Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 384/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 2028/112/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 384/A/2014
Ședința publică din 25 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C., judecător
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: L. A. S.
M. Public reprezentat prin V. G. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD pentru partea vătămată S. ROMÂN – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 29 din data de 05 martie 2014 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind pe inculpatul I. G., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dat în dosar nr. 358/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la obținerea fără drept de rambursări de TVA, în formă continuată ( două acte materiale ), prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul I. G., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. A., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 18 ), lipsă fiind partea civilă S. Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, precum și părțile responsabile civilmente .. și S.C. A. 2011 S.R.L. și reprezentantele legale ale acestora H. L. și Bănuș A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată faptul că s-a depus la dosar o copie de pe fosta constituire de parte civilă împotriva altor persoane, precum și memoriu privind motivele de apel.
Inculpatul I. G. apreciază apelul declarat ca fiind tardiv și nemotivat. Depune la dosar un set de înscrisuri care să fie avute în vedere la soluționarea cauzei și solicită respingerea apelului promovat în cauză de către partea vătămată.
Nefiind cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul din oficiu inculpatului I. G., având cuvântul, în baza art. 421 pct. 1 lit. b din Noul Cod de procedură penală, solicită respingerea apelului declarat în cauză și menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond, apreciind că aceasta este temeinică și legală. Astfel, în mod corect, instanța a constatat că nu există constituire de parte civilă, hotărând în acest sens. Ulterior, s-a depus la dosarul cauzei o constituire de parte civilă tardivă, privind alte persoane, care nu poate fi luată în considerare raportat la momentul depunerii ei.
Mai mult, inculpatul este de acord cu sentința penală nr. 29/F/2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă și consideră că instanța a individualizat și aplicat în mod corect pedeapsa. Totodată, inculpatul nu este de acord cu constituirea de parte civilă și, în consecință, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Cu onorariu FMJ.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, deoarece, în mod evident, partea civilă nu a formulat în termenul prevăzut de lege o acțiune civilă împotriva inculpatului. De altfel, alți doi inculpați au fost obligați la despăgubiri civile în cauză.
Inculpatul I. G., având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului declarat în cauză.
CURTEA
Deliberând constată că,
P. sentința penală nr.29 din 5 martie 2014, Tribunalul Bistrița-Năsăud a condamnat pe inculpatul I. G., fiul lui Ș. și D., născut la data de 07.04.1960, în ., județul G., domiciliat în . județul G., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 8 alin.1 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. „a” Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală și art. 5 Noul Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II-a, lit. „b” și „c” Cod penal.
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în forma concursului real, prev. de art. 33 lit. „a” Cod penal cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 2152/22 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr._/245/2008 modificată prin Decizia penală nr. 7/26.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă la 05.12.2012 prin Decizia penală nr. 1300/2012 a Curții de Apel Iași.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin Sentința penală nr. 2152/22 iulie 2010 a Judecătoriei Iași în elementele ei componente, repunând pedepsele în individualitatea lor astfel:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și pedepsită de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod penal;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal;
- s-a menținut revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 619 zile închisoare, din pedeapsa de 2 ani și 788 de zile aplicată prin Sentința penală nr. 2240/20.09.2002 de Judecătoria G., astfel cum s-a dispus prin Sentința penală nr. 2152/2010 a Judecătoriei Iași.
În temeiul disp. art. 33 alin.1 lit. „a”, 34 alin.1 lit. „b” și 35 alin.1 Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu pedepsele sus menționate, respectiv: pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II- a lit. „b” și „c” Cod penal, pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa de 2 ani închisoare și restul de 619 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II-a, lit. „b” și „c” Cod penal.
S-a facut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II-a și lit. „b și c” Cod penal, referitoare la pedeapsa accesorie.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată începând cu 24.02.2013, la zi.
S-a dispus anularea mandatului nr. 2491/06.12.2012 emis de Judecătoria Iași și emiterea unui nou mandat în conformitate cu prezenta hotărâre.
S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.
S-a dispus comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și la Cazierul fiscal.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului, în cuantum de 1590 lei din care 1.000 lei pentru urmărirea penală, 190 lei la fond și 400 lei cheltuieli pentru asistența judiciară.
