se analiza centralizatorul depus la ședința din data de 19.09.2014 din care rezultă părțile vătămate, perioadele lucrate în cadrul ., contractul individual de muncă, salariul brut și cel net, precum și norma, întreagă sau redusă. Raportat la aceste înscrisuri, consideră că părțile vătămate aveau cunoștință de munca pe care urmau să o presteze și stau mărturie nu numai înscrisurile semnate de părțile vătămate, ci și declarațiile date, potrivit cărora nu le-a obligat nimeni să presteze o altă muncă decât cea pentru care au semnat și pentru care s-au angajat în realitate. Se impune a fi pus în discuție următorul aspect, dacă au fost forțate să muncească mai multe ore decât cele trecute în contractul individual de muncă. Arată că din declarația părții vătămate F. A., singura audiată, este evident că toate părțile vătămate știau și lucrau atât cât era nevoie. Totodată, arată că în timpul orelor de lucru aveau la dispoziție mijloace de comunicare, respectiv telefoane, calculatoare, laptop-uri, fapt din care rezultă că nu le era sub nicio formă îngrădită libertatea personală. Arată că aceeași parte vătămată arată că operațiile estetice au fost consfințite de părțile vătămate, iar măsurile implanturilor care le-au fost puse au fost la liberul arbitru al acestora și nimeni nu le-a impus nimic. Raportat la acest aspect, arată că este vorba de niște operații estetice efectuate în sistemul de sănătate privat, în care probitatea medicală și renumele medicilor esteticieni este extrem de important și nimeni nu-și permite, ca medic, să propună alte mărimi decât cele care se potrivesc din punct de vedere anatomic fiecărei persoane. Precizează că chiar și acest aspect îmbracă formă scrisă, iar în dosarul de urmărire penală se găsesc acte adiționale la contractul de muncă, angajamente de plată date în fața unui notar public, deci autentificate, consimțăminte și de către alți aparținători ale părților vătămate.

De asemenea, arată că în încheierea atacată se spune că declarațiile părților vătămate nu prezintă contradicții, susținere pe care o apreciază falsă, întrucât declarațiile părților vătămate conțin o multitudine de contradicții, de la existența sau inexistența părții vătămate minore M. M., cu privire la durata perioadei în care a lucrat aceasta la Anadi, fiind arătate mai multe versiuni, respectiv 3 luni, 2 săptămâni, o lună, dacă aceasta a avut sau nu asupra ei un buletin de identitate, dacă a locuit sau nu la Anadi, întrucât părțile vătămate aveau posibilitatea să folosească anumite facilități de cazare în imobilul situat pe ., există contradicții și cu privire la persoana cu care a locuit M. M. în cameră. În opinia sa, față de aceste contradicții, până la lămurirea acestui aspect din punct de vedere al cercetării judecătorești, s-ar impune ca instanța să dea valoare juridică a acestor contradicții, care la acest moment profită inculpatului, și să se constate că starea de fapt prezentată de parchet prezintă anumite fisuri.

În ce privește motivarea încheierii, în sensul că ar fi existat anumite amenințări sau violențe, care reies din declarațiile părților vătămate, susține că acestea nu sunt confirmate și de alți martori, fiind audiate în faza de urmărire penală 15 persoane, care au lucrat la . în calitatea de maseuze și personal administrativ, și care nu au confirmat asemenea manifestări din partea inculpatului S. C. A.. De asemenea, arată că judecătorul fondului mai spune că există o presupunere rezonabilă că inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate a minorei, iar simpla vârstă, sub 18 ani, a persoanei vătămate M. este suficientă pentru a considera că această se afla în stare de vulnerabilitate față de o persoană majoră. Față de acest aspect, arată că în dosarul de urmărire penală nu se regăsește nicio altă probă care să vină să susțină acea stare de vulnerabilitate și solicită a amenda această susținere, întrucât nu se poate judeca după presupuneri, prezumții sau imaginație.

Mai arată că se susține că există suspiciuni că inculpatul ar putea influența martorii sau persoanele vătămate prin persoane interpuse, aspect față de care consideră că, atâta timp cât temeiul de arestare a fost art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, parchetul nu a solicitat niciodată menținerea sau prelungirea acestei stări și pe alt temei, respectiv alin. 1, nu se poate afirma că există această suspiciune. Dacă s-ar accepta acest raționament juridic, prin persoane interpuse s-ar putea realiza această influențare, dacă se dorea, și cu inculpatul în stare de arest.

Totodată, arată că perioada de timp foarte mare trecută de la data la care inculpatul săvârșit infracțiunea de tentativă de omor pentru care s-a și reabilitat, respectiv 15 ani, inculpatul nu numai că nu a mai săvârșit o altă infracțiune, ci acesta s-a și integrat foarte bine în societate, și-a asumat toate obligațiile impuse de către societate, respectiv plata impozitelor, sens în care solicită să se constate din extrasele Revisal că . avea un număr mediu de angajați, respectiv 15 angajați care își susțineau familiile prin prestarea unei munci legale în cadrul acestei firme. Mai arată că, din adeverințele emise și certificate eliberate de Administrația Financiară, reiese că firma Anadi nu are nicio datorie la stat. Există în rechizitoriu disjungerea cauzei față de această firmă, cu suspiciunea de evaziune fiscală, urmând a se efectua acte de cercetare penală, însă până acest moment nu s-a concretizat absolut nimic.

