Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 485/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 3739/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA nr.485
Ședința publică din data de 07 noiembrie 2014,
Președinte: – C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnatul B. M. S., fiul lui M. și A., născut la data de 8 ianuarie 1969, CNP_, aflat în Penitenciarul Găești, împotriva sentinței penale nr.1088/14 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de către condamnatul B. M. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat B. M. S. în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat M. I. în substituire pentru avocat Z. A. M. din cadrul Baroului Prahova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu contestatorul condamnat B. M. S..
Avocat M. I. având cuvântul pentru contestatorul-condamnat B. M. S. învederează că nu are cereri sau excepții de invocat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Avocat M. I. având cuvântul pentru contestatorul-condamnat B. M. S. critică sentința penală nr.1088/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a respins, ca nefondată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.91/30.03.2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin decizia penală nr.5594/29.10.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Susține contestatorul că infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.175 alin.1 lit.c din vechiul cod penal nu a mai fost preluată noul cod penal și că legea veche prevedea la infracțiunea de omor calificat pedepse cuprinse de la 15 la 25 de ani închisoare. Ori, în raport de faptul că odată cu . Noului Cod penal infracțiunea de omor calificat, prev. de art.175 lit.c Cod penal din 1969 nu a mai fost preluată în noul cod penal, având în vedere că s-au modificat limitele legale (acestea au scăzut cu 5 ani), dacă ar fi fost condamnat astăzi ar fi primit o condamnare mai mică.
În final, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond redozarea cuantumului pedepsei, în sensul reducerii acesteia corespunzător noilor limite de pedeapsă care sunt mai mici cu 5 ani.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulate de condamnat, hotărârea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița fiind legală și temeinică. Instanța de fond a reținut în mod corect că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, iar cuantumul acesteia nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă astfel că nu sunt incidente dispozițiile Noului Cod penal și nu se justifică reducerea sancțiunii penale.
Contestatorul-condamnat B. M. S. având personal ultimul cuvânt arată că în urmă cu 11 ani a fost condamnat pentru fapta de omor, pe care o regretă. Cum art.175 lit.c din codul penal a fost abrogat, fapta sa ar avea corespondent în art.188 din Noul Cod penal. Astfel, solicită reducerea cuantumului pedepsei, măcar cu 1 an.
CURTEA:
Asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1088/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins ca nefondată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de către condamnatul B. M. S., fiul lui M. și A., născut la data de 8 ianuarie 1969, CNP_, aflat în Penitenciarul Găești.
În conformitate cu disp. art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală condamnatul a fost obligat la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 1205 pronunțată de către Judecătoria Găești la data de 18.07.2014, în baza disp. art. 23 alin. 2 și 3 din Legea nr. 255/2013, cu referire la disp. art. 47 și 50 din Codul de procedură penală a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile, privind pe condamnatul B. M. S., în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 22.05.2014, condamnatul B. M. – S. a contestat executarea sentinței penale prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii de 17 ani, fără a formula în scris motive în susținerea acesteia, la termenul din 17.07.2014, în prezența apărătorului care i-a fost desemnat din oficiu, el arătând că solicită să-i fie aplicată legea penală mai favorabilă.
S-a mai constatat că persoana privată de libertate B. M. – S. a fost condamnat pentru săvârșirea unui infracțiuni de omor, precum și că potrivit disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr.116/2013 „cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere, sau după caz centrul educativ ori centrul de reeducare”.
În baza textului invocat competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță corespunzătoare în grad celei de executare, în a cărei rază teritorială se află Penitenciarul Găești.
Pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza a fost înregistrată la data de 11.08.2014 sub nr._ .
Cu adresa nr. P 2_/28.08.2014, Penitenciarul Găești a comunicat instanței de fond copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 114 emis pe numele condamnatului B. M. – S. de către Tribunalul Teleorman la data de 09.11.2014, în baza sentinței penale 91/30.03.2004 pronunțată în dosarul nr. 738/2004, definitivă prin decizia penală nr. 5594 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29.10.2004, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de disp. art. 175 din vechiul Cod penal.
Prin concluziile scrise formulate în cauză condamnatul a arătat că prin noul cod penal a fost abrogată infracțiunea pe care a comis-o, prevăzută de disp. art. 175 alin. 1 din vechiul Cod penal, situație în care aceasta trebuie să fie raportată la disp. art. 188 din Codul penal, care reglementează omorul, prevăzut cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Examinând actele și lucrările dosarului prima instanță a apreciat ca fiind nefondată cererea formulată de către condamnat, aceasta fiind respinsă potrivit considerentelor care vor fi expuse în continuare.
Prin sentința penală nr. 91 pronunțată de către Tribunalul Teleorman la data de 30.03.2004 în dosarul nr. 738/2004, definitivă prin decizia penală nr. 5594 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 29.10.2004 persoanei privată de libertate B. M. – S. i-a fost aplicată pedeapsa de 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de disp. art. 175 alin. 1 lit.c din vechiul cod penal (omor comis asupra unei rude apropiate).
