Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 92/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 92/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 1455/212/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 92/P
Ședința publică de la 30 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. M.
Judecător E. C. M.
Judecător M. U.
Grefier – C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare recursurile penale formulate împotriva sentinței penale nr.1013 din data de 17 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul
- P. A., fiul lui M. și M., născut la data de 29.08.1987, în C., studii medii, căsătorit, agent de vânzări, fără antecedente penale, domiciliat în C., ., ., ., CNP_ trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 al.2,4 Cod penal și partea civilă
- D. E. – domiciliată în C. ., ., ..
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat P. A., personal și asistat de avocat ales C. I., în baza împuternicirii avocațiale nr. 3228/2014 emisă de Baroul C. – cabinet de avocat.
Se constată lipsa:
- recurentei parte civilă D. E.;
- intimatei parte responsabilă civilmente . SRL C.;
- intimatei parte civilă S. C. Județean C.;
- intimatei asigurator E. A. Reasigurare SA București.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Avocat C. I. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat P. A., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice auto, având următoarele obiective:
- dinamica producerii accidentului;
- stabilirea locului producerii accidentului;
- ce tip de semaforizare sau indicatoare rutiere existau în locul producerii accidentului. Identificarea unor eventuale treceri de pietoni și stabilirea în fapt a distanței dintre primul colț al străzii și locul producerii evenimentului rutier;
- care a fost viteza de deplasare a autoturismului în premomentul producerii accidentului;
- ce norme rutiere au fost încălcate și de către cine;
- care au fost posibilitățile de evitare a producerii accidentului și cui îi aparțineau acestea.
Expertul care a efectuat raportul de expertiză în faza de urmărire penală înlătură norme clare de încălcare a legii, instanța de fond stabilește o culpă comună fără să se raporteze în concret și la situația faptică. Există o schiță la fața locului prin care se reține că ar fi existat un colt de stradă, pe care potrivit legii, partea vătămată putea să treacă. Din declarații rezultă că primul colț de stradă se află la vreo 200 metri, partea vătămată a trecut pe mijlocul străzii. O altă nelămurire vizează măsurătorile indicate, expertul se raportează la niște măsurători nu de la bordură unde trebuia să se calculeze distanța de deplasare a părții vătămate, s-a raportat din magazin.
Curtea, pune în discuție cererea formulată de domnul avocat C. I. în calitate de apărător ales al recurentului inculpat și intimat P. A..
Reprezentantul parchetului având cuvântul, cu privire la proba cu înscrisuri, nu se opune primirii la dosar a acestora.
În ceea ce privește efectuarea raportului de expertiză tehnică auto, se opune, apreciind că raportul întocmit în cauză prezintă pe larg dinamica producerii accidentului, iar simplul fapt al menționării unui subiectivism la întocmirea acestui raport fără o evidențiere a unor elemente contradictorii pe care le-ar putea conține, apreciază că nu este o probă concludentă, utilă soluționării cauzei, instanța de control putând să-și formeze convingerea și să pronunțe o soluție în baza concluziilor raportului întocmit coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Curtea, deliberând încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de inculpat, respinge proba cu expertiza tehnică auto apreciind că, aspectele invocate de către inculpat prin apărător în susținerea probei în referire la anumite contradicții care ar exista în cauză pot fi lămurite pe baza mijloacelor de probă administrate deja în cauză, astfel încât efectuarea unui nou raport de expertiză nu se justifică.
Avocat C. I. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat P. A., menționează că nu mai susține cererea de prelungire a dovezii de circulație având în vedere că recursul urmează a se soluționa.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511 cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513 cod pr.penală.
Avocat C. I. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat P. A., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.e Cod pr.penală rap. la art.47 Cod penal. Instanța de fond, nejustificat a înlăturat declarația părții vătămate care atestă faptul că la observat pe inculpat efectuând manevra, a observat mașina deplasându-se cu becul alb al marșarierului, dar a considerat că poate să traverseze . era o distanță prea mare.
