Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 665/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 665/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 795/336/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.665/A/2014

Ședința publică din 29 iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. judecător

JUDECĂTOR: V. G.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.

S-a luat spre examinare apelul declarat de revizuientul P. E. împotriva sentinței penale nr.158 din 29 mai 2014 a Judecătoriei V. de Sus, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare – revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul P. E. în stare de deținere, asistat de av.A. N. Z. în substituirea apărătorului ales al revizuientului av.Borcuti G., ambii avocați din cadrul Baroului Maramureș, cu delegațiile la dosar și intimata T. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus prin Consiliul Superior al Magistraturii, cererea de recuzare formulată de intimata T. F. a unuia din membrii completului de judecată, respectiv domnul judecător C. V..

La întrebarea instanței, intimata T. F. arată că își retrage cererea de recuzare formulată.

Față de acest aspect, instanța urmează a relua cauza după soluționarea cererii de recuzare.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se prezintă revizuientul P. E. în stare de deținere, asistat de av.A. N. Z. în substituirea apărătorului ales al revizuientului av.Borcuti G., ambii avocați din cadrul Baroului Maramureș, cu delegațiile la dosar și intimata T. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, revizuientul P. E. arată că își menține apelul formulat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul revizuientului P. E. solicită admiterea apelului declarat de revizuient, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În susținerea apelului arată că prin cererea de revizuire s-au depus la dosar probe și înscrisuri noi în înțelesul legii potrivit art.459 lit. f C.pr.pen., respectiv chitanțele care atestă plăți succesive pe o perioadă de peste 4 ani de zile. Aceste acte sunt mijloace de probă, care pot conchide la o altă stare de fapt respectiv la înlăturarea relei credință a debitorului.

Pentru aceste considerente, apreciază că este admisibilă în principiu cererea de revizuire.

Intimata T. F. solicită respingerea apelului declarat de revizuient.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că cererea de revizuire a fost corect constatată ca inadmisibilă în sensul că nu subzistă nici una dintre circumstanțele care ar putea întemeia cazurile prev.în art.453 C.pr.pen.

Solicită a se observa că instanța a făcut o verificare pertinentă la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă, rezultând neechivoc din cuprinsul sentinței prin care s-a dispus revocarea suspendării și executarea pedepsei în detenție, că aceste împrejurări și mijloace de probă propuse ca temei al deschiderii procesului de revizuire a făcut obiectul unei analize de detaliu și exprese a instanței ca mijloace de probă cu ocazia judecării cauzei în fond, astfel încât ele nu pot susține o revizuire.

În consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat.

Revizuientul P. E. având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și susținut de apărătorul său.

CURTEA:

Prin sentința penală nr. 158/29.05.2014 a Judecătoriei V. de Sus, pronunțată în dosar nr._ , în temeiul art. 459, alin. 5 coroborat cu art. 456, alin. 2-4 C. pr. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul P. E., împotriva Sentinței penale nr. 337/2013 pronunțată în data de 9 octombrie 2013 în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus.

În temeiul art. 275, alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat revizuientul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Asupra cererii de revizuire de față, s-au reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, revizuientul P. E. a solicitat revizuirea Sentinței Penale nr. 337 pronunțată în data de 9 octombrie 2013 în dos. nr._ al Judecătoriei V. de Sus, în sensul de a se dispune rejudecarea acelui dosar, anulându-se hotărârea sus menționată.

În motivare, revizuientul arată că la data judecării cererii de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de judecată nu a avut cunoștință de faptul că în perioada 2009-2013 a realizat plăți lunare către partea civilă, în cuantum de câte 100lei. În acest sens, depune o . chitanțe referitoare la perioada de referință invocată, prin care înțelege să demonstreze existența unei înțelegeri cu executorul judecătoresc, contrar celor reținute în considerentele sentinței penale.

D. urmare, apreciază că sunt îndeplinite condițiile de revizuire prevăzute de art. 453 lit. a C pr pen, în sensul că instanța de judecată nu a avut cunoștință de împrejurarea că a achitat aproximativ suma de 4000lei, în măsura veniturilor obținute și a înțelegerii cu executorul judecătoresc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 459 C pr pen rap la art. 453 lit. a C pr pen.

În probațiune, a depus chitanțe eliberate de B. A. C. privind achitarea unor sume lunare în cuantum de 100lei, Sentința penală nr. 337/9.10.2013, Decizia Penală nr. 1724/R/2013.

Instanța, din susținerile revizuientului, probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile în materie, a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 337/9.10.2013 a cărei revizuire se cere, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei V. de Sus s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată petentului prin Sentința Penală nr. 186/23.06.2008 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ urmând ca acesta să execute pedeapsa aplicată în regim de detenție.

Sentința penală nr. 337/9.10.2013 a fost menținută prin Decizia Penală nr. 1724/R/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în același dosar, recursul formulat de către petentul revizuientul recurent fiind respins.

Potrivit art.456 alin.1 și 2 din N.C.P.P., cererea de revizuire se formulează în scris, trebuie motivată și indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază și mijloacele de probă, alăturându-se copii de pe înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul, în caz de neconformare în termenul acordat intervenind sancțiunea prev. de art.459 alin.5 N.C.P.P.

