Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 263/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 263/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 21115/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 263/P

Ședința publică din 2 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Judecător E. C. M.

Grefier I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare recursul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 1290 din data de 31 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul

- L. C. M. fiul lui V. si A., ns. la data de 11.05.1989, fara antecedente penale, domiciliat in loc.C., ..5 . ap.116,CNP_ trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare la data de 2.04.2014 și a amânat pronunțarea la data de 10.04.2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 1290 din data de 31 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-au hotărât următoarele;

„În baza art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 alin.7 C.pr.penală condamnă pe inculpatul L. C. M. ( fiul lui V. si A., ns. la data de 11.05.1989, fara antecedente penale, domiciliat in loc.C., ..5 . ap.116,CNP_) la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 81 C.pen. suspendă condiționat executarea pedepsei de 10 luni închisoare pe o durata de 2 ani și 10 luni termen de încercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen.

În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

În baza art.71 alin.5 C.penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 C.pr.pen.atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.pen. a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii .

În baza art.191 alin.1 C.pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . „

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

„Prin Rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 05.08.2013 ,sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L. C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

În ședința de judecată din data de 24.10.2013, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 320 ind.1 C.p.p., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: proces-verbal de depistare din data de 17.11.2011 ;buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1405 – 1406/A12/24.11.2011; declarațiile martorilor G. G. R., N. A., Cepragă C. și M. P., declarațiile inculpatului L. C. M. .

Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 17.11.2011, în jurul orei 07.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier C., au fost sesizați despre faptul că pe .-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare CT_ și autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_ .

In urma efectuării cercetărilor s-a stabilit că la momentul producerii accidentului autoturismul marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare CT_, era condus de inculpatul L. C. M.. .

Deoarece a existat suspiciunea consumului de alcool de către conducătorul auto, i s-a solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 08.02.

Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul L. C. M. a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Județean Clinic de Urgență C., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la ora 08.30, respectiv 09.30, stabilindu-se că, la proba I, acesta a avut o alcoolemie de 1,10 g%0 alcool pur în sânge, iar la proba II o alcoolemie de 1,45 g%o alcool pur în sânge.

Aceste aspecte rezultă din procesul-verbal de depistare din data de 17.11.2011, coroborat cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1405 - 1406/A12/24.11.2013, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., precum și cu declarațiile inculpatului L. M. C. și ale martorilor G. G. R., N. A., Cepragă C. și M. P. .

Astfel, conform buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1405 - 1406/A12/24.11.2011 emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., s-a stabilit că, la proba I, inculpatul L. C. M. a avut o alcoolemie de 1,10 g%o alcool pur în sânge, iar la proba II o alcoolemie de 1,45 g%o alcool pur în sânge.

Instanța constată că fapta există,constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul L. M. C. .

Fapta inculpatului L. M. C. care la data de 17.11.2011 a condus autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare CT_ pe . .. Mangaliei, având o îmbibație alcoolică de 1,10 g%o alcool pur in sânge la proba I si 1,45 g%o alcool pur în sânge, la proba II, conform B.A.T.A. nr. 1405 - 1406/A12/24.11.2012 emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., întrunește, atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.

La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicată inculpatului instanta va avea in vedere criteriile prevazute de art. 72 C. pen si anume: dispozițiile din partea generala a Codului penal, limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracțiunea conducere a unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, gradul de pericol social al infracțiunii dat de modalitatea concreta de săvârșire, inculpatul provocând un accident de circulație, relațiile sociale încălcate privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, persoana inculpatului care nu se afla la primul conflict cu legea penala.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că infracțiunea săvârșită de inculpat în ultima perioadă de timp are o frecvență foarte mare, îngrijorătoare și se impune aplicare unei pedepse pentru conștientizarea inculpatului cât și a altor conducători auto care prin nerespectarea normelor de bază privind siguranța circulației pe drumurile publice pun în pericol grav integritatea corporală/viața celorlalți participanți la trafic.