Toate aceste aspecte sunt în contradictorialitate și cu normele legale pe care instanța de judecată ar fi trebuit să le analizeze din perspectiva conduitei rutiere, respectiv disp.art.72 din OUG nr. 195/2002 unde indiferent de vârsta părții vătămate sau de conduita adoptată de către partea vătămată regulamentul este cât se poate de clar, pietonul care se angrenează prin traversarea unei străzi prin loc nepermis este obligat să depună diligențe în a nu împiedica traficul. Nu ne aflăm în locul unde era o zebră și colțul cel mai apropiat așa cum rezultă din declarațiile martorilor și a părții vătămate era undeva la 200 metri, traficul era deja asigurat din perspectiva manevrei de deplasare a inculpatului cu acea autoutilitară și, totuși și, expertiza și instanța de judecată înlătură această culpabilitate a părții vătămate în producerea accidentului pe o perspectivă că inculpatul ar fi putut să prevadă. Se înlătură în mod subiectiv de către instanța de fond toate aceste aspecte care demonstrau un caz fortuit, evident că, inculpatul nu avea cum să intervină prin raportare la manifestarea părții civile și cu atât mai mult se înlătură culpabilitatea părții civile. In considerentele hotărârii instanța spune că, într-adevăr se reține situația părții vătămate care a văzut mașina efectuând manevra dar apreciază că se impune o culpă de 90% a inculpatului că ar fi trebuit să prevadă și nu s-a asigurat în oglinda retrovizoare aflată în interiorul autoturismului, însă discutăm de un Ford Transit care nu este dotat cu oglindă în interior pentru că tot spatele este opacizat, este un autoturism pentru transport marfă, nu era dotată cu așa ceva și cu atât mai mult cu cât potrivit măsurătorilor efectuate la fața locului se demonstrează următorul lucru: locul de impact este de 40 cm, adică la aproximativ jumătate de pas de trotuar, în contextul în care în prima declarație dată de partea vătămată declară că a fost lovită undeva pe trotuar.
În mod greșit instanța de judecată analizând toate aceste probe a înlăturat prezumția instituită de culpabilitate în sarcina inculpatului în contextul în care realitatea este alta și in mod nemijlocit rezultă din conjugarea întregului material probator, a doua critică vizează faptul că, în mod greșit instanța de judecată a înlăturat apărarea formulată, întemeiată pe disp.art.47 cod penal dintr-o perspectivă oarecum abstractă din punctul său de vedere, instanța de judecată opinând că, culpabilitatea în procent de 90 și 10% este în sarcina inculpatul pentru că acesta trebuia să dea prioritate părții vătămate să traverseze. Inculpatul se afla în trafic, era deja în deplasare când partea vătămată a pășit ca să traverseze, nu putea să lase prioritate de trecere, având în vedere declarațiile martorilor și părții vătămate.
În subsidiar, solicită să se dispună achitarea inculpatului în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b1 Cod pr.penală având în vedere cel puțin o culpă egală, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, în vârstă de 27 ani, la prima tangență cu legea penală, singura sa specializare fiind de șofer profesionist, căsători.
În ceea ce privește recursul formulat de parte civilă, formulează concluzii de respingere ca nemotivat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat ca fiind nefondat și de menținere a soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Solicită instanței de control să înlăture apărările formulate de apărător și temeiurile în baza cărora a solicitat achitarea inculpatului, situația de fapt demonstrează prin prisma probatoriului administrat în cauză contrariul celor susținute în fața instanței de recurs situație de fapt pe care instanța de fond a reține în mod corect cu trimitere la mijloacele de probă administrate în ambele faze procesuale.
Apreciază că, din materialul probator rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și ulterior condamnat de instanța de fond.
Instanța de fond face trimitere la articolele din OUG nr. 195/ 2002 pe care atât inculpatul cât și partea vătămată le-au încălcat, procesul verbal de cercetare la fața locului și raportul de constatare medico-legal, precum și raportul de expertiză tehnică auto întocmit în prezenta cauză.
Nu rezultă nici un dubiu in reținerea vinovăției inculpatului, iar modalitatea în care instanța de fond a proporționat gradul de culpă, apreciază ca fiind justă.
Și în ceea ce privește solicitarea de achitare în temeiul art.10 lit.b1 Cod pr.penală, nu se justifică, fapta prin însăși natura ei este o infracțiune gravă, nu se poate aprecia că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, urmarea este deosebită, cauzarea unor leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr mare de peste 100 zile de îngrijiri medicale al părții vătămate, o persoană în vârstă, fapt pentru care condamnarea la pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal este corectă ca și cuantum și modalitate de executare.
În ceea ce privește recursul părții vătămate, este un recurs declarativ, nemotivat, instanța de fond a acordat mai puțin decât a solicitat partea vătămată în raport și de reținerea gradului acesteia de vinovăție în ceea ce privește urmarea produsă, fapt pentru care apreciază că și sub aspectul acțiunii civile instanța de fond a soluționat în mod corect cauza, concluziile fiind de respingere și a recursului formulat de partea vătămată.
Recurentul inculpat și intimat P. A. în ultimul cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului ales.
CURTEA ,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1013/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
În baza art.184 alin. 2 și 4 Cod penal, condamnă inculpatul P. A. (fiul lui M. și M., născut la data de 29.08.1987, în C., studii medii, căsătorit, agent de vânzări, fără antecedente penale, domiciliat în C., ., ., ., CNP_) la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.81 C.pen. suspendă condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe o durata de 2 ani și 6 luni, termen de incercare stabilit în condițiile art.82 C.pen.
