Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 465/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 465/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 65/293/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR.465/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din 7 octombrie 2014

Instanța constituită din:

- Complet de judecată CAJ6:

Președinte – M. G. L. - judecător

Judecător – C. E.

- Grefier – C. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. A. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de persoana vătămată P. D. I. împotriva sentinței penale nr. 37/S din data de 30 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria R., în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 1 octombrie 2014, când față de lipsa obiectivă a președintelui de complet, a amânat pronunțarea pentru 6 octombrie 2014, dată la care pentru lipsa de timp pentru deliberarea a amânat pronunțarea pentru 7 octombrie 2014, când,

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

I. Prin sentința penală nr.37/30.04.2014, Judecătoria R. a hotărât:

În baza art. 193 alin.2 Noul Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, art. 374 alin.4 Noul Cod procedură penală 375 alin. 1 și 2 Noul Cod procedură penală și art.396 alin. 10 Noul Cod procedură penală condamnă inculpatul Cocoraș N. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art.81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei iar in baza art.82 Cod penal din 1969 stabilește un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art.83 Cod penal din 1969.

Constată că partea vătămată P. D. I. domiciliat în comuna Hoghiz, ., apt. 5, jud. B. nu a formulat prezenții civile împotriva inculpatului.

Obligă inculpatul să plătească părții civile S. C. Județean de Urgență B. cu sediul în mun. B., Calea București nr. 25-27 suma de 2306,36 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate părții vătămate P. D. I..

Pentru a prounța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că, în noaptea de 05/06.05.2013 partea vătămată P. D. I., împreună cu mai mulți prieteni se afla la restaurantul Hilton din orașul R. cu mai mulți prieteni unde se afla și inculpatul Cocoraș N.. Prin jurul orelor 01,00 când intenționa să plece acasă, partea vătămată P. D. I. a intervenit într-un conflict spontan ivit între inculpatul Cocoraș N. și martorul B. M.. În acest context, între partea vătămată P. D. I. și inculpatul Cocoraș N. a avut loc un schimb de replici verbale reciproce, în cadrul cărora aceștia s-au scuipat reciproc, iar inculpatul Cocoraș N. l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul în zona feței.

În urma loviturii aplicate, partea vătămată P. D. I. a fost internată în S. C. Județean de Urgență B. în perioada 08.05-13.05.2013, cu diagnosticul fractură paramediană stânga mandibulară, suferind leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 38-40 de zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 1173/E din 13.05.2013 eliberat de serviciul medico-legal județean B..

La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța a ținut seama de criteriile generale, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează ori agravează răspunderea penală. Astfel instanța a avut în vedere faptul că inculpatul este în vârstă de ani, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit

În privința modalității de executare a pedepsei, Judecătoria R. a optat pentru instituția suspendării condiționate a executării pedepsei. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, iar experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării, cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, au fost apreciate de prima instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia. În baza art.81 Cod penal din 1969, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art.82 Cod penal din 1969, a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgând atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art.83 Cod penal din 1969.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a constatat că partea vătămată P. D. I. domiciliat în comuna Hoghiz, ., apt. 5, județul B. nu a formulat prezenții civile împotriva inculpatului și a obligat inculpatul să plătească părții civile S. C. Județean de Urgență B. cu sediul în mun. B., Calea București nr. 25-27 suma de 2306,36 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate părții vătămate P. D. I., conform decontului de cheltuieli de la fila 14 din dosarul cauzei.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel persoana vătămată, din conținutul memoriului de la fila 3 dosar apel rezultând că acesta a apreciat ca blând tratamentul sancționator aplicat inculpatului.

III. Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele efectului devolutiv, Curtea va admite apelul declarat în cauză, atât pentru motive de netemeinicie, cât și pentru următoarele motive de nelegalitate, după cum urmează :

A. Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că situația de fapt a fost corect reținută de procuror în cursul urmăririi penale, fiind astfel pe deplin aplicabile dispozițiile procedurale referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției – art.396 alin.10 Cod procedură penală raportat la art.375 alin.1 Cod procedură penală și art.374 alin.4 Cod procedură penală.