F. de aceste considerente instanța apreciază ca scopul preventiv educativ al pedepsei prevăzut de lege poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 10 luni închisoare ,limitele speciale fiind reduse cu o treime potrivit art. 320 ind.1 alin. 7 C.p.p.având în vedere procedura specială aplicată în cauza.

De asemenea fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.pen. instanta apreciază ca reeducarea inculpatului, in sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fara privare de libertate, dand posibilitatea inculpatului sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii ,astfel ca va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de 2 ani.

În baza art.71 C.penal va interzice inculpatului L. M. C. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

În baza art.71 alin.5 C.penal pe durata suspendării conditionate a executarii pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 C.pr.pen.va atrage atentia inculpatului L. C. M. asupra dispozitiilor art. 83 C.pen. a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii .”

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul L. C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele invocate prin apărător și cuprinse detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.

La Curtea de Apel Constanta cauza a fost înregistrata sub același număr.

Examinând legalitatea si temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma criticilor aduse de inculpat si sub toate aspectele prev. de disp. art. 417 al. 1, 2 cod pr. penală, curtea constată următoarele:

Prima instanță a stabilit in mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică legală la momentul soluționării fondului, în acord cu probatoriul administrat.

Curtea constata ca până la citirea actului de sesizare al instanței, inculpatul a recunoscut fapta de care este acuzat și a solicitat sa fie judecat exclusiv în baza probelor administrate in cursul urmăririi penale, conform procedurii simplificate prev. de disp. art. 3201 c.p.p.

Din perspectiva situației de fapt, in mod corect prima instanța a reținut că, la data de 17.11.2011, în jurul orei 07.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier C., au fost sesizați despre faptul că pe .-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare CT_ și autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_ .

In urma efectuării cercetărilor s-a stabilit că la momentul producerii accidentului autoturismul marca Volskwagen cu nr. de înmatriculare CT_, era condus de inculpatul L. C. M..

Întrucât a existat suspiciunea consumului de alcool de către conducătorul auto, i s-a solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 08.02.

Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul L. C. M. a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Județean Clinic de Urgență C., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la ora 08.30, respectiv 09.30, stabilindu-se că, la proba I, acesta a avut o alcoolemie de 1,10 g%0 alcool pur în sânge, iar la proba II o alcoolemie de 1,45 g%o alcool pur în sânge.

În acest sens, cutea are in vedere următoarele mijloace de probă, recunoscute și însușite de inculpat, analizate coroborat, respectiv: procesul-verbal de depistare din data de 17.11.2011, coroborat cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1405 - 1406/A12/24.11.2013, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., precum și cu declarațiile inculpatului L. M. C. și ale martorilor G. G. R., N. A., Cepragă C. și M. P. .

Reținând ca faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, întemeiat prima instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

De altfel, inculpatul, prin motivele de apel, nu a criticat situația de fapt și nici vinovăția sa, ci doar încadrarea juridică ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, precum și individualizarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.

Ulterior condamnării inculpatului de instanța fondului, începând cu data de 1.02.2014, a intrat în vigoare noul cod penal adoptat prin Lg. nr. 286/2009.

Conform art. 5 cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea penală mai favorabilă.

Prin compararea celor doua legi penale succesive, curtea constata că, infracțiunea dedusă judecății este incriminată și de noua reglementare penală în art. 336 al. 1 cod penal și vizează conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede deținerea permisului de conducere de către o persoana care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolica de peste 0,80 gr/litru alcool pur în sânge.

Analizând cele doua reglementari curtea observa ca, deși nu exista diferențe intre limitele speciale ale pedepsei închisorii, respectiv de la 1 la 5 ani, legea mai favorabilă este legea penală nouă, întrucât prevede sancționarea inculpatului la pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.

În consecință, curtea în baza art. 386 cod procedură penală în ref. la art.5 cod penal, va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 în infracțiunea prev. de art.336 alin.1 cod penal.

