Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 3031/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3031/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 4088/193/2014
Dosar nr._ Contopire pedepse
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B., JUDEȚUL B.
Ședința publică din 27 octombrie 2014
Președinte – A. M.
Grefier – G. D.
Ministerul Public reprezentat prin Procuror A. D.
SENTINȚA PENALĂ NR. 3031
La ordine pronunțarea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul S. C..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 24 octombrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
J U D E C A T A,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.03.2014, petentul S. C. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin mai multe sentințe penale.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul S. C. a fost condamnat prin Sentința penală 195/03.10.2013 a Tribunalului B., definitivă prin Decizia penală 153/02.12.2013 a Curții de Apel Suceava, precum și prin Sentința penală 1933/06.09.2013 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare la 24.09.2013.
Din cele arătate mai sus reiese că în cauză Judecătoria B. nu este competentă material a soluționa cauza, având în vedere că ultima sentință de condamnare aparține Tribunalului B., precum și disp. art. 585 alin. 2 Cod procedură penală, motiv pentru care, în temeiul art. 50 Cod procedură penală va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului B. – Secția Penală.
Văzând și disp. art. 274 și următoarele din Codul de procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 585 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 50 Cod procedură penală, declină competența soluționării cererii formulată de condamnatul S. C., CNP_, fiul lui A. și L., ns. la 20.02.1989, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, în favoarea Tribunalului B. – Secția Penală.
În baza art.275 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, 118 lei, în care s-a inclus suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa B.A. B. din fondurile M.J., rămân în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 octombrie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. M.A.
Tehnored. M.A.
Ex. 4/18.12.2014
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