B. D. fiind faptul că fapta cu care instanța a fost sesizată a fost comisă înainte de 01.02.2014 când a intrat în vigoare actualul Codului penal, prima instanță a determinat legea penală mai favorabilă prin raportare la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile.

Procedând în această manieră, prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale prin care s-a decis că dispozițiile art.5 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

C. Având în vedere că, de la data săvârșirii infracțiunii obiect al prezentei judecăți și până la soluționarea cauzei, a existat o succesiune de legi penale, se impune alegerea legii penale mai favorabile.

Determinarea caracterului “mai favorabil” al legii penale are în vedere o . elemente cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclude sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participație, tentativă, recidivă, concurs, etc.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au, așadar, în vedere, atât condițiile de incriminare și tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Cu privire la pedeapsă, pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, o altă lege închisoarea singură sau împreună cu amenda), dar și deosebiri de grad sau cuantum referitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii în concret a acestora. Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, aceasta vizează aplicarea legii, iar nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.

Analizând regimul sancționator prevăzut de legile succesive, limitele pedepsei închisorii sunt identice, în plus, pentru infracțiunea prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal, legea prevăzând și pedeapsa amenzii penale care nu exista în vechea reglementare.

Cu toate acestea, în considerarea modalității de executare a pedepsei care i se va aplica inculpatului, vechile dispoziții legale au un caracter mai favorabil privitor la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în ceea ce privește tratamentul sancționator, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În lumina celor de mai sus, Curtea, reține că vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului.

Curtea reține că fapta inculpatului Cocoraș N. care, în noaptea de 05/06.05.2013, a lovit-o cu pumnul, în zona feței, pe persoana vătămată P. D. I., cauzându-i leziuni corporale pentru care a necesitat un număr de 38-40 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal 1968.

La individualizarea judiciară a pedepsei care i se va aplica inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni, Curtea va avea în vedere dispozițiile art.72 Cod penal 1968, respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al infracțiunii comise care este unul ridicat, prin urmarea produsă ce a constat în fracturarea paramediană stânga a mandibulei persoanei vătămate și numărul ridicat al zilelor de îngrijiri medicale, persoana inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, acestuia aplicându-i-se o sancțiune cu caracter administrativ sub aspectul comiterii unei infracțiuni de șantaj, faptul că a recunoscut comiterea faptei, vârsta și gradul mediu de școlarizare a acestuia.

Pornind de la aceste criterii, Curtea îl va condamna pe inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

În baza art.71 alin.1 și 2 Cod penal 1968, inculpatului Cocoraș N. i se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal 1968, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod penal 1968, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Cocoraș N. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.82 Cod penal 1968.

I se va atrage atenția inculpatului Cocoraș N. asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Totodată, în baza art.71 alin.5 Cod penal 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide :

I. În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de persoana vătămată P. D. I. împotriva sentinței penale nr.37/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria R., pe care o desființează sub aspectul greșitei soluționări a acțiunii penale.

Rejudecând în aceste limite,

1. În baza art.181 alin.1 Cod penal 1968 cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Cocoraș N. la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

2. În baza art.71 alin.1 și 2 Cod penal 1968, aplică inculpatului Cocoraș N. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal 1968, pe durata executării pedepsei principale.

3. În baza art.81 Cod penal 1968, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Cocoraș N. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.82 Cod penal 1968.

4. Atrage atenția inculpatului Cocoraș N. asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

5. În baza art.71 alin.5 Cod penal 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.

II. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.

Președinte, Judecător,

M. G. L. C. E.

Grefier,

C. G.

Red. C.E.-09.02.2015

Dact. C.G.-13.02.2015

2 ex

Jud. fond-V.G. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 465/2014. Curtea de Apel BRAŞOV