Pentru aceste argumente, solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, casarea încheierii atacate și, admiterea cererii de înlocuire a măsurii preventive.

Reprezentantul Ministerul Public, având cuvântul, arată că, în susținerea contestației, apărarea s-a poziționat într-o veritabilă analiză a probelor, deși fondul cauzei nu face obiectul acestei cauze, iar cercetarea judecătorească este abia la început.

Consideră că cererea formulată trebuia analizată din perspectiva dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, mai concret se impunea evaluarea împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatul pentru a se stabili dacă este necesară, oportună și proporțională înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Arată că s-a mai acreditat o totală falsă idee că inculpatul este o victimă unor erori judiciare și dorește să se găsească un vinovat cu ocazia celeilalte condamnări dispuse în urmă cu ceva vreme, că acum judecătorul face aprecieri personale, dincolo de datele concrete pe care le avem la dosar, care din punctul său de vedere nimic mai neadevărat și nepotrivit în susținerea contestației prin apărători.

Solicită a se constata că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a infracțiunii de trafic de minore, trafic de persoane, 5 fapte, violarea secretului corespondenței și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. La momentul la care se ordonă plasarea într-un regim de detenție provizoriu, judecătorul trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 223 Cod procedură penală, în cazul de față de la alin. 2 și cele ale art. 202 Cod procedură penală. Arată că judecătorul fondului, când a analizat gradul de pericol social, a făcut-o strict în concordanță cu pericolul concret prevăzut de art. 202 alin. 3 Cod procedură penală, starea de pericol social la care s-a raportat apărătorul inculpatului, iar probele care stau la baza dispunerii cu titlu provizoriu, a unei măsuri preventive, sunt cu totul altele decât cele care stau la baza adoptării unei soluții pe fond în cauză, achitare, încetare, condamnare, una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile legale.

Arată că la momentul la care s-a dispus măsurii preventive s-a constatat că din datele și probele administrate în cauză, rezultă această presupunere rezonabilă, acele indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat, iar măsura preventivă se impune pentru buna desfășurare a procesului penal. judecătorului fondului, când a respins cererea de înlocuire, a constatat că, raportat la împrejurările concrete și la modalitatea de săvârșire a acestor infracțiuni, la conduita procesuală a inculpatului, există această caracterizare a omului care denotă în gradul de violență, infracțiunile reținute în sarcina sa, se pare că ar fi fost săvârșite prin amenințate, prin violență, prin constrângere împreună cu un alt inculpat, ceea ce a condus la concluzia că se impune menținerea în stare de arest preventiv, raportat la împrejurările concrete ale cauzei.

Mai mult, arată că acele chestiuni invocate, legate de modul în care a debutat cercetarea judecătorească, nu țin nici de poziția parchetului și este firesc ca judecata să se desfășoare în limite de timp normale și firești pentru toate persoanele, astfel că judecătorul a apreciat, justificat în opinia sa, că ora 21 este o oră nepotrivită pentru desfășurarea în condiții firești a acestei faze a procesului penal, motiv pentru care a dispus amânarea cauzei, chiar dacă toate părțile doresc ca acest proces să se deruleze cu celeritate și probatoriul administrat în faza de urmărire penală să fie readministrat în fața instanței de judecată, după toate regulile: contradictorialitate, nemijlocire și atunci se va vedea care este poziția procesuală a persoanelor vătămate. Arată că la momentul la care s-a dispus respingerea cererii formulate de inculpat, judecătorul a motivat pe larg, a invocat inclusiv declarația persoanei vătămate C. C. L. dată în cursul urmăririi penale, în care se menționează explicit că nu ar fi dat aceste declarații de teamă, dacă inculpatul ar fi fost liber, poziție procesuală subliniată și de persoana vătămată F. A..

Prin urmare, raportat la toate aceste considerente, la aceste criterii, dispozițiile art. 242 Cod procedură penală, care ne impun să facem o evaluare, raportat la conduita procesuală și la împrejurările concrete ale cauzei, apreciază că nu este oportună, nici proporțională și nici necesară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Mai mult, arată că, deși măsura arestului la domiciliu este o instituție nou reglementată, în punerea ei în aplicarea nu există toate pârghiile legale, nu există modalitatea de supraveghere printr-un mijloc electronic pentru a putea fi controlat inculpat în măsura în care se dispune această măsură și consideră că în prezent singura măsură de natură să întrunească rigorile raportat la împrejurările concrete ale cauzei este măsura arestului preventiv. Pe cale de consecință, solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și netemeinică.