In baza art.359 C.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 și art. 84 C.pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art. 71 alin. 5 C.penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
În temeiul art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 și urm. Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de părțile civile D. E. și S. C. Județean de Urgență C. și va obliga inculpatul P. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C., alături de asigurătorul S.C. E. A. REASIGURARE SA (în limita plafonului legal) la plata de despăgubiri civile către:
- partea civilă D. E., în cuantumul sumei de 19.800 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 18.000 lei cu titlu de daune morale;
- S. C. Județean de Urgență C., în cuantumul sumei de 11.682 lei cu titlu de daune materiale;
În baza art. 193 alin. 1, 2 și 4 C.p.p. va obliga inculpatul P. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C., alături de asigurătorul S.C. E. A. REASIGURARE SA, la plata sumei de 3000 lei către partea civilă D. E., cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 191 alin. 1 și 3 Cod procedură penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL, la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 19.08.2011, în jurul orelor 15,00 inculpatul P. A. s-a deplasat cu autoutilitara marca Ford Transit cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul C. (cartier Palazu M.) la un magazin alimentar, pentru a livra marfă, fiind angajatul S.C. S. M&D S.R.L. C..
Acesta a oprit autoutilitara pe partea carosabilă, pe sensul de deplasare spre . în timp ce se afla în magazin, din aceeași locație a ieșit partea vătămată D. E. în vârstă de 90 ani care, după ce a coborât de pe trotuar, s-a angajat în traversarea străzii pe carosabilul pietruit, prin spatele autoutilitarei, ajutându-se în deplasare de un baston.
După ieșirea părții vătămate, din magazin a ieșit și inculpatul, care a urcat la volanul autoutilitarei, și a inițiat manevra de deplasare cu spatele, în scopul întoarcerii acesteia. După aproximativ 2 metri a acroșat-o pe partea vătămată, care era angrenată în traversarea străzii.
Imediat după impact inculpatul a oprit mașina, constatând că victima se afla la pământ, acuzând dureri. Aceasta a fost transportată la spital cu ambulanța sosită la locul producerii accidentului, fiind internată în perioada 19.08-03.10.2011, constatându-se că în final a avut nevoie de 100-110 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută și expusă anterior, rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cauză: proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa foto - din care rezultă că autoutilitara furgon marca Ford Transit cu nr. de înmatriculare_, a fost identificată pe . sensul de deplasare dinspre . V. C., paralel cu axul drumului, orientată spre . de drum pe care s-a produs accidentul are o lățime de 6,80 metri, era acoperit cu pietriș, cu ușoare denivelări. Circulația se desfășura pe două sensuri de deplasare, cu câte o bandă pe sens și nu existau marcaje sau indicatoare rutiere. Autoutilitara era de tip închis, fără a fi astfel prevăzută cu oglindă retrovizoare, ci doar cu oglinzi laterale; raport de constatare medico-legal nr. 351/A1rutier/2011/08.11.2011 emis de Serviciu Județean de Medicină Legală C., din care rezultă că partea vătămat a necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale; raport de expertiză tehnică auto judiciară – din care rezultă că la momentul impactuluiautoutilitara avea o viteză de 2-3 km/h. Acesta s-a produs când victima se afla la o distanță de 1,2-1,3 metri față de trotuar. De la locul unde a fost oprită autoutilitara și până la locul unde a fost lovită victima, autovehiculul a parcurs un spațiu de 2-3 metri; declarații parte vătămată care se coroborează cu cele ale martorului C. C. – din care rezultă că partea vătămată a fost acroșată în timp ce se afla in traversarea străzii A. S., la o distanță de 1 metru față de trotuar și 2 metri față de poziția inițială a autoutilitarei, conducătorul acesteia deplasându-se cu spatele fără a o observa înainte de impact; declarații inculpat – atât în faza de urmărire penală cât și în cea a judecății, a recunoscut că înainte de a pune autoutilitara în mișcare cu spatele, s-a asigurat doar în oglinzile laterale, iar după punerea în mișcare, la aproximativ 3 metri, a auzit țipătul victimei; inculpatul s-a arătat fără vreo culpă în producerea accidentului de circulație.
În consecință, din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpatul P. A..
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului P. A. care la data de 19.08.2011, în jurul orelor 15:30, a condus autoturismul marca Ford Transit cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. C., și efectuând o manevră de întoarcere cu spatele, a accidentat-o pe partea vătămată D. E., care se deplasa pe carosabil, cauzându-i acesteia o vătămare ce a necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
În privința laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, din culpă, în sensul art. 19 pct. 2 lit. b Cod Penal, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Potrivit art. 54. alin (1) din OUG nr. 195/2002 – conducătorul de vehicul care (…) urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Conform art. 72 din OUG nr. 195/2002 - pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
Raportând situația de fapt la cadrul legislativ invocat, instanța a constatat că producerea accidentului de circulație a fost cauzată de culpa comună a părților, inculpatul neasigurându-se că poate să se deplaseze cu spatele fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic (asigurarea doar prin verificarea celor două oglinzi laterale fără a cuprinde și partea centrală a autoutilitarei, neputând să însemne contrariul), iar partea vătămată nu a traversat drumul public pe la colțul străzii, în lipsa locurilor special amenajate și semnalizate corespunzător. Analizând gradul de culpă al acestora in producerea accidentului de circulație, raportat la situația de fapt mai sus expusă, instanța a reținut în sarcina inculpatului un grad de culpă de 90% în producerea accidentului de circulație, lipsa acestuia de asigurare fiind factorul determinant al accidentului de circulație.
