Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 359/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 27588/197/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.359/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 4 iulie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CAJ5:
Președinte – C. G. - judecător
Judecător – A. constanța M.
Judecător- A. D.
- Grefier – R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. P.-din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2287 din 2 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 iunie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 4 iulie 2014, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 2287 din 02.12.2014 a Judecătoriei B. în baza art.334 Cod de procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru a fost trimisă în judecată inculpata M. A. dindelapidare, prevăzută de art. 215 ind.1 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (13 acte materiale), fals intelectual, prevăzută de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, în final cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal îndelapidare, prevăzută de art. 215 ind.1 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (13 acte materiale), fals intelectual, prevăzută de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, în final cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
În baza art.215 ind.1 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal inculpata M. A. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată în dauna părții vătămate ..
În baza art.65 Cod penal raportat la art.64 lit.c Cod penal inculpatei i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de contabil pe o perioadă de 7 ani.
În baza art. 290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (13 acte materiale) aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b, art.35 Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de contabil pe o perioadă de 7 ani (pedeapsa complementară se execută pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere).
În baza art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, fixat în condițiile art.862 Cod penal.
În baza art.863 Cod penal, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul B.:
a) se va prezenta la fiecare convocare la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B.;
b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;
d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art.71 al.2 Cod penal inculpatei i s-a interzis pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) Cod penal.
În baza art.71 al.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.864 Cod penal referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere stabilite instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acesteia; dacă până la expirarea termenului de încercare nu își îndeplinește obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța va dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când se dovedește că nu a avut putința de a îndeplini aceste obligații.
În baza art.346 al.1 Cod de procedură penală inculpata a fost obligată să plătească părții civile . suma de 127.742,77 lei daune materiale plus dobânda legală de la data însușirii fiecărei sume ce intră în cuantumul prejudiciului până la data plății efective; respinge restul pretențiilor civile.
În baza art.348 Cod de procedură penală s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv ordinele de plată nr.141/25.05.2005, nr.155/30.05.2005, nr.160/16.06.2005, nr.138/13.05.2005 (filele 44-46, 53 vol.V urmărire penală), extras de cont nr.192/1/14.04.2006 (fila 442 vol.V urmărire penală).
În baza art.191 alin 1 Cod de procedură penală inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 7250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, începând cu data de 09.02.2005 inculpata M. A. a desfășurat în cadrul . activități specifice profesiei de contabil, fără să fi fost angajată ori să fi încheiat vreo convenție de colaborare.
Printre atribuțiile ce-i reveneau se numărau și cele referitoare la organizarea contabilității primare, depunerea declarațiilor la organele fiscale, întocmirea bilanțului contabil.
Pentru societatea P. A. specimen de semnătură în bancă avea doar S. M., în calitate de director (filele113, 129 vol.III urmărire penală).
În același timp inculpata deținea funcția de administrator al societăților Madribeb Exp SRL și Witroxin SRL, având specimen de semnătură în bancă (fila 78 vol.III urmărire penală).
Folosind ordine de plată semnate în alb de S. M., pe care le-a completat în fals, inculpata a transferat în perioada 02.03._06 diverse sume din contul . în conturile Madribeb Exp SRL și Witroxin SRL, bani de care a profitat în mod exclusiv.
Astfel, în contul . a fost virată la data de 02.03.2005 suma de 3406,50 lei, în 22.03.2005 suma de 2500 lei, în 17.06.2005 suma de 2042 lei prin falsificarea ordinului de plată nr.160/16.06.2005, în 26.07.2005 suma de 4575 lei, în 09.09.2005 suma de 625 lei și în 22.03.2006 suma de 12.850 lei, o parte din bani fiind retrași în numerar de inculpată, iar altă parte au servit la plata unor rate de credit către Porsche Bank sau Procredit Bank. Între . și . nu au existat nici un fel de relații comerciale.
