Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1167/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1167/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 1418/331/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1167

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2014

Președinte – L. C.

Judecător - F. T.

Grefier- A. Ț.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., împotriva sentinței penale nr.114 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., prin care s-au dispus următoarele:

S-a respins ca neîntemeiată cererea privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art.178 alin.1 și 2 Cod penal vechi în infracțiunea prevăzută de art.192 alin. 1 și 2 Cod penal nou.

În baza art.178 alin.1 și 2 Cod penal vechi cu aplicarea art. 5 Cod penal nou și art. 375 noul Cod de procedură penală, inculpatul D. C., fiul lui G. și M., născut la data de 09.01.1955 în ., CNP_, cetățean român, 8+2 clase, stagiul militar neefectuat, căsătorit, conducător auto la . Vidra, fără antecedente penale, domiciliat în orașul Vălenii de M., ..56, ., a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.71 alin.1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a II – a și lit.b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani si 4 luni care constituie termen de încercare potrivit disp.art.82 Cod penal.

Conform art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.14 și art.998, 999 cod civil s-au admis acțiunile civile promovate de părțile civile S. Județean de Urgență Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova și S. de Urgență ”B. A.”, cu sediul in municipiul Bucuresti, Soseaua Berceni, nr. 12, sector 4.

În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală și art. 998-999 Cod civil, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă . Vidra, cu sediul în ., județul Ilfov, la plata sumei de 2863,11 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și la plata sumei de 6463 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă S. de Urgență ”B. A.”.

S-a luat act că părțile vătămate P. L. A. cu domiciliul în orașul Vălenii de M., .. 58, .. 16, județul Prahova și C. de S. Bălțești, cu sediul în ., nu s-au constituit părți civile.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-inculpat D. C., asistat de avocat ales V. N. din cadrul Baroului Prahova, intimata-parte responsabilă civilmente . reprezentată de avocat V. N. din cadrul Baroului Prahova, asigurătorul S.C. C. A. SA reprezentat de consilier juridic R. M., lipsă fiind intimații persoane vătămate P. L. A., C. de S. Bălțești, intimații părți civile S. Județean de urgență Ploiești, S. C. de Urgență „ B. A.” București.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea aduce la cunoștința intimatului-inculpat D. C. că potrivit disp. 420 alin.4 rap. la art.83 alin.1 lit. a) Noul Cod de procedură penală are dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa, intimatului-inculpat D. C. în prezența avocatului ales, a precizat că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de apel.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.

Consilier juridic R. M. având cuvântul pentru asigurătorul S.C. C. A. SA, arată că nu mai are cereri de formulat.

Avocat V. N. având cuvântul pentru intimatul-inculpat D. C. și pentru intimata-parte responsabilă civilmente ., arată că nu mai are cereri de formulat.

Luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că apelul vizează netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului D. C., pedeapsă prea blândă sub aspectul cuantificării și al modalității de executare în raport cu gravitatea faptei, judecătorul fondului nu a făcut o justă corelare a criteriilor de individualizare a pedepsei acordând atenție deosebită datelor ce caracterizează persoana inculpatului, apreciind în mod nejustificat că atitudinea inculpatului valorificată de altfel prin aplicarea procedurii simplificate și lipsa antecedentelor penale, constituie criterii suficiente de atenuare a răspunderii penale.

Apreciază că prima instanță a făcut abstracție de gravitatea faptei relevată de regimul sancționator dar și de împrejurările în care a fost comisă aceasta și consecințele evenimentului rutier în raport cu care se impunea stabilirea unei pedepse între-un cuantum mai ridicat și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului și desființarea sentinței atacate în sensul celor mai sus arătate.

Consilier juridic R. M. având cuvântul pentru asigurătorul S.C. C. A. SA, arată că în opinia asigurătorului sentința instanței de fond este legală și temeinică având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, circumstanțele comiterii evenimentului rutier au fost diferite deoarece au fost mai mulți factori ce au condus la comiterea acestuia, pedeapsa aplicată de instanța de fond este bine individualizată atât în ceea ce privește cuantumul cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.

Solicită respingerea ca nefondat a apelului unității de parchet.

Avocat V. N. având cuvântul pentru intimatul-inculpat D. C., arată că acest accident a fost unul atipic și probabil vina ar fi trebuit împărțită. Consideră că instanța de fond în mod corect a individualizat pedeapsa și mai mult decât atât acele circumstanțe atenuante au fost aplicate în mod corespunzător.