Inculpatul avea stipulată obligația de prevedere (obligație de diligență) în conducerea autoturismului, pe care a încălcat-o prin nesocotirea prevederilor art. 54 din OUG nr. 195/2002, și avea și posibilitatea de prevedere și de evitare a rezultatului, ținând cont de împrejurările concrete ale acțiunii (inculpatul nu a circulat preventiv și nu a acordat prioritate de trecere victimei care se angajase în traversarea străzii) și de caracteristicile subiective ale inculpatului (al cărui comportament se analizează prin prisma etalonului de referință al unui șofer profesionist, conștient de lipsurile ce implică lipsa oglinzii retrovizoare), aspecte de fapt ce exclud cazul fortuit precum și lipsa culpei grefată pe imposibilitatea subiectivă de prevedere.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanta a avut in vedere criteriile prev. de art. 72 C.pen., si anume: dispozitiile din partea generala a Codului Penal; limitele de pedeapsa prevazute in codul penal; gradul de pericol social al faptei pe care instanta il apreciaza ca fiind relativ ridicat raportat la faptul că inculpatul a condus un autovehicul nepreventiv, producând un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală gravă a unei persoane în vârstă ; instanța va avea în vedere gradul parțial de culpă al inculpatului în producerea accidentului de circulație și faptul că acesta avea o viteză foarte redusă la momentul acroșării victimei; persoana și conduita inculpatului – acesta este în vârstă de 26 ani, nu are antecedente penale, are ocupație, nu și-a asumat răspunderea pentru consecințele faptei sale, nu a răspuns invitației de mediere din partea victimei, dând astfel dovadă de indiferență față de urmările faptei sale și de condiția victimei.
Instanta a apreciat ca scopul preventiv educativ al pedepsei prevazut de legiuitorul roman in art. 52 C.pen. poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevazut de lege.
De asemenea fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 81 C.pen. instanta a apreciat ca reeducarea inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fara privare de libertate, dând posibilitatea inculpatului sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii, astfel că a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei .
In cauză S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.979,83 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare cauzate de internarea părții civile D. E. în urma accidentului de circulație, iar partea civilă D. E. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 22.000 lei cu titlu de daune materiale și 65.000 lei cu titlu de daune morale.
Instanta a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, potrivit art. 1357 și urm. C.civil, astfel fapta acestuia este faptă ilicită care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu în patrimoniul părților civile, există legătură de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul cauzat, iar inculpatul a acționat cu vinovăție.
În susținerea pretențiilor civile formulate cu titlu de daune materiale de către partea civilă S. C. Județean de Urgență C., au fost depuse înscrisuri d.u.p. - f 32-33 din care rezultă aceste cheltuieli, urmând ca instanța să le admite în procent de 90%, respectiv 11.682 lei.
In susținerea pretențiilor civile formulate de partea civilă D. E., au fost depuse înscrisuri (dos. inst. – f 61-74) din care reiese că partea civilă a efectuat cheltuieli pentru recuperarea medicală în cuantum de 3.263 lei, a fost depusă declarația notarială a martorului G. T., din care reiese că acesta a primit de la partea civilă suma de 7200 lei, reprezentând contravaloarea tratamentului de recuperare medicală pe care acesta l-a prestat în calitate de reflexoterapeut; au fost audiați martorii G. Ș. și I. R. din declarațiile cărora reiese că în urma accidentului de circulație, partea civilă a suferit o degradare a stării de sănătate fizică și psihică, fiind nevoie ca aceasta să fie asistată în treburile casnice de diferite persoane, totodată aceasta a simțit dureri inerente unei intervenții chirurgicale dar și ulterior, după accident a fost nevoită să urmeze consiliere psihologică, rămânând cu o temere, aspect ce se coroborează și cu înscrisurile depuse în cauză; martora I. R. a mai arătat că a fost angajată pentru a o asista pe partea civilă după accident întrucât aceasta nu își mai poate asigura menajul și igiena, primind în schimb suma de 880 lei lunar timp de 2 ani, in total suma de 21.120 lei.
Având în vedere aceste mijloace de probă, instanța a admis pretențiile civile cu titlu de daune materiale în cuantum de 19.800 lei, reprezentând 90% din suma solicitată în totalitate de 22.000 lei.
În legătură cu pretențiile civile de natură morală solicitate de partea civilă, instanța reamintește că daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale. Referitor la daunele morale, s-a arătat în jurisprudență și doctrină că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă.