Procedând în același mod, inculpata a transferat în contul . suma de 314,52 lei în 04.04.2005, suma de 612,54 lei în 11.04.2005, 674,47 lei în 16.05.2005 prin falsificarea ordinului de plată nr.138/13.05.2005, suma de 574,47 lei în 26.05.2005 prin falsificarea ordinului de plată nr.141/25.05.2005, suma de 3502,54 lei în 30.05.2005 prin falsificarea ordinului de plată nr.155/30.05.2005, suma de 483,50 lei în 07.06.2005, suma de 6001 lei în 13.07.2005, suma de 6677 lei în 26.07.2005, suma de 3253,23 lei în 08.08.2005, suma de 9500 lei în 31.08.2005, suma de 6700 lei în 06.09.2005, suma de 21.000 lei în 12.10.2005, suma de 10.000 lei în 03.11.2005, suma de 401 lei în 23.11.2005, suma de 7400 lei în 09.12.2005, suma de_ lei în 11.01.2006, suma de 10.000 lei în 14.02.2006.
Pentru a nu fi descoperite aceste manopere frauduloase, inculpata a falsificat prin scanare mai multe facturi de electricitate emise către ., modificând sumele datorate:
- pe factura nr._/15.07.2005 (fila 44 vol.III urmărire penală) a trecut suma de 26.228,83 lei (fila 31 vol.IV urmărire penală) în loc de 22.053,81 lei;
- pe factura nr._/15.08.2005 (fila 51 vol.III urmărire penală) a trecut suma de 628,94 lei (fila 33 vol.IV urmărire penală) în loc de 328,72 lei;
- pe factura nr._/15.08.2005 (fila 52 vol.III urmărire penală) a trecut suma de_,36 lei (fila 35 vol.IV urmărire penală) în loc de 2782,68 lei;
- pe factura nr._/15.09.2005 (fila 55 vol.III urmărire penală) a trecut suma de_,13 lei (fila 38 vol.IV urmărire penală) în loc de 2250,96 lei;
- pe factura nr._/17.10.2005 (fila 57 vol.III urmărire penală) a trecut suma de_,09 lei (f.39 vol.IV urmărire penală) în loc de 314,46 lei;
- pe factura nr._/15.12.2005 (fila 61 vol.III urmărire penală) a trecut suma de_,42 lei (fila 42 vol.IV urmărire penală) în loc de 807,28 lei;
- pe factura nr._/16.01.2006 (fila 64 vol.III urmărire penală) a trecut suma de_,10 lei (fila 21 vol.IV urmărire penală) în loc de 9500 lei;
- pe factura nr._/15.02.2006 (fila 68 vol.III urmărire penală) a trecut suma de_,73 lei (fila 23 vol.IV urmărire penală) în loc de 9473,92 lei.
Modificând valoarea acestor facturi, inculpata a denaturat și datele din evidența contabilă a ., fiind înregistrată o cheltuială cu energia electrică în anul 2005 de 372.400 lei în loc de 280.253 lei și o taxă pe valoarea adăugată deductibilă aferentă consumului de energie în sumă de 70.756 lei în loc de 53.248 lei. Elementele patrimoniale cuprinse în bilanțul contabil depus la Administrația Finanțelor Publice sub nr.8402/11.05.2006 au fost de asemenea denaturate, evidențiindu-se o pierdere contabilă de 186.720 lei față de doar 13.325 lei în realitate.
La data de 14.04.2006 inculpata a ridicat în numerar din contul . suma de 5025 lei și a falsificat extrasul de cont nr.192/1/14.04.2006 creând aparența ridicării sumei de doar 3025 lei, iar diferența de 2.000 lei și-a însușit-o.
Reținând vinovăția inculpatei, în baza probelor administrate în cauză, instanța a dispus condamnarea inculpatei la pedepsele arătate mai sus, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.
Sub aspectul laturii civile instanța de fond a reținut că, partea vătămată . s-a constituit parte civilă cu suma de 258.877,38 lei, actualizați cu rata inflației, plus dobânda legală până la data plății efective.
Din actele aflate la dosar (expertiza contabilă, extrase de cont, analizate deja în cadrul soluționării laturii penale) instanța de fond a reținut că prejudiciul cauzat părții civile prin fapta de delapidare dedusă judecății a fost de 135.242,77 lei, din care s-au recuperat 7500 lei (fila 95 vol.III urmărire penală).