S-a acordat apărătorului din oficiu, avocat D. O., onorariu în cuantum de 400 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
P. Rechizitoriul nr. 358/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. G. pentru săvârșirea infracțiunii de obținere fără drept de rambursări de TVA, în formă continuată (două acte materiale), în forma complicității, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
În esență, în sarcina acestuia s-a reținut că în cursul anului 2006, în calitate de administrator de fapt al S.C. „I. Impex” SRL Smîrdan, județul G., împreună cu alte persoane, prin falsificarea unor documente care atestau operațiuni comerciale nereale, a ajutat la încercarea obținerii de rambursări fără drept de TVA și la obținerea efectivă a rambursării fără drept de TVA în sumă totală de 253.711 lei de către numiții S. A. și V. H. S. prin intermediul societăților comerciale S.C. „Lucati” SRL Oțelul R. și S.C. „Eco-Sincotech” SRL Orșova.
Prezent în instanță la termenul din 22 ianuarie 2014, f. 537, inculpatul a recunoscut învinuirea adusă, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, solicitând să beneficieze de disp. art. 320/1 Cod procedură penală și ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
Potrivit facturii fiscale . VEI nr._/25.05.2006 S.C. „I. Impex” SRL Smîrdan județul G. reprezentată de inculpatul I. G. a „vândut” unei societăți cu răspundere limitată din B. cantitatea de 24.000 kg „pesticid folistop” la prețul de 1.903.638,48 lei, din care TVA în cuantum de 303.846,48 lei (f. 141 vol. II urm. pen.).
Inițial S.C. „I. Impex” SRL s-a „aprovizionat” cu cele 24.000 kg „insecticid folistop” de la S.C. „Macaro Construct” SRL Piatra N., conform facturii fiscale . VEI nr._/20.05.2006 la prețul de 1.899.240 lei, din care TVA în sumă de 303.240 lei (vol II f. 140 urm. pen.).
Societatea cu răspundere limitată cumpărătoare, din B. a vândut mai departe cantitatea de 20.000 kg „pesticid folistop” conform facturii fiscale . VER nr._/30.06.2006 către S.C. „Lucati” SRL Oțelul R., reprezentată de S. A., cu prețul de 1.589.031 lei din care TVA în sumă de 253.711 lei (f. 142, vol. II urm. pen.).
Apoi, S.C. „Lucati” SRL Oțelul R. a exportat fictiv „folistopul” către firma F.G.K. Industry International LTD Monaco (societate fantomă), iar S. A. a solicitat rambursarea soldului negativ al TVA generat de factura de achiziție de la societatea cu răspundere limitată din B., obținând astfel suma de 253.711 lei (vol. I, f. 110-150 dos. urm. pen.).
S. A. a fost deja trimis în judecată și condamnat pentru fapta menționată anterior prin Sentința penală nr. 147/2008 a Judecătoriei Caransebeș (f. 110-115 vol I urm. pen.).
În luna decembrie 2006 societatea comercială cu răspundere limitată din B. a emis factura . VDK nr._/4.12.2006 prin care a stornat factura anterioară . VER nr._/30.06.2006 (f. 144 vol. II urm. pen.) în final, potrivit documentelor emise rezultând că „folistopul” ar fi fost returnat la S.C. „Macaro Construct” SRL Piatra N..
Operațiunea descrisă anterior, nereală, a vizat anularea din punct de vedere al evidenței contabile a veniturilor nereale generatoare de taxe și impozite aferente livrărilor nereale de „folistop”.
Potrivit verificările întreprinse, s-a constatat că S.C. „Macaro Construct” SRL Piatra N. este o firmă fantomă, nu a funcționat la sediul social declarat, nu a depus la organele fiscale bilanțuri contabile și pretinșii asociați ai acesteia nu au putut fi depistați (f. 366 vol. XX urm. pen.).
Cu privire la această societate a fost sesizat P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. (vol. XX f. 359-362 urm. pen.).
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul I. G. nu a dat curs citațiilor și s-a sustras de la urmărirea penală (f. 329-342 vol. I urm. pen.).
Potrivit facturii fiscale . VEI nr._/20.06.2006, S.C. „I. Impex” SRL Smîrdan reprezentată de inculpatul I. G. a vândut cantitatea de 22.000 kg. „produs folistop” către S.C. „Eco-Sincotech” SRL Orșova, reprezentată de numitul V. H. S., la prețul de 1.747.933,88 lei, din care TVA în cuantum de 279.081,88 lei (f. 153 vol. II urm. pen.).