Procesul de cuantificare a daunelor morale este guvernat de criteriul echității care exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate și nu o îmbogățire a acesteia, dar nici o amendă excesivă pentru persoana responsabilă de repararea prejudiciului nepatrimonial. În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudicial moral suferit.
În aceste condiții, în aprecierea rezonabilității sumei acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă în vedere contextul social-economic, nivelul general de trai al comunității, întrucât doar prin raportare la percepția generală privind importanța unor venituri se poate aprecia în ce măsura o anumită sumă poate constitui o reparație echitabilă.
Astfel, în prezenta cauză, instanța a avut în vedere, în raport de înscrisurile depuse și de declarațiile părții civile și ale martorilor, faptul că partea civilă, în vârstă de 92 ani, a avut nevoie de 100-110 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, a fost internată în perioada 19.08-03.10.2011, când a fost imobilizată la pat, fiind nevoită să suporte mediul spitalicesc, a avut nevoie de intervenție chirurgicală la un braț, perioadă în care a suferit dureri inerente unei asemenea proceduri, a avut nevoie de asistență permanentă, atât în perioada spitalizării dar și ulterior, când în continuare a avut dureri.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că acordarea sumei de 18.000 lei (procent de 90% din suma de 20.000 lei stabilită cu titlu de daune morale), alături de condamnarea la pedeapsa cu închisoare a inculpatului, reprezintă o reparație adecvată și echitabilă, de natură a compensa într-un mod rezonabil durerea fizică și psihică încercată de partea civilă.
Ținând seama că la data producerii accidentului, autoturismul condus de inculpat era asigurat la S.C. E. A. REASIGURARE SA, și totodată inculpatul se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fiind angajat la . SRL C., acesta a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C. și alături de asigurător (în limita plafonului legal) la plata despăgubirilor civile către părțile civile, în cuantumul arătat mai sus.
Împotriva sentinței penale nr. 1013/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ au declarat recurs inculpatul P. A. și partea civilă D. E..
Inculpatul P. A. a susținut că prima instanță a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, întrucât nu a reținut incidența cazului fortuit, în condițiile în care partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis, după ce inculpatul începuse manevra de mers înapoi, astfel că aceasta poartă întreaga responsabilitate a producerii accidentului rutier; s-a susținut că în cauză este necesară efectuarea unei noi expertize tehnice, deoarece în expertiza efectuată în faza de urmărire penală se rețin aspecte nereale privitor la locul accidentului rutier și cauzele producerii accidentului rutier; în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1 C. pr. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în raport de datele personale ale inculpatului.
Partea civilă D. E. nu a motivat recursul declarat în cauză.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., curtea constată următoarele:
Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect stare de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului, fiind întemeiată pronunțarea soluției de condamnare.
La producerea accidentului rutier nu au fost prezente alte persoane decât inculpatul și partea vătămată, ale căror variante sunt în mare parte convergente. Inculpatul a susținut că a efectuat manevra de mers înapoi după ce s-a asigurat în oglinzile retrovizoare laterale ale autoutilitarei, iar după ce a parcurs 1,5 – 2 metri a auzit un strigăt, astfel că a oprit autoturismul, constatând că partea vătămată era căzută în spatele autoutilitarei pe care o conducea; a mai precizat inculpatul că nu văzut-o pe partea vătămată anterior impactului. Partea vătămată D. E. a declarat că a mers pe trotuar, după care a început traversarea străzii prin spatele autoutilitarei, la aproximativ 6 metri de locul unde era parcată autoutilitara, iar după câțiva pași a fost lovită de autoutilitara condusă de inculpat.
Din declarațiile inculpatului și ale părții vătămate rezultă cert că autoutilitara a fost pusă în mișcare de către inculpat, care a efectuat o manevră de mers înapoi, în acest context având loc lovirea părții vătămate. Din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că impactul s-a produs pe . mun. C., fără a fi identificată vreo intersecție în procesul verbal de cercetare la fața locului și în schița anexă, de unde rezultă că accidentul rutier nu s-a produs în preajma unei intersecții. S-a mai constatat că de la colțul dreapta față al autoutilitarei până la bordura din partea dreaptă era o distanță de 1 metru, iar de la colțul dreapta spate al autoutilitarei până la bordura din partea dreaptă era o distanță de 0,4 metri.
Având în vedere declarațiile părții vătămate și inculpatului din faza de judecată, premisa de la care a plecat expertul care a efectuat raportul de expertiză tehnică auto este greșită, astfel că și concluziile privind cauza producerii accidentului și posibilitățile de evitare sunt eronate. Expertul tehnic a avut în vedere declarația dată de inculpat la data de 16.03.2012 în care a susținut că a pornit motorul autoutilitarei, a scos din viteză autoutilitara, care din cauza suprafeței înclinate s-a deplasat către înapoi, ceea ce a antrenat lovirea părții vătămate. Această declarație a inculpatului este singulară, contrazice chiar afirmațiile inculpatului din declarația dată la data de 19.08.2011, dar și declarația dată în faza de judecată, de aceea în mod greșit a fost reținută de expert ca stabilirea situației premisă producerii accidentului.
