Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 173/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 11680/320/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 173/A

Ședința publică din 21 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. G.

Judecător D. C. U.

Grefier A. B. F.

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror R. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M.

Pe rol judecarea apelului formulat de către inculpatul L. C. (fiul lui A. și Lenuță, născut la data de 05.04.1990, domiciliat în ., ., județul M., având CNP:_), împotriva Sentinței penale nr. 79/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat M. D., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. 1659 din data de 24.04.2014, depusă la dosar în ședința de azi, lipsind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că inculpatul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 13.05.2014, cerere de renunțare la apelul formulat, după care:

Instanța constată că este sesizată cu apelul inculpatului, formulat în termenul legal prevăzut de art. 410 alin.1 Cod procedură penală, nefiind, însă, motivat, în conformitate cu dispozițiile art. 412 alin.4 Cod procedură penală.

Totodată, instanța supune atenției participanților la proces cererea de renunțare la apelul formulat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, d-nul avocat M. D., solicită instanței să ia act de schimbarea manifestării de voință a inculpatului.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței să ia act de retragerea apelului de către inculpat, având în vedere cererea formulată de către acesta pentru termenul de judecată de astăzi.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului formulat:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-M. la data de 17.04.2014 sub nr._, inculpatul L. C. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 79/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-M..

Recursul nu a fost motivat.

A fost asigurată asistența juridică din oficiu.

Pentru termenul din 21.05.2014, inculpatul-apelant a înaintat instanței o cerere prin care arată că își retrage apelul.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 79/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-M., s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 345 alin. 1 și 2 Cod Procedură Penală a fost condamnat inculpatul L. C., fiul lui A. și L., născut la data de 05.04.1990 în Sighișoara, jud. M., domiciliat în Ernei, ., nr. 65, jud. M., CNP_:

-la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată cu reținerea art. 3201 alin. 7 Cod Procedura Penală cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal și a art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal;

-la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată cu reținerea art. 3201 alin. 7 Cod Procedura Penală cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal și a art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal.

În temeiul art. 34 lit. b Cod Penal raportat la art. 33 lit. a Cod Penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate anterior și aplică pedeapsa cea mai grea, cea de 7 luni închisoare ca pedeapsă rezultantă.

În baza art. 71 Cod Penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b Cod Penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 7 luni, calculat conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 4 Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II și b Cod Penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

O copie a prezentei hotărâri s-a dispus a se comunica IPJ M. - Serviciul rutier în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului L. C. în conformitate cu dispozițiile art. 114 al. 1 lit. b) din OUG 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice.

În baza art. 349 Cod Procedura Penală raportat la art. 189 și art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [600 de lei pentru faza de urmărire penală].

Față de cererea formulată de apelantul-inculpat în fața Curții, instanța de control judiciar urmează ca, în temeiul art. 415 alin. 1 C. pr. pen, să ia act de retragerea apelului declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 79/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-M..

În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen, vom obliga apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza dispozițiilor art. 415 Cod procedură penală, ia act de retragerea apelului formulat de către inculpatul L. C. (fiul lui A. și Lenuță, născut la data de 05.04.1990, domiciliat în ., ., județul M., având CNP:_), împotriva sentinței penale nr. 79/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tîrgu-M..

Obligă inculpatul să achite statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 300 lei, din care suma de 200 lei, cu titlu de onorariu, pentru avocatul din oficiu, se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2014.

Președinte Judecător

F. G. D. C. U.

Grefier

A. B. F.

Red.Fl.G/28.05.2014

Thnred./CC/2 exp./29.05.2014

Jd.fd. T.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