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de art.998 și urm. cod civil (fapta ilicită, vinovăția sub forma intenției directe, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, cuantumul cert al pagubei), în baza art.346 al.1 Cod procedură penală acțiunea civilă a fost admisă în limita sumei de 127.742,77 lei, plus dobânda legală de la data însușirii fiecărei sume ce intră în cuantumul prejudiciului până la data plății efective. S-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor civile, inclusiv actualizarea daunelor și cu rata inflației deoarece atât aceasta, cât și dobânda legală au același scop, dar se va acorda numai aceasta din urmă fiind mai favorabilă părții civile (a se vedea tabelul de la fila 27 dosar instanță).
În baza art.348 Cod de procedură penală s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv ordinele de plată nr.141/25.05.2005, nr.155/30.05.2005, nr.160/16.06.2005, nr.138/13.05.2005 și extrasul de cont nr.192/1/14.04.2006
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria B., solicitând, potrivit motivelor de apel astfel cum au fost precizate cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, fără a se mai susține primul motiv de apel cu privire la prescripția răspunderii penale față de infracțiunea de delapidare, să se constate că legea penală mai favorabilă este Codul penal de la 1969 și astfel, pentru infracțiunea prevăzută la art. 290 din Codul penal din 1969 termenul de prescripție al răspunderii penale este împlinit, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art. 43 din Legea nr. 82/1991, prin legea de punere în aplicare a noului Cod penal această infracțiune este dezincriminată.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin.1 Cod de procedură penală, constată că apelul declarat de parchet este fondat.
Faptele comise de inculpată, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpatei au fost corect stabilită de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de parchet, sub aspectul aplicării art. 5 din noul Cod penal, ca urmare și a Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, Curtea, cu majoritate, constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de delapidare, Curtea, cu opinie majoritară, arată următoarele:
Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, care este general obligatorie potrivit art. 147 alin. 2 din Constituție raportat și la dispozițiile art. 477 alin. 4 cu referire la art. 474/1 teza a II-a din Codul de procedură penală, efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă, încetează, astfel că aplicarea legii penale mai favorabile se apreciază pe instituții globale și nu pe instituții autonome, fără a se permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Conform dispozițiilor deciziei Curții Constituționale s-a statuat și în practica ulterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în Decizia nr. 5 din 26 mai 2014 a statuat că „în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile”, la fel cum s-a stabilit și în Decizia nr. 9 și 10 din 02.06.2014 ale Înaltei Curți de Casație și Justiției – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Deși în doctrina penală recentă sunt susținute puncte de vedere cu privire la faptul că prescripția răspunderii penale trebuie interpretată ca instituție autonomă, întrucât se încalcă art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea, cu majoritate, arată că în cauza Maktouf și Damjanovic c. Bosniei și Herțegovina și Hotărârea Scoppola nr. 2, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că respectarea dispozițiilor art. 7 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale impun, în cazul legilor penale succesive, alegerea globală a legii penale mai favorabile, impunând stabilirea lex mitior în mod concret și global.
Totodată, față de opiniile unei părți a doctrinei penale recente, privind aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome, Curtea arată că în cauza D. și M. - Pdhorni c. României s-a constatat încălcarea art. 7 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit că „în lipsa cel puțin a unei interpretări jurisprudențiale accesibile și rezonabil previzibile, cerințele art. 7 nu pot fi considerate ca respectate în privința unui acuzat. […] Faptul că doctrina interpretează în mod liber un text de lege nu se poate substitui existenței unei jurisprudențe”.
Astfel, faptul că după data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului Cod penal, pentru o perioadă scurtă de timp, circa 2 luni, s-a aplicat Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără o jurisprudență constantă, iar ca urmare a publicării deciziei nr. 265/6 mai 2014 a Curții Constituționale s-a stabilit că aplicarea legii penale se face pe instituții globale, nu se încalcă inculpatei drepturile prevăzute la art. 7 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pentru infracțiunea de delapidare nu a intervenit prescripția răspunderii penale.
Ca urmare a celor arătate mai sus, constatând că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal de la 1969, Curtea apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de fond pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, este legală și temeinică, ținându-se cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, modul și împrejurările în care s-a comis fapta, precum și persoana inculpatei, care nu are antecedente penale.