Ca atare, parte din concluziile expertizei tehnice auto trebuie înlăturate, dar acest aspect nu justifică efectuarea unei alte expertize tehnice, întrucât dinamica producerii accidentului rutier și posibilitățile de evitare pot fi stabilite de instanță pe baza celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, cum a și făcut prima instanță care a reținut o stare de fapt diferită de cea menționată în rechizitoriu și raportul de expertiză tehnică auto.
Astfel, prima instanță a apreciat întemeiat, analizând declarațiile părților și procesul verbal de cercetare la fața locului, că inculpatul a oprit autoutilitara pe partea carosabilă, pe sensul de deplasare spre . în timp ce inculpatul se afla în magazin partea vătămată D. E. a coborât de pe trotuar și s-a angajat în traversarea străzii, prin spatele autoutilitarei, ajutându-se în deplasare de un baston. Inculpatul a ieșit din magazin, s-a urcat la volanul autoutilitarei și a inițiat manevra de deplasare cu spatele, în cursul căreia a acroșat-o pe partea vătămată, care era angrenată în traversarea străzii.
Inculpatul a susținut în prezentul recurs că a început efectuarea manevrei anterior ca partea vătămată să înceapă traversarea străzii, însă această apărare a inculpatului este total nedovedită, în condițiile în care în fața primei instanțe a declarat că nu a văzut-o pe partea vătămată înainte de a o lovi. Se pune întrebarea cum ar putea susține în prezent inculpatul această stare de fapt, dacă nu a văzut partea vătămată anterior accidentului rutier. Pentru a afirma că partea vătămată a început traversarea străzii după ce inculpatul se afla în cursul manevrei de mers înapoi, ar fi trebuit ca inculpatul să o fi observat pe partea vătămată, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat concluzia este că afirmația inculpatului este o speculație a apărării făcută în scopul de a exonera de răspundere penală pe inculpat.
Curtea apreciază că o astfel de apărare nu este credibilă, întrucât în ipoteza în care partea vătămată a început traversarea străzii după ce inculpatul inițiase manevra de mers înapoi, iar inculpatul, așa cum susține, se asigura în oglinzile retrovizoare laterale, partea vătămată ar fi trebuit să fie observată de inculpat atunci când a trecut de pe trotuar pe partea carosabilă pentru a traversa . că inculpatul efectua manevra de mers înapoi, se asigura în oglinzile retrovizoare, dar nu a observat partea vătămată. Oglinda retrovizoare din partea stângă a autoutilitarei îi asigura inculpatului vizibilitatea în partea lateral stânga, locul de unde a inițiat partea vătămată manevra de traversare a străzii, astfel că era inevitabilă observarea părții vătămate, dacă aceasta ar fi început traversarea în timp ce inculpatul era deja în mișcare. Faptul că inculpatul nu a observat partea vătămată anterior impactului semnifică faptul că partea vătămată a început traversarea străzii înainte ca inculpatul să se asigure pentru manevra de mers înapoi și să inițieze manevra de mers înapoi.
Curtea apreciază că inculpatul a început manevra de mers înapoi când partea vătămată era deja în partea din spate a autoutilitarei, a cărei construcție nu permite vizibilitatea în acea zonă, astfel că și în situația în care inculpatul s-a asigurat nu a putut observa prezența părții vătămate, a cărei vârstă nici nu îi permitea deplasarea rapidă.
În consecință, sunt neîntemeiate criticile inculpatului privind greșita interpretare a probelor administrate în cauză și stabilire a stării de fapt, după cum nu se poate reține nici incidența cazului fortuit, ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivit art. 47 C.pen. „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută". Din textul de lege menționat rezultă că este incident cazul fortuit numai dacă făptuitorul nu a prevăzut rezultatul și împrejurările care l-au determinat și nici nu ar fi putut sa prevadă rezultatul și împrejurările care au determinat acest rezultat. Cazul fortuit presupune intervenția unei forțe a cărei apariție nu a putut fi prevăzută – imposibilitatea de prevedere fiind generală și obiectivă, în limitele generale omenești ale posibilității de prevedere și care produce în fapt rezultatul socialmente periculos.
Împrejurarea imprevizibilă la care se face referire este acțiunea părții vătămate de a traversa . în care inculpatul se afla într-o zonă locuită, parcase autoutilitara lângă trotuar nu poate fi apreciată ca fiind de neprevăzut de inculpat posibilitatea ca o persoană să încerce traversarea străzii prin spatele autoutilitarei. De altfel, încercarea unei persoane de a traversa o stradă, chiar prin loc nepermis, nu poate fi asimilată unei împrejurări imprevizibile, întrucât este posibil în orice moment ca o persoană să ajungă în preajma drumului public, iar această apariție este ușor de prevăzut de orice conducător auto de o condiție medie, așa încât inculpatul nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 47 C. pen., ca o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei.