Inculpatul S. C. A., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Mai arată că, față de susținerea reprezentantului parchetului cu privire la declarația numitei C. C., aceasta a lucrat în firma sa în unul dintre anii 2006, 2007 sau 2008 și nu consideră că prezintă un pericol social, având în vedere că presupusele fapte de care este acuzat s-au consumat în anul 2010.

CURTEA

Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2014, Tribunalul pentru Minori și Familie B. a respins, în temeiul art.242 alin.2 din Codul de procedură penală, cererea inculpatului S. C. A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul pentru Minori și Familie B. a reținut că prin cererea depusă la dosar la data de 18 septembrie 2014 inculpatul S. C.-A. a solicitat, prin avocat ales, înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, la adresa din mun. B., ., jud. B..

În motivarea cererii sale, inculpatul arată, în esență, că măsura arestării preventive trebuie analizată de către instanța de judecată având în vedere următoarele principii de drept: momentul procesual la care se discută prezenta cerere de înlocuire; stadiul procesual al dosarului, în sensul că urmărirea penală este finalizată, instanța de judecată este sesizată cu rechizitoriu și este parcursă faza de cameră preliminară, fiind stabilit primul termen de judecată în fond a cauzei pentru data de 5 septembrie 2014; oportunitatea și proporționalitatea măsurii preventive, urmând a se avea în vedere stadiul procesual al cauzei, faptul că inculpatul se află în arest preventiv de aproximativ 5 luni de zile, urmărirea penală este finalizată, iar în interiorul ei au fost administrate toate probele acuzării, respectiv audierea părților vătămate și a martorilor, faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt estompate în conștiința societății raportat la data comiterii acestora, mediul social a primit un răspuns prompt al justiției cu privire la inculparea adusă; persoana inculpatului S. C.-A., în sensul că acesta are o familie legal constituită, o fetiță de 14 ani, este administratorul S.C. ANADI G. S.R.L., societate comercială în funcțiune la această dată, care este cu impozitele și taxele plătite la zi; analiza judecătorului trebuie să aibă în vedere condițiile pe care le asigură măsura preventivă a arestului la domiciliu raportat la scopul măsurilor preventive, dacă inculpatul S. C.-A., sub arest domiciliar, poate să influențeze sau poate să se sustragă de la desfășurarea normală a procesului penal.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 242 și următoarele Cod de procedură penală, raportat la art. 218 și următoarele Cod de procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul pentru Minori și Familie B. a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 27 iunie 2014 de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B., în dosarul nr. 143D/P/2011, înregistrat pe rolul acestei instanțe de judecată la data de 1 iulie 2014, sub dosar nr._ 14, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S. C.-A. pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de: trafic de minori, prevăzută de art. 211 raportat la art. 210 al. 1 lit. a și b Cod penal, trafic de persoane, prevăzută de art. 210 al. 1 lit. a Cod penal (5 fapte), violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 302 al. 6 C. pen., și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului arestat S. C.-A. următoarea stare de fapt:

- în vara anului 2010, pe o durată de trei luni, a găzduit-o și exploatat-o pe victima minoră M. M.-M. (16 ani la data faptei), prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea și, abuzând de autoritatea pe care o avea față de minora aflată în stare vădită de vulnerabilitate, a obținut în urma acestei activități suma de aproximativ 5.715 lei;

- în toamna anului 2010, împreună cu A. C., a exercitat acte de violență față de victima A. E.-D. și asupra martorei Vitu A. M., determinând-o astfel pe A. E.-D. să își desfășoare activitatea în calitate de maseuză la Salonul „Enigma” până în luna mai 2013, iar pe această durată a tras foloase în valoare totală de 75.000 Euro de pe urma activității victimei, împreună cu A. C.;

- în perioada decembrie 2008 – septembrie 2011 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima T. C. și, prin constrângere exercitată cu violență și amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum total de peste 350.000 lei;

- în perioada septembrie 2007 – iunie 2011 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima C. A. și, prin constrângere exercitată cu violență și amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum de aproximativ 375.000 lei;

- în perioada septembrie 2008 – august 2011 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima F. A. și, prin constrângere exercitată cu amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum de aproximativ 250.000 lei;

- în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 a exploatat-o, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victima C. C.-L. și, prin constrângere exercitată cu violență și amenințări, a tras foloase de pe urma exploatării victimei în cuantum de aproximativ 90.000 lei;

- a deținut echipamente destinate preluării disimulate a sunetului ambiental și al imaginilor, echipamente găsite, cu ocazia percheziției domiciliare la Salonul de masaj „Anadi”, într-un dressing aflat în living-ul unui corp de clădire, în colțul unei încăperi pe a cărei ușă era inscripționat „Salon masaj femei” și pe holul de acces către clubul salonului;

- a deținut în incinta Salonului de masaj „Anadi” un pistol cu aer comprimat marca „Gamo”, armă ce putea fi procurată și deținută doar cu obținerea prealabilă a unei autorizații.