Marfa facturată de S.C. I. Impex” SRL către S.C. „Eco-Sincotech” SRL Orșova a fost achiziționată de la aceeași firmă fantomă S.C. „Macaro Construct” SRL Piatra N., potrivit facturii fiscale . VEI nr._/20.05.2006 (f. 127 vol IV urm. pen.). Întreaga cantitate achiziționată a fost de 24.000 kg din care, cantitatea de 2.000 kg a fost predată pentru păstrare în custodie societății cu răspundere limitată din B. la care s-a făcut referire anterior (f. 128 vol. IV urm. pen.).
Ulterior, S.C. „Eco-Sincotech” SRL Orșova a exportat fictiv o parte din „folistop” către aceeași societate fantomă FKG Industry International LTD Monaco și a solicitat restituirea TVA în sumă de 278.774 lei, solicitare care a fost respinsă.
Pentru această faptă numitul V. H. S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 26.03.2008 dosar 138/D/P/2006 al DIICOT-Biroul Teritorial M. și a fost condamnat în dos. nr._ a Judecătoriei Orșova (f. 116-121 vol. I urm. pen.).
În drept faptele inculpatului I. G., descrise anterior, de a-l ajuta în luna mai 2006 pe reprezentantul S.C. „Lucati” SRL Oțelul R. să solicite pe nedrept rambursarea de TVA de la bugetul consolidat al statului, în sumă de 253,711 lei și de a-l ajuta în cursul lunii iunie 2006 pe reprezentantul S.C. „Eco-Sincotech” SRL Orșova să solicite de la bugetul consolidat al statului pe nedrept rambursarea de TVA în cuantum de 278.774 lei (cerere de rambursare care a fost respinsă) întrunesc în drept elementele constitutive ale complicității la obținerea fără drept de rambursări de TVA prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal, art. 320/1 Cod procedură penală și art. 5 Noul Cod penal.
Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este dovedită prin declarația acestuia de recunoaștere a faptelor coroborate cu copiile documentelor de livrare a „folistopului” (f. 140-145; f. 147-156 vol. II urm. pen.), raportul de inspecție fiscală (f. 42-117 vol. III urm. pen.), proces-verbal de control la S.C. „I. Impex” SRL (f. 126-128; f. 147-149 vol. IV urm. pen.), nota explicativă dată de inculpatul I. G. (f. 133-136 vol. IV urm. pen.).
În baza textelor legale amintite văzând și disp. art. 72 Cod penal și făcând și aplic. art. 320/1 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal.
S-a ținut seama de împrejurarea că dispozițiile vechiului Cod penal sunt mai favorabile în ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului raportat la: infracțiunea continuată, la starea de recidivă și la contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunile aflate în concurs.
S-a ținut seama și de cuantumul pedepselor aplicate inculpaților S. A. și V. H. S. pentru infracțiuni săvârșite în aceleași împrejurări cu inculpatul I. G. precum și de împrejurarea că nu a existat constituire de parte civilă în cauză în ce-l privește pe acest inculpat (cele două persoane sus menționate fiind obligate la acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin sentințele prin care s-a dispus deja condamnarea acestora).
De asemenea, s-au avut în vedere și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză f. 552 și urm. potrivit cărora, deși inculpatul nu-și asumă responsabilitatea pentru fapta pentru care este judecat în acest dosar, este susținut de membrii familiei sale în procesul de reintegrare socială, iar experiența socio-profesională pe care o are îl poate ajuta să-și găsească un loc de muncă după liberare, impunându-se ca acesta să urmeze și programe de reintegrare socială la locul de deținere.
Raportat la cazierul inculpatului (f. 328) și la sentința în executarea căreia se află la data soluționării prezentei cauze, respectiv a Sentinței penale nr. 2152/22 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul penal nr._/245/2008, astfel cum a fost ea modificată în căile de atac, s-a constatat că infracțiunea pentru care este cercetat în prezent a fost comisă în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa prin Sentința penală nr. 2152/2010 a Judecătoriei Iași, infracțiuni care au fost săvârșite în cursul lunii septembrie 2006, după cum rezultă din considerentele acesteia.
Pentru a se putea dispune contopirea pedepselor aplicate pentru faptele săvârșite în concurs real, instanța a procedat inițial la descontopirea pedepsei rezultante aplicate acestuia prin Sentința penală nr. 2152/22 iulie 2010 a Judecătoriei Iași în elementele ei componente, repunându-le în individualitatea lor astfel:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și pedepsită de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod penal;
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal;
- s-a menținut revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 619 zile închisoare, din pedeapsa de 2 ani și 788 de zile aplicată prin Sentința penală nr. 2240/20.09.2002 de Judecătoria G., astfel cum s-a dispus prin Sentința penală nr. 2152/2010 a Judecătoriei Iași.
