Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 151/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 4110/320/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 151/A/2014
Ședința publică din 8 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător A. O.
Grefier A. B. F.
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de către inculpatul apelant Ș. C. G. (fiul lui A. și E., născut la data de 18.02.1957 în Tîrgu-M., județul M., domiciliat în Tîrgu-M., .. 25 A, ., județul M., CNP:_), împotriva Sentinței penale nr. 1351/23.12.2013, pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror G. G., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 23 aprilie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru 8 mai 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra prezentului apel:
P. cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-M. la data de 11.03.2014 sub nr._ inculpatul Ș. C. G. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 1351/23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-M..
La termenul din 23.04.2014 s-a constatat că, potrivit disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prezentul recurs aflat în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarat împotriva unei hotărâri pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționează de prezenta instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.
A fost asigurată asistența juridică prin apărător desemnat din oficiu.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:
P. sentința penală nr. 1351/23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. în dos. nr._, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 345 alin. 1 și 2 Cod Procedura Penală a fost condamnat inculpatul Ș. C. G., pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă (reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă) în formă continuată, prev. de prev. de art.6 din Legea 241/2005 cu aplic art. 41 al.2 Cod penal, cu reținerea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 alin. 1 lit. a și b Cod penal, a art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal și art. 13 Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și c (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 4 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 346 Cod procedură penală, art. 14 Cod procedură penală a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de A. – DGFP M. și obligă inculpatul la plata sumei 6.781 lei – reprezentând debit principal constituit din sumele reprezentând impozit și contribuții cu reținere la sursă, la care adaugă dobânzile și majorările de întârziere datorate aferente debitului în cuantum de 18.375 lei până la plata efectivă a sumei datorate, conform dispozițiilor art. 119 și următoarele O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 16.10.2012 P. de pe lângă Judecătoria Tg. M. a fost sesizat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Tg. M. cu privire la faptul că în urma unor verificări efectuate la . cu privire la modul în care firma își îndeplinea obligațiile fiscale către stat a reieșit că aceasta nu a virat pe destinațiile legale, în termenul legal, suma totală de 18.375 lei.
Ca urmare, a cercetărilor efectuate, a reieșit următoarea situație de fapt:
Societatea . a fost înființată în anul 1991, având ca asociați pe Ș. C.-G., pe defuncta soție a acestuia și o a treia persoană, inculpatul având, încă de la acea dată calitatea de administrator cu puteri depline.
Firma a avut ca principal obiect de activitate fabricarea, prin tricotare sau croșetare, a unor articole de îmbrăcăminte.
La data de 15.10.2011, lucrătorii Administrației Finanțelor Publice Tg. M. au efectuat un control al documentelor aflate în dosarul fiscal al ., având ca scop monitorizarea creanțelor fiscale restante evidențiate în fișa sintetică din programul de evidență pe plătitor.
Ca urmare a acestei verificări a reieșit că, în perioada 25.09._12 agentul economic în cauză a reținut, și nu a virat, pe destinații legale, în termenul de 30 de zile de la scadență, suma totală de 18.375 lei, din care 18.087 lei reprezintă impozit pe venituri din salarii și 288 contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută angajaților.
Fiind verificat numărul angajaților societății în perioada de referință a reieșit că la . au lucrat 53 de persoane, însă numărul acestora a fluctuat de la numărul maxim arătat până la nici una la finele lui 2012, deși firma și-a încetat efectiv activitatea în luna aprilie a aceluiași an.
Din actele financiar contabile referitoare la perioada ce a făcut obiectul verificărilor (f. 9-62 DUP) a rezultat că sumele reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă au fost calculate, declarate organelor fiscale abilitate, dar și reținute efectiv de la personalul angajat, în momentul achitării drepturilor salariale.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, însă a motivat acest lucru prin situația financiară precară a societății, ale cărei comenzi au scăzut și, conform propriilor mărturisiri, primele sale griji au fost plata salariilor, chiriei și a furnizorilor.