Prin rezoluția din data de 8 noiembrie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de trafic de minori, iar prin procesul-verbal din data de 24 martie 2014 s-a constatat incidența noilor prevederi legale, astfel încât s-a stabilit că fapta reținută în sarcina lui S. C.-A. este prevăzută de art. 211 Cod penal, raportat la art. 210 al. 1 lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, constând în aceea că în vara anului 2010, pe o durată de trei luni, a găzduit-o și exploatat-o pe victima minoră M. M.-M. (16 ani la data faptei), prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea și, abuzând de autoritatea pe care o avea față de minora aflată în stare vădită de vulnerabilitate, a obținut în urma acestei activități suma de aproximativ 5.715 lei.

Prin ordonanța procurorului din data de 2 aprilie 2014, față de S. C.-A. a fost extinsă urmărirea penală și sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 210 al. 1 lit. a Cod penal, împotriva persoanei vătămate A. E.-D. și asupra martorei Vitu A. M., reținându-se că cel cercetat a determinat-o pe A. E.-D. să își desfășoare activitatea în calitate de maseuză la Salonul „Enigma” până în luna mai 2013, iar pe această durată a tras foloase în valoare totală de 75.000 Euro de pe urma activității victimei, împreună cu A. C..

Prin ordonanța din data de 2 aprilie 2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile reținute.

La data de 25 aprilie 2014, față de inculpatul S. C.-A. s-a dispus extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale cu privire la comiterea a patru infracțiuni de trafic de persoane, prevăzute de art. 210 al. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal, având ca persoane vătămate pe T. C., C. A., F. A. și C. C.-L..

În continuare, prin ordonanța din data de 16 iunie 2014, s-a dispus, referitor la inculpatul S. C.-A., extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale cu privire la comiterea infracțiunilor de violarea secretului corespondenței, prevăzută de art. 302 al. 6 Cod penal, și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 38 Cod penal.

În cursul urmăririi penale, față de inculpatul S. C.-A. s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, la data de 2 aprilie 2014.

Prin încheierea nr. 14/7 aprilie 2014 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel B., pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. C.-A. (mandatul de arestare preventivă nr. 1/UP/7 aprilie 2014) pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 7 aprilie 2014 și până la data de 6 mai 2014, inclusiv, măsură ce a fost prelungită cu 30 zile până la data de 5 iunie 2014, inclusiv.

Prin încheierea nr. 10/CDL/2 iunie 2014 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul pentru Minori și Familie B. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S. C.-A. până la data de 5 iulie 2014, inclusiv.

Sesizată fiind, la data de 1 iulie 2014, cu rechizitoriul întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului S. C.-A., judecătorul de cameră preliminară a constatat, în conformitate cu prevederile art. 348 al. 2, raportat la art. 207 al. 4 Cod de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S. C.-A., înainte de expirarea duratei arestării preventive – 5 iulie 2014, măsură preventivă care a fost menținută, conform încheierii din data de 2 iulie 2014, pronunțată în dosarul de față, rămasă definitivă față de inculpatul S. C.-A. ca urmare a respingerii contestației prin încheierea nr. 34/CP/4 iulie 2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel B..

Prin încheierile pronunțate la data de 25 iulie 2014 și, respectiv, la data de 22 august 2014, rămase definitive prin respingerea contestațiilor inculpatului, judecătorul de cameră preliminară și, în continuare, instanța de judecată au constatat, în procedura camerei preliminare și, ulterior, în cursul judecății, în conformitate cu prevederile art. 348 al. 2 și art. 207 al. 4 și 6 C. pr. pen. și, respectiv, art. 208 al. 3 raportat la art. 207 al. 4 Cod de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S. C.-A., măsură care a fost menținută.

Prin încheierea din data de 8 august 2014, definitivă la data de 21 august 2014 prin încheierea penală nr. 45/CP a Curții de Apel B., judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul pentru Minori și Familie B. a constatat, în baza art. 346 al. 1 Cod de procedură penală, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 143D/P/2011 întocmit de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B., privind pe inculpatul S. C.-A., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând, totodată, începerea judecății.

În drept, raportat la cererea inculpatului S. C.-A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, tribunalul a reținut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 242 al. 2 Cod de procedură penală, potrivit cu care „măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 al. 1.”

Totodată, art. 218 al. 1 și 2 Cod de procedură penală, care se referă la condițiile generale de luare a măsurii arestului la domiciliu, statuează că: „Arestul la domiciliu se dispune de către […] instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. (1). Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunii, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura.”

Analizând actele dosarului penal de față, instanța a apreciat, similar cu cele reținute prin încheierea din data de 8 septembrie 2014, definitivă prin decizia penală nr. 113/C/12 septembrie 2014 a Curții de Apel B., ca urmare a respingerii contestației formulate de inculpat că, în cauză, condițiile cerute de textele legale mai sus invocate pentru a se admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului S. C.-A. cu măsura preventivă a arestului la domiciliu nu sunt îndeplinite, în perioada de timp scursă între momentul pronunțării încheierii prin care instanța a respins o cerere similară a inculpatului și momentul formulării din nou a aceleiași solicitări neintervenind elemente noi de natură să conducă la o concluzie diferită față de considerentele arătate anterior, în urmă cu 10 zile, motive care au fost reluate, în esență, în continuare.