Apoi, în conformitate cu disp. art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b și 35 alin. 1 Cod penal s-a dispus contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedepsele menționate anterior, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II- a lit. „b” și „c” Cod penal, pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa de 2 ani închisoare și restul de 619 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II-a, lit. „b” și „c” Cod penal.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin.1 lit. „a” teza a II-a și lit. „b și c” Cod penal, referitoare la pedeapsa accesorie.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, începând cu 24.02.2013, la zi.
S-a dispus anularea mandatului nr. 2491/06.12.2012 emis de Judecătoria Iași și emiterea unui nou mandat în conformitate cu prezenta hotărâre.
În latura civilă a cauzei, s-a constatat că nu există constituire de parte civilă cu privire la inculpatul I. G..
În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, către Oficiul Național al Registrului Comerțului, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud precum și la cazierul fiscal conform art. 6 din OG nr. 75/2001, republicată.
În conformitate cu disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1.590 lei, din care 1.000 lei pentru urmărirea penală
Potrivit art. 272 Cod procedură penală s-a acordat apărătorului din oficiu D. O., onorariu în cuantum de 400 lei, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud pentru partea vătămată S. Român – Agenția Națională de Administrare Fiscală București solicitând modificarea acesteia, atât sub aspectul laturii penale, cât și civile, arătând în motivarea apelului că instanța de fond a făcut o geșită individualizare a pedepsei raportat la gradul de pericol social al faptei așa cum rezultă din situația de fapt, și la împrejurarea că nu trebuie făcută diferență între instigator și complice.
Cu privire la latura civilă, nu s-au arătat motive în scris însă, s-a depus o precizare la constituirea de parte civilă în copie care a fost depusă la dosar la termenul din 13.03.2013 în care se menționează că partea vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei H. L., inculpatului F. P. și F. A. pentru care se solicită, de asemenea introducerea în cauză a părții responsabile civilmente . și ..
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând în mod judicios faptul că inculpatul I. G. nu poate fi obligat la despăgubiri civile în favoarea părții vătămate ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-N., întrucât aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Din toate actele dosarului de urmărire penală și cel al instanței de fond nu există niciun script din care să rezulte că partea vătămată S. Român prin ANAF s-ar fi constituit parte civilă față de inculpatul I. G. pentru prejudiciul cauzat prin infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cea prev.de art.26 C.pen.rap.la art.8 alin.1 din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., faptă constând în aceea că în luna mai 2006 a ajutat pe reprezentantul . Oțelu R. să solicite pe nedrept rambursarea de TVA de la bugetul consolidat al statului în sumă de 253.711 lei și în cursul lunii iunie 2006 suma de 278.774 lei. Este de precizat că autorul acestei fapte, S. A. a fost trimis în judecată și condamnat prin sentința penală nr.147/2008 a Judecătoriei Caransebeș și obligat să plătească aceste sume cu titlu de despăgubiri civile în favoarea ANAF.
Deși obligația la recuperarea prejudiciului cauzat este solidară între autor și complice, în lipsa constituirii de parte civilă în prezentul dosar față de inculpatul I. G., acesta nu poate fi obligat la despăgubiri.
De altfel, prin actul depus în motivarea apelului nu se justifică în niciun fel solicitarea părții vătămate, întrucât se referă la cu totul alte persoane față de care s-a constituit parte civilă, iar în motivele de apel nu se arată nimic legat de soluția în latură civilă care se critică.
Cu privire la latura penală, în sensul de a se modifica pedeapsa aplicată inculpatului, față de împrejurarea că nu s-a constituit parte civilă, ANAF nu are calitatea procesuală reglementată de art.409 C.pr.pen. referitoare la persoanele care pot face apel.
Față de aceste considerente, apelul declarat în cauză este nefondat și va fi respins în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de Administrația Judeteană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud pentru partea vătămată S. Român – ANAF București împotriva sentinței penale nr.29/05.03.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Stabilește onorariu pentru av. din oficiu în sumă de 200 lei în favoarea Baroului Cluj, onorariu ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă apelanta la 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER
V. CHITIDEANCLAUDIA I. L. A. S.
red.C.I./A.C.
4 ex. – 06.05.2014
jud.fond.L. M.
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Conflict de competenţă. pozitiv/negativ. Art. 43 CPP/art51... → |
|---|