Reiterează că intimatul inculpat este tată și bunic, are doi copii, mai are două luni până la ieșirea la pensie, lucrează în continuare în carul părții responsabilă civilmente ., nu a avut antecedente penale.

Solicită respingerea ca nefondat a apelului unității de parchet.

Intimatul-inculpat D. C. având ultimul cuvânt arată că își menține declarațiile date și solicită respingerea apelului unității de parchet.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., s-au dispus următoarele:

S-a respins ca neîntemeiată cererea privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de art.178 alin.1 și 2 Cod penal anterior în infracțiunea prevăzută de art.192 alin. 1 și 2 Cod penal actual.

În baza art.178 alin.1 și 2 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 375 Cod de procedură penală, inculpatul D. C., a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.71 alin.1, 2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a II – a și lit.b Cod penal anterior.

În baza art.81 Cod penal anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani si 4 luni care constituie termen de încercare potrivit disp.art.82 Cod penal anterior.

Conform art.71 alin.5 Cod penal anterior pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art.359 Cod procedură penală anterior s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.14 și art.998, 999 Cod civil s-au admis acțiunile civile promovate de părțile civile S. Județean de Urgență Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, ., județul Prahova și S. de Urgență ”B. A.”, cu sediul in municipiul Bucuresti, Soseaua Berceni, nr. 12, sector 4.

În baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală și art. 998-999 Cod civil, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă . Vidra, la plata sumei de 2863,11 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și la plata sumei de 6463 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă S. de Urgență ”B. A.”.

S-a luat act că părțile vătămate P. L. A. și C. de S. Bălțești, nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 93/P/2013 din 21 mai 2013 a fost trimis în judecată inculpatul D. C., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal.

S-a reținut prin rechizitoriu că în anul 2010 inculpatul D. C., lucra în calitate de conducător auto la . (punct de lucru Bucov) pe autocamionul marca R. cu nr. de înmatriculare_, iar în după-amiaza de 7 iulie 2010, după terminarea programului de lucru, acesta i-a luat cu el în cabină pe frații P. A.-I. în vârstă de 20 ani (victima) și P. C. în vârstă de 25 ani (martor) în scopul de a se deplasa împreună la domiciliile lor din Vălenii de M., pe ruta DN 1A, așa cum procedau în mod obișnuit. În condițiile în care, cu excepția șoferului, cabina autocamionului mai putea găzdui cel mult un pasager, inculpatul a acceptat să plece la drum cu cei doi frați în cabină: P. C. pe locul din dreapta (existent din fabricație) și victima P. A.-I. între aceștia doi, respectiv șezând pe protuberanța cabinei ce separă habitaclul de compartimentul motor. La ora 1659, autocamionul neîncărcat, condus de inculpat, a staționat cca. 6 minute la bariera din dreptul stației CFR M. Nord (C. Malului), iar la orele 1705 s-a pus din nou în mișcare, condițiile meteo fiind acelea de ploaie ușoară, iar carosabilul ud. Cu aproximativ 50 m înainte de . râul Teleajen, neatent fiind la trafic, inculpatul a observat târziu o vacă ce a pătruns pe carosabil din decorul din stânga și a început traversarea pe diagonală a drumului. Sesizând târziu inculpatul a ales să evite impactul fără să mai frâneze, ci doar prin efectuarea unei manevre de ocolire dreapta. În aceste condiții, rulând cu viteza legală de 50 km/h, a tras prea mult de volan dreapta, autoutilitara a ieșit aproape în întregime de pe carosabil, în spațiul adiacent din dreapta și direcția sa nu a mai putut fi controlată, din cauza denivelărilor, sistemul de fixare a cabinei a cedat, astfel că a intrat în coleziune frontală cu capul de pod. Forța de intenție a determinat rabatarea violentă a cabinei și precipitarea pe carosabil a inculpatului D. C. și a victimei P. A.-I., martorul P. C., rămânând în habitaclu și suferind leziuni minore. De asemenea, tot leziuni minore a suferit și inculpatul, însă nu același lucru se poate spune și despre victima P. A.-I., care datorită faptului că ocupa un loc neadecvat în cabină, acesta căzând din cabina rabatată pe carosabil și suferind o fractură gravă la coloana vertebrală. A fost transportat imediat la S. de Urgență Ploiesti, iar mai departe, în aceeași zi, la S. C. ”B.-A.” București, fiind diagnosticat cu traumatism vertebro-medular, paraplegie.