Astfel, s-a constatat că infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului (trafic de minori, trafic de persoane) fac parte dintre cele enumerate în mod expres de legiuitor printre infracțiunile grave care pot conduce la luarea măsurii arestării preventive, atunci când din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o asemenea infracțiune, potrivit art. 223 al. 2 Cod de procedură penală.

Examinând actele și lucrările administrate până la acest moment procesual în cursul urmăririi penale, instanța a considerat că există probe și indicii temeinice, în sensul art. 202 al. 1 Cod de procedură penală, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul S. C.-A. a săvârșit mai multe fapte prevăzute de legea penală, ce ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, prevăzute și pedepsite de art. 210 Cod penal și art. 211 Cod penal, constând în aceea că, în diferite perioade de timp, cu începere din anul 2007 și până în anul 2011, ar fi exploatat, prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic), în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea, pe victimele T. C., F. A. și C. C.-L., și a tras foloase substanțiale de ordin material de pe urma presupusei exploatări, apelând în acest fel la constrângerea persoanelor vătămate prin violențe și amenințări. Totodată, în sarcina inculpatului arestat s-a reținut prin actul de sesizare că în vara anului 2010, pe o durată de trei luni, a găzduit-o și exploatat-o pe victima M. M.-M. (în vârstă de 16 ani la data prezumtivei faptei), prin obligarea la efectuarea unor activități lucrative (masaj erotic) în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea și, abuzând de autoritatea pe care o avea față de minora aflată în stare vădită de vulnerabilitate, a obținut în urma acestei activități sume importante de bani, iar în toamna anului 2010, împreună cu coinculpatul A. C., a exercitat acte de violență față de victima A. E.-D. și asupra martorei Vitu A. M., determinând-o astfel pe A. E.-D. să își desfășoare activitatea în calitate de maseuză la Salonul „Enigma” până în luna mai 2013, iar pe această durată a obținut foloase bănești substanțiale de pe urma activității victimei, împreună cu coinculpatul A. C..

Tribunalul a menționat, de asemenea, faptul că gradul de pericol al infracțiunilor de care trebuie să se țină cont la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, în speță arestul la domiciliu, potrivit art. 242 al. 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 218 al. 1 și 2 Cod de procedură penală, este unul ridicat, și rezultă nu doar din aceea că legiuitorul a înțeles să includă infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori printre acelea pentru care evaluarea condiției limitei de pedeapsă nu se impune la momentul luării măsurilor preventive prevăzute de art. 202 al. 4 lit. d și e Cod de procedură penală, dar reiese și din modul de comitere a prezumtivelor infracțiuni – prin constrângerea persoanelor vătămate exercitată prin acte de violență sau amenințări, una dintre victime fiind minoră, ceea ce conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate a acesteia pentru a o determina să efectueze activități lucrative, constând în masaj erotic, în afara cadrului legal privind angajarea și salarizarea. Toate aceste aspecte reies din probatoriul administrat până la acest moment în cursul urmăririi penale: declarațiile persoanelor vătămate, fiecare dintre acestea făcând referire la violențele și amenințările exercitate de inculpat pentru a le determina să presteze diverse munci umilitoare, în vederea obținerii de avantaje materiale care reveneau, în parte, inculpatului. La acest moment, instanța de judecată nu este în măsură să pună la îndoială veridicitatea declaraților persoanelor vătămate, în condițiile în care se constată că relatările nu prezintă contradicții de natură a contura dubii cu privire la presupusa activitate infracțională a inculpatului S. C.-A., precum și raportat la faptul că victimele au fost ascultate în cursul urmăririi penale cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, în prezența unui apărător și a unui reprezentant al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, astfel că nu se conturează în cauză, pentru moment, nicio suspiciune cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra presupuselor victime de către organele de urmărire penală.

În ceea ce privește susținerile apărătorului inculpatului S. C.-A. în sensul că activitățile desfășurate de persoanele care lucrau cu carte de muncă la salonul de masaj erotic „Anadi” sunt legale și nu se pliază pe dispozițiile art. 182 Cod penal, care definesc noțiunea de exploatare a unei persoane, în sensul că aceste persoane nu au fost constrânse să se prostitueze, tribunalul a reamintit că pentru luarea/menținerea/înlocuirea unei măsuri preventive este necesar să existe probe care să contureze suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune, asemenea probe fiind deja administrate, astfel cum s-a arătat mai sus, aspectele legate de înțelesul unor termeni și expresii prevăzute de norma de incriminare urmând a fi analizate cu prilejul judecății pe fond.