De asemenea, inculpatul a mai arătat că se angaja ca, până la finele anului 2013, să achite integral sumele datorate bugetului de stat, promisiune neonorată până în prezent, nici măcar parțial.
S-a reținut că, din momentul încetării activității ., inculpatul a înființat o altă firmă prin care continua activitatea celei care avea datorii, obiectul de activitate fiind identic.
În ce privea aspectele invocate de inculpat pentru a motiva neplata obligațiilor către buget, s-a reținut că acestea nu erau susținute de bilanțurile contabile întocmite semestrial de agentul economic, întrucât atât în semestrul II al anului 2011, cât și în primul semestru al lui 2012 societatea a avut lichidități de 138.863, respectiv 90.348 lei, ceea ce dovedea că inculpatul a avut posibilitatea de a achita sumele reținute la sursă, însă a preferat să dea banilor o altă întrebuințare, onorarea obligațiilor față de bugetul statului nefiind una dintre prioritățile sale.
În cauză nu au putut fi luate măsuri asigurătorii, inculpatul neavând în proprietatea sa bunuri mobile sau imobile declarate.
Având în vedere starea de fapt reținută, instanța a constatat că fapta pentru care Ș. C. G. a fost trimis în judecată există, aceasta a fost săvârșită de inculpat – care răspunde penal.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a constatat că pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005 era necesar ca reținerea și nevirarea sumelor constituind impozite cu reținere la sursă să fi fost făcută cu intenție care poate fi fie directă, fie indirectă
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 Cod penal „intenția” este principala formă de vinovăție și reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului rezultând din prevederea rezultatului faptei sale și urmărirea acelui rezultat prin săvârșirea faptei ori numai acceptarea acelui rezultat.
Ca urmare, trebuia cercetat dacă inculpatul a acționat cu intenția directă de a produce o pagubă bugetului de stat prin neplata în termenul prevăzut de art. 6 din Legea 241/2005 a contribuțiilor cu reținerea la sursă sau numai au acceptat producerea acestui rezultat prin acțiunea lor.
Analizând probele administrate cauzei instanța a apreciat că inculpatul prin nevirarea la termen a obligațiilor fiscale constituite prin reținere la sursă către bugetul consolidat al statului, a prevăzut și a acceptat producerea unui prejudiciu.
Cu privirea la cea de-a treia condiție și anume pericolul social prezentat de faptă să fie suficient de mare astfel încât fapta să fie considerată infracțiune, având în vedere prevederile art. 181 Cod penal potrivit cărora gradul de pericol social al unei fapte s-a apreciat, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă, instanța a constatat că în mod corect s-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului întrunea gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În drept, fapta inculpatului Ș. C. G. care, în calitate de administrator al ., în perioada 25.09._12, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a reținut și nu a virat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență impozitele și contribuțiile privitoare suma totală de 18.375 lei, din care 18.087 lei reprezenta impozit pe venituri din salarii și 288 contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută angajaților - constituite prin reținere la sursă în cuantum de 6.721 lei, s-a apreciat că întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, faptă prev. și ped. de art. 6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
La stabilirea pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 3201 alin. 7 Cod procedura penală, iar la individualizarea și dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, referitoare la limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracțiunea în cauză, la gradul de pericol social al faptei săvârșite, la persoana inculpatului și la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, s-a reținut că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul era la primul conflict cu legea penală, iar anterior săvârșirii faptelor pentru care a fost cercetat în prezenta cauză nu era cunoscut ca având un comportament antisocial. Pe de altă parte, instanța a constatat că inculpatul era administrator al societăți comerciale al cărui obiect de activitate era identic cu acela al societății . ‚, societate a cărei activitate era în prezent oprită.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a constatat că partea civilă A. – prin DGFP M. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei reprezentând prejudiciul fiscal cauzat bugetului consolidat al statului. Partea civilă a solicitat și obligarea inculpatului la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate până la data stingerii efective a sumei datorate.
Instanța a constatat că inculpatul a achitat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești parte din obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.
Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal – hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit judecătoria, respectiv la condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii și la stabilirea modalității de executare a pedepsei prin suspendarea condiționată.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.
În acord cu prima instanță, constatăm că declarația de recunoaștere dată de inculpat în cadrul procedurii instituite de disp. art. 3201 din vechiul C. pr. pen se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv sesizarea A.-DGFPS Târgu-M., nota de constatare întocmită de A.-DGFPS Tg.M., listingul ., fișa sintetică totală, bilanțurile contabile ale ., listele cu angajații ., declarațiile inculpatului, procesul-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare.
De asemenea, pentru fapta comisă, inculpatului-recurent i s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, prima instanță făcând o riguroasă interpretare și aplicare a disp. art. 72 din vechiul C. pen, ținând seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului. Toate aceste criterii au fost avute în vedere de prima instanță după ce a reținut că inculpatul a fost de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform disp. art. 3201 alin. 1 din vechiul C. pr. pen, reducând limitele de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, conform disp. art. 3201 alin. 7 din vechiul C. pr. pen.
Curtea constată că fapta săvârșită de inculpat denotă o periculozitate medie a acestuia, care nu a mai fost condamnat anterior însă a săvârșit infracțiunea într-un dispreț total față de normele legale și sociale încălcate, constând în aceea că, deși a avut posibilitatea de a achita sumele reținute la sursă, a preferat să dea banilor o altă întrebuințare, onorarea obligațiilor față de bugetul de stat nefiind una dintre prioritățile inculpatului.
Apelul nu a fost motivat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a adus alte probe care să justifice reducerea cuantumului pedepsei stabilite de judecătorul fondului, circumstanțele reale și personale fiind avute în vedere.
Inculpatului i-au fost reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a din vechiul C. pen, pentru lipsa antecedentelor penale, cele prev. de art. 74 alin. 1 lit. b din vechiul C. pen )deși nu a achitat în întregime suma datorată, însă, fiind sesizați doar cu apelul declarat de inculpat, nu-i putem agrava situația în propria-i cale de atac prin înlăturarea acestei circumstanțe atenuante, potrivit disp. art. 418 alin. 1 C. pr. pen). Recunoașterea manifestată de inculpat se regăsește în reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a aplicării disp. art. 3201 alin. 7 din vechiul C. pr. pen, astfel încât nu-i pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c din vechiul C. pen.
Curtea nu a constatat și nici nu au fost invocate alte circumstanțe atenuante legale sau judiciare.
În pofida săvârșirii faptei în forma continuată, prima instanță a stabilit pedeapsa cu mult sub minimul special prevăzut de lege, după aplicarea disp. art. 3201 alin. 7 din vechiul C. pr. pen, astfel încât o reducere a pedepsei nu ar fi de natură să conducă la atingerea scopului acesteia.
Și încadrarea în drept va fi menținută, deoarece devin aplicabile disp. art. 5 alin. 1 C. pen, așa cum în mod corect a reținut prima instanță incidența disp. art. 13 din vechiul C. pen, pe considerentul că legea veche prevedea pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani alternativ cu amenda, fiind o lege penală mai favorabilă față de noua lege, care prevede doar pedeapsa închisorii cu maximul special majorat, respectiv de la 1 la 6 ani închisoare.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, apelul declarat de inculpatul Ș. C. G. împotriva sentinței penale nr. 1351/23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-M. este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, urmează a fi respins.
Pornind de la soluția ce urmează să fie pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin.2 C. pr. pen, vom obliga inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuielile judiciare din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat Ș. C. G. (fiul lui A. și E., născut la data de 18.02.1957 în Tîrgu-M., județul M., domiciliat în Tîrgu-M., .. 25 A, ., județul M., CNP:_), împotriva sentinței penale nr. 1351/23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-M..
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, menține hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, obligă apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2014.
Președinte Judecător
F. G. A. O.
Grefier
A. B. F.
Red.AO/09.05.2014
Thnred./CC/2 exp./16.05.2014
Jd.fd. T.A.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 43/2014. Curtea de... → |
|---|