În cauză trebuie analizată culpa inculpatului sau/și a părții vătămate în producerea accidentului rutier și a urmărilor acestuia, în raport de dispozițiile legale incidente.
Conform art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Prin participant la trafic se înțelege orice persoana sau vehicul implicat în circulația pe drumurile publice, iar partea vătămată se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton, deci făcea parte din categoria participanților la trafic.
În art. 128 alin. 2,3 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se prevede că în locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului, iar persoana care dirijează manevrarea cu spatele a unui vehicul este obligată să se asigure că manevra se efectuează fără a pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Inculpatul P. A. nu avea vizibilitate în partea din spate a autoutilitarei, din cauza construcției acesteia, dar nu a apelat la o altă persoană pentru a o dirija, tocmai pentru a evita lovirea unui alt participant la trafic care se află în partea fără vizibilitate din spatele autoutilitarei.
Maniera în care a procedat inculpat semnifică încălcarea de către acesta a dispozițiilor art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 128 alin. 2,3 din H.G. nr. 1391/2006. În condițiile în care inculpatul nu a respectat prevederile legale privind circulația pe drumurile publice, nu poate invoca incidența art. 72 alin. 4 O.U.G. nr. 195/2002 și angajarea exclusivă a răspunderii pietonului.
Potrivit art. 72 alin. 2-4 O.U.G. nr. 195/2002, pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers. Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
Partea vătămată D. E. s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc neamenajat, nu se afla angajată în traversare pe la colțul străzii, de aceea și în cazul părții vătămate se constată încălcarea unei dispoziții privind circulația pe drumurile publice.
Având în vedere cele expuse, prima instanță a stabilit în mod corect culpa comună și concurentă a inculpatului și părții vătămate în producerea accidentului rutier și a urmărilor acestuia, însă gradul de culpă al fiecărei părți a fost apreciat greșit, respectiv 90% pentru inculpat și 10% pentru partea vătămată.
În stabilirea proporției culpei fiecărei părți trebuie să se țină de numărul și gravitatea încălcărilor legislației rutiere, modul în care încălcarea legislației a influențat producerea accidentului rutier. Curtea constată că accidentul rutier putea fi evitat în egală măsură și de inculpat și de partea vătămată, deoarece accidentul rutier nu s-ar fi produs dacă inculpatul ar fi fost dirijat de o altă persoană, după cum și partea vătămată ar fi evitat producerea accidentului rutier dacă ar fi respectat regulile de circulație aplicabile la traversare drumului public. De aceea, abaterile comise de inculpat și partea vătămată sunt de i gravitate similară și au contribuit în aceeași măsură la producerea accidentului rutier, așa încât se impune a se stabili că inculpatul P. A. și partea civilă D. E. au o culpa comună și egală în producerea accidentului rutier și a urmărilor acestuia, sub acest aspect fiind întemeiate criticile inculpatului.
Deși inculpatului i se reține un grad de culpă mai redus decât cel avut în vedere de prima instanță, se impune menținerea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului P. A., cuantum ce corespunde criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., fiind în măsură să asigure atingerea scopului și funcțiilor pedepsei.
Prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, așa încât nu este posibilă stabilirea unei pedepse mai reduse, în condițiile în care nu se identifică împrejurări care să fie reținute drept circumstanțe atenuante judiciare, dat fiind că inculpatul nu și-a asumat răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii, nu a contribuit la despăgubirea victimei, care a necesitat un număr important de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar datele personale ale inculpatului au fost valorificate la alegerea modalității de individualizare a executării pedepsei.
Nu este întemeiată susținerea inculpatului privind lipsa de pericol social a faptei comise.
Potrivit art. 181 alin. 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Criteriile în raport de care se apreciază gradul de pericol al unei infracțiuni sunt enumerate în art. 181 alin. 2 C. P.., potrivit cu care trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Toate aceste criterii reale și personale trebuie analizate cumulativ, pentru a se ajunge la concluzia că în concret fapta a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală.
Din punct de vedere al circumstanțelor reale de comitere a faptei se constată că inculpatul a condus imprudent autoturismul, a lovit victima D. E., care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 100 - 110 zile de îngrijiri medicale, precum și un tratament medical de durată, așa încât urmarea faptei comise relevă un grad destul de ridicat de pericol social
Datele personale ale inculpatului îi sunt favorabile acestuia, întrucât este tânăr, nu are antecedente penale, este căsătorit, are un loc de muncă, dar, pe de altă parte, nu și-a asumat nicio parte din vinovăția în săvârșirea infracțiunii.
Analizând toate aceste criterii privitoare la faptă și persoana inculpatului, este întemeiată soluția de condamnare a inculpatului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b1 C. pr. pen.