În continuare, s-a reținut că declarațiile persoanelor vătămate nu sunt singulare în ansamblul probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, acestea coroborându-se și cu depozițiile martorilor care confirmă susținerile victimelor referitor la presupusele activități de exploatare desfășurate de inculpat, prezumtivele agresiuni de natură fizică și constrângeri psihice realizate de acesta în scopul determinării persoanelor vătămate să adopte o conduită în folosul inculpatului, precum și starea de temere în care se aflau victimele aflate în anturajul inculpatului. Relevante în acest sens sunt și depozițiile martorilor B. M., Drop I. A., Berszan Imea, S. I.-L., Panti S., P. C.-N., T. R.-G., L. E.-D., care descriu aspecte pertinente din care s-ar putea deduce presupunerea rezonabilă a implicării inculpatului Stolerul C.-A. în activitatea infracțională descrisă în actul de sesizare.

Față de cele mai sus constatate, instanța a apreciat că există suspiciuni întemeiate în sensul că inculpatul S. C.-A. ar putea reitera aceeași conduită de intimidare a persoanelor vătămate și a martorilor, putând influența negativ desfășurarea în continuare a procesului penal, astfel că scopul măsurilor preventive, definit în cuprinsul art. 202 al. 1 Cod de procedură penală, nu ar mai putea fi atins prin înlocuirea arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Relevante în acest sens sunt și declarațiile persoanei vătămate C. C.-L., care a arătat în cursul urmăririi penale că nu ar fi dat aceste declarații dacă inculpatul ar fi fost liber, întrucât i-ar fi fost frică de acesta. Totodată, persoana vătămată F. A., ascultată la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2014, și-a menținut în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale, o semnificație deosebită, relativ la sentimentul de frică și intimidare pe care inculpatul S. C.-A., chiar aflat în stare de arest preventiv, îl induce victimelor, având faptul că persoana vătămată a refuzat să răspundă la întrebarea adresată de instanță referitor la un eventual sentiment de frică pe care îl resimte față de inculpat, repetând cu obstinație, de mai multe ori pe parcursul declarației, că a încheiat acea etapă (n. red. perioada cât a fost angajată la firma inculpatului) și dorește să rămână încheiată. Astfel, susținerile inculpatului în sensul că relațiile cu victimele au fost cele firești, specifice între un angajat și angajator, și uneori chiar de prietenie, sunt contrazise de declarațiile persoanelor vătămate, victima F. A. neconfirmând în mod expres și neechivoc, așa cum ar fi fost firesc într-o relație de natura celei la care face referire inculpatul, că nu resimte nicio teamă față de acesta. Or, chiar dacă măsura arestului la domiciliu reprezintă o restrângere a libertății inculpatului, iar nu o stare de deplină libertate a acestuia, posibilitatea ca inculpatul să exercite presiuni asupra victimelor sau a martorilor prin intermediul unor interpuși (aspect care nu poate fi controlat de instanță), un asemenea modus operandi al inculpatului reieșind din declarațiile mai multor persoane vătămate, este evidentă, astfel că arestul la domiciliu al inculpatului nu ar reprezenta, în aceste condiții, o măsură suficientă și eficientă pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal și, implicit, al aflării adevărului în cauză.

Totodată, durata foarte mare în timp pe care s-a întins presupusa activitate infracțională a inculpatului S. C.-A. pe linia traficului de minori și a traficului de persoane (între anii 2007-2011) și multitudinea de fapte de care acesta este acuzat (opt infracțiuni, pentru șase dintre acestea fiind îndeplinite condițiile enunțate de lege pentru a se dispune arestarea preventivă) constituie o componentă importantă în aprecierea gravității infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, nefiind astfel îndeplinite, nici din această perspectivă, condițiile pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Nu în ultimul rând, instanța a reținut, în analiza împrejurărilor referitoare la persoana inculpatului, conform art. 218 al. 2 Cod de procedură penală, și faptul că inculpatul S. C.-A. nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave – tentativă la omor. Chiar dacă inculpatul s-a reabilitat, tribunalul a apreciat că implicarea în trecut a acestuia în comiterea unei infracțiuni cu violență, raportat și la celelalte aspecte care se desprind din probatoriul administrat în prezenta cauză ce vizează comportamentul violent al inculpatului față de victime, constituie împrejurări ce țin de circumstanțele personale ale inculpatului, care conturează o stare de pericol ridicată pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a acestuia, chiar și în condițiile arestului la domiciliu, ar genera-o.

Toate cele mai sus menționate legat de gravitatea faptelor, a modului și a circumstanțelor presupusei comiteri a acestora, coroborate cu circumstanțele personale ale inculpatului, anterior menționate, au condus la concluzia că privarea de libertate a inculpatului S. C.-A. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol concretizat și prin aceea că, odată lăsat în libertate, chiar și în condițiile impunerii restricției de a părăsi imobilul unde locuiește, inculpatul ar putea reitera, în mod indirect, un comportament antisocial îndreptat împotriva unor persoane vulnerabile, predispuse a fi victime sigure a unor infracțiuni de natura celor pentru care acesta este trimis în judecată.