S-a mai arătat că victima a suferit mai multe interveniții chirurgicale, fiind internat ultima dată la S. Județean Ploiești, iar la data de 1 mai 2011 a fost externat la cererea familiei la ora 1615, iar la trei sferturi de oră mai târziu a decedat, familia înhumându-l în lipsa autopsiei.

La data de 3 iulie 2013 S. Județean Ploiești s-a constituit parte civilă cu suma de 2863,11 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate P. A.-I..

La data de 25 octombrie 2013 S. C. de Urgentă ”B.-A.” București s-a constituit parte civilă cu suma de 6463,00 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea privind pe P. A.-I..

La primul termen de judecată inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca instanța să dea eficiență prevederilor art. 375 Cod procedură penală, respectiv ca prezenta cauză să fie soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

La același termen de judecată s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.178 alin.1 și 2 Cod penal anterior în infracțiunea prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal nou.

Această solicitare a fost respinsă, cu argumentația că limitele de pedeapsă nu au suferit modificări, iar noua reglementare nu cuprinde aspecte mai favorabile inculpatului.

În consecință, instanța de fond a apreciat astfel că fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.178 alin.1 și 2 Cod penal.

La dozarea pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și nu a mai fost condamnat pentru comiterea vreunei infracțiuni.

În baza art.71 alin.1, 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a II – a și lit.b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani și 4 luni care constituie termen de încercare potrivit disp.art.82 Cod penal.

Conform art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei prima instanță a reținut că s-au constituit părți civile S. Județean de Urgență Ploiești (f.23) cu suma de 2863,11 lei precum și S. de Urgență ”B. A.” cu suma de 6463 lei, toate acestea reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei.

Având în vedere că în ceea ce privește cererile formulate de cele două spitale constituite părți civile sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998, 999 Cod civil vechi respectiv, fapta ilicită, vinovăția, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate, instanța de fond a admis cererile formulate, iar în baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 14 Cod procedură penală și art. 998-999 Cod civil a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă . Vidra la plata sumei de 2863,11 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă S. Județean de Urgență Ploiești și la plata sumei de 6463 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civila S. de Urgență ”B. A.”.

De asemenea, a luat act că părțile vătămate P. L. A., în calitate de moștenitoare legală a victimei și C. de S. Bălțești nu s-au constituit părți civile.

Împotriva acestei soluții a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac a precizat procurorul că pedeapsa sub minimul prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării acesteia aplicată inculpatului nu este în măsură să asigure îndreptarea sa față de comiterea infracțiunilor la regimul circulației rutiere precum și o resocializare viitoare pozitivă dar și o reacție socială adecvată în diminuarea săvârșirii de fapte penale îndreptate împotriva vieții.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele conform art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea apreciază că această cale de atac este nefondată așa cum se va arăta în continuare.

Probele administrate în cauză,respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de schiță, procesul verbal de verificare tehnică a autocamionului, copia diagramei tahograf, rezultatul etilotestului, certificatul de deces și actul constatator al morții victimei, rapoartele de expertiză medico legală traumatologică, actele medicale, raportul de expertiză tehnică auto, actul referitor la costurile spitalizării victimei, poliță RCA și certificat de înmatriculare autocamion, declarațiile victimei, declarațiile martorului și declarațiile inculpatului, conduc instanța de control judiciar la concluzia că situația de fapt reținută corespunde realității.

Singurul aspect asupra căruia însă s-ar mai fi putut administra probe este raportul de cauzalitate dintre activitatea infracțională a inculpatului și decesul victimei.

Se constată din probele administrate că la data de 07.07.2010, inculpatul în calitate de conducător auto în cadrul . a condus autocamionul marca R. cu număr de înmatriculare_ pe DN 1A, ocazie cu care a luat în cabina autocamionului doi pasageri, deși aceasta nu putea găzdui decât cel mult un pasager.

Pe parcursul drumului inculpatul observând târziu o bovină ce traversa drumul a efectuat o manevră de ocolire dreapta și a intrat în coliziune cu un cap de pod moment în care s-a rabatat violent cabina aruncându-i pe carosabil atât pe inculpat cât și victima P. A. I., acesta din urma decedând la data de 01.05.2011.

De la data evenimentului rutier și până la data decesului victima a suferit mai multe spitalizări și intervenții chirurgicale.