Revizuientul a invocat cazul prevăzut de art. 453 litera „a” C pr pen, respectiv descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, respectiv existența unor chitanțe care atestă plata unor sume de 100 lei lunar către partea civilă.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece cazul la care se referă petentul presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, având legătură cu fapta penală dedusă judecății, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei, care să ducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În speță, petentul, prin cererea de revizuire nu urmărește dovedirea netemeiniciei de condamnare, ci numai existența unui temei privind individualizarea mai favorabilă a pedepsei, respectiv menținerea suspendării condiționate a pedepsei.

În al doilea rând, faptele sau împrejurările invocate nu sunt fapte probatorii noi, în sensul art. 453 lit. a C pr pen, petentul invocând aceleași aspecte și în cursul soluționării dosarului nr._, aspect reținut de instanță la pagina 3, alin.4 și pag 4 alin. 4-5 din sentința atacată. De asemenea, la dosarul nr._ a fost atașat dosarul execuțional nr. 125/2009-_ al B. C. A., care atestă plata parțială efectuată de către revizuient, analizată de către instanță și apreciată drept derizorie raportat la cuantumul obligațiilor civile stabilite. Pentru petent, chitanțele ce i-au fost eliberate de executorul judecătoresc nu reprezintă înscrisuri noi, acesta având posibilitatea să le depună în cursul soluționării dosarului nr._ .

Revizuirea constituie o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În cauză, nu s-a dovedit existența unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară, drept pentru care, în temeiul art. 459 al. 5 coroborat cu art. 456 al. 2-4 C. pr. pen., instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petent.

În temeiul art. 275 al. 2 C. pr. pen., instanța l-a obligat pe revizuient să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul P. E., prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar judecând cauza pe fond să fie respinsă cererea de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În susținerea apelului revizuientul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că s-au depus la dosar probe și înscrisuri noi în înțelesul legii potrivit art.459 lit. f C.pr.pen., respectiv chitanțele, care atestă plăți succesive pe o perioadă de peste 4 ani de zile. Aceste acte sunt mijloace de probă, care pot conchide la o altă stare de fapt, respectiv la înlăturarea relei credință a debitorului.

Verificând sentința penală atacată, prin prisma motivelor invocate de revizuient, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, respingând cererea de revizuire formulată de revizuientul P. E. împotriva sentinței penale nr. 337/2013 a Judecătoriei V. de Sus.

Prin sentința penală nr. 337/09.10.2013 a Judecătoriei V. de Sus, s-a dispus că revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată revizuientului prin sentința penală nr. 186/23.06.2008 a Judecătoriei V. de Sus, urmând ca revizuientul să execute această pedeapsă în regim de detenție.

Revizuientul a formulat recurs împotriva acestei sentințe, care a fost respins prin decizia penală nr. 1724/2013 a Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 452 alin. 1 C.pr.pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Din dispozițiile legale menționate mai sus rezultă că, pot fi supuse revizuirii hotărârile penale definitive, atât pe latura penală, cât și pe latura civilă, prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar nu sentința penală nr. 337/09.10.2013 a Judecătoriei V. de Sus, prin care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată revizuientului prin sentința penală nr. 186/26.06.2008 a Judecătoriei V. de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 1724/2013 a Curții de Apel Cluj, prin care nu s-a judecat fondul cauzei, fiind o procedură ulterioară judecății pe fond a cauzei, determinată de neexecutarea obligațiilor civile la care a fost obligat revizuientul la judecata pe fond a cauzei.

Pe de altă parte, susținerile revizuientului prin apărătorul ales al acestuia referitoare la faptul că pe o perioadă de 4 ani ar fi achitat anumite sume de bani părții vătămate T. F., nu sunt întemeiate, deoarece din dosarul execuțional existent la executorul judecătoresc A. C., nu rezultă că revizuientul ar fi achitat vreo sumă de bani cu titlu de despăgubiri civile sau că ar fi încheiat vreo înțelegere cu partea vătăamtă referitoare la plata acestora.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 452 alin. 1 C.pr.pen. pot fi supuse revizuirii doar hotărârile penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar cererea de revizuire formulată în prezentul dosar vizează o hotărâre pronunțată ulterior judecării fondului cauzei, determinată de neexecutarea obligațiilor civile pe care revizuientul le are față de partea vătămată, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. apelul formulat de revizuientul P. E. împotriva sentinței penale nr. 158/29.05.2014 a Judecătoriei V. de Sus urmează să fie respins, ca nefondat.

Potrivit art. 275 alin. 2 C.pr.pen., urmează să fie obligat revizuientul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul P. E. deținut în P. G. împotriva sentinței penale nr.158 din 29 mai 2014 a Judecătoriei V. de Sus.

Obligă pe revizuientul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 iulie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

V. C. V. G. M. B.

Red.VG/dact.MS

7 ex./31.07.2014

Jud.fond: M.D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 665/2014. Curtea de Apel CLUJ