În referire la latura civilă a cauzei, urmare a reducerii gradului de culpă al inculpatului, se impune reducerea despăgubirilor civile acordate părților civile S. C. Județean de Urgență C. și D. E., deoarece inculpatul este ținut să răspundă doar pentru partea sa de culpă.
Solicitările părților civile de acordare a daunelor materiale sunt întemeiate, astfel cum corect a apreciat prima instanță, dar trebuie acordate numai proporțional culpei de 50 % a inculpatului.
Prejudiciul material total cauzat părții civile S. C. Județean de Urgență C. este de 12.979,83 lei, iar urmare a reducerii acestei în raport de culpa de 50 % a inculpatului, se impune a se acorda părții civile S. C. Județean de Urgență C. doar suma de 6.489,91 lei.
Pentru partea civilă D. E. prejudiciul material total a fost corect apreciat de prima instanță la suma de 22.000 lei, dar urmare a reducerii acestei în raport de culpa de 50 % a inculpatului, se impune a se acorda părții civile D. E. doar suma de 11.000 lei.
În ceea ce privește daunele morale acordate părții civile D. E., curtea constată că a apreciat prejudiciul nepatrimonial cauzat prin săvârșirea faptei ilicite la suma de 20.000 lei, însă curtea apreciază că această sumă nu este proporțională suferințelor fizice și psihice pricinuite părții civile.
Se constată însă că legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului patrimonial, revenind instanței dreptul și obligația de a identifica în concret criteriile de individualizare a prejudiciului nepatrimonial, plecând de la conținutul textului de lege care permite acoperirea durerii încercate prin moartea victimei, iar nu o compensare a vieții pierdute.
Curtea, în baza propriului examen, consideră că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o . criterii, și anume consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, iar celui care le pretinde îi revine sarcina să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.
Partea civilă D. E. a suferit o fractură humerală, o fractură falanga distală, o fractură corp radial, contuzie genunchi și excoriații. Pentru . humerală a necesitat îngrijiri medicale de durată, a purtat aparat gipsat o lungă perioadă, a fost internată în perioada 19.08.- 03.10.2011, a necesitat intervenții de chirurgie plastică prin autotransplat de piele, așa încât se impune a se aprecia cuantumul daunelor morale la suma de 36.000 lei, care reprezintă o justă despăgubire a prejudiciului nepatrimonial.
Întrucât inculpatul a avut o culpă de doar 50 % în săvârșirea faptei ilicite, daunele morale ce trebuie acordate efectiv părții vătămate sunt în cuantum de 18.000 lei, sumă ce coincide ce cea stabilită de prima instanță, urmând a se menține această dispoziție a primei instanțe.
Aprecierea cuantumului total majorat al daunelor morale a fost realizată de curte în recursul părții civile D. E., sub acest aspect urmând a fi admis recursul părții civile.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen. curtea va admite recursurile formulate de partea civilă D. E. și inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 1013/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art. 38517 alin. 2 C. pr. pen. se va casa în parte sentința penală recurată și, rejudecând, se va stabili culpa comună și egală a inculpatului P. A. și a părții civile D. E..
Se va reduce cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul P. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C., alături de asigurătorul S.C. E. A. REASIGURARE SA (în limita plafonului legal) către partea civilă D. E. de la suma de 19.800 lei la suma de 11.000 lei.
Se va reduce cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul P. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C., alături de asigurătorul S.C. E. A. REASIGURARE SA (în limita plafonului legal) către partea civilă S. C. Județean de Urgență C. de la suma de 11.682 lei la suma de 6.489,91 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art._ pct. 2 lit. d C. pr. pen. admite recursurile formulate de partea civilă D. E. – domiciliată în C. ., ., . județul C. și inculpatul P. A., fiul lui M. și M., născut la data de 29.08.1987, în C., studii medii, căsătorit, agent de vânzări, fără antecedente penale, domiciliat în C., ., ., CNP_ împotriva sentinței penale nr. 1013/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art._ alin. 2 C. pr. pen. casează în parte sentința penală recurată și, rejudecând:
Stabilește culpa comună și egală a inculpatului P. A. și a părții civile D. E..
Reduce cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul P. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C., alături de asigurătorul S.C. E. A. REASIGURARE SA (în limita plafonului legal) către partea civilă D. E. de la suma de 19.800 lei la suma de 11.000 lei.
Reduce cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul P. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL C., alături de asigurătorul S.C. E. A. REASIGURARE SA (în limita plafonului legal) către partea civilă S. C. Județean de Urgență C. de la suma de 11.682 lei la suma de 6.489,91 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei.
În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. D. M. E. C. M. M. U.
Grefier,
C. C.
Jud.fond – V.V.
Tehnored.dec.jud.M.D.M.
3 ex./21.02.2014
| ← Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art. 183 C.p..... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 315/2014.... → |
|---|