Totodată, s-a menționat că durata arestării preventive (de aproximativ cinci luni de zile) nu a depășit un termen rezonabil, prin raportare la gravitatea sporită a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, respectiv complexitatea relativ ridicată a probatorului ce ar putea fi administrat în cauză, în condițiile în care inculpatul se află în stare de arest preventiv din data de 7 aprilie 2014 iar cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă. Cauza a fost amânată în mod justificat la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2014, în condițiile în care audierile părților și dezbaterile în legătură cu măsurile preventive s-au finalizat în jurul orei 2040, pe considerentul că ora era destul de înaintată și dacă s-ar fi procedat la ascultarea celor două persoane vătămate prezente, C. A. și T. C., ar fi existat riscul ca aceste declarații, date pe fondul unei oboseli accentuate, să nu fie în concordanță cu cele întâmplate, neputând conduce, în asemenea condiții, la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Pentru considerentele ce preced, constatând că înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură mai puțin severă dintre cele prevăzute de art. 202 al. 4 lit. b, c sau d Cod de procedură penală nu ar fi de natură să contribuie la asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, potrivit art. 202 al. 1 din același act normativ, având în vedere temerea pe care au arătat-o față de inculpatul S. atât persoanele vătămate care nu au fost încă ascultate în fața instanței, cât și victima F. A., precum și modalitatea comiterii prezumtivelor infracțiuni, instanța, în temeiul art. 242 al. 2 Cod de procedură penală, a respins cererea formulată de inculpatul S. C.-A..

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul S. C. A. care a criticat soluția dispusă de către instanță sub aspect de legalitate și temeinicie.

În esență, în susținerea contestației, apărătorii aleși ai inculpatului au invocat că încheierea pronunțată de către Tribunalul pentru Minori și familie B. este nelegală, întrucât aceasta conține o motivare formală, fiind reluate aspectele menționate cu ocazia pronunțării unor încheieri anterioare din cursul urmăririi penale, nu au fost analizate prevederile art.202 și ale art.218 din Codul de procedură penală și nici „suficiența arestului preventiv și înlocuirea cu arestul domiciliar”.

Sub aspect de temeinicie, apărătorii aleși au arătat, în principal, că soluția primei instanțe este netemeinică, întrucât a „răstălmăcit” conținutul declarației părții vătămate audiate la termenul din data de 18 septembrie 2014 în condițiile în care conținutul declarației dată în fața instanței diferă de cel cuprins în depoziția dată în cursul urmăririi penale, în mod eronat a apreciat instanța că se poate realiza o influențare a părților vătămate dacă s-ar înlocui măsura preventivă a arestării, au fost analizate greșit elementele referitoare la persoana inculpatului, în condițiile în care pentru condamnarea anterioară s-a împlinit termenul de reabilitare, starea de fapt (aspectul penal) cu care a fost sesizată instanța de judecată este ambiguă, în condițiile în care activitatea era desfășurată de părțile vătămate la societatea inculpatului în baza unor raporturi de muncă la care acestea au achiesat în mod voluntar, acestea aveau libertatea de mișcare și comunicare cu alte persoane.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea apreciază că soluția dispusă de către Tribunalul pentru Minori și Familie B. este legală și temeinică și va fi menținută pentru următoarele considerente.

Referitor la aspectele de nelegalitate invocate, Curtea observă că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care încheierea pronunțată cuprinde considerentele pe care se fundamentează soluția pronunțată, cuprinde argumentația judecătorului privitor la cererea formulată de către inculpat, este încadrată în drept, în raport de circumstanțele ivite în procedura pendinte din fața Tribunalului pentru Minori și Familie B..

Din perspectiva prevederilor legale invocate, se constată că prima instanță a expus pe larg motivele pentru care, în opinia ei, este necesară privarea de libertate în continuare a inculpatului, cu consecința respingeri cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a restului la domiciliu.

Pe de altă parte, așa după cum s-a arătat în mod constant în materia măsurilor preventive, indiciile și probele avute în vedere cu ocazia analizării necesității dispunerii și menținerii unei măsuri preventive nu trebuie confundate cu probele de vinovăție reținute în urma administrării probatoriului și al judecății pe fond, luarea uneia dintre măsurile prevăzute de art.202 alin.4 din Codul de procedură penală neaducând în niciun fel atingere prezumției de nevinovăție, astfel după cum aceasta este reglementată de art.4 din Codul de procedură penală.

Din acest motiv, raportat la stadiul actual al procedurii derulate în fața Tribunalului pentru Minori și Familie B., luând în considerare și temeiurile apreciate de către judecătorul de drepturi și libertăți în momentul dispunerii prezentei măsuri preventive, Curtea reține, în egală măsura cu prima instanță, că acestea nu au dispărut și nu au suferit modificări.

Chiar dacă cercetarea judecătorească a debutat prin audierea inculpaților și a părții vătămate F. A., acest lucru, în actualul moment, nu aduce atingere temeiurilor avute în vedere în momentul dispunerii arestării preventive și nici nu impune înlocuirea acestei măsuri cu ce a arestului la domiciliu, în situația în care elementele analizate în conformitate cu dispozițiile art.223 alin.2 din Codul de procedură penală nu au suferit modificări de substanță.

Astfel, evaluându-se necesitatea privării de libertate a inculpatului pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, Curtea reține, în virtutea existenței indiciilor care justifică bănuiala legitimă că inculpatul a comis faptele reținute, că restrângerea drepturilor și libertăților inculpatului prin menținerea stării de arest preventiv se impune prin prisma reacției necesar a fi avute de către organele judiciare relativ la încălcarea relațiilor sociale apărate de legea penală în modalitatea în care se bănuiește că a acționat inculpatul.

Totodată, nu se poate face abstracție de natura infracțiunilor presupus a fi fost săvârșite de către inculpat, astfel după cum acestea sunt expuse în actul de sesizare, în condițiile în care Tribunalul pentru Minori și familie B. s-a considerat legal sesizat, în procedura de Cameră Preliminară, conform art.346 din Codul de procedură penală.

Astfel, în actualul moment, nu se pot face aprecieri referitoare la legalitatea sesizării, a stării de fapt reținută în actul de inculpare, a concordanței dintre aspectele rezultate din ansamblul probelor administrate până în prezent și elementele de fapt expuse în partea expozitivă a rechizitoriului, pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere procesului de evaluare a materialului probatoriu care trebuie realizat în momentul soluționării pe fond a cauzei.

În aceeași ordine de idei, se remarcă faptul că, în parte, aspectele invocate în fața Curții la acest termen au fost supuse atenției și judecătorului de Cameră Preliminară la data de 8 august 2014, în momentul în care s-a realizat analiza legalității sesizării instanței și a probatoriului administrat.

Raportat la prevederile art.202 din Codul de procedură penală, Curtea reține că în continuare există indiciile și probele care sunt necesar a fie evaluate în momentul menținerii măsurii preventive a arestării (acest lucru rezultând din depozițiile martorilor și a părților vătămate), aceste elemente conturând în continuare suspiciunea rezonabilă că inculpatul este posibil să fi săvârșit infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

De asemenea, analizându-se dispozițiile art.202 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea reține că în prezent, măsura preventivă a arestării este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului, cu modul în care se bănuiește că acesta a acționat și cu consecințele acțiunilor infracționale, fiind necesară pentru derularea în continuare în bune condiții a procedurii judiciare.

Nu în ultimul rând, se constată că inculpatul în evidențele oficiale are domiciliul în imobilul unde se bănuiește că au fost săvârșite infracțiunile. Din acest motiv, o eventuală obligare a acestuia de a nu părăsi locul unde se bănuiește că au fost comise faptele apare a netemeinică, chiar dacă contestatorul susține că în imobilul respectiv există două corpuri de clădire, însă nu pot fi ignorate prevederile art.221 alin. 1 din Codul de procedură penală și mai ales faptul că în acel loc își mai desfășoară activitatea una din martorele audiate în cauză.

Referitor la elementele în circumstanțierea persoanei inculpatului, astfel după cum aceste au fost expus de către prima instanță, Curtea reține că acestea nu mai pot fi avute în vedere în actualul moment, în situația în care în sarcina acestuia nu a fost reținută vreo stare de recidivă, iar pentru condamnarea suferită pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor s-a împlinit termenul de reabilitare. Din acest motiv, se remarcă împrejurarea că în prezent inculpatul beneficiază de toate consecințele și beneficiile care rezultă din faptul reabilitării, nemaiputându-se menționa trecutul său infracțional în actualul context.

Astfel, în prezent, privarea de libertate a inculpatului este necesară în vederea asigurării derulării procedurilor judiciare în bune condiții, restrângerea drepturilor și libertăților acestuia fiind proporțională cu gravitatea faptelor presupus a fi fost săvârșite de către acesta, măsura preventivă a arestării fiind singura aptă a contribui la realizarea acestui scop. Din aceste considerente, cererea contestatorului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu apare ca neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de către prima instanță.

Având în vedere cele expuse, contestația inculpatului S. C. A. va fi respinsă, acesta urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform art.275 alin.2 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.206 și a art.242 din noul Cod de procedură penală, RESPINGE contestația formulată de inculpatul S. C. A. – fiul lui Ș. și S., născut la data de 17 mai 1978 în municipiul B., domiciliat în municipiul B., ., județ B., CNP_, deținut în Penitenciarul C. - împotriva încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._ 14, pe care o menține.

În baza art.275 alin.2 din noul Cod de procedură penală, obligă inculpatul S. C. A. la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. C. D. R. G.

Red.R.C.D./08.10.2014

Tehnored.R.G./08.10.2014/4 ex.

Jud.fond/R.D.S.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 25/2014. Curtea de...  Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Decizia nr. 71/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 126/2014. Curtea de Apel BRAŞOV