Instanța de fond a apreciat ca reală susținerea condamnatului potrivit căreia infracțiunea reținută în sarcina sa nu a fost preluată în disp. art. 189 din Codul penal, neputându-se vorbi nici despre vreunul dintre cazurile la care se referă disp. art. 199 alin. 1 din codul penal (în condițiile în care mătușile nu fac parte dintre membrii de familie în accepțiunea prev. de art. 177 alin. 1 din Codul penal).
Infracțiunea în discuție trebuie analizată însă prin prisma disp. art. 188 alin. 1 din Codul penal (omorul) pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
S-a observat astfel că sancțiunea care a fost aplicată condamnatului, de 17 ani închisoare, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, care este de 20 de ani închisoare, situație în care nu se poate proceda la o reducere a acesteia, apreciindu-se că acestuia nu îi sunt aplicabile disp. art. 6 alin. 1 din Codul penal, pentru el legea penală nouă nereprezentând o lege penală mai favorabilă, neexistând nici un argument care să justifice o reducere a pedepsei închisorii în executarea căreia se află.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins cererea formulată de către condamnat ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație condamnatul B. M. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în vederea aplicării legii penale mai favorabile în privința sa.
S-a susținut de către contestator că în privința uneia dintre infracțiunile săvârșite se impune reducerea pedepsei, mai exact în cazul infracțiunii de omor calificat prev. de art.174-175 lit. c Cod penal din 1969 deoarece, sub imperiul Codului penal actual nu mai este prevăzută ca agravantă săvârșirea faptei asupra unei rude apropiate, care fusese reținută la încadrarea juridică a infracțiunii de omor așa încât varianta simplă a infracțiunii de omor este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, ceea ce în opinia condamnatului ar conduce la reducerea pedepsei pentru această infracțiune, conform noii legi penale.
S-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței și pe fond admiterea cererii vizând aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, cu consecința reducerii pedepsei.
Curtea, examinând sentința contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată după cum se va arăta în continuare:
Condamnatul contestator B. M. S. se află în executarea unei pedepse de 17 ani închisoare stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentința penală nr.91/30.03.2004 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia nr.5594/29.10.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin această sentință condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 17 ani pentru comiterea în concurs infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c Cod penal anterior, omor comis asupra soțului sau unei rude apropiate.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. 1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, potrivit art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pe cale de consecință instanța de fond a observat în mod corect că disp. art.187 Cod penal reglementează noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, stabilind că prin aceasta se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În mod similar aceeași dispoziție legală se regăsea și în Codul penal din 1969, în conținutul art.141/1, care prevedea de asemenea că în această noțiune de pedeapsă prevăzută de lege nu se iau în considerare cauzele de reducere ori de majorare a pedepsei.
Într-adevăr, contestatorul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, reținându-se agravanta săvârșirii acestei fapte asupra soțului sau unei rude apropiate, conform art.174-175 lit. c Cod penal, sancționată în Codul penal din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.
În actuala reglementare, prin dispariția agravantei vizând săvârșirea faptei în public, infracțiunea comisă de către contestator ar urma să fie încadrată juridic în varianta simplă a infracțiunii de omor prev. de art.188 Cod penal pentru care legea prevede actualmente pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Se observă așadar că pedeapsa aplicată contestatorului pentru infracțiunea de omor calificat, este pedeapsa de 17 ani închisoare care este situată în limitele prevăzute de legea penală în vigoare, respectiv în limitele prevăzute pentru infracțiunea prev. de art.188 Cod penal, acelea de la 10 la 20 de ani închisoare, fără a se depăși așadar maximul prevăzut de lege, pentru a deveni aplicabile dispozițiile ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Se constată așadar că, pedeapsa aplicată contestatorului prin hotărârea judecătorească definitivă nu depășește maximul prevăzut de dispozițiile legale penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014, așa încât nu pot deveni incidente disp. art.6 alin.1 Cod penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor penale definitive, câtă vreme nu este întrunită condiția primordială prevăzute de acest text ca pedeapsa aplicată să depășească maximul special prevăzut de legea nouă, aflându-ne deci în sfera de aplicare a dispozițiilor prevăzute în art.4 din legea de punere în aplicare a Codului penal care stabilesc în mod imperativ imposibilitatea reducerii pedepsei în această situație.
În consecință Curtea constată că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în mod just cererea condamnatului vizând aplicare legii penale mai favorabile fiind respinsă context în care Curtea va respinge ca nefondată prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală .
pentru aceste motive
în numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația declarată de condamnatul B. M. S., fiul lui M. și A., născut la data de 08.01.1969, în prezent aflat în Penitenciarul Găești, împotriva sentinței penale nr.1088/14.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.
Președinte,
C. G.
Grefier,
M. M.
Red.GC/MM
5 ex./21.11.2014
d.f._, Tribunalul Dâmbovița
j.f.M.L.
operator de date cu caracter personal număr notificare 3113/2006
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1084/2014. Curtea... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 412/2014.... → |
|---|