Astfel se constată că în perioada 7-26.97.2010, victima P. A.-I. a fost internat la S. B. A.. Leziunea vertebro-medulară gravă a fost tratată operator, însă paralizia membrelor inferioare nu a putut fi înlăturată, ca urmare a unei leziuni neurologice complete la nivel medular –C7 (f.53-59 dosar u.p.). Asociate leziunilor traumatice i-au mai fost constatate: trombocitopenie (scăderea numărului de trombocite în sânge), leucopenie (scăderea patologică a numărului de celule albe în sânge) și splenomegalie gigantă. Totodată organismul era tarat de ciroză hepatică urmare unei mai vechi hepatite de tip C.

În intervalul 8-26.09.2010 acesta a fost internat la S. Județean de Urgență Ploiești, fiindu-i extirpată splina (f.12 verso dosar u.p.).

În intervalul 27.09.-12.10.2010 a fost internat la centrul de S. Bălțești în vederea recuperării fizice (f.28 –verso dosar u.p.).

Pe lângă toate aceste afecțiuni organismul a devenit și mai slăbit ca urmare a unui tranzit intestinal lent și, mai ales, a unei infecții urinare cronice (ca urmare a afecțiunii neurologice evacuarea urinei i-a fost asigurată de o sondă).

În data de 22.10.2010 P. A.- I. a fost audiat în cauză, imobilizat fiind la domiciliul său din Vălenii de M. (f.93 dosar u.p.).

În data de 26.11.2010 victima a fost transportată la SML Prahova în vederea expertizării medico-legale. Raportul de expertiză medico-legal nr.8391/2010 a concluzionat că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor expuse în paragrafele anterioare, este de 143.

În zilele de 28.03.2011 și 12.04. 2011 victima a fost adusă de familie la S. Județean de Urgență Ploiești, constatându-se de fiecare dată înrăutățirea stării sale de sănătate, acte în acest sens sunt la dosarul de urmărire penală filele 36-38, respectiv 33-35.

În data de 29.04.2011 victima a fost internată din nou la S. Județean Ploiești, starea sa fiind gravă (fila 47-50 dosar u.p.) și a fost externat la cererea familiei în data de 1.05.2011 orele 1615 (filele 47,51 dosar u.p.) însă a decedat trei sferturi de oră mai târziu (fila 52 dosar u.p.).

Familia l-a înhumat în lipsa autopsiei.

Pe baza actelor medicale puse la dispoziție de spitalele anterior amintite cât și de familie SML Prahova a întocmit raportul de expertiză nr.515/13.07.2011 stabilind că între leziunile traumatice suferite de către P. A.-I. în urma accidentului de circulație rutieră din data de 07.07.2010 și decesul acestuia din 01.01.2011 există o legătură de cauzalitate de tip indirect (deces prin complicații evolutive ale leziunilor traumatice).

În drept, fapta inculpatului corect a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 și 2 Cod penal anterior.

Legea penală mai favorabilă conform art.5 Cod penal corect a fost stabilită ca fiind cea anterioară datei de 01.01.2014 având în vedere nu numai limitele de pedeapsă prevăzute de această infracțiune în ambele reglementări dar mai ales posibilitățile de individualizare a sancțiunii penale.

Sub aspectul acestei individualizări criticată de procuror se constată în primul rând că decesul victimei a avut loc la aproximativ 11 luni de la data evenimentului rutier iar în lanțul cauzal s-au interpus diverse activități sanitare mai mult sau mai puțin eficiente.

Datorită acestui aspect instanța de control judiciar consideră că o pedeapsă mai aspră nu se impune a fi aplicată inculpatului.

Pe de altă parte, raportat la susținerile procurorului nu rezultă din nicio probă administrată până în prezent că inculpatul nu s-ar putea îndrepta și reintegra din punct de vedere social în situația în care este sancționat cu cele patru luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării.

De asemenea, nu rezultă din nicio probă că inculpatul ar mai putea să comită infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de control judiciar consideră că sancțiunea aplicată inculpatului este pe deplin justificată și se circumscrie criteriilor de individualizare prev. de art.72 din Codul penal anterior.

Deoarece alte elemente de nelegalitate nu au fost constatate în urma analizării și celorlalte dispoziții ale sentinței apelate, instanța de control judiciar urmează ca în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă această cale de atac ca nefondată.

Văzând și disp.art.272 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. împotriva sentinței penale nr.114/27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M..

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.11.2014.

Președinte, Judecător,

L. C. F. T.

Grefier,

A. Ț.

Red.F.T.

Tehnored.A.Ț.

10 ex./05.12.2014

Dosar fond –_ Judecătoria Vălenii de M.

Judecător fond - A. M.

Operator de date cu caracter personal;

Notificare nr.3113/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1167/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI