Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 53/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 1000/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.53
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
PREȘEDINTE - V. M.
GREFIER - E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnata V. Z., fiica lui G. și R., născută la 22.07.1953 în .. B., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, jud. Prahova, împotriva sentinței penale nr.126 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată contestația formulată de aceasta cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 180/2011 a Tribunalului B., definitivă prin Decizia penală nr. 3020/2012, pronunțată de ÎCCJ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea condamnată V. Z., în stare de deținere, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu R. C. în din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/1.04.2014 .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform disp. art.356 alin.2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu contestatoarea aflată în stare de deținere, precizând că acesta înțelege să-și retragă prezenta cale de atac dedusă judecății.
Curtea procedează la verificarea datelor de stare civilă ale contestatoarei, care arată că se numește V. Z., este fiica lui G. și R. și este născută la 22.07.1953, constatându-se că acestea corespund cu cele menționate în dosar.
Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de condamnată, în sensul retragerii contestației exercitată împotriva sentinței penale nr. 126 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova
CURTEA,
Asupra contestației penale de față, examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.126 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de condamnata V. Z., fiica lui G. și R., născută la data de 22.07.1953, în prezent aflată in Penitenciarul Târgșor, cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 180/2011 a Tribunalului B., definitivă prin Decizia penală nr. 3020/2012, pronunțată de ÎCCJ.
În baza art. 275 Cod proc. penală a fost obligată condamnata la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 60 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, condamnata V. Z., în prezent aflată in Penitenciarul Târgșor, a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 180/2011 a Tribunalului B., definitivă prin Decizia penală nr. 3020/2012, pronunțată de ÎCCJ.
În motivarea cererii a arătat că înțelege să solicite aplicarea legii mai favorabile, cu consecința reducerii pedepsei aplicate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, instanța de fond a constatat neîntemeiată contestația formulată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 180/23.12.2011 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr.3020/26.09.2012 a ICCJ, s-a aplicat condamnatei o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art.174 Cod penal.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art 64 alin.1 lit.a), teza a doua și lit b) C pen, pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale, dar și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.l lit.a), teza a doua și lit b) C pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 304/2011 din 27.09.2012, de Tribunalul B..
S-a reținut de prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a cestei legi.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții, s-a învederat că instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, s-a efectuat o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi s-au comparat limitele de pedeapsă.
Astfel, s-a constatat că petenta contestatoare a fost condamnată pentru infracțiunea de omor prev.de art. 174 cod penal anterior corespondentul acesteia în noua reglementare fiind art. 188 C. penal (omorul în varianta simplă).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor este închisoarea de la 10 la 20 de ani, deci pedeapsa aplicată în concret condamnatei nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, nefiind astfel incidente prevederile art. 6 C.penal.
În privința pedepsei complementare aplicate, s-a constatat că și aceasta are corespondent în legea nouă, nedepășind perioada maximă pentru care poate fi dispusă, nici sub acest aspect contestația formulată nefiind întemeiată.
Față de motivele invocate, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata V. Z., aflată în Penitenciarul Târgșor.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, condamnata contestatoare a declarat contestație, fără a arăta în scris motivele ce au determinat-o să promoveze această cale de atac.
Prezentă personal în ședința publică de astăzi, 2 aprilie 2014 și după consultarea cu apărătorul desemnat din oficiu, condamnata contestatoare V. Z. a precizat că înțelege să-și retragă contestația declarată împotriva sentinței penale nr.126 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Față de această manifestare de voință a contestatoarei condamnate, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, în temeiul dispozițiilor art.425 ind.1 alin. 3 rap. la art. 415 Cod proc. penală, Curtea urmează să ia act de declarația contestatoarei.
Văzând și dispozițiile cuprinse în art. 275 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnata V. Z., fiica lui G. și R., născută la 22.07.1953 în .. B., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, jud. Prahova, împotriva sentinței penale nr.126 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se avansează din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.04.2014.
Președinte,
V. M.
Grefier,
E. F.
Red.E.F. 5 ex./08 aprilie 2014
Dosar fond_ Trib. Prahova
Jud. fond T. Z.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 1101/2014.... → |
|---|