În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, instanța arată că ultimul act material al infracțiunii continuate este din data de 15.02.2006, termen de la care se calculează prescripția răspunderii penale, iar potrivit dispozițiilor art. 122 lit. d Cod penal din 1969 termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, astfel că pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale la data de 15.02.2011, motiv pentru care în baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f Cod de procedură penală se va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, având în vedere Decizia nr. 4/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite și art. 41 din Legea nr. 187/2012, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. b Cod de procedură penală și cu aplicarea art. 41 din Legea nr. 187/2012 se va dispune achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, întrucât fapta a fost dezincriminată.
Ca urmare a celor arătate mai sus, în sarcina inculpatei fiind reținută numai infracțiunea de delapidare, se va înlătura din sentință aplicarea art. 33 lit.a, art. 34 lit. b Cod penal și art. 35 Cod penal, privind concursul de infracțiuni și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Față de considerentele anterioare, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală, analizând apelurile potrivit art. 417 alin.2 Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de parchet.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 272 alin. 1 Cod de procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
CU MAJORITATE
În baza art. 421 alin. 2 lit. b Cod de procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2287 din 02.12,2013 a Judecătoriei B., pe care o desființează sub aspectul laturii penale și, rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f Cod de procedură penală dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 lit. b Cod de procedură penală și cu aplicarea art. 41 din Legea nr. 187/2012 dispune achitarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, întrucât fapta a fost dezincriminată.
Înlătură din sentință aplicarea art. 33 lit. a, art. 34 lit. b. și art. 35 Cod penal din 1968.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În baza art. 272 alin. 1 Cod de procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iulie 2014.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
pt. A. C. M., pt. A. D.,
aflată în concediu de odihnă, aflată în concediu de odihnă,
semnează președinte complet, semnează președinte complet,
C. G. C. G.
Cu opinia separată a președintelui de complet, G. C., în sensul încetării procesului penal față de inculpată, pentru infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 295 din noul Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal și art. 5 din noul Cod penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, ca urmare a prescripției răspunderii penale.
PREȘEDINTE,
C. G.
GREFIER,
pt. R. G.,
aflată în concediu de odihnă,
semnează grefier șef secție,
D. B.
Red. A.C.M.-18.07.214
Dact. C.G.-23.07.2014
6ex
Jud. fond-C. G.
OPINIE SEPARATĂ
Spre deosebire de opinia majoritară, consider că în cauză nu se putea dispune condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 din noul Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal și art. 5 din noul Cod penal, impunându-se încetarea procesului penal pentru această infracțiune, potrivit art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală,, ca urmare a prescripției răspunderii penale.
Întrucât opinia majoritară a considerat că în cauză nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în vederea interpretării consecințelor pe care decizia Curții Constituționale nr. 265/6 mai 2014 le-a produs asupra cauzelor aflate în curs de judecată, instanța este obligată să facă propriile aprecieri cu privire la acest aspect. Având în vedere problema inedită de drept ridicată de emiterea acestei decizii, precum și interpretările diferite date în mediul academic, cu privire la consecințele pe care această decizie le produce asupra cauzelor aflate în curs de judecată, am considerat necesară pronunțarea unei hotărâri preliminare de către instanța supremă, care să tranșeze această problemă de drept. În lipsa unei astfel de sesizări, consider că singurul principiu care ar trebui aplicat în cauză este principiul in dubio pro reo, consacrat în art. 4 Cod procedură penală,, potrivit căruia orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.
Or, având în vedere argumentele solide care susțin interpretarea că decizia Curții Constituționale nr. 265/6 mai 2014 nu poate fi aplicată cauzelor aflate în curs de judecată, consider că în cauză există cel puțin un dubiu cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 din noul Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, reținută în sarcina inculpatei.
Astfel, la data de 30 aprilie 2014, a fost publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 319/30 aprilie 2014, decizia nr. 2/14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care, îmbrățișând sistemul determinării și aplicării legii penale mai favorabile prin raportare la instituții autonome, s-a stabilit că în aplicarea art. 5 Cod penal, prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei. Potrivit art. 477 alin. 3 Cod procedură penală, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere acest aspect, în motivarea scrisă a apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond, P. de pe lângă Judecătoria B. a solicitat încetarea procesului penal față de inculpată, pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 din noul Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din noul Cod penal, deoarece s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale, la data de 14.10.2013.
În timp ce cauza se afla pe rolul Curții de Apel B., la data de 20 mai 2014, a fost publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 372/20 mai 2014, decizia Curții Constituționale nr. 265/6 mai 2014, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Principala problemă de drept pe care o ridică această decizie a Curții Constituționale este aceea dacă ea se poate aplica retroactiv, având în vedere că înainte de aceasta s-a aplicat, cu caracter obligatoriu, decizia nr. 2/14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că instituția prescripției răspunderii penale se aplică autonom.
Din acest motiv consider că în privința infracțiunilor comise anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 265/2014 a instanței de contencios constituțional, în materia prescripției răspunderii penale, există o succesiune de norme penale care cade sub incidența art. 5 alin. 1 Cod penal. Mai precis, este vorba de succesiunea art. 5 Cod penal, așa cum a fost interpretat cu caracter obligatoriu prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și art. 5 astfel cum a fost interpretat tot cu caracter obligatoriu prin decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale. În asemenea situații tranzitorii, art. 5 alin. 1 Cod penal autorizează instanța investită cu soluționarea litigiului să determine care din normele penale în interpretarea obligatorie, dar diametral opusă, primită din partea celor două instanțe, constituie legea penală mai favorabilă într-o anumită cauză.
Noțiunea de „lege”, în sensul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (în continuare Convenția europeană), așa cum a fost interpretat prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, încorporează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială (CEDO, Kokkinakis c. G., hotărârea din 25 mai 1993; S.W. și C.R. c. Regatul Unit, hotărârea din 22 noiembrie 1995; Cantoni c. Franța, hotărârea din 15 noiembrie 1996; E.K. c. Turcia, hotărârea din 7 februarie 2002; Pessino c. Franța, hotărârea din 10 octombrie 2006). În acest fel, în lumina Curții Europene, un reviriment de jurisprudență se analizează pe tărâmul art. 7 din Convenția europeană, iar acest text convențional poate fi violat nu doar prin aplicarea retroactivă a unei legi adoptate ulterior faptei, ci și printr-o interpretare posterioară defavorabilă celui în cauză pe care jurisprudența o leagă de dispoziția în vigoare la momentul faptei (CEDO, Possino c. Franța; Dragatoniu și M.-Pidhorni c. România, hotărârea din 24 mai 2007; Del Río Prada c. Spania, hotărârea din 21 octombrie 2013). Deși art. 7 din Convenție nu garantează în principiu niciun drept la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul succesiunii în timp a legilor penale, după o scurtă ezitare (Comisia EDH, X c. Republica Federală Germania, decizia din 6 martie 1978), judecătorii de la Strasbourg au admis totuși excepția mitior lex (CEDO, G. c. Franța, hotărârea din 27 septembrie 1995; Scoppola c. Italia nr. 2, hotărârea din 17 septembrie 2009).
Or, potrivit art. 20 din Constituția României, „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Totodată, se ridică și o altă chestiune care ține de calitatea legii de sancționare a faptelor penale, în componenta sa de previzibilitate. Dacă, până la data de 30 aprilie 2014, nu se conturase o doctrină și o jurisprudență unitare asupra mecanismului de determinare și aplicare a legii penale mai favorabile, de la această dată Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat disputele doctrinare și jurisprudențiale impunând sistemul evaluării pe instituții autonome a legilor penale succedate de la momentul comiterii infracțiunii și până la judecarea definitivă a litigiului.
În ipoteze precum cea din speță, în care, în aplicarea sistemului statornicit de către Înalta Curte, prescripția răspunderii penale era împlinită la data la care a fost sesizată instanța de apel, procurorul și părțile așteptau o soluție de încetare a procesului penal, aceasta fiind singura previzibilă în cauză. Faptul că în timpul soluționării apelului a fost publicată decizia Curții Constituționale care răstoarnă interpretarea dată de instanța supremă schimbă fundamental și soluția care poate fi dată asupra acțiunii penale și care poate fi ori de încetare a procesului penal, ori de condamnare. O încetare a procesului penal nu ridică probleme din perspectiva legalității pedepsei, în schimb o soluție de condamnare vine în contradicție cu acest principiu și aduce atingere previzibilității legii penale.
PREȘEDINTE,
C. G.
Red. C.G.-6.08.2014
Dact. C.G.-06.08.2014
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 465/2014.... → |
|---|