În ceea ce privește aplicabilitatea disp. art. 3201 al. 7 c.p.p., curtea apreciază că trebuie menținută aplicabilitatea acestor dispoziții, având în vedere că inculpatul a fost judecat la fond conform procedurii reglementate de aceste dispoziții legale.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, atât cu privire la cuantumul pedepsei, cit si al modalității de executare, se vor avea in vedere criteriile prev. de art. 74 cod penal, în raport de gravitatea faptelor comise și de periculozitatea infractorului, respectiv,

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită

- natura și gravitatea rezultatului produs, ori a altor consecințe ale infracțiunii

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Totodată, curtea va ține seama și de datele ce circumstanțele personale ale inculpatului - cetățean român, în vârstă de 24 de ani, necăsătorit, cu antecedente penale, cu o conduită sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta comisă.

Față de împrejurările comiterii faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alocoolică de 1,10 gr.%o alcool pur în sânge la prima probă și 1,45 gr.%o alcool pur în sânge la a doua probă, care i-a diminuat aptitudinea de a conduce, provocând un accident de circulație cu daune materiale, dar și de datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului, curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile aplicării unei pedepse cu închisoare, pentru atingerea pentru atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei, nefiind justificată aplicarea unei amenzi penale.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, curtea apreciază că, scopul pedepsei acela de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins chiar fără executarea efectiva a pedepsei, în raport de gravitatea relativ ridicată a faptelor comise, de vârsta inculpatului, de faptul că este integrat social, că a înțeles că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, că nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Curtea constată că, în cauză sunt întrunite cerințele prev. de art. 81 cod penal – suspendarea condiționată, modalitate de executare a pedepsei care se justifică în raport de elementele reținute mai sus.

Potrivit art. 12 din Lg. 187/2012 în cazul succesiuni de legi penale intervenite până la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplica potrivit legii care a fost identificata ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă.

Cum în cauza legea penală mai favorabile este legea nouă, care condiționează aplicarea pedepsei accesorii de cea a pedepsei complementare conform art. 65 al. 1 cod penal, iar pentru infracțiunea reținută prin noua reglementare nu este prevăzută aplicarea pedepsei complementare, situație in care pedeapsa accesorie aplicata de prima instanța trebuie înlăturata.

În cauză nu se justifică aplicarea amenzii penale sau achitarea inculpatului potrivit art. 16 lit. b cod pr. penală, întrucât fapta este prevăzută de legea penală, atât de legea veche cât și de noua reglementare, chiar dacă nu a fost săvârșită cu intenție, iar inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală.

Pentru toate aceste considerente, curtea, in baza art. 336 alin.1 cod penal cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, va condamna pe inculpatul L. C. M. la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art.12 din Legea nr.187/2012, va înlătura aplicarea pedepsei accesorii.

În baza art.81 cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare.

În baza art.82 cod penal, va stabili termen de încercare de 2 ani și 10 luni, compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art.359 cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Va înlătura aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 cod penal.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat M. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

Admite apelul formulat de apelantul inculpat L. C. M. împotriva sentinței penale nr.1290/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._,

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,

Desființează în parte sentința penală nr.1290/31.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

În baza art.386 cod procedură penală în ref. la art.5 cod penal,

Dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 în infracțiunea prev. de art.336 alin.1 cod penal.

În baza art.336 alin.1 cod penal cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală,

Condamnă pe inculpatul L. C. M. la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art.12 din Legea nr.187/2012, înlătură aplicarea pedepsei accesorii.

În baza art.81 cod penal,

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare.

În baza art.82 cod penal,

Stabilește termen de încercare de 2 ani și 10 luni, compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.

În baza art.359 cod procedură penală

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,

Onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei se va avansa din fondurile MJ, în favoarea avocat M. V..

Definitiva,

Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. UzunăEleni C. M.

GREFIER,

I. C.

jud. fond. C.R.

Red.jud.dec. M.U.

Daxct. I.C. – 4 ex./14.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 263